Mandravela – răspântia blestemată

În Bucureştiul de altă dată erau câteva “puncte de referinţă”, cunoscute – cel puţin după nume – de toţi locuitorii capitalei. Unul dintre aceste era Mandravela, o mahala de la capătul Bucureştiului (situaţă undeva pe la intersecţia şoselelor Olteniţei şi Văcăreşti din zilele noastre). Două cârciumi, o tutungerie şi o gheretă la care se vindeau fructe marcau “răspântia blestemată”. Aici se termina Bucureştiul – mai erau doar câteva magherniţe insalubre răsărite de prin porumbiştea plină de gunoaie. Cu toate astea, Mandravela era o mahala celebră a timpului. Iar Ion Dragomir – reporterul “Ilustraţiunii Române” a colindat locul şi ne oferă un instantaneu din anul 1935 al acestui loc al Bucureştiului de altă dată:
  
Cârciuma "La Mandravela"
“(…)Mandravela îşi trage renumele de la blestemata încrucişare a două drumuri funeste. Primul, duce spre puscărie; celălalt, spre casa de nebuni şi ţintirimul “Trei coceni" al cărui nume a fost schimbat în “Trei trandafiri" de văduvele tinere, neconsolate să ştie că răposaţii făuritori de iluzii matrimonial zac sub o ţărână atât de prosaic botezată. Când am trecut întâia dată pe la Mandravela, era într'o dimineaţă, doi cetăţeni, cu ochii tulburi şi părul vâlvoi, chefuiau de zor, în sunetele unei viori hodorogite, chinuită de un ţigan gras şi răguşit.
- Zi-i, mă gaşpere! - urla unul din cheflii. Că mâine mă 'ntorc iară la 411.
Erau doi proaspeţi ieşiţi din puşcărie, care-şi sărbătoreau eliberarea. Două ore mai târziu, retreceam pe la Mandravela în celălalt sens. În faţa cârciumei unde petrecuseră cheflii se adunase lume, ca la urs. Am văzut uniforme de poliţie şi o ambulanţă a salvării.

La un pas de încăierare...
la Mandravela
- Ce s'a întâmplat? 
- Ia, doi proaspeţi scăpaţi de la “411". Au petrecut de ieri dimineaţă, pe neîntrerupte. Pe urmă, s'au luat la ceartă. Unul din ei a “inţepat" pe celălalt. N'a avut săracul parte de libertate.
Compătimirea mergea către cuţitar, nu către cel cu maţele sfârtecate.
Totuşi, mi-e drag să, petrec la Mandravela, mai ales Dumineca. Am prilejul să leg cunostinţă cu oameni cât se poate de interesanţi. Aşa, de pildă, aci m'am împrietenit cu Titi Menghină, spaima Văcăreştilor.

Era într'o după amiază. Beam liniştit un păhărel de vin roşu ronţăind alune americane, când un om tânăr, ca de vreo treizeci de ani, lat în spate cât un garderob şi ciupit de vărsat veni, însoţit de o femeie destul de frumuşică şi grozav de împopoţonată, şi se instală alături de mine, la o masă.Mă uitam când la bărbat, când la femeie, ca unul care n'are ce face şi nu mai ştie încotro să-şi arunce ochii. Ea, mândră de atenţia pe care mi-o stârnise, prinse a zâmbi, privindu-mă şăgalnic cu coada ochiului. Deodată bărbatul care “prinsese mişcarea" se scoală cât era de mare, face un pas spre mine şi mă întreabă din vârful buzelor, fără să descleşteze dinţii:
- Îţi place, șefule?
- Cine să-mi placă? 
- Dumneaei, face el, arătând cu capul spre femeie.

Deţinuţi muncind la construcţia
Şoselei Văcăreşti în anul 1935
Nu ştiu de ce, îmi amintii atunci că cimitirul “Trei coceni" se află numai la doi paşi şi cu instinctual prăzii încolţite de fiară, răspunsei tocmai ceea ce bărbatul nu se aştepta să, audă:
- Îmi place ! Seamănă leit cu Marlene Dietrich. Să-ţi trăiască!...
El se uită la mine lung, mă uitai şi eu la el, dar ceva mai puţin lung. Până ce, isbucni în râs şi-mi izbi una peste umăr de mă clătinai pe picioare:
- Bată-te să te bată, sfrijitule!... Îmi place că eşti “înfipt"... Vino să-ţi prezint pe Ditrichoaia...
Şi trăgându-mă spre masa lui, ordonă femeei:
- Zi “bonjur" la domnul... E d'ai noştri.
Am rămas la masa lui Titi Menghină până spre miezul nopţii. Când m'am despărţit, m'a sărutat pe amândoi obrajii, jurându-mi ritos:
- Când oi avea vreo socoteală cu careva să mi-l spui. Vreau să bag pe unul în spital, în cinstea ta, sfrijitule !...
Aviz celor cari-mi poartă sâmbetele… “
  
