Principesa Maria și Principele Ferdinand
Nunta prințesei Maria de Edinburgh cu Principele
moștenitor Ferdinand al României a avut loc în 10 ianuarie 1893 la castelul
medieval al familiei de Hohenzollern de la Sigmaringen. Au fost oficiate trei
ceremonii, una civilă și două religioase (catolică și protestantă).
Hannah Pakula consemna în volumul "Ultima romantică – Viaţa Reginei
Maria a României": “În dimineața de 10 ianuarie 1893,
Missy s-a trezit în dangătul clopotelor de cununie. Era o zi rece de iarnă. Ceremonia a fost celebrată de trei ori - civilă, catolică și
protestantă. Ceremonia catolică a fost
cea mai impresionantă, fiindcă Ferdinand era devotat credinței sale.
Slujba a fost interminabil de lungă, dar mireasa
a găsit o oarecare alinare în culturile latinești monotone: "M-au învăluit într-un soi de transă protectoare,
care mi-a potolit teama și a lăsat
speranța să se strecoare în inima mea care bătea înspăimântător de tare." Ceremonia
anglicană s-a desfășurat într-un mic antreu al Sălii Strămoșilor din castelul Sigmaringen, oficiată de
un preot din marina britanică. Missy a traversat ceremoniile și
banchetul de nuntă „ca și cum ar fi fost un
vis, un vis îndepărtat, în care jucam un
rol de vis".
Vraja s-a destrămat însă foarte repede. Luna de miere a fost petrecută la castelul de
vânătoare din Krauchenwies
– în apropiere de Sigmaringen - dar a fost un eșec. Regina Maria nota: „Era iarnă, noi eram timizi și încă
străini unul față de celălalt și nu era absolut nimic de făcut. Nando (Ferdinand) nu era un bărbat spiritual și nici unul plin de imaginație, așa
încât nu prea știa ce să facă s-o întrețină pe tânăra și atât de copilăroasa lui soție."
De asemenea, mărturisea Regina Maria: „M-am căsătorit atât de tânără... nimic nu se trezise în mine... căsătoria a fost pentru mine un șoc neplăcut și numai cu foarte mare greutate am izbutit să-mi obișnuiesc mintea... s-o accepte".
Lucrurile nu au stat mai bine nici după venirea în
România. Viața la Curtea Regelui Carol I era foarte austeră. Tânăra prințesă de 17 ani trebuia
să își îndeplinească multele îndatoriri impuse de severul ei socru.
Într-o
scrisoare adresată mamei sale, Missy se
destăinuia: „Sunt o atracție atât de mare pentru toată lumea, încât toți vor să mă vadă. La ultimul bal
m-am simțit ca un soi de animal expus la
vedere, dar dacă, privindu-mă, au o satisfacție
oarecare, lucrul acesta nu mă deranjează câtuși de puțin."
Din
păcate, relația cu Prințul Ferdinand (care încă suspina după marea lui dragoste – Elena Văcărescu) era și ea una din ce în ce mai
rece. În aceste luni de neadaptare la noul statut, într-o țară cu obiceiuri
complet străine, Principesa Maria – care avea doar 17 ani – se pregătea să nască primul ei copil.
“Durerile nașterii au început sâmbătă, la vremea cinei, iar a doua zi, duminică 15 octombrie 1893, la ora 1, Missy a adus pe lume, în marele dormitor oficial din Castelul Peleș, un băiat. Nou-născutul a primit numele de Carol, după numele unchiului tatălui său.” (Hannah Pakula - "Ultima
romantica – Viața Reginei Maria a României").
Trei luni mai târziu, Principesa Maria a rămas din nou însărcinată. Și sarcinile nu au fost ușoare pentru viitoarea Regină: „Nu știu dacă toate femeile suferă la fel de mult ca mine când trec prin așa ceva. Poate nu se cuvine să mă simt astfel, dar nu-mi pot reprima acest sentiment."
Ca și la prima naștere, doctorul român care a asistat-o a refuzat să îi administreze vreun anestezic (conform moralei ortodoxe a vremii, "femeile trebuie să plătească prin suferință păcatul Evei"). Această experiență a fost una traumatizantă pe prințesă. A adus pe lume în 12 octombrie 1894 o fetiță căreia i s-a pus numele Elisabeta, după numele Reginei, pe cea care avea să fie mai târziu Regina Greciei.
Marele Duce Boris Vladimirovici |
În toată această perioadă relația dintre Maria și Ferdinand s-a răcit
constant. Ca urmare, în anii care au urmat, au început să apară și primele zvonuri despre iubirile din afara căsătoriei ale prințesei. În anul 1896, Maria și Ferdinand au fost invitați la Moscova pentru a
participa la încoronarea verilor ei Nicolae al II-lea și Alexandra.
Principesa Maria și Marele Duce Boris Vladimirovici
La Moscova tânăra principesă Maria a avut un succes răsunător și din acel moment
destinul prințesei a început să se schimbe. „A cucerit pe dată o întreagă trupă
de admiratori
înfocați, „cei mai mulți dintre ei... ofițeri sclipitori,
eleganți, sentimentali, îndrăzneți, plini de ardoare
ruseasca împletită cu acea melancolie aproape insuportabilă atît
de caracteristică slavilor, o melancolie ce-ți frânge
coardele inimii și-ți tulbură liniștea".
Cel mai înfocat a fost vărul ei,
Marele Duce Boris, cu zâmbetul său larg și vocea puternică. Missy nu
a fost intimidată de reputația lui de
Cassanova. „Rușii se aprind ușor, spunea ea, iar vorbele slavilor sunt
dulci." Gurile rele spuneau că în acea vizită Missy s-a îndrăgostit de Marele Duce
Boris Vladimirovici.
Prințesa Maria cu Principele Carol, Principesele Elisabeta și Maria |
Zvonurile despre o presupusă iubire dintre cei doi au
fost alimentate și de o lungă vizită la Sinaia a Marelui Duce. „Boris era plin de energie. Boris, spune ea, „nu este leneș ca Nando, care stă și cască". Șederea
îndelungată a vărului ei și evidenta lui adorație față de Maria au stârnit
însă comentarii în cercurile regale și i-au atras reproșuri din partea mamei. Ce-i trecea prin minte lui Missy? Îl prefera oare pe Boris soțului ei? “ – conform memorialistei Hannah Pakula.
Cârcotașii răspândeau informația că Boris ar fi fost tatăl celui de-al treilea copil al Principesei, o fetiță, Maria, căreia i se spunea Mignon, care s-a născut în 6 ianuarie 1900. Deși
cu strângere de inimă, Ferdinand a fost nevoit să accepte copilul ca fiind al
său. Au început însă să circule și primele bârfe care prevesteau un eventual divorț al cuplului princiar.
Volumul poate fi comandat aici:
Surse:
Povestea vieții mele - Memoriile Reginei Maria a României - Hannah Pakula
Erau vremi frumoase, romantismul era pentru fiecare un mod de viață, nu de visare. Poate și prințesele aveau dreptul la iubire.
RăspundețiȘtergereSigur ca aveau vise. Și uneori dreptul... :)
Ștergere