Carol și Elena - Idila

În jurul relației dintre regele Carol II-lea și Elena Lupescu s-au țesut multe legende. Societatea românească a fost - și este încă – foarte categorică în a judeca povestea de dragoste dintre cei doi. Majoritatea românilor au fost profund indignați de legătura extraconjugală a viitorului rege, care își părăsise familia și renunțase la tron în decembrie 1925 și care trăia în Franța, sub numele de Carol Caraiman, alături de iubita lui.

În cele mai multe cazuri, când dragostea este adevărată, dar împrejurările sunt vitrege, suferinţa cea mai mare o îndură femeea. Eu, Elena Lupescu, sunt socotită în lume drept o curtezană, ca multe altele, fără scrupule, o sirenă egoistă, pentru ale cărei mângâieri un Prinţ de neam regesc a renunţat la tronul său. În interesul acestui om, cât şi pentru justificarea mea, m’am hotărât să scriu adevărul în această chestiune.” Așa își începea mărturisirile Elena Lupescu – dezvăluiri din intimitatea legăturii ei cu Carol al II-lea – publicate de trustul de presă american „Hearstîn luna septembrie 1927. Articolele publicate în “New-York Americanși Los Angeles Examiner” au fost imediat preluate de presa europeană. Revista Realitatea Ilustrată” – care apărea în acei ani la Cluj – nu putea să rămână indiferentă. În Ediția specială: Memoriile complete ale d-nei Lupescudin 22 noiembrie 1927 publica ample extrase din articolele care făceau senzație în ziarele americane:



Faptele cunoscute sunt că: acest Carol, născut Prinţ de Coroană al României,  țară care după război s’a intregit, a fost întărită şi civilizată de unchiul său, Carol I, şi apoi de tatăl său, Ferdinand I, care a murit de curând – trăieşte în exil împreună cu mine, intr’o vilă de la Neuilly, într’unul din faubourgurile
Parisului.

Învinuiri de complot

Zizi Lambrino
Sunt arătată drept ‹‹acea evreică cu părul roşu, Magda Lupescu››, iar căminul nostru e numit ‹‹Vila misterioasă a unei iubiri neîngăduite››, în care ‹‹se complotează împotriva României.›› Voi încerca să restabilesc adevărul.
Carol a semnat abdicarea la tron în ianuarie 1926. Aceasta n’a fost, după cum presupune lumea, o dezertare laşă, făcută cu sânge rece, de la îndatoririle sale ca Prinţ de coroană şi moştenitor al tronului unei ţări care-şi pusese întrânsul toate nădejdile de viitor. Pasul său l-a făcut în împrejurări insuportabile, create de falsificările şi intrigile duşmanilor săi. Intrigile acestea s’au urzit ani dearândul, încă din timpul căsătoriei morganatice a lui Carol cu Zizi Lambrino - o incursiune romantică de tinereţe, care s’a sfârşit cu o căsătorie, deoarece Carol era prea cinstit şi prea cavaler ca să facă altfel - el a fost hărţuit, ameninţat, silit, terorizat şi pus într’o situaţie insuportabilă, pentru un om de o voinţă tare, impulsivă, ca a sa şi de un caracter rigid.


