Iubirile Reginei Maria a României (4)

Găsiți AICI începutul poveștii

Marea iubire a viitoarei Regine a României s-a aprins în anul 1907. Această iubire a fost prinţul Barbu Ştirbei, nepotul domnitorului Barbu Ştirbei: un brunet cu ochi căprui, un tânăr de o eleganţă aristocratică, un bărbat  care cu mintea lui ascuţită a cucerit-o definitiv (sau aproape definitiv…) pe Maria. Despre Barbu Știrbei (sau Știrbey - cum apare în unele surse) se spune că ar fi fost un mare cuceritor. Dar cea mai mare cucerire a fost cu siguranță Principesa Maria. Zvonurile care circulau în acea vreme – confirmate din ce in ce mai des de istorici de astăzi -  susțineau că Barbu Știrbei ar fi fost tatăl ultimilor doi copii ai Mariei: Ileana și Mircea, care semănau izbitor cu prințul (toți ceilalți copii ai cuplului regal avea ochii albaștri ca cei ai Mariei și ai lui Ferdinand).

Principesa și prințul Barbu Știrbei aveau o mare nevoie unul de celălalt, pe fondul unor interese reciproce, iar iubirea lor nu s-a stins niciodată. Maria frecventa adesea Palatul Buftea în care locuia Barbu Știrbei. Aici cei doi tineri petreceau mult timp împreună, călărind prin împrejurimi. 

Prințul Barbu Știrbei

Deși zvonul despre relația celor doi devenise public, în mod inexplicabil, în anul 1913, Carol I l-a numit pe Barbu Știrbei administrator al domeniilor coroanei, ceea ce l-a apropiat și mai mult de palat, în această calitate prințul și viitoarea regină având nenumărate focazii de a se întâlni. Mai mult, prințul Barbu Știrbei a devenit, după moartea Regelui Carol I, șeful Curţii Regelui Ferdinand şi principalul consilier al acestuia. Iată descrierea Prințului Știrbei făcuta de Hannah Pakula în volumul "Ultima romantică – Viaţa Reginei Maria a României":

„Barbu Ştirbey făcea parte dintr-una din marile familii domnitoare din România. Bunicul lui, un Prinţ din clanul Bibescu, domnise în Ţara Românească înainte de familia Hohenzollern. Născut cu doi ani înaintea Principesei Măria, Barbu Ştirbey fusese educat, ca majoritatea aristocraţilor români, la Paris, unde studiase dreptul la Sorbona. Ştirbey era înalt şi suplu. Avea o ţinută autoritară, deşi firea lui era decepţionant de ştearsă. Misterios, evaziv, despre el se spunea că este inaccesibil flirturilor. Totuşi, doamnele din Bucureşti vorbeau despre farmecul lui şi despre „strania calitate hipnotică" a ochilor săi întunecaţi. Ar fi putut avea oricâte femei, dar preferase să se căsătorească la douăzeci şi doi de ani cu verişoara lui, nu deosebit de frumoasă, Nadejda Bibescu. La moartea tatălui său, care a survenit la scurt timp, Prinţul Ştirbey a moştenit domeniul familiei de la Buftea, aflat la o distanţă de o oră de Bucureşti. Cinci ani mai târziu a câştigat un loc în Parlament, dar interesul faţă de reforma agrară nu era pe placul colegilor săi conservatori şi el s-a retras din viaţa politică activă. Apoi s-a devotat construirii unui imperiu financiar.

Ştirbey şi-a transformat gigantica fermă într-un conglomerat agricol aducător de profituri - cultiva, prelucra şi transporta produsele livezilor şi câmpurilor sale pe o cale ferată particulară spre magazinele sale din oraş, unde se puneau în vânzare. Numele lui devenise sinonim cu calitatea desăvârşită; cel mai bun vin românesc era cunoscut pur şi simplu ca „Ştirbey". Canalizându-şi profiturile spre capital pentru speculaţii şi capital bancar, Prinţul Ştirbey devenise unul dintre cei mai bogaţi şi mai puternici oameni din această parte a lumii”

