Faimosul “Tour de France” în anul 1936

Zilele acestea se desfăşoară o competiţie sportivă de mare anvegură: Turul Ciclist al Franţei. Spectacol total, eveniment care stârnește patimi şi care naște rivalităţi sportive – dar nu numai – pe tot mapamondul. Din punct de vedere istoric, Turul Franţei  este o competiţie născută cu aproape trei decenii înainte de organizarea primului Campionat Mondial de Fotbal. Anul 1903 este punctul de  referinţă din istoria ciclismului fiind anul în care a avut loc primul Tur al Franţei, cursă care este considerată şi în zilele noastre “competiţia regină” a acestui sport. Din păcate, nu ne putem mândri cu o participare românească în Turul Franţei. Din câte ştiu - dacă ma înşel rog fanii acestui sport să mă corecteze – singura participare a românilor în această competiţie a avut loc în anul 1936. Am fost reprezentaţi atunci de patru ciclişti care, din păcate, au fost descalificaţi pentru depăşirea timpului limită la sfârşitul etapei a treia. Dar iată cum era reflectat “LE TOUR DE FRANCE” acum 80 de ani în presa de la Bucureşti:

“Tour de France” - 1936

“Iulie e luna sporturilor în Franţa, iar sportivii din toate ţările Europei, în această epocă a anului, au ochii aţintiţi asupra Franţei, unde se dispută faimosul „Tour de France", cea mai importantă cursă ciclistă, nu numai din Franţa, dar şi din lumea întreagă. Aproape o lună de zile - căci durează trei săptămâni şi jumătate - turul acesta formează subiectul de preocupare generală nu numai în oraş, dar şi la ţară, la cel bogat şi la cel sărac, şi chiar oamenii cei mai refractari la sport, fără voie, se însufleţesc şi dânşii, aflând - şi uneori chiar ducând mai departe - svonuri despre această întrecere.

Concurent gata de plecare în Turul Franţei 1936

Cât priveşte pe sportivii, pentru dânşii e un punct de onoare să fie sau să pară că sunt (ceea ce adesea e cam acelaşi lucru) cei mai bine informaţi. Politica, ştiinţa, evenimentele de toată ziua chiar cele mai grave, trebuie să lase locul „turului” iar presa întreagă se preocupă la loc "de frunte” de problema cea mai importantă: „cine va fi invingătorul etapei următoare?" - „echipa 30-a îşi va păstra oare forma?” şi altele de felul acesta. Iar între timp, de- a lungul etapelor, concurenţii străbat şirurile de admiratori al căror entuziasm nu cunoaşte margini şi care au pentru favoriţii lor tot felul de îmbărbătări. Şi zilnic auditorii la radio aşteaptă, cu înfrigurare ultimele ştiri date de postul lor, în timp ce difuzoarele, aşezate cam peste tot proclamă în cele patru vânturi situaţia echipelor, iar microfoanele culeg impresiile oarecum gâfâitoare, ale invingătorilor.”

George Speicher - speranţa Franţei în 1936
dă un autograf

Vă voi reda acum un dialog dintre reporterul “S.“ al săptămânalului “Realitatea Ilustrată” şi reporterul francez Jean Antoine, unul dintre cei mai reputaţi reporteri sportivi ai Franţei, cel care împreună cu colegul său Levitan, realizau în anii ‘30 radio-reportajelele turului:

„- Raportăm de patru ori pe zi cele întâmplate: mai întâi, dimineaţa pe la 7, apoi la 10 sau la 11, de la punctul de plecare sau de la unul din punctele din parcurs. Apoi un alt reportaj la sosirea în fiecare etapă, care, de obicei se întâmplă cam la 5 după amiază, şi în sfârşit, ultimul reportaj, către orele 8 seara.

- Nu credeţi că e puţin cam... mult?

- Nu, nu. Deloc! Aceste ceasuri le-am ales cu multă chibzuinţă, căci nu trebuie să uităm că există numeroşi auditori cari nu pot să asculte radio în timpul zilei, din cauza ocupaţiilor lor, dar cari doresc totuşi să fie informaţi. Alţii, dimpotrivă, cari n'au putut să ne asculte seara vor fi foarte mulţumiţi să afle dimineaţa un rezumat al evenimentelor din ziua precedentă, precum şi proiectele din timpul zilei.