Brusc și fără tact

Prințul Carol
Acestea sunt însuşirile lui Carol. Este brusc şi adesea lipsit de tact. Îi lipsesc răspunsurile prompte şi e sfios în manifestările sale. Decât să argumenteze sau să se pună într’o situaţie penibilă, preferă să recurgă la acţiune. Îl cunosc, de aceea vorbesc, căci prietenia dintre Prinţul Carol şi mine durează de multă vreme, şi-l cunosc mai bine decât însuşi mama sa, Regina Maria. Nimeni nu mă poate înşela în ceea ce priveşte pe Carol.
Ne-am întâlnit încă de copii în România. Asta a fost cu multă vreme înainte, căci acum eu sunt de 28 de ani, iar Carol de 34. Sunt născută la Bucureşti, tatăl meu fiind român şi mama mea rusoaică. Tatăl meu era chimist. Nu suntem evrei, deşi s’a spus că suntem. Am prieteni foarte iubiţi printre evrei şi dacă aş fi evreică aş fi mândră de aceasta. M’am întâlnit pentru prima oară cu Prinţul Carol în casa administratorului de la una din moşiile Regelui. Într’o zi, tatăl meu m’a luat şi pe mine la un ceai cu Regina Elisabeta, soţia Regelui Carol I, care era cunoscută sub numele de ‹‹Carmen Sylva - Regina poetă››. Regina Elisabeta adora copiii. Unica ei fetiță a murit în vârstă de 4 ani şi inima Reginei era plină de duioşie pentru copii. Era foarte iubitoare faţă de mine şi a trimis să-mi aducă ciocolată. Și când s’au adus bomboanele Prinţul Carol, care stătea în apropiere, a luat cutia ca să mi-o prezinte el. Dânsul era de 15 ani, iar eu de 9.
- De multă vreme am vrut să te cunosc - a spus dânsul. Ai un păr atât de frumos!
Elena Lupescu
Această intervenţie bruscă şi acest compliment copilăresc era caracteristic Prinţului meu. Inima sa este atât de bună, dar nu ştie totdeauna să se exprime. Cu toate acestea complimentul mi-a plăcut mult, căci părul era una dintre vanitățile mele. M’a costat multă durere de cap. Mi-a părut bine când s’a născocit moda părului scurt. Acum port părul bubikopf, nu scurt băieţeşte; la ceafă puţin mai lung. Am surâs tânărului Prinţ şi dânsul m’a îmbiat să deschid cutia.
- Mănâncă! – a spus dânsul, cu felul său rece şi brusc, întinzându-mi cutia de ciocolată cu un gest energic.
Am luat o bomboană, dar nu apucasem s’o mănânc, când Carol mi-a oferit alta. Am ezitat. Atunci dânsul a apucat o bomboana cu două degete şi mi-a pus-o în gură.
- Nu mai vreau alta – am spus eu.
- Ba da, mănâncă! - a insistat dânsul.
Era încăpăţânat, şi a stăruit, spunând:
- Vreau s’o mănânci şi pe asta.
Nu înţelegeam pe atunci ce înseamnă această insistență, şi m’am supărat. Mândră, m’am uitat încruntat la dânsul, şi am împins cutia de bomboane, şi nimic nu m’ar fi putut, hotărî să mai iau una.
De câte ori n’am râs împreună de acest episod al bomboanelor de atunci. Îl cunosc acum atât de bine! Dar atunci nu puteam să înţeleg dedesubtul acestei maniere brusce a sa; care nu era altceva decât dorinţa de a prelungi şederea, oferindu-mi bomboanele una câte una. Prefera această metodă, deoarece nu era obligat la conversaţie.




Greșit judecat

Bietul băiat! Cum l-am judecat de greşit! Şi câţi nu-l judecă şi astăzi greşit! Eu însă mai mult nu-l pot judeca astfel. În întâlnirile ulterioare cu Carol am învățat foarte multe, deşi uneori treceau luni şi ani când abia ne mai vedeam unul pe altul. Cu toate acestea între noi exista prietenia, şi simţeam că eu îl înţeleg pe acest om. Vedeam sub maniera brutală o inimă adevărată şi un caracter ferm.
La vârsta de 16 ani m’am căsătorit cu un ofiţer român. Un timp scurt, am trăit fericiţi împreună, dar mai apoi ne-am dat seama că caracterele noastre se deosebesc prea mult şi gusturile diferă atât, încât o viaţă armonioasă era cu neputință. A venit însă războiul şi preocupările personale au trebuit să fie lăsate la o parte. Imediat tatăl meu s’a pus, dânsul şi activitatea sa, la dispoziţia guvernului. A mers pe front, unde l-a însoţit şi mama. Am fost şi eu împreună cu soţul meu. Toţi patru ne-am pus în slujba Patriei. Eu şi mama mea dădeam ajutor soldaţilor şi copiilor mici şi părăsiţi în urma groaznicelor evenimente care au urmat. Şi erau atât de mulţi cei fără ajutor! Copii şi soldaţi mureau ca muştele.


