Nașterea teatrului de revistă în România: Matei Millo și „Apele de la Văcărești”

Primii pași ai teatrului de revistă din România

Actul de naștere al teatrului de revistă din România este marcat de figura emblematică a lui Matei Millo – considerat părintele teatrului românesc. 

 

Acesta a scris textul primei „comedii-vodevil” jucate pe scenele autohtone: „Apele de la Văcărești” (1872), punând bazele unui gen care avea să devină extrem de popular pentru satirizarea moravurilor sociale și politice ale vremii. Muzica spectacolului a fost compusă de celebrul Alexandru Flechtenmacher (cunoscut pentru muzica „Hora Unirii”).

---

---

Primele reprezentații: „Apele de la Văcărești” (1872)

 

Premiera „Apele de la Văcărești” a avut loc pe 19 noiembrie 1872, în sala Teatrului Bossel din București: 

“Pe la 1873 (notă: premiera a avut loc în 19 noiembrie 1872), în sala Teatrului Bossel, care se afla peste drum de Palatul Telefoanelor, s’a jucat întâia revistă teatrală “Apele de la Văcărești”, scrisă de marele actor care a fost Matei Millo. Lucru nemaipomenit până atunci, revista aceasta s’a jucat de 35 de ori la rând, salvând astfel starea financiară  a marelui actor, stare precară în vremea aceea." (1) 

Contextul titlului: Scandalul apelor minerale

Titlul curios se referea la o escrocherie a vremii: un inginer, Berton, pretindea că a descoperit izvoare cu ape feruginoase „făcătoare de minuni” în zona Văcărești. Bucureștenii, dornici de un „Baden bei Wien” autohton, au dat năvală. Această întâmplare a servit drept cadru satiric pentru Matei Millo: 

"De unde titlul curios de “Apele de la Văcărești”? Un inginer, numit Berton, a dat alarma precum că a descoperit el, peste drum de uzinele Lemaitre, niște izvoare cu ape feruginoase făcătoare de minuni. S’au găsit și doctori care să țină hangul inginerului, ba s’au apucat, mă rog, să și numeroteze isvoarele. Bucureștenii care voiau și ei un “Baden bei Wien”, s’au declarat mulțumiți de invenția inginerului și au dat năvală să bea apele feruginoase ale lui Berton. Întâmplarea aceasta a dat mult de lucru cronicei scandaloase a timpului.“ (1)

Matei Millo

Satira socială și politică în cupletele lui Matei Millo

 

Matei Millo, interpret al rolului principal dar și al unora dintre rolurile secundare, a creat personaje amuzante și nu a evitat în cupletele sale să înfiereze moravurile epocii. 

 

Personajul principal al “comediei-vodevil” este un tânăr romantic și familist, Vrânceanu pe numele său. Tânăra lui soție Sofica, “fire zburdalnică”, își părăsește căminul conjugal pentru o aventură cu un tânărul donjuan Mustăcică. În peregrinările lor pe la noile izvoare de ape minerale bucureștene, Sofica și Mustăcică sunt însoțiți de mătușa Zambila, care se tratează și ea la “isvorul nr. 3” din Văcărești cu celebrele “ape de întinerire”:

“Ah! Ce ape minunate
Apele din Văcărești
Lecuiesc multe păcate
Și ne-ajunsuri căsnicești!

Hai! Hai! La Văcărești
Sufletul să’ți răcorești
Și la ochișori drăcești
Inimioara să-ți pârlești!”

 

O cronică scandaloasă a vieții publice

 

G. Dem Teodorescu consemna în cronica spectacolului, publicată de revista “Familia" în numărul din 24 decembrie/5 ianuarie 1872: 

"Apele de la Vacaresci"
cronică publicată de revista "Familia" în numărul din 24 decembrie 1872
(disponibil online în Digiteca Arcanum)

“Prima biciuire autorul-artist o dă acelor coconași de modă care disprețuiesc lucrul și studiul, acelor tineri odioși care, prin lux și fanfaronadă, adesea isbutesc să’nșele lumea și s’o facă să creadă că e ceva de dânșii. Nu le vorbiți de ocupațiuni onorabile, de’nvățătură, de moralitate etc., căci vă răspund cu’ngâmfare:

Noi suntem juni coconași:
Totul știm, tot criticăm.
Chiar de mici, chiar copilași,
Franțuzește îndrugăm.

