Zilele acestea se desfăşoară o competiţie sportivă de mare anvegură: Turul Ciclist al Franţei. Spectacol total, eveniment care stârnește patimi şi care naște rivalităţi sportive – dar nu numai
– pe tot mapamondul. Din punct de vedere istoric, Turul Franţei este o competiţie născută cu aproape trei decenii înainte de organizarea primului
Campionat Mondial de Fotbal. Anul 1903 este punctul de referinţă din istoria ciclismului fiind anul
în care a
avut loc primul Tur al Franţei, cursă care este considerată şi în zilele noastre “competiţia regină” a acestui sport. Din păcate,
nu ne putem mândri cu o participare
românească în Turul Franţei. Din câte ştiu - dacă ma înşel rog fanii acestui sport să mă corecteze – singura participare a românilor
în această
competiţie a
avut loc în
anul 1936. Am fost reprezentaţi atunci de patru ciclişti care, din păcate, au fost descalificaţi pentru depăşirea timpului limită la
sfârşitul etapei a treia. Dar iată cum era reflectat “LE TOUR DE FRANCE” acum 80 de ani în presa de la Bucureşti:
![]() |
“Tour de France” - 1936 |
“Iulie e luna sporturilor în Franţa, iar sportivii din
toate ţările Europei, în această epocă
a anului, au ochii aţintiţi asupra Franţei, unde se dispută faimosul
„Tour de France", cea mai importantă cursă ciclistă, nu numai din Franţa,
dar şi din lumea întreagă. Aproape o lună
de zile - căci durează trei săptămâni şi jumătate - turul acesta formează
subiectul de preocupare generală nu numai în oraş, dar şi la ţară, la cel bogat
şi la cel sărac, şi chiar oamenii cei mai refractari la sport,
fără voie, se însufleţesc şi dânşii, aflând - şi uneori chiar ducând mai
departe - svonuri despre această întrecere.
Concurent gata de plecare în Turul Franţei 1936 |
Cât
priveşte pe sportivii, pentru dânşii e un punct de onoare să fie sau să pară că
sunt (ceea ce adesea e cam acelaşi lucru)
cei mai bine informaţi. Politica, ştiinţa, evenimentele de toată ziua chiar
cele mai grave, trebuie să lase locul „turului” iar
presa întreagă se preocupă la loc "de frunte” de problema cea mai
importantă: „cine va fi invingătorul etapei următoare?" - „echipa 30-a îşi va păstra oare forma?” şi altele de felul acesta. Iar între
timp, de- a lungul etapelor, concurenţii străbat şirurile de admiratori al căror entuziasm
nu cunoaşte margini şi care au pentru favoriţii lor tot felul de îmbărbătări. Şi
zilnic auditorii la radio aşteaptă, cu
înfrigurare ultimele ştiri date de postul lor, în timp ce difuzoarele, aşezate
cam peste tot proclamă în cele patru vânturi situaţia echipelor, iar
microfoanele culeg impresiile oarecum gâfâitoare, ale invingătorilor.”
George Speicher - speranţa Franţei în 1936 dă un autograf |
Vă voi reda acum un dialog dintre
reporterul “S.“ al săptămânalului “Realitatea Ilustrată” şi reporterul francez Jean Antoine, unul dintre cei mai reputaţi reporteri
sportivi ai Franţei, cel care împreună cu colegul său Levitan, realizau în anii ‘30 radio-reportajelele turului:
„- Raportăm de patru ori pe zi cele întâmplate: mai întâi, dimineaţa pe la 7, apoi
la 10 sau la 11, de la punctul de plecare sau de la unul din punctele din parcurs. Apoi un
alt reportaj
la sosirea în fiecare etapă, care, de obicei se întâmplă cam la 5 după
amiază, şi în sfârşit, ultimul reportaj, către orele 8 seara.
- Nu credeţi că e
puţin cam... mult?
- Nu, nu. Deloc!
Aceste ceasuri le-am ales cu multă chibzuinţă, căci nu trebuie să uităm că
există numeroşi auditori cari nu pot să asculte radio în timpul zilei, din
cauza ocupaţiilor lor, dar cari doresc totuşi să fie
informaţi. Alţii, dimpotrivă, cari n'au putut să ne
asculte seara vor fi foarte mulţumiţi să afle dimineaţa un rezumat al
evenimentelor din ziua precedentă, precum şi proiectele din
timpul zilei.
Concurenţi purtând pe umeri cauciucuri de schimb |
- Câte
reportaje socotiţi să daţi în total în timpul
parcursului ?"
- Probabil mai mult de o
sută.
- Numai pentru posturile
de emisiune franceze?
- Nu numai pentru posturile de stat, dar şi
pentru Radio-Paris şi Radio-Luxembourg. Reportajele vor fi dealtminteri
difuzate şi de către staţiunile de emisiune spaniole, belgiene şi elveţiene,
când turul va trece în apropierea acestor frontiere.