Reînoirea vechii prietenii

Prințul  s’a căsătorit cu Zizi Lambrino în timpul războiului. Bineînţeles că această căsătorie m’a interesat şi pe mine mult, deşi pe atunci gândul unei legături între Carol şi mine nu se născuse încă şi poate de aceea am considerat căsătoria sa cu sentimente altruiste, dorindu-i fericire. Când s’a terminat războiul am rămas împreună cu părinţii mei, socotind că eu şi bărbatul meu nu ne potrivim împreună, deşi eram foarte buni prieteni şi suntem încă. De comun acord, am hotărât să divorţăm, lucru care se face foarte uşor în România. Am intentat procesul de divorţ şi legea ne-a separat. Am rămas mai departe cu părinţii, făcând bineînţeles, din când în când, călătorii prin străinătate.


În decursul uneia dintre aceste călătorii, la Paris, s’a întâmplat că Prinţul Carol a venit să-mi facă o vizită. Era pe la începutul lunii Decemvrie 1925. Carol se înapoia de la funerariile reginei văduve Alexandra, din Londra, unde fusese trimis ca să reprezinte familia regală. Ne-am întâlnit la o recepţie, în casa unui ataşat al Legaţiunii române din Paris.
- Aş dori - a început vorba Prințul - să reînnoim vechea noastră prietenie, din zilele când eram în România.
Am observat că e foarte obosit şi deprimat, şi n’am putut să-i rezist. Răspunsul meu a fost din adâncul sufletului, fără alt gând decât acela de a mi-l face prieten.  I-am răspuns:
- Te aştept, mâine, la apartamentul meu.
Astfel au început a înmuguri în mine sentimente noi pentru băiatul sfios de odinioară care voia, cu de-a sila, să mă hrănească cu bomboane. În ziua următoare Prinţul mi-a făcut o vizită, acasă la mine, şi a fost cât se poate de corect cu mine, deşi afectuos.


Legături sufletești

M-am străduit să-l liniştesc pe Carol, să-l fac să se simtă bine în tovărăşia mea, amintindu-i de timpurile când dânsul era băiat de 15 ani iar eu eram în vârstă de 9 ani. Acum puteam să-l înţeleg mai bine. Femeile, în genere, nu pot să găsească pe Carol prea atrăgător. El nu are dibăcia pe care o au alţii de a linguşi, şi este prea sincer și brusc spre a fi un om de salon. Desgustat de faptul că prietenii săi îl judecă greşit, adesea e în stare, pe neaşteptate, să-şi schimbe toată activitatea, să lase un lucru baltă spre a se apuca de automobilism, de aviaţie sau de călătorii îndepărtate. Poporul îşi spune atunci: ‹‹Iar s’a sălbăticit: nu poți pune nici un temei pe dânsul››. Lucrul nu e adevărat, Carol nu este un fanatic şi te poti bizui totdeauna pe dânsul. Totdeauna e atent şi îşi iubeşte prietenii. E generos, binevoitor, loial și patriot. Dragostea sa pentru mine e blândă şi lipsită de egoism. Dacă ar putea să divorţeze de soţia sa, Prinţesa Elena a Greciei, Carol m’ar lua în căsătorie, la cea mai mică indicaţie a mea, că aceasta este datoria lui.
Când pentru prima dată s’au înodat între noi legături de dragoste, primul său gând a fost pentru mine şi la preţul pe care voi avea să-l plătesc. În mod sincer însă, declar că nu doresc o căsătorie morganatică. Şi eu îmi iubesc țara. ÎI iubesc şi pe Carol, dar recunosc obligaţiile sale faţă de poporul său. Căsătoria lui Carol cu Zizi Lambrino a fost o greşală a tinereţii. Să fiu eu oare a doua femeie, care să-l ducă la o greşala identică? Nici nu mă pot gândi la aşa ceva. Nici un moment nu mi-a trecut prin gând ideea unei căsătorii între noi…”.





Sursa: revista Realitatea Ilustrată” - ediția specială “Memoriile complete ale d-nei Lupescudin 22 noiembrie 1927.

2 comentarii :

  1. Răspunsuri
    1. A venit și urmarea:
      https://deieri-deazi.blogspot.ro/2017/08/carol-si-elena-dragoste-in-exil.html.
      Te mai aștept pe blog, Aurora! :)

      Ștergere