Te-ai întrebat vreodată la ce glume râdeau bunicii noștri când erau copii? Vă propun o incursiune nostalgică în umorul interbelic, citind – împreună cu “piticii voștri” - câteva anecdote drăguțe culese direct de la rubrica “De-ale ștrengarilor”, publicată de celebra revistă „Dimineața copiilor” (numere din anii 1935 și 1936, disponibile online în Digiteca Arcanum).
Pregătiți-vă să descoperiți șiretenia, logica imbatabilă și umorul curat al ștrengarilor de altădată, așa cum au fost ele consemnate cu aproape un secol în urmă:
Perle școlare și răspunsuri istețe
Anecdote despre școală, profesori, și logica de neclintit a elevilor.
1. Șiretenie
— Domnule profesor, se poate să mă pedepsiți pentru un lucru pe care nu l-am făcut?
— Bineînțeles că nu.
— Ei bine, domnule profesor, nu mi-am făcut lecția...
— Bineînțeles că nu.
— Ei bine, domnule profesor, nu mi-am făcut lecția...
2. Motivul
Profesorul, foarte supărat, îl întreabă pe Chiulescu Marin:
— De ce vii atât de târziu la școală?
— De ce vii atât de târziu la școală?
— Pentru că tata a avut nevoie de mine — răspunde Chiulescu.
— Dar nu putea să-l servească fratele tău?
— Nu!
— Și de ce nu?
— Nu fiindcă tăticul voia să mă bată!...
(Sursa: „Dimineața copiilor” – numărul din 10 iulie 1936)
(Sursa: „Dimineața copiilor” – numărul din 10 iulie 1936)
3. Lecția de aritmetică
Unchiul:
— Ionel, ascultă! Dacă eu aș avea cincizeci de caramele și ți-aş da una, câte bomboane mi-ar rămâne și cum s’ar chema această operație?
— Ionel, ascultă! Dacă eu aș avea cincizeci de caramele și ți-aş da una, câte bomboane mi-ar rămâne și cum s’ar chema această operație?
Ionel:
— Ți-ar mai rămâne 49 de bomboane și operația s’ar chema... zgârcenie.
4. Răspuns isteț
Profesorul vrea să vadă dacă elevul Mitică Păcălescu știe care sunt cele cinci simțuri.
— Spune-mi Mitică, la care din simțuri slujesc ochii tăi?
— Spune-mi Mitică, la care din simțuri slujesc ochii tăi?
— La văz.
— Și nasul?
— La mirosit.
— Și urechile?
— La auzit și la simțit.
— La auzit, bine; dar la simțit cum?
— Păi dacă n’aș simți, nu m’ați mai trage de ele!
5. Explicație de Hăplișor
Domnul învățător întreabă în clasă:
„Cine poate să-mi explice de ce se spune că minciunile au picioarele scurte?
„Cine poate să-mi explice de ce se spune că minciunile au picioarele scurte?
— Eu, domnule învățător, se grăbi să răspundă Hăplișor, ridicându-se din bancă.
— Bravo, Hăplișor! Spune tare, să te audă toți.
— Se zice că minciunile au picioarele scurte, explică deșteptul Hăplișor, pentru că minciuni spun copiii, care sunt mici, așa că au și picioarele scurte”
(Sursa: „Dimineața copiilor” – numărul din 16 octombrie 1935)
(Sursa: „Dimineața copiilor” – numărul din 16 octombrie 1935)
6. O glumă bună
Domnul:
„Ia spune-mi, băiețele, de ce plângi așa de tare?”
„Ia spune-mi, băiețele, de ce plângi așa de tare?”
Răducu:
„Mă dor dinții grozav și mâine, și așa nu e școală!“
(Sursa: „Dimineața copiilor” – numărul din 9 septembrie 1936)
(Sursa: „Dimineața copiilor” – numărul din 9 septembrie 1936)
Scene de familie
Umorul și negocierile zilnice dintre copii și părinți, sau bunici:
7. Ce vrea Puiu
Bunica, voind să-și adoarmă nepotul, se apropie de el și îi spuse:
— Puiule, vrei să-ți spună bunica o poveste frumoasă cu zâne, cu zmei?...
— Puiule, vrei să-ți spună bunica o poveste frumoasă cu zâne, cu zmei?...
— Nu, bunică, n’am poftă de povești!
— Atunci să-ți cânte bunica un frumos cântec de leagăn?
— Nu, nici de cântec n’am poftă.
— Atunci ce ai vrea să-ți spun?
— Nimic! Aș vrea să mă lași să dorm!
8. Economie
Gică:
”Tată, nu-i așa că mi-ai promis zece lei dacă o să fiu cuminte.”
”Tată, nu-i așa că mi-ai promis zece lei dacă o să fiu cuminte.”
Tatăl bucurându-se:
”Da!”
Gică:
“Ei bine, ți-am făcut economie de zece lei!”
9. Măcar
Mioara privește cu jind prăjiturile pe care le pregătește mamă-sa.