- Ce personal comportă
acest reportaj?
- Trei reporteri şi patru
ingineri în afară de ceea ce vor vorbi concurenţii.
- Dar nu vi-e teamă că
reportagiile dv. se vor asemăna oarecum şi astfel interesul publicului va
slăbi?
- Dacă aţi şti ce înseamnă Turul Franţei
nu ne-aţi pune o asemenea chestiune. Fiecare etapă - aduce o nouă surpriză; se poate spune că evenimentele variază în aceeaşi măsură ca peisagiu! Ţineţi seama
numai de diferenţele de teren dintre câmpiile de la nord,
bunăoară, şi masivii Alpilor sau ai Pirineilor şi vă veţi putea face o idee de
surprizele care aşteaptă pe concurenţi precum şi asupra pronosticurilor care se
pot face asupra rezistenţei sau siăbiciunei probabile a lor, după cum sunt
originari din cutare sau cutare ţinut. E talentul radio-reporterului, demn de acest nume,
să ştie să prezinte reportajul său cu maximum de amănunte amuzante.
Post de control asaltat de curioşi |
Eu, care am făcut de opt ori Turul Franţei, vă pot asigura
că nu numai că nu-mi lipsesc subiectele, dar mi-a fost adesea foarte greu să
povestesc în cele câteva minute cât timp am microfonul la dispoziţie, tot ce-am putut
observa în cursul zilei, căci nu e vorba numai de a relata în mod arid ce s‘a întâmplat unuia sau
altuia dintre concurenţi; nu, ceea ce e necesar este de a prezenta publicului atmosfera circuitului, de a-i povesti cele câteva amănunte
care-i vor da impresia că a fost cu noi, de a-i vorbi
despre camaraderia cicliştilor, despre entuziasmul mulţimii, într’un cuvânt, de a-l face să trăiască... “turul".
- Dar care este lungimea
parcursului?
- Ceva mai puţin de 4.000 km . Viteza, care era altădată intre 28 şi 29 km . pe oră, a fost pentru
prima dată anul trecut de 30 km .
şi 600 metri , datorită învingătorului
Romain Maes, care a îndeplinit parcursul în 141 ore, 82 minute şi 39 secunde.
- N'aţi putea să ne
spuneţi ce câştigă concurenţii?
- Aceasta variază mult. În principiu, fiecare
ciclist angajat de către direcţiune primeşte o sumă fixă. Dar mai ales primele
date de către amatorii de sport, înseamnă adesea partea cea mai importantă. Anul trecut, bunăoară, s'a dat o primă de
10.000 franci învingătorului pe etapa Pau-Bordeaux. Cel
mai bun ciclist de munte - belgianul Werwaecke - a câştigat şi el o primă specială de 10.000 franci. De altminteri, echipa fiecărei ţări îşi constituie o casă comună şi-şi împarte câştigul la sfârşitul parcursului.
Jean Antoine, stânga, îşi pregăteşte radio-reportajul |
Astfel, în anul trecut, belgienii învingători au
putut să-şi împartă o sumă destul de importantă, aşa încât fiecare să primească
circa 50.000 franci (aproape 500.000 lei), în timp ce echipa
oficială franceză nu avea la sfârşitul parcursului decât 20.000 franci de concurent. Cât priveşte pe
concurenţii izolaţi, şi ei câştigă sume interesante, cum a fost bunăoară Charles
Pelissier, care a primit anul trecut 35.000 franci. În general, Turul Franţei nu este o afacere prea proastă
pentru concurenţi".
Afară de cazul unei
echipa care abandonează - cum a fost din păcate, a noastră - anul acesta.”
Sursa: articolul “Turul Franţei – cea mai importantă cursă
ciclistă din lume” – publicat de “Realitatea Ilustrată” – numărul din 15 iulie
1936 răsfoit în Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" Cluj-Napoca
Si Brasovul are multi ciclisti ...,nu ma satur privindu-i.
RăspundețiȘtergereDe 2-3 ani incoace imi pare si mie ca sunt tot mai multi ciclisti care se antreneaya pe sosele. Poate ca asa se vor naste si viitorii participanti la Tour de France...
RăspundețiȘtergereAr trebui mai mult respect pentru ciclism. Dar prea puține piste mai sunt. În orașul meu nu există nici o pistă pentru cicliști. Sportul aceasta nu este prea de actualitate. Și este mare păcat. Din nefericire pentru noi, nu cred să avem prea curând reprezentanți la competiții.
RăspundețiȘtergereMulțumim pentru articol. Poate ar trebui făcut ceva pentru acest sport.
Turul Sibiului poate fi un inceput. Dar mai sunt multe de facut!
Ștergere