(...) Cu toate astea, ținta principală e sfîrcuirea imoralității și a ridicolului, cel puțin întru cele ce s’au petrecut la isvorul de ape minerale, care au putut inspira pe autor. Se știe că între mulțimea de vizitatori din timpul stagiunii frumoase, mulți merg la sorgintea din Dobroteasa ca să se plimbe, ca să petreacă, ca să vadă lumea, și o mulțime de tineri și tinere ca să’și adreseze ochiade și surâsuri, ba, după câte s’afirma, s’au întâmplat și scandale, și imoralități. Astfel d-l Millo cântă în piesa sa:

Spun, că unu e un număr, care
Dă fior la însurați,
Număr patru, cursa mare
Sub deși arbori blestemați.
Spun, că unele neveste
P’acolo se rătăcesc.
Sigur că-i numai poveste,
Dar... bărbații se’ngrijesc.”

Apropourile la păcatele lumii politice a vremii au rămas memorabile. Într-una dintre scene, jucând rolul unui vânzător de ziare (“Patria”, “Poporul” și “Românul”), Matei Millo scăpa câteva dintre ele pe jos. Ridicându-le, marele actor declama “cu amărăciune și revoltă”: 

“Priviți, "Patria" sfâșiată, "Poporul" călcat în picioare. Și "Românul" dat prin noroi… Ah domnilor, nu vă jucați cu focul că vă veți frige rău…”.

La fel de caustică era – și este actuală încă – replica “cavalerului Capitalberg”, un întreprinzător german venit să facă afaceri în România: 

“Toate partidele la dvs. se fac unul pe altul hoț, pungaș, gheșeftar, trădător. O partidă spune că cealaltă vinde țara. Cealaltă strigă că altă partidă trădează patria. Atunci noi străinii credem toate partidele și venim cu bani ca să cumpărăm marfa dvs. și… pe dvs. cu totul!”.

“Miniștrii cu mult dor de tesaurul public și de regularea finanțelor” nu erau nici ei uitați:

“Financiarul, ce trebui seama
De banii țării să dea pe drept,
Tu vezi cum dânsul, cum fără teamă
El speculează, face gheșeft!”

Justiția era - la rândul ei - înfierată în cupletele scrise de Matei Millo:

“Judele care răstălmăcește
Un cap de lege, limpede, drept,
El la justiție nici că gândește,
Ci caută numai, numai gheșeft.”

Favoritismul era consemnat și el ca fiind o tară a societății de ieri:

“De nu ai capacitate,
De ești prost, cât de ușor,
Să nu-ți pese: posturi’nalte
Poți să capeți prin favor.
Dacă știi, fără mustrare,
Pe cei mari să-i lingușești
Și să-i vinzi la’mprejurare,
Chiar avere dobândești.”

Succesul spectacolului a fost atât de mare încât a fost jucat la Teatrul Bossel întreaga stagiune – fapt neobișnuit pentru acele vremuri - și a fost prezentat mai apoi cu succes în fața unor săli care “gemeau de lume” din Pitești, Slatina, Craiova, Buzău, Focșani, Roman și din Botoșani. (2)

 

Revista la Teatrul Național: „Cer Cuvântul” (1875)

După marele succes al spectacolului „Apele de la Văcărești”, revista a făcut următorul pas major: debutul pe scena considerată prestigioasă a Teatrului Național din București („Teatrul cel Mare” – cum era numit pe atunci).

 

"Teatrul cel Mare"

Premiera spectacolului „Cer cuvântul“ sau „Ambițul coanei Frosa” – o revistă în 7 tablouri – a avut loc pe 21 ianuarie 1875.

Textele cupletelor au fost semnate de Petre Grădișteanu, Nicolae Tincu, Mihail Zamfirescu, Ciru Economu și Al. Lara, iar muzica a fost compusă de Eduard Wachmann. Distribuția reunea din nou nume mari ale teatrului românesc, printre care Matei Millo, Frosa Sarandy, Aristizza Romanescu, Grigore Manolescu, Eufrosina Popescu și Irina Poenaru.

 

Deși spectacolul a scandalizat o parte a publicului, care nu considera genul demn de scena Naționalului, revista s-a jucat cu succes întreaga stagiune, iar bucureștenii au fredonat multă vreme cupletele sale.