— Mămică, spuse ea deodată, de ce nu scoți nici un cuvânt?
— Mămică, spuse ea deodată, de ce nu scoți nici un cuvânt?
— Nu vezi că n’am timp, scumpo? Sunt ocupată!
— Totuși, ai putea să-mi spui măcar: „Mioaro, vreo prăjitură?“, și termini cu mine!
(Sursa: „Dimineața copiilor” – numărul din 5 august 1936)
(Sursa: „Dimineața copiilor” – numărul din 5 august 1936)
10. Cafeaua cu lapte
Mama: “Ionel, сe ai făcut cu cei doi lei pe care ți i-am dat, ca să-ți bei cafeaua cu lapte?”
Ionel: „Cu un leu mi-am cumpărat halviță, iar pe celălalt l-am dat lui Mircea, ca să bea cafeaua în locul meu.”
Ionel: „Cu un leu mi-am cumpărat halviță, iar pe celălalt l-am dat lui Mircea, ca să bea cafeaua în locul meu.”
11. Prevedere
Elena mea, spune un părinte, pe cât e deșteaptă, pe atât e de lacomă. Are prostul obicei să facă vizite cam dese borcanului de dulceață. De aceea am luat de la farmacist o etichetă pe care era scris „Otravă“ și am lipit-o pe borcan. Credeam că, așa, o să fugă de dulceață. După câteva zile observ că dulceața a scăzut, iar pe etichetă sub cuvântul “Otravă“ sta scris: „Tată, vreau să mor“.
(Sursa: „Dimineața copiilor” – numărul din 15 iulie 1936)
(Sursa: „Dimineața copiilor” – numărul din 15 iulie 1936)
12. De ce avem două urechi
Mama:
— Bine Tică, tot се-ți spun îți intră pe o ureche și îți iese pe cealaltă.
— Bine Tică, tot се-ți spun îți intră pe o ureche și îți iese pe cealaltă.
Tică:
— Păi, tocmai pentru asta am două urechi.
(Sursa: „Dimineața copiilor” – numărul din 19 august 1936)
(Sursa: „Dimineața copiilor” – numărul din 19 august 1936)
13. Dărnicie
Mămica dă Lenuței o prăjitură s’o împartă cu fratele ei. Și acum așteaptă să vadă ce o să se întâmple.
— Ia, scumpule - îi spune șireată - bucățica asta micuță și frumușică e pentru tine; eu mă mulțumesc cu asta mare și urâtă.
— Ia, scumpule - îi spune șireată - bucățica asta micuță și frumușică e pentru tine; eu mă mulțumesc cu asta mare și urâtă.
14. Ca sa nu mai piardă
Tatăl:
— Gică, dă o fugă până la tutungerie și cumpără-mi patru țigări. Bagă de seamă să nu pierzi restul!
Gică:
— Să n’ai nicio grije, tăticule. Ca să nu-l mai pierd, am să-mi cumpăr o înghețată!
(Sursa: „Dimineața copiilor” – numărul din 26 august 1936)
— Gică, dă o fugă până la tutungerie și cumpără-mi patru țigări. Bagă de seamă să nu pierzi restul!
Gică:
— Să n’ai nicio grije, tăticule. Ca să nu-l mai pierd, am să-mi cumpăr o înghețată!
(Sursa: „Dimineața copiilor” – numărul din 26 august 1936)
Logica deformată a copilăriei
Glume despre raționamente năstrușnice, lupte și... dantură.
15. De ce fuge?
Gică:
— Ei, Sandule, de ce fugi? Mi se pare că te-am auzit lăudându-te că poți să mă bați, chiar dacă o mână ți-ar fi legată la spate...
Sandu:
— Da... dar... fug acasă... să caut o sforicică cu care să mă leg...
— Ei, Sandule, de ce fugi? Mi se pare că te-am auzit lăudându-te că poți să mă bați, chiar dacă o mână ți-ar fi legată la spate...
Sandu:
— Da... dar... fug acasă... să caut o sforicică cu care să mă leg...
16. Scoatem dinți fără durere
Lică:
— Mămică, de ce scrie pe firma dentistului: „Scoatem dinți fără dureri? Mama:
— De ce întrebi, te-a durut când ți-a scos dintele?
Lică:
— Nu, dar l-a durut pe el, căci a țipat când i-am mușcat degetul.
(Sursa: „Dimineața copiilor” – numărul din 29 iulie 1936)
— Mămică, de ce scrie pe firma dentistului: „Scoatem dinți fără dureri? Mama:
— De ce întrebi, te-a durut când ți-a scos dintele?
Lică:
— Nu, dar l-a durut pe el, căci a țipat când i-am mușcat degetul.
