Probabil că cele mai frumoase petreceri organizate în
România de altădată erau balurile organizate în „timpul Carnavalului”.
Carnavalul românesc începea „o dată cu Crăciunul dar nu se încheia decât în
seara celei de-a doua Duminici a Lăsatului-de-sec, când se puneau capăt
nunților, balurilor și oricăror petreceri ce erau oprite în timpul Postului
mare” (cf. lucrării: "Bucureștii vechiului regat" – George Costescu –
1944).
În perioada Carnavalului se organizau numeroase baluri și serate, atât
la curtea regală cât și în casele „high-life-ului” bucureștean. La
aceste evenimente, renumite pentru belșugul, luxul și pentru eleganța afișată,
se intra numai pe baza unei invitații speciale. În aceiași perioada însă se
organizau, pentru oamenii de rând, numeroase baluri publice (în Sala Bossel,
Sala Orfeu, Sala lui Schlatter din grădina de la poarta dinspre miază-noapte a
Cișmigiului sau la Slătineanu).
Balurile mascate erau în acea vremea cele mai gustate petreceri colective ale
bucureștenilor. Indiferent dacă balurile aveau loc în saloane private sau
în săli publice, era obligatorie purtarea măștilor și a unei ținute speciale de
carnaval.
"Carmencita" (dreapta) A.S.R. Principesa Ileana, d-na Bossie și un "careu de dame cu valetul de cupă" (stânga) |
Încheierea acestei perioade în care erau organizate numeroase
petreceri publice era marcată prin organizarea „balurilor de îngropare a Carnavalului”,
reuniuni care se țineau în seara de Lăsatul secului. Am aflat câteva impresii
interesante despre un bal organizat la Curtea Regală în anul 1929, în timpul
Carnavalului, citind o cronică publicată în numărul din 30
ianuarie 1930 al revistei „Realitatea Ilustrată”:
Regina Elisabeta a Greciei în costum de "indiană" |
„În definitiv, dacă nu sunt scutite de necazurile noastre, ale muritorilor de
rând de ce ar fi refuzate figurilor ilustre și plăcerile noastre? Suntem în carnaval și încercăm să
colorăm cu roz orizontul de plumb al vieții. Purtăm mască în fiecare zi,
arătându-ne altfel decât suntem, căci împrejurările și oamenii nu ne îngăduiesc
să prezentăm obrazul nostru adevărat. Aspectele
din juru-ne sunt urâte, ofensatoare, și obrazul nostru s-ar îmbujora. Dar: „ridi pagliacci...”. Râdem ca să nu plângem și de aceea în Carnaval aplicăm
pe figura masca grotească. Ridi pagliacci, și de aceea înecăm într’o noapte amarul altor multe zile și nopți. Și
ne pomenim apoi cu-adevărat dispuși. Vinul, muzica, dansul îndeplinesc minunea.
Vivat! Vivat, frumoasă mască! Îți fac
un compliment: ești frumoasă.
Costume nostime de carnaval: "Toate ingredientele unui cocktail" (stânga) d-na Cela Lahovary (Delavrancea) în costum de Carnaval (dreapta |
Aiurea
e obiceiul ca într’o anumită noapte din Carnaval oamenii să-și spună, fără supărare,
adevărul în față. Uite, dacă obiceiul s’ar fi înrădăcinat și la noi, ți-aş fi
spus și eu adevărul pe șleau:
- Nu ești frumoasă, ci ești
încântătoare!
...Instantaneele noastre reprezintă câteva grupuri și câteva scene de bal domnesc:
balul care a avut loc recent la Palatul Cotroceni. S’a distins regala
petrecere prin fantezie și prin generală bună dispoziție. Protocolul
nu a fost tradus printr'o aplicare rigidă, astfel că voioșia și-a putut
destinde în libertate aripa-i azurie dezmierdând
frunțile cari totuși, în toate celelalte zile din an, închid griji și necazuri
pământești, omenești. Iar fastul, fastul altor Curți,
fastul costisitor, ostentativ, a fost înlocuit prin acel bun gust, care proiectează
asupra membrilor Casei noastre regale, lumina admirației unanime.
Priviți măștile și costumele.
Priviți alcătuirea grupurilor. Dovedesc un simț artistic vrednic să stârnească
invidia unui regizor reputat. Și contemplați figurile, senine, zâmbitoare, din a căror
expresie se desprinde bucuria simplă, omenească, a clipei care e prețuită la dreapta
ei valoare. O,
nimic din convenționalismul altor vremuri și altor Curți, unde protocolul transformă ființele în marionete pompoase! Și nimic, nimic
din fastul ruinător, inutil, al celor care au lăsat amintirea unei epoci de
splendidă risipă și de jalnică sărăcire.”
Citește și: Instantaneele unui carnaval interbelic
Sursa:
articolul „Un bal la curte” – publicat în revista „Realitatea Ilustrată” – numărul din 30 ianuarie
1930
Sunt efectiv INCANTÄTOARE aceste articole. Ati avut o idee GENIALÄ sä ne colorazi viata cu ele. Si in acelasi timp, sä ne arätati in multe dintre ele cä, din päcate, in"scumpa" noasträ tarä...toate-s vechi si noi sunt toate...Le citesc cu enormä pläcere, si pe cele mondene timpului respectiv, si pe cele despre coruptia politicä ( si ea intratä in eternitatea româneascä) cele care aratä periferiile Bucurestiului, care, au dobândit ETERNITATEA in aspectul mizerabil care nu s-a schimbat nici dupä peste 80 de ani. Continuatzi asa si multe SUCCESURI
RăspundețiȘtergereIn multe privinte Romania de azi e de fapt...aceiasi cu Romania de ieri. Daca am reusit sa spun asta prin articolele mele inseamna ca mi-am atins pe jumatate scopul. In continuare, ar trebui sa vedem cum am putea sa schimbam in bine Romania de azi.Dar asta e mai greu, nu-i asa !? Eu cred ca "schimbarea la fata a Romaniei" depinde de noi toti. A da vina numai pe clasa politica inseamna a ne resemna si... a nu schimba de fapt nimic.
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru postare...!
RăspundețiȘtergereGandurile si cuvintele sunt "armele" cele mai frumoase ale unui OM frumos...
Multumim ca ne incantati privirea dar si sufletul plin de amaraciunea acestor zile,ani pe care fara voia noastra (uneori) suntem nevoiti sa le intampinam cu ...stoicism...!
Multumesc si eu pentru cuvintele frumoase. Sunt "rasplata" mea pentru ceea ce fac aici si imboldul de a continua.
RăspundețiȘtergereTe mai astept ...pe aici!
Imi imaginez cata nebunie putea sa fie la asemenea baluri si cat lux.Poate ar fi bine sa stim si meniul.
RăspundețiȘtergereUn meniu de la un astfel de bal il gasesti intr-un alt articol de pe blog;
RăspundețiȘtergerehttp://deieri-deazi.blogspot.ro/2014/09/o-idila-la-balul-curtii-regale.html