Divorțul prin anul 1806

“Ceea ce a unit D-zeu, omul să nu despartă!" – acesta era în vechime principiul canonic care reglementa nu numai încheierea căsătoriilor ci și posibilitățile de desfacere ale acesteia. Canoanele bisericești prevedeau însă puține cazuri în care se putea cere despărțenia. “Cărțile de despărțenie” puteau să fie date doar de Mitropolit sau de Episcopii eparhioți - după o temeinică judecată a cauzelor - și trebuiau întărite printr-un pitac domnesc.



Puține erau însă pricinile pentru care putea să fie cerut divorțul (în principal incestul sau bigamia). Pot să vă spun însă că bătaia nu era considerată ca fiind un motiv suficient de serios pentru a începe un astfel de demers. “Dar să ne înțelegem bine, bătaia numai din partea bărbatului asupra femeei sale, nu și viceversa“. Mai mult, “glăsuiala legii” din timpul lui Matei Basarab spunea că: “Bărbatul poate să-și bată muierea cu măsură pentru vina ei, măcar de ar avea și zapis să nu o bată”. Și mai departe: “Deși va bate neștine muierea cu pumnul sau cu palma, aceea nu se cheamă că este cu vrășmășie asupra ei, de ar bate-o cât de mult și cât de des.” Abia în anul 1865 căsătoria este statuată ca fiind un act civil și prin urmare începând din acel an dreptul de a încheia și de a desface căsătoriile este transmis autoritățiilor laice. Cu toate acestea, femeile au dobândit “privilegiul” de a putea intenta divorţul abia către sfărşitul secolului al XIX-lea. E drept, doar dacă invocau motive considerate ca fiind “foarte serioase”: cruzimea, incestul, abandonul sau bigamia partenerilor de viaţă. Un hâtru spunea însă cu umor pe la începutul secolului trecut că principala cauză de divorţ în România este...  căsătoria.

Nuntă pe la 1800

Un divorț în anul 1806

Din povestea unei despărțenii din Bucureștii anului 1806 ne putem face o idee despre despre moravurile societății românești din acele timpuri: Stolniceasa Zamfira din București, mărită pe fiica sa Ana după un Dumitrache, feciorul medelnicerului Ioniță Colfescu și nepotul Olăneascăi din Găești ot Sud Vlașca. Cum vedem, lucrurile se petrec în familii de boieri de mâna a doua. Găeștii era pe acele vremuri capitala județului Vlașca și avea o importanță mai mare decât astăzi. Puțin după căsătorie, tânărul Dumitrache începe a-și maltrata soția, și nu cu pumnul sau cu palma ci cu ciomagul, și a o amenința cu sabia și cu pistolul. Mama fetei se jăluiește la Vodă și acesta orânduie pe Mitropolit a face cercetare și a-i raporta în scris.” În jalba stolnicesei sunt descrise abuzurile la care era supusă fiica sa de către jupân Dumitrache:

Jupâneasă de la începutul
secolului al XIX-lea
Din lume auzeam patimile fiicei mele, și nu le credeam; dar la 29 ale trecutei luni, pornindu-se din cruziciunea minții sale și din rău năravul ce-l are, nemaisocotind că soția sa este însărcinată, băgând-o în casă au închis ușa, au tăbărât cu un ciomag pe ea, bătând-o foarte rău și cu multe vorbe proaste suduind-o și cu sincofandrii și în cea după urmă a scos și sabia asupră-i cu îngroziri ca să-i taie capul și așa speriindu-se de moarte, scăpând din mâinile acestui tiran, au dat năvala la socru-său, tânguindu-și patimile, arătându-și și trupul, cerând sfătuire de la d-lui în ce chip trebuie să urmeze la această sinforă și pericolul de viață, și d-lui a găsit cu cale ca să mă înștiințeze pe mine.” Situația descrisă în jalba stolnicesei este confirmată în cursul cercetărilor dispuse de Mitropolitul Dosithei. Acesta nu este de acord însă cu despărțenia ci propune lui Constantin Alexandru Ipsilanti Vodă separarea celor doi soți pentru un an: “găsim cu cale ca cu luminata poruncă a Măriei Tale, Ana soția sa, să șază în casa părintească, la dumneaei Stolniceasa, un an de zile, deosebită de soțul ei, că doar în această diastimă de vreme, se va părăsi pârâtul de netrebnicii și își va îndrepta viețuirea”. Nu a trecut însă un an și “netrebnicul Durnitrache nu numai că nu s'a lăsat de netrebnicii, ci încă s'a dovedit căzut și în patima hoției și se află în osânda pușcăriei! Atunci Mitropolitul nu mai sta la cumpănă și dă carte de despărțenie nenorocitei soții, obligând pe soț a-i înapoia toate zestrele și darurile dinaintea nunții și exoprica, iar soției îi dă voie spre a doua căsătorie. Această anaforă este bine înțeles supusă întăririi domnești.”