(Sursa: „Dimineața copiilor” – numărul din 29 iulie 1936)
17. Prinsoare
Gică a făcut prinsoare cu Dan că n o să mănânce treizeci de zile și n'o să se culce treizeci de nopți. Două zile după rămășag, Dan îl întreabă pe Gică:
„Cum te simți? Nu ești obosit, nu ți-e foame?“
“Nu“, răspunse el, fiindcă mănânc noaptea și dorm ziua.
„Cum te simți? Nu ești obosit, nu ți-e foame?“
“Nu“, răspunse el, fiindcă mănânc noaptea și dorm ziua.
18. El a început
Mama:
— N’ai încetat încă să te strâmbi la câine?
— N’ai încetat încă să te strâmbi la câine?
Tică:
— Nu sunt eu de vină; el a început întâiul.
19. Greșeală
Un lăptar își trimete fiul să ducă un litru de lapte profesorului său.
— Probabil că laptele a fost muls de curând, căci încă este cald, zise profesorul.
— Nu, domnule profesor, răspunse copilul; mama, în loc de apă rece, o fi turnat, din greșeală, apă caldă.
— Probabil că laptele a fost muls de curând, căci încă este cald, zise profesorul.
— Nu, domnule profesor, răspunse copilul; mama, în loc de apă rece, o fi turnat, din greșeală, apă caldă.
20. Prea scump
Florian stă cu nasul lipit de vitrina unui magazin de jucării și întreabă pe mama lui:
— Mamă, vrei să-mi cumperi un cal de lemn?
— Costă prea scump, puiule!
— Atunci, cumpără-mi un măgar de lemn.
(Sursa: „Dimineața copiilor” – numărul din 22 iulie 1936)
— Mamă, vrei să-mi cumperi un cal de lemn?
— Costă prea scump, puiule!
— Atunci, cumpără-mi un măgar de lemn.
(Sursa: „Dimineața copiilor” – numărul din 22 iulie 1936)
21. Socoteala
— Ce ai să faci, Petre când ai să fii mare?
— Am să las să-mi crească barbă.
— Ce idee ciudată! Și de ce vrei asta?
— Să am mai puţină faţă pentru spălat!
(Sursa: „Dimineața copiilor” – numărul din 18 noiembrie 1936)
— Am să las să-mi crească barbă.
— Ce idee ciudată! Și de ce vrei asta?
— Să am mai puţină faţă pentru spălat!
(Sursa: „Dimineața copiilor” – numărul din 18 noiembrie 1936)
22. Cum...
— Spune-mi, mamă, e adevărat că peștii mari mănâncă sardele?
— Sigur, puiule!
— Da? Dar cum deschid cutiile?
(Sursa: „Dimineața copiilor” – numărul din 25 noiembrie 1936)
— Sigur, puiule!
— Da? Dar cum deschid cutiile?
(Sursa: „Dimineața copiilor” – numărul din 25 noiembrie 1936)
Bonus: Glume „de circulație”
Glume care reflectă viața de zi cu zi și modul în care copiii reacționau la situațiile neașteptate:
Corabia lui Noe
Un domn, căruia îi plăcea să glumească, în clipa când să se urce într’un tramvai, într’o zi de ploaie, întrebă:
„Oare e plină corabia lui Noe?”
Un călător, supărat, îi răspunse:
„Nu lipsește decât măgarul, vă rog, suiți-vă!"
(Sursa: „Dimineața copiilor” – numărul din 9 ianuarie 1935)
„Oare e plină corabia lui Noe?”
Un călător, supărat, îi răspunse:
„Nu lipsește decât măgarul, vă rog, suiți-vă!"
(Sursa: „Dimineața copiilor” – numărul din 9 ianuarie 1935)
Mai bine cutremurul
Într’o parte a țării avuseseră loc, unul după altul, două cutremure de pământ. Speriați de vreun alt cutremur mai puternic, soțul și soția își trimiseră copiii — trei la număr — într’un oraș îndepărtat, unde aveau niște rude. Însă, acești copii erau așa de nebunatici, că după câteva zile, părinții lor primiră din partea rudelor, la care îi trimiseră, telegrama ce urmează:
„Rugăm trimiteți-ne cutremurul și luați-vă înapoi copiii!”
(Sursa: „Dimineața copiilor” – numărul din 10 iulie 1935)
„Rugăm trimiteți-ne cutremurul și luați-vă înapoi copiii!”
(Sursa: „Dimineața copiilor” – numărul din 10 iulie 1935)
Aceste mici comori de umor din „Dimineața Copiilor” sunt o fereastră vie către spiritul ludic și inteligența ascuțită a copiilor din perioada interbelică. De la șiretenia de a negocia lecția nefăcută la logica imbatabilă a lui Tică despre cele două urechi, farmecul lor este surprinzător de actual. Citind aceste anecdote alături de copiii sau nepoții noștri, nu doar că ne amuzăm, dar descoperim o legătură emoțională. Păstrarea și redescoperirea acestor zâmbete ne arată că esența pură a veseliei și a năzdrăvăniilor copilăriei rămâne cel mai frumos liant între generații, traversând decenii și epoci.
Postări
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu