“Locotenentul invizibil” - primul film sovietic difuzat în România

Un articol publicat de revista “Realitatea Ilustrată” – în numărul din 23 ianuarie 1935 - mi-a atras atenția: consemna proiectarea pentru prima dată pe ecranele cinematografelor românești a unui film produs în studiourile din Uniunea Sovietică. Este vorba de filmul Locotenentul invizibil (Poruchik Kijè, 1934). 

 

 

Comedia muzicală sovietică a fost regizată de Aleksandr Faintsimmer, fiind bazată pe nuvela Locotenent Kijè scrisă de Yury Tynyanov (pelicula a fost difuzată în Statele Unite sub numele de Țarul vrea să doarmă). Povestea filmului satiriza obiceiurile și obsesiile, uneori absurde, ale Țarului Petru I al Rusiei, precum și viața de la curtea acestuia. Este de menționat și faptul că partitura acestui film a fost semnată de celebrul compozitor Serghei Prokofiev. Să consemnăm că filmul a fost difuzat în ianuarie 1935 pe ecranele Cinematografului Regal din București.

Primul film rusesc proiectat în România

“Trăim zilele acestea cel mai important eveniment artistic al ultimilor ani. Ni se oferă prima oară să asistăm la un film rusesc, realizat în întregime în studiourile din Moscova și Leningrad. S’a scris până acum o literatură extrem de vastă despre realizările cinematografului rus. Marile personalități artistice mondiale au recunoscut în unanimitate, prin felul de a se prezenta, că filmul rus întrece cu mult ca valoare celelalte realizări europene şi americane. De altminteri, filmul rus este cu totul altfel ca un film obișnuit american și european, și reprezintă adevărata quintesență cinematografică. Rușii sunt singurii realizatori care au înțeles specificul adevărat al cinematografului și mai ales al cinematografului sonor.

Notă din numărul din 16 ianuarie 1935
al revistei “Realitatea Ilustrată”

Primul film rus pe care-i vedem la noi este „Locotenentul invizibil", realizat după cunoscuta nuvelă “Porucik Kijè”. Publicul va fi surprins de maniera cu totul nouă, de stilul aparte în care a fost realizat acest film. Acei care au fost în Rusia și au văzut acolo piese de teatru și filme, au recunoscut că cei mai naturali actori din lume sunt rușii. Aceștia interpretează cu o artă atât de adevărată personagiile care le sunt încredințate, încât ai impresia certă că eroii trăiesc într’adevăr și că nu sunt întruchipări ale imaginației. Aceasta este caracteristica interpretării filmului „Locotenentul invizibil”.

Rolurile principale au fost distribuite celor mai strălucite elemente ale teatrului și cinematografului rus. Aceștia interpretează pe eroii fantastici din „Locotenentul invizibil“ cu o naturalețe și cu o sinceritate care te uluiește pur și simplu. 

 

Muzica filmului rusesc „Locotenentul invizibil” este în întregime opera celebrului compozitor Sergei Prokofiev. Adevăratele melodii ruse, arzând de viață și vioiciune, vibrând pe coardele unui sentimentalism profund, vor fi auzite în „Locotenentul invizibil”. Regizorul filmului este Alex. Feinzimmer. Acesta a realizat filmul intr'o manieră cu totul deosebită de stilul de lucru al regizorilor americani și europeni. Scenele vibrează de o rară intensitate. Totul este realizat în linii simple ;i totuși impunătoare. Mișcările de mase sunt orânduite impecabil și într’un mod cu totul original.

Pentru acei care sunt cât de puțin în legătură cu mișcarea artistică universală, acest nume este mai mult decât cunoscut. Mai ales că acum în urmă, Alex. Feinzimmer a primit o strălucită ofertă de angajament în America, pe care însă se pare că a declinat-o. Stilul în care Alex. Feinzimmer a regizat „Locotenentul invizibil” (Porucik Kijè) este cu adevărat nou, față de stilul regizorilor americani și europeni. Aceasta se remarcă de la prima până la ultima scenă a filmului.”

Un deceniu mai târziu, producțiile sovietice urmau să devină nelipsite de pe ecranele cinematografelor românești. Dar asta este o cu totul altă poveste…

 

 

Surse:

- articolul “Primul film rusesc în România - Regia, muzica, interpretarea” - publicat în numărul din 23 ianuarie 1935 al revistei “Realitatea Ilustrată”
- notele și imaginile publicate în numărul din 16 ianuarie 1935 al revistei “Realitatea Ilustrată”