Marea iubire a viitoarei Regine a României s-a aprins în anul 1907.
Această iubire a fost prinţul Barbu Ştirbei, nepotul domnitorului Barbu
Ştirbei: un brunet cu ochi căprui, un tânăr de o eleganţă aristocratică, un bărbat
care cu mintea lui ascuţită a cucerit-o definitiv (sau aproape
definitiv…) pe Maria. Despre Barbu Știrbei (sau Știrbey - cum apare în unele surse) se spune că ar fi fost un mare
cuceritor. Dar cea mai mare cucerire a fost cu siguranță Principesa Maria. Zvonurile care circulau în acea vreme – confirmate
din ce in ce mai des de istorici de astăzi -
susțineau că Barbu Știrbei ar fi fost tatăl ultimilor doi
copii ai Mariei: Ileana și Mircea,
care semănau izbitor cu prințul (toți ceilalți copii ai cuplului regal avea ochii albaștri ca cei ai Mariei și ai lui Ferdinand).
Principesa și prințul Barbu Știrbei aveau o mare nevoie unul de celălalt, pe fondul unor interese reciproce, iar iubirea lor nu s-a
stins niciodată. Maria frecventa adesea Palatul Buftea în care locuia Barbu Știrbei. Aici cei doi tineri petreceau mult timp împreună, călărind prin împrejurimi.
 |
| Prințul Barbu Știrbei |
Deși zvonul despre relația celor doi devenise public, în mod inexplicabil, în
anul 1913, Carol I l-a numit pe
Barbu Știrbei administrator al domeniilor coroanei, ceea
ce l-a apropiat și mai mult de palat, în această calitate prințul și viitoarea regină având nenumărate focazii de
a se întâlni. Mai mult, prințul Barbu Știrbei a devenit, după moartea Regelui Carol I, șeful Curţii
Regelui Ferdinand şi
principalul consilier al acestuia. Iată
descrierea Prințului Știrbei făcuta de Hannah Pakula în volumul "Ultima romantică – Viaţa Reginei Maria a României":
„Barbu Ştirbey făcea parte dintr-una
din marile familii domnitoare din
România. Bunicul lui, un Prinţ din clanul Bibescu, domnise în Ţara Românească înainte de familia
Hohenzollern. Născut cu doi ani înaintea Principesei
Măria, Barbu Ştirbey fusese educat, ca
majoritatea aristocraţilor români, la Paris, unde studiase dreptul la Sorbona. Ştirbey era înalt şi suplu. Avea o
ţinută autoritară, deşi firea lui era
decepţionant de ştearsă. Misterios, evaziv, despre el se spunea că este inaccesibil flirturilor. Totuşi, doamnele
din Bucureşti vorbeau despre farmecul lui şi despre
„strania calitate hipnotică" a ochilor săi
întunecaţi. Ar fi putut avea oricâte femei, dar preferase să se căsătorească la douăzeci şi doi de ani cu
verişoara lui, nu deosebit de
frumoasă, Nadejda Bibescu. La moartea tatălui său, care a survenit la scurt timp, Prinţul Ştirbey a moştenit
domeniul familiei de la Buftea, aflat la o
distanţă de o oră de Bucureşti. Cinci ani mai
târziu a câştigat un loc în Parlament, dar interesul faţă de reforma agrară nu era pe placul colegilor săi
conservatori şi el s-a retras din viaţa politică
activă. Apoi s-a devotat construirii unui imperiu
financiar.
Ştirbey şi-a transformat gigantica
fermă într-un conglomerat agricol aducător de
profituri - cultiva, prelucra şi transporta produsele
livezilor şi câmpurilor sale pe o cale ferată particulară spre magazinele sale din oraş, unde se puneau în
vânzare. Numele lui devenise sinonim cu calitatea desăvârşită; cel mai bun
vin românesc era cunoscut pur şi simplu ca
„Ştirbey". Canalizându-şi profiturile
spre capital pentru speculaţii şi capital bancar, Prinţul Ştirbey devenise unul dintre cei mai bogaţi şi
mai puternici oameni din această
parte a lumii”
 |
| Regina Maria - pe lac la Scroviștea - 1926 |
Barbu Ştirbei a
adorat-o pe Missy peste treizeci de ani, și chiar dacă aceasta nu i-a întors întotdeauna dragostea cu aceeaşi pasiune,
alianţa lor a susţinut-o de la vârsta de treizeci şi unu de ani până la moarte.
Un contemporan îi descria pe cei doi, așa cum i-a văzut la un concert organizat la Palatul Cotroceni, într-o seară de la începutul
anilor 1920: „Ea era într-o rochie lungă cu trenă de catifea neagră şi cu toate
perlele ei extraordinare. Stătea într-un colţ al
camerei tronului, cu Barbu Ştirbey alături,
şi discutau. Nu se uitau unul la celălalt, se uitau la mulţime. Era o imagine
extraordinară. Formau o pereche absolut magnifică. Ea era
atât de frumoasă şi el atât de distins. Aveau un aer extraordinar de seducător, grandoare şi distincţie...