Sursa: articolul “Mandravela – răspântia blestemată” semnat Ion Dragomir – publicat în “Ilustraţiunea Română” numărul din 30 octombrie 1935 – citit din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştilor

13 comentarii :

  1. Este locul unde se gaseste acum mallul Sun Plazza! Auzisem eu de la niste vecini mai in varsta de denumirea asta: Mandravela. Ma gandeam ca are o legenda, azi am aflat-o!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Gresit! Pe locatia actualului mall s-a aflat Manastirea Vacaresti demolata de ceausescu in anii `80

      Ștergere
    3. Te mai aștept pe blog, cu povești despre străzi ucise și cartiere dispărute! :)

      Ștergere
    4. Ca o completare, cartierul Mandravela, se afla - conform unei harti din anii 1928-1930, pe locul unde azi este iesirea de metrou Piata Sudului - Big Berceni - Piata. In legatura cu stazi si cartiere disparute ar fi de amintit Uranus-Izvor-Antim-Piata Unirii-Calea Rahovei-Marasesti-Calea Vacaresti-Cauzasi-Dudesti-Therodor Speranzia si multe altele demolate de cei doi nebuni. Si alea nu erau mahalale.

      Ștergere
    5. Gasesti pe blog articole despre vechile strazi Coltea si Bazaca. De asemenea amintiri despre vechile terase si gradini bucurestene (Otetelesanu, Racsa, Union...). Te mai astept!

      Ștergere
    6. In regula, insa cartierele disparute care imi raman la inima sunt Uranus-Izvor, Antim-Calea Rahovei-Piata Unirii, Marasesti-Calea Vacaresti-Calea Dudesti,Theodor Speranzia cu strazile adiacente.

      Ștergere
    7. In masura in care voi gasi articole interesante despre aceste zone sigur le voi "aduce" pe blog. Te mai astept "pe aici", StraziUciseCartiereDisparute...

      Ștergere
  2. Multumesc pentru precizarea locatiei, Antoaneta. Si ma bucur ca ai gasit interesant articolul "cules" din presa interbelica. Te mai astept in vizita...

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitări pentru această restituire. Am crescut cu poveştile Mandravelei şi Văcăreştilor... Bunicul meu patern, de care am fost foarte legat sufleteşte, era născut-crescut în cartierul Bellu, comuna suburbană Şerban Vodă. Pe Olteniţei, cam pe la Brâncoveanu de azi. Crescuse şi trăise în zona Mandravela, iar prin sept 1940 devenise şeful tipografiei din Închisoarea Văcăreşti (era tipograf de profesie). Îmi amintesc povestirile cu şuţi, mardeiaşi, parlagii din Abator, chefurile de la hanul lui Costică Alecsandrescu zis Mandravela (cavoul lui e în cimitirul Trei Coceni pe şos Berceni, la Pţa Sudului, pe cavou scrie inclusiv porecla Mandravela - deh, a făcut vogă în epocă!). În fine, altă lume, o lume semirurală, cu contururi urbane deseori ridicole, o lume ce tindea spre lumină, spre civilizaţie, din noroiul şi porumbul în care subdezvoltarea economică o condamnase pt încă cel puţin o generaţie...

    RăspundețiȘtergere
  4. Iti multumesc mult d-le Dobrescu pentru comentariul facut - comentariu care este de fapt o excelenta completare a articolului din "Ilustratiunea romana". Daca veti avea vreodata chef sa ne spuneti din povestile bunicului vom fi foarte bucurosi sa le ascultam. Puteti sa imi scrieti pe adresa:
    deierisideazi@yahoo.com
    Va mai astept pe blog...

    RăspundețiȘtergere
  5. Interesant si totusi nebanuit!
    Stau de ceva ani la doi pasi de aceasta " raspantie" !Omul cat traieste...invata,nu?!!!
    Multumim pentru postare!

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunt multe locuri care ascund povesti frumoase. Sau mai putin frumosase... E pacat sa le uitam, nu-i asa, Doinita?

    RăspundețiȘtergere