Nu
o să încerc să alcătuiesc aici “o scurtă istorie a divorţului”. O să vă spun
doar că multe secole doar bărbaţii aveau dreptul de a desface un mariaj. Abia
către sfârşitul secolului al XIX-lea femeile au dobândit “privilegiul” de a
putea intenta divorţul. E drept - doar pentru motive considerate ca fiind
“foarte serioase”: cruzimea, incestul, abandonul sau bigamia partenerilor de
viaţă. Câștigarea dreptului de a divorţa nu a fost obţinut în urma unei lupte
uşoare sau de scurtă durată. O să vă mire poate să aflaţi că Italia a legalizat
divorţul abia în anul 1974, Irlanda în anul 1997 sau că ultima ţara din Europa
care a legalizat divorţul a fost Malta – în 2011. Din acest punct de vedere
putem să considerăm România ca fiind o ţară cu legislaţie modernă încă de
la începutul secolului al XX-lea. Asta poate şi pentru că noi românii am avut
întotdeauna umor: un hâtru spunea cândva că principala cauză de divorţ în
România este... căsătoria.
“-
Dar cine divorţează în cele mai multe cazuri, femeia sau bărbatul?
-
N’aş putea spune cu precizie, mi-a răspuns specialistul. Înainte de răsboi
divorţa femeia. Acum, după observaţiile mele, mi se pare că bărbatul. Să
ştii însă că şi bărbaţii au curiozităţile lor, destul de stranii. Cunosc un
medic, care a divorţat pentru că nevesti-si îi plăceau prea mult pisicile. Dar
aici nu gelozia pe animale a produs divorţul, ci sgârcenia. Întreţinerea
pisicilor i se părea medicului prea costisitoare, nevastă-sa din încăpăţânare,
nu voia să renunţe la ele şi de aici separaţia. Dar
un caz de divorţ provocat de zgârcenia soţului s’a produs chiar zilele trecute.
Soţia unui director de bancă a cerut divorţul, arătând între altele că bărbatul
ei intra în fiecare dimineaţă în bucătărie şi cerceta cu lingura, în oala cu
ciorbă, să vadă dacă nu s’au pus cumva mai mult de patru bucăţi de carne: una
pentru el, una pentru soţie, una pentru servitoare şi una, mai mică, pentru
copil. După cum vezi, sgârcenia bărbaţilor duce adesea la divorţ. Luxul
soţiilor însă foarte rar. Eu cel puţin n’am avut nici un caz în care bărbatul
să ceară separarea fiindcă nevasta cheltuieşte prea mult cu toaletele. Evident, când are şi alte motive, pe lângă ele, adaugă şi pe acesta. Luxul singur nu
decide.
Dispută între sexe pe holurile tribunalului |
Beţia bărbaţilor
de asemeni nu formează obiectul divorţurilor, afară de cazul când e
însoţită de dispoziţiuni bătăioase şi brutale, ceea ce nu e întotdeauna cazul.
- Dar care este
categoria de profesionişti la care divorţul este mai frecvent?
- Avocăţimea.
Avocaţii divorţează mai des, din cauza profesiunii lor prea... libere şi
actorii bineînţeles. Ofiţerii divorţează din motive contrarii: sunt prea puţin
liberi.
- Alte motive care
justifică divorţul intentat de femei?...
- A, mai e unul...
Interlocutorul meu se
apleacă şi-mi şopteşte la ureche ca să n’audă d-şoara dactilografă.
- A!...
- Da, dar e rar!.. Femeile
în general după un an, doi de căsnicie se mulţumesc numai cu faptul că au un
soţ. Dacă nu le convine sub toate raporturile, îi găsesc bărbatului un
prieten.”
Să
aruncam acum o privire pe holurile Palatului de justiţie din Bucureşti - în
anul 1931 – într-o “zi de divorţuri”: “În
faţa unei uşi, lumea stă grămadă, se îmbulzeşte şi totuşi stă pe loc. E zi de
divorţuri şi pe deasupra, “şedinţă secretă”. Fiecare îşi aşteaptă rândul.
De la distanţă foştii soţi, îşi aruncă priviri ucigătoare, înconjuraţi de
prieteni şi rude. Martorii stau despărţiţi în grupe şi comentează în şoapte.
Câte un glumeţ povesteşte vreo snoavă şi lumea plictisită de aşteptare şi
de duelul soţilor care au întrebuinţat toate “armele” – râde. Este un
divertisment în atmosfera încărcată, greoaie, care ca miroase a praf de puşcă
sau, în cel mai bun caz, a păruială. Sunt şi soţi veseli că au ajuns
aproape de clipa în care judecătorul îi va libera din lanţuri. Un ceas, două,
trei şi vor fi iarăşi liberi ca’n ceasul când s'au cunoscut ! Singur
aprodul care scâlciază cu atâta talent “numele şi pronumele" şi care dă
consultaţiii juridice gratuite, ştie ce'nseamnă o sentinţa de divorţ! El
ascultă adeseori tânguirile mamelor care cer divorţul fiicelor pentru “motive
legale” şi care povestesc “grozăviile” care au dus la divorţ. Omul care
păzeşte uşa justiţiei ascultă răbdător toate istorioarele; dă din cap
compătimitor, apoi în vederea rotunjirii apropiatului bacşis, dă sentinţa în
şoaptă: “Un monstru, o fiară!”.
Împricinaţi pe holul Palatului de justiţie |
Lângă banca pe
care-şi odihnesc oasele câţiva martori cu nimic vinovaţi de certurile
oamenilor, o fetişcană slăbuţă şi pistruiată – “Doamna care cere divorţul” –
îşi dăscăleşte, dezasperant, avocatul. De la distanţă aud doar crâmpeie:
- Nu se poate, doamnă,
să spun asemenea prostii. Poţi spune dumneata ce vrei, dar eu...
- În orice caz
trebuie să spui că “monstrul” mi-a spus, chiar în noaptea nunţei, după cea mai
fericită clipă: “va au diable...” Apoi, după ce ne-am împăcat, mi-a mai spus
“pisică pistruiată”, “coţofană franţuzită” şi alte cuvinte grele.
“Monstrul” este şi el
de faţă, ceva mai departe, senin ca un îngeraş, cu cravată roşie si jambiere
albe; povesteşte şi el unei doamne, între două fumuri de ţigară, istorioare
picante despre “îndelednicirile şi sensibilitatea fostei soţii”.
(extras
din articolul “Palatul de justiţie”
– semnat Ion Tik – “Ilustraţiunea
Română” din 7 octombrie 1931)
Interesant! Relativ nou - sunt recomandați mediatorii/oarele.
RăspundețiȘtergereWeekend plăcut Maricel!
Multumesc Bellatrix! Sau..Orion! Te mai astept pe aici ca.... meditatoare a blogului !
RăspundețiȘtergereWeekend placut si tie!
:) Cu plăcere și mulțumesc Maricel!
RăspundețiȘtergereVoi reveni cu mare drag. (Bellatrix e suficient.)
Marturia unei matuse prezenta intr-o sala de judecatorie ca insotitor la un divort:
RăspundețiȘtergere„Daca stiam ca e asa distractiv ma duceam mai des! Ce teatru, divorturile sunt comedie curata!” :))
Claudia, sa stii ca matusa ta are dreptate.Cand eram in liceu mergeam si eu uneori , impreuna cu cativa colegi, la tribunal la sedintele publice. Divorturile - dar nu numai - sunt uneori comedie curata. Poate de aceea in perioada interbelica sedintele de divort nu erau publice - in mod absolut normal.
RăspundețiȘtergere