Cea mai bună dovadă este că după mai mult de
cincizeci de ani încă îi văd în minte ca şi cum
lucrurile s-ar fi petrecut seara trecută...". Și ce altă dovadă de iubire aș mai putea adăuga decât rândurile pe care și le-au adresat cei doi în ultimele două scrisori - de adio - schimbate înainte
de moartea Reginei Maria (grav bolanavă în
anul 1938 și exilată de fiul ei Carol al
II-lea):
Regina Maria în scrisoarea
adresată Prințului Știrbei: „atât de multe nespuse, care mi-ar
lumina atât de mult sufletul să le spun: tot dorul meu, toată
tristeţea mea, toate amintirile dragi care îmi inundă din nou sufletul... Pădurile de şofran galben, mirosul
stejarilor când călătoream prin aceleaşi păduri la
începutul verii şi oh! atât de multe, multe
lucruri care s-au dus... Să te binecuvînteze Dumnezeu şi să te
aibă în pază.”
Barbu Știrbei în
scrisoarea adresată Reginei Maria: „Sînt de neconsolat că mă aflu atât de
departe şi nu pot să vă fiu de vreun
ajutor, trăind în amintirea trecutului fără nici o speranţă pentru viitor... Amintiţi-vă de dorul meu, de
nostalgia mea, de rugăciunile pe care le fac mereu pentru sănătatea dumneavoastră şi să nu vă îndoiţi niciodată de
devotamentul meu nemărginit.
Ilymmily (Te iubesc, Măria mea, te iubesc!)."
În toți acești peste 30 de ani – doar un bărbat a
stat între cei doi. Acesta a fost irezistibilul Joe (Joseph Whiteside) Boyle, un colonel canadian (fost marinar, boxer profesionist
şi organizator de meciuri de box înainte de a participa la goana după aur din Klondike, în anii 1890). Despre
acesta Maria nota că era „un om care nu
are teama de nimic și care prin forța sa extraordinară reușește în
toate domeniile”. Joe Boyle a lucrat la dezvoltarea industriei petrolifere
românești și a însoțit ajutoarele canadiene în România, iar eforturile
sale l-au apropiat mult de Regină,
devenind prietenul și confidentul
acesteia. Relația dintre Regina Maria și Joe Boyle a avut loc în perioada de sfârsit al
primului război mondial. Regina Maria nota în jurnal, referindu-se la Joe
Boyle: „un om ciudat de fascinant,
care nu se teme de nimic... un
adevărat Jack London". Și
tot în jurnalul Reginei Maria stă scris: „Am
încercat să iau ceva din energia inepuizabilă
a acestui bărbat, am încercat să absorb ceva din forţa mută pe care o emană, în orele în care
am stat împreună i-am
destăinuit tot ce aveam pe suflet. Nu-mi amintesc tot ce i-am spus, memoria îmi este înceţoşată, dar
i-am mărturisit toată durerea mea şi când a plecat şi i-am spus că toţi m-au
abandonat, el a răspuns foarte calm: «Dar eu nu», şi mi-a strâns mâna cu o
forţă de oţel.”
 |
| Colonelul Joe Boyle |
Relația dintre Regina Maria și Joe Boyle a durat până prin 1919, an
în care acesta din urmă a plecat din
România pentru a lucra pentru
Royal Shell; s-a mai
întors în România doar o dată, în 1921. Maria şi Boyle au continuat însă să corespondeze. Ea îi scria despre
copii dorind ca „dragul ei prieten"
să fie lângă ea ca să împărtăşească cu ea bucuriile. El îi scria că are inima zdrobită și că „devenise imposibil pentru tine să-ţi păstrezi vechiul prieten şi pe mine”. Asta pentru că cel care rămăsese în inima Reginei a fost prințul Barbu Stirbei.
 |
| Prințul Barbu Stirbei |
Aceasta este, pe
scurt, povestea iubirilor Reginei Maria. Pentru cei care vor sa afle mai
multe, recomand cu căldură cartea scrisă de
Hannah
Pakula: Ultima romantică – Viaţa Reginei
Maria a României. O să închei transcriind un citat din aceiași autoare: „Dacă cei trei bărbaţi din viaţa ei -
Barbu Ştirbey, Waldorf Astor şi Joseph Boyle -
aveau ceva în comun, acesta era faptul că şi ei erau nişte
romantici incurabili, bărbaţi care ştiau cum să ridice femeia din viaţa lor pe un piedestal de marmură albă, acoperit
cu viţă de vie şi situat într-o poziţie
impresionantă.”
Comandă aici volumul:
Surse:
Povestea vietii mele - Memoriile Reginei Maria a României - Hannah Pakula
Postări