Regina Maria - pe lac la Scroviștea - 1926

Barbu Ştirbei a adorat-o pe Missy peste treizeci de ani, și chiar dacă aceasta nu i-a întors întotdeauna dragostea cu aceeaşi pasiune, alianţa lor a susţinut-o de la vârsta de treizeci şi unu de ani până la moarte. Un contemporan îi descria pe cei doi, așa cum i-a văzut la un concert organizat  la Palatul Cotroceni, într-o seară de la începutul anilor 1920: „Ea era într-o rochie lungă cu trenă de catifea neagră şi cu toate perlele ei extraordinare. Stătea într-un colţ al camerei tronului, cu Barbu Ştirbey alături, şi discutau. Nu se uitau unul la celălalt, se uitau la mulţime. Era o imagine extraordinară. Formau o pereche absolut magnifică. Ea era atât de frumoasă şi el atât de distins. Aveau un aer extraordinar de seducător, grandoare şi distincţie... Cea mai bună dovadă este că după mai mult de cincizeci de ani încă îi văd în minte ca şi cum lucrurile s-ar fi petrecut seara trecută...". Și ce altă dovadă de iubire aș mai putea adăuga decât rândurile pe care și le-au adresat cei doi în ultimele două scrisori  - de adio  - schimbate înainte de moartea Reginei Maria (grav bolanavă în anul 1938 și exilată de fiul ei Carol al  II-lea):

Regina Maria în scrisoarea adresată Prințului Știrbei: „atât de multe nespuse, care mi-ar lumina atât de mult sufletul să le spun: tot dorul meu, toată tristeţea mea, toate amintirile dragi care îmi inundă din nou sufletul... Pădurile de şofran galben, mirosul stejarilor când călătoream prin aceleaşi păduri la începutul verii şi oh! atât de multe, multe lucruri care s-au dus... Să te binecuvînteze Dumnezeu şi să te aibă în pază.”

Barbu Știrbei în scrisoarea adresată Reginei Maria: „Sînt de neconsolat că mă aflu atât de departe şi nu pot să vă fiu de vreun ajutor, trăind în amintirea trecutului fără nici o speranţă pentru viitor... Amintiţi-vă de dorul meu, de nostalgia mea, de rugăciunile pe care le fac mereu pentru sănătatea dumneavoastră şi să nu vă îndoiţi niciodată de devotamentul meu nemărginit. Ilymmily (Te iubesc, Măria mea, te iubesc!)."

În toți acești peste 30 de ani  – doar un bărbat a stat între cei doi. Acesta a fost irezistibilul Joe (Joseph Whiteside) Boyle, un colonel canadian (fost marinar, boxer profesionist şi organizator de meciuri de box înainte de a participa la goana după aur din Klondike, în anii 1890). Despre acesta Maria nota că era „un om care nu are teama de nimic și care prin forța sa extraordinară reușește în toate domeniile”. Joe Boyle a lucrat la dezvoltarea industriei petrolifere românești și a însoțit ajutoarele canadiene în România, iar eforturile sale l-au apropiat mult de Regină, devenind prietenul și confidentul acesteia. Relația dintre Regina Maria și Joe Boyle a avut loc în perioada de sfârsit al primului război mondial. Regina Maria nota în jurnal, referindu-se la Joe Boyle: „un om ciudat de fascinant, care nu se teme de nimic... un adevărat Jack London". Și tot în jurnalul Reginei Maria stă scris: „Am încercat să iau ceva din energia inepuizabilă a acestui bărbat, am încercat să absorb ceva din forţa mută pe care o emană, în orele în care am stat împreună i-am destăinuit tot ce aveam pe suflet. Nu-mi amintesc tot ce i-am spus, memoria îmi este înceţoşată, dar i-am mărturisit toată durerea mea şi când a plecat şi i-am spus că toţi m-au abandonat, el a răspuns foarte calm: «Dar eu nu», şi mi-a strâns mâna cu o forţă de oţel.”

Colonelul Joe Boyle

Relația dintre Regina Maria și Joe Boyle a durat până prin 1919, an în care acesta din urmă a plecat din România pentru a lucra pentru Royal Shell; s-a mai întors în România doar o dată, în 1921. Maria şi Boyle au continuat însă să corespondeze. Ea îi scria despre copii dorind ca „dragul ei prieten" să fie lângă ea ca să împărtăşească cu ea bucuriile. El îi scria că are inima zdrobită și că „devenise imposibil pentru tine să-ţi păstrezi vechiul prieten şi pe mine”. Asta pentru că cel care rămăsese în inima Reginei a fost prințul Barbu Stirbei.

Prințul Barbu Stirbei

Aceasta este, pe scurt, povestea iubirilor Reginei Maria. Pentru cei care vor sa afle mai multe, recomand cu căldură cartea scrisă de  Hannah Pakula: Ultima romantică – Viaţa Reginei Maria a României. O să închei transcriind un citat din aceiași autoare: „Dacă cei trei bărbaţi din viaţa ei - Barbu Ştirbey, Waldorf Astor şi Joseph Boyle - aveau ceva în comun, acesta era faptul că şi ei erau nişte romantici incurabili, bărbaţi care ştiau cum să ridice femeia din viaţa lor pe un piedestal de marmură albă, acoperit cu viţă de vie şi situat într-o poziţie impresionantă.”

Comandă aici volumul:

Surse:

Ultima romantica regina Maria