Concurenţi purtând pe umeri  cauciucuri de schimb

- Câte reportaje socotiţi să daţi în total în timpul parcursului ?"

- Probabil mai mult de o sută.

- Numai pentru posturile de emisiune franceze?

- Nu numai pentru posturile de stat, dar şi pentru Radio-Paris şi Radio-Luxembourg. Reportajele vor fi dealtminteri difuzate şi de către staţiunile de emisiune spaniole, belgiene şi elveţiene, când turul va trece în apropierea acestor frontiere.

- Ce personal comportă acest reportaj?

- Trei reporteri şi patru ingineri în afară de ceea ce vor vorbi concurenţii.

- Dar nu vi-e teamă că reportagiile dv. se vor asemăna oarecum şi astfel interesul publicului va slăbi?

- Dacă aţi şti ce înseamnă Turul Franţei nu ne-aţi pune o asemenea chestiune. Fiecare etapă - aduce o nouă surpriză; se poate spune că evenimentele variază în aceeaşi măsură ca peisagiu! Ţineţi seama numai de diferenţele de teren dintre câmpiile de la nord, bunăoară, şi masivii Alpilor sau ai Pirineilor şi vă veţi putea face o idee de surprizele care aşteaptă pe concurenţi precum şi asupra pronosticurilor care se pot face asupra rezistenţei sau siăbiciunei probabile a lor, după cum sunt originari din cutare sau cutare ţinut. E talentul radio-reporterului, demn de acest nume, să ştie să prezinte reportajul său cu maximum de amănunte amuzante.

Post de control asaltat de curioşi

Eu, care am făcut de opt ori Turul Franţei, vă pot asigura că nu numai că nu-mi lipsesc subiectele, dar mi-a fost adesea foarte greu să povestesc în cele câteva minute cât timp am microfonul la dispoziţie, tot ce-am putut observa în cursul zilei, căci nu e vorba numai de a relata în mod arid ce s‘a întâmplat unuia sau altuia dintre concurenţi; nu, ceea ce e necesar este de a prezenta publicului atmosfera circuitului, de a-i povesti cele câteva amănunte care-i vor da impresia că a fost cu noi, de a-i vorbi despre camaraderia cicliştilor, despre entuziasmul mulţimii, într’un cuvânt, de a-l face să trăiască... “turul".

- Dar care este lungimea parcursului?

- Ceva mai puţin de 4.000 km. Viteza, care era altădată intre 28 şi 29 km. pe oră, a fost pentru prima dată anul trecut de 30 km. şi 600 metri, datorită învingătorului Romain Maes, care a îndeplinit parcursul în 141 ore, 82 minute şi 39 secunde.

- N'aţi putea să ne spuneţi ce câştigă concurenţii?

- Aceasta variază mult. În principiu, fiecare ciclist angajat de către direcţiune primeşte o sumă fixă. Dar mai ales primele date de către amatorii de sport, înseamnă adesea partea cea mai importantă. Anul trecut, bunăoară, s'a dat o primă de 10.000 franci învingătorului pe etapa Pau-Bordeaux. Cel mai bun ciclist de munte - belgianul Werwaecke - a câştigat şi el o primă specială de 10.000 franci. De altminteri, echipa fiecărei ţări îşi constituie o casă comună şi-şi împarte câştigul la sfârşitul parcursului.

Jean Antoine, stânga,  îşi pregăteşte radio-reportajul

Astfel, în anul trecut, belgienii învingători au putut să-şi împartă o sumă destul de importantă, aşa încât fiecare să primească circa 50.000 franci (aproape 500.000 lei), în timp ce echipa oficială franceză nu avea la sfârşitul parcursului decât 20.000 franci de concurent. Cât priveşte pe concurenţii izolaţi, şi ei câştigă sume interesante, cum a fost bunăoară Charles Pelissier, care a primit anul trecut 35.000 franci. În general, Turul Franţei nu este o afacere prea proastă pentru concurenţi".

Afară de cazul unei echipa care abandonează - cum a fost din păcate, a noastră - anul acesta.”

Sursa: articolul “Turul Franţei – cea mai importantă cursă ciclistă din lume” – publicat de “Realitatea Ilustrată” – numărul din 15 iulie 1936 răsfoit în Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" Cluj-Napoca