 

Satira coanei Frosa și a guvernului Catargiu 

 

Rolul Coanei Frosa satiriza comportamentul Eufrosinei Catargiu, soția primului ministru de atunci. Într-un dintre scenele de succes ale revistei, actrița Aristizza Romanescu  - care reprezenta Cișmigiul – satiriza obiceiul “lumei bune” de a se plimba cu barca pe lacul din centrul Bucureștilor, în mijlocul scandalului infernal făcut de broaștele care îl populau din belșug:

“Ce petrecere frumoasă

E în Cișmigiu pe lac,

Barca mică și voioasă

Te conduce după plac.

Oac, oac, oac

Tiri-tiri-tam!

Ici și colo câte-un pește

De amor ne tot vorbește,

Iar brotacii toți în cor

Declar broaștelor amor…

Oac, oac, oac

Tiri-tiri-tam!”

Cu referire la primul ministru Lascăr Catargiu s’a cântat acest cuplet:

“Lascăr e Rege
Frosa regină
Și toți lingăii
Au gușa plină.
Ne era nevoie numai decât
Fostul guvern să’l dăm în gât.”

Într-un alt tablou, Grigore Manolescu îl ironiza - imitându-l - pe marele actor de melodramă Mihail Pascaly:

“Era copila mea,

Pila mea!

Erau copii mei,

Piii mei…

Piii mei!”

Scena care stârnea însă cel mai mare haz era aceea a statuii lui Mihai Viteazul, care aștepta deja de mult timp să fie inaugurată. “În mijlocul scenei, învelită în pânză, trona statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul - din fața Universității – opera sculptorului francez Carrier-Belleuse. Statuia fiind gata de multă vreme, lumea aștepta nu nerăbdare ziua inaugurării, fixate de mai multe ori și amânată de teama unor manifestații studențești.  

"În public circulau diverse versiuni, unele puse pe seama proastei execuții a statuii, altele pe seama opoziției guvernului Austro-Ungar, care l-ar fi influențat pe Prințul Carol să amâne solemnitatea dezvelirii statuii. Ezitările guvernanților au indispus opinia publică și întregul tineret studențesc considera această atitudine lipsă de patriotism, ceea ce și era în realitate. În tabloul revistei, Mihai Viteazul scotea din când în când capul de după pânza de sac, ca să mai răsufle, în timp ce comperii făceau aluzii satirice privind mobilul acestei întârzieri.” (2).

Aristizza Romanescu

Consacrarea tetrului de Revistă

Cu cel de-al doilea spectacol, revista ajunsese la un nivel de maturitate și popularitate de necontestat. Au urmat rapid alte spectacole de succes, precum „Ai cuvântul” și „Nu aveți cuvântul” (jucate pe scena de la Bossel), și „Nazat” (a lui Iacob Negruzzi și Max Rosetti pe scena Teatrului Dacia).

 

Revista devenise deja un gen consacrat, iar marii cupletiști români au început să devină vedetele grădinilor bucureștene, deschizând drumul pentru ceea ce avea să devină Teatrul de Revistă modern din România.

Citiți mai multe articole despre Epoca de Aur a Revistei

Dacă doriți să explorați mai multe detalii despre contextul în care s-a dezvoltat teatrul de revistă la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, puteți citi și articolele noastre conexe:

• Grădinile de vară pe la 1900 – Aflați mai multe despre locul unde s-au consacrat marii cupletiști, în articolul Grădinile de vară pe la 1900.
• Terasa și grădina Oteteleșanu – Descoperiți istoria unui loc emblematic pentru viața mondenă a Bucureștiului de altădată, în Povești din București: Terasa și grădina Oteteleșanu.
• Damele cochete și satira – Vedeți cum moravurile erau continuu ironizate, citind Despre dame cochete în cuplete.

Surse:

(1)  articolul „Când s’au dat primele reprezentații de revistă în București” – semnat Ioan Massoff – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” – numărul din 11 iulie 1939 (disponibil în Biblioteca Digitală B.C.U. Cluj)

(2)  Nicolae Dinescu – “Revista de altădată” – editura “Meridiane”, 1973

(3) "Apele de la Vacaresci" - cronică semnată "G. Dem T." - publicată de revista “Familia”  - numărul din 24 decembrie/5 ianuarie 1872 (disponibil online în Digiteca Arcanum)

 

---

---