Astfel s-a încheiat nefericita căsnicie prin care a fost nevoită să treacă Ana, fiica stolnicesei Zamfira din Găești. Nu pot să nu mă gândesc însă la nevestele care aveau aceiași soartă cu a jupânesei dar care – neavând statutul social al stolnicesei – nu puteau nici măcar să spere să aibă parte de dreapta judecată domnească.


Sursa: articolul “Un divorț în anul 1806” – autor George I. Lahovary – publicat în “Convorbiri literare” numărul din 1 iulie 1891


15 comentarii :

  1. Foarte interesant.. se pare ca societatea a evoluat foarte mult de atunci. Un motiv in plus ca sa fim recunoscatori.
    Imi place design-ul site-ului, se potriveste cu continutul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Societatile evolueaza - sau involueaza uneori - pe nesimtite. E pur si muove - un dicton care se aplica si aici! :)

      Ștergere
  2. Iar sunt fericita!!Cand citesc aceste articole, e ca si cand ,m-as intoarce in trecut...Arhaismul acestor relatari ,atat de putin apreciate ,e un balsam pentru cei indragostiti de istorii vechi si adevarate..Mereu imi spun,ca am sa fur articolele d.lui ,dar din fericire pentru domnia sa ,sunt protejate !!! Ma repet, fara voie: de unde atata dragoste de cultura,de istorie a neamului? Nu gasesc nici o lauda potrivita...Sunteti prea bine informat,ati citit mult, umila,ma plec..Respect.

    RăspundețiȘtergere
  3. Iar sunt fericita!!Cand citesc aceste articole, e ca si cand ,m-as intoarce in trecut...Arhaismul acestor relatari ,atat de putin apreciate ,e un balsam pentru cei indragostiti de istorii vechi si adevarate..Mereu imi spun,ca am sa fur articolele d.lui ,dar din fericire pentru domnia sa ,sunt protejate !!! Ma repet, fara voie: de unde atata dragoste de cultura,de istorie a neamului? Nu gasesc nici o lauda potrivita...Sunteti prea bine informat,ati citit mult, umila,ma plec..Respect.

    RăspundețiȘtergere
  4. Legea divorţului a existat încă în codul lui Hamurabi din Babilon 1772 î.e.n
    În Roma exista divorţul ca un proces privat al aristocraţiei, şi a fost legalizat pt. toată lumea de către Împăraţii Toedosie şi Valentinian în 449 e.n.
    Creştinismul a formulat în anii 1100 noua formă de “sclavagism”: “Ce Dumnezeu a unit, omul nu poate desface.
    Pt. că Vaticanul i-a refuzat lui Henrich Tudor VIII divorţul de Katharina von Aragon, pt. a se căsători cu Anne Boleyn – 1520, şi l-a excomunicat, el a abrogat complet religia romano-catolică din Anglia, instituind religia protestantă.
    Urmează reacţia dominoului: 1560 Scoţia aprobă divorţul pt. adulter; 1701 e recunoscut şi în statul Maryland din Statele Unite; 1857 – este admis divorţul pt. oamenii simpli şi în Anglia; 1910 – este legalizat în Portugalia; 1917 este admis în Uniunea Sovietică; 1949-1950 – este legalizat în Carolina de sud; 1960 legalizat în Canada; 1974 în Italia; 1978 în Brazilia; 1980 în China; 1981 în Spania; 1997 – Irlanda; 2004 – Chile; 2011 – Malta. În Filipine este considerat ilegal.
    Referitor la brutalitatea bărbaţilor, ea nu a fost ABROGATĂ nicăieri. Se pare că este UNICUL ascendent al bărbaţilor faţă de femei – respectiv PUTEREA PUMNULUI. Argumentul FORTE, începând din Epoca de Piatră până acum. IDENTIC

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din punct de vedere al legalizarii divortului putem să considerăm România ca fiind o ţară cu legislaţie modernă încă de la începutul secolului al XX-lea. Ceea ce nu e putin. nu-i asa?

      Ștergere
  5. M-am îmbogatit iar azi citindu-va ! Articolul este interesant si comentariul D-lui JMC precum de fiece data scris la obiect si cu o oarecare dulceata-ncondei.Va multumesc domnilor! Puscha Becker-Brindea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dulceata-ncondei a... d-nei JMC este o bucurie si pentru mine! Te mai astept pe aici, Pusa. Si sa nu uiti de... Castelul din Ciutelec!

      Ștergere
  6. OOO, cu iertaciune pentru Domna JMC, nu stiu de ce aveam o certitudine ca JMC este un domn,dar ma bucur tare de tot ca JMC este o prezenta feminina!

    RăspundețiȘtergere
  7. De Castelul din Ciutelec sunt legata sufleteste, as putea spune ca sunt înrudita cu acest edificiu in curtea caruia m-am jucat in frageda copilarie, unde m-am bucurat de iubirea si atentia persoanelor in vârsta ce-si traiau anii batrânetii.Nu-l voi uita nicicând, drept pentru care si azi actele mele caritabile din ultimii 8 ani s-au îndreptat spre satul natal si acest Castel locuit acum de oameni în suferinta cu handicap fizic si psihic.La urmatoarea vizita, va astept cu drag, la Ciutelec !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De laudat efortul tau, in lumea asta in care Egoismul este rege. Pentru cei interesati:

      PROJET CARITATIF CABINET MEDICAL CIUTELEC RO - PROIECT CARITATIV CABINET MEDICAL CIUTELEC BIHOR:

      http://puschabecker.blogspot.ro/p/cabinet-medical-ciutelec.html

      Ștergere
  8. ,,Nu pot să nu mă gândesc însă la nevestele care aveau aceiași soartă cu a jupânesei dar care – neavând statutul social al stolnicesei – nu puteau nici măcar să spere să aibă parte de dreapta judecată domnească.''
    Nici eu nu pot să nu mă gândesc că, şi atunci era ca şi astăzi în privinţa statutului societăţii. Dacă ai situaţie financiară bună şi lumea te priveşte ca pe cineva important, atunci, multe se pot rezolva. Dar dacă eşti un om simplu cu o situaţie precară, atunci taci, inghiţi şi suporţi nedreptăţile vieţii. Şi deşi mentalitatea oamenilor din ziua de azi a evoluat mult, sunt totuşi momente când prejudecăţile nu pot fi învinse şi calcă omul în picioare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa recunoastem insa ca societatea totusi a evoluat. Chiar daca nu e totul perfect!

      Ștergere
  9. După mai bine de doi ani am recitit INTERESANTUL Un divorț în anul 1806
    Şi mi-am amintit un Safari în Masai Mara, unde am văzut cum leoaica a vânat prada - o căprioară, nu s-a atins de ea ci şi-a învitat soţul - Măritul Leu, să vină să mănânce trufandalele corpului, respectiv organele interne.Apoi a urmat un festin macabru...
    Ciudat, şi în lumea animală, PUTEREA FIZICĂ primează în cuplu. Deşi priveliştea era grotească, m-am gândit la o similitudine, şi am scris o mică poezioară
    „Măritul leu se plimbă agale, privind superior la toţi cei din cale / Se ştie de-o viaţ-al Savanei REGE, deci trebuie stimat, se inţelege. / Se-ntinde pe spate si doarme la soare. Savurează viaţa, de nimeni nu-l doare./ Leoaica munceşte, de loc regeşte. Ii naşte puii, ii apără, creşte/ Vânează-n Savana şi când prinde o pradă, îşi cheamă stăpânul să vină cu grabă / Să ia ce-i mai bun, plămânii, ficaţii. Apoi ce rămâne, revine la alţii / Pe rând ca la moară, leoaica şi puii, gheparzi, hiene, vulpi, coioţi şi-apoi ulii... / Se zice c-odată un om i-a zărit. Asta-a fost demult... şi ce s-a gândit? / Deştept mai e leul, cum soaţa-şi „răsfaţă"... ia să fac la fel cu nevasta-mi de-o viaţă.../ Exemplu s-a-ntins, devenind o lege. Bărbatu-i ca Leul, femeia se-nţelege / E biata leoaică - bună la toate... Am zis ceva rău? Păi…stai şi socoate...

    RăspundețiȘtergere