Obiceiuri de Lăsata secului De la Postul Crăciunului la Postul Paștelui

Tradiții, superstiții și bătaia alviței

Joi, 13 noiembrie 2025, se lasă sec pentru Postul Crăciunului (Postul Nașterii Domnului).

 

Deși în zilele de azi această zi de hotar trece adesea neobservată, în cele de ieri marca o tranziție majoră: de la perioada horelor, balurilor sau carnavalului la timpul reculegerii și al rugăciunii, fiind sărbătorită cu fast și ritualuri specifice.

 

---

---

Obiceiuri de Lăsata secului

În această zi, comunitățile se pregăteau spiritual și fizic pentru zilele de post care urmau, iar veselia se contopea cu superstițiile vechi:

• Jocul și Focul: La țară se organiza ultimul joc și se aprindeau focuri pe dealuri. În orașe aveau loc ultimele baluri ale carnavalului.
• Curățenia: Gospodinele spălau vasele cu leșie pentru a înlătura orice urme de dulce. Unele aduceau chiar vasele special destinate mâncării de post, păstrate în pod.
• Ritualuri pierdute: Era ziua legării grânelor și a baterii alviței – obiceiuri despre care au mai rămas doar amintiri. 

Superstiția norocului și masa nestrânsă

O credință veche spunea că în noaptea de Lăsatul secului norocul era un oaspete al casei. Bunicii noștri credeau că: 

"Norocul vine la cel care îi întinde masa; aceasta se întâmplă la Lăsatul secului de postul Paștilor, când se crede că nu este bine să se strângă masa, ci să se lase așa – bucate și vin – ca să poată mânca Norocul peste noapte.” (cf. studiului “Dușmani și prieteni ai omului” – Tudor Pamfile)

Spolocania și Lunea păstorilor

 

Tradițiile erau diferite în funcție de regiune, punând accent pe curățirea rituală sau pe protecția turmelor.

• Spolocania (Moldova și Bucovina): Chiar în prima zi a Postului Mare se făcea "spolocania". Rudele se adunau pentru a mânca numai “borșholteiu" (borș fără legume, doar cu pâine sau mălai), un ritual menit "pentru a se spăla gura și gâtul de răutatea mâncărilor din ziua premergătoare."

• Lunea păstorilor (Banat): Prima zi de Luni din Păresimi era importantă pentru mamele cu copii păstori. Se făcea o turtă din făină sau mălai pentru “Sfânta Maica Luni" ca să păzească copiii și turmele de lupi și spurcăciune. În această zi, munca era interzisă, altfel "lupii pot ataca turma iar șoarecii mănâncă semănăturile de pe câmp.” 

(articolul “Obiceiuri de Paști la români” – Nicodim – “Ilustrațiunea română” 1937)

 

Bătaia alviței: Jocul și miza

Baterea halviței era un obicei specific și un prilej de distracție pentru întreaga familie.

Acest joc consta dintr-un boț de alviță, în care era ascunsă o monedă de argint sau de aur. Boțul era legat de o sfoară și atârnat de tavan, la nivelul gurii participanților. Gazda imprima boțului o mișcare de rotație rapidă, iar concurenții trebuiau să prindă cu dinții o bucată, fără a folosi mâinile. Norocosul care smulgea bucata cu moneda primea răsplata.

 

Amintiri din epoca de aur a Bucureștiului

 

Victor Bîlciurescu evoca acest moment plin de haz și competitivitate:

"Asistența făcea cerc la o distanță bună de boțul ce atârna acum la nivelul gurii... [Gazda] imprima boțului o mișcare de rotație ce trecea pe dinaintea participanților, care cu tot riscul loviturii... reușeau să apuce cu dinții boțul... până ce se ivea norocosul care prindea odată cu bucata de alviță și moneda de argint sau de aur... De multe ori, învârtecușul acesta al boțului se întâmpla din iuțeală să sângereze caninii concurenților." (volumul “București și bucureșteni de ieri și de azi” – Victor Bîlciurescu, 1945) 

Baterea alviței

Lăsata secului în lumea mahalalelor

În mahalalele Bucureștiului, Lăsata Secului nu trecea neobservată, dar căpăta o notă mai prozaică și uneori mai brutală:

"Nu sunt de loc mulți ani de atunci... Lăsata secului! Mamă, mamă, cum se bătea halvița și cum se dădeau câinii în tărbacă prin Dealul Spirei... Câte castroane de ciorbă de zeamă de varză se consumau și ce bătăi ieșeau, bătăi în lege, cu vânătăi la ochi, cu capete sparte și mușcături de ureche, până la sânge. Căci, cum nu se concepea nuntă fără lăutari, tot așa nu se putea concepe lăsat de sec fără mardeală." (articolul “De lăsata secului altădată… și acum…” - Ioan Massoff – “Realitatea ilustrată” 1935)

Mucenici

Victor Talianu, "Regele mardeiașilor"

Finii veneau cu plocoane la nași și se așezau la masă. Atmosfera era destinsă dar, uneori, dominată de figurile pitoreșt ale mahalalei:

"Ce mai lucra de “Lăsata secului", Victor Talianu, „regele mardeiașilor" de prin Filantropia! Înhăitat cu o ceată de haidamaci... cutreierau mahalalele “după gagice". Sbierau cât îi ținea gura învârtind ciomegele prin aer, trăgeau salve de pistol și cântau acompaniați de armonică... După Lăsata secului se făcea “blau" vreo două zile, aceasta pentru “revenirea în fire". (Ioan Massoff)

Fie că vorbim de tradițiile pline de haz ale baterii alviței sau de ritualurile profunde legate de Noroc și protecția turmelor, Lăsata Secului era și rămâne un moment esențial din viața românilor. Orizontul duhovnicesc al Postului era precedat de o explozie de viață și credințe, lăsându-ne o mărturie vie a felului în care românii înțelegeau să facă trecerea de la abundență la reculegere.
 

Citește și: Tradiții și datini pe tot parcursul anului

Dacă vrei să explorezi mai departe bogăția datinilor populare românești, te invit să descoperi și alte articole fascinante de pe blog: Află care sunt superstițiile și farmecele din Noaptea magică a Sfântului Andrei, legendele Sfântului Nicolae: "Fericirea ți-o aduce putința de a dărui, cunoaște tradițiile legate de protecția animalelor la Filipii de toamnă și descoperă ce ritualuri însoțeau Ziua de Sângeorz.

 

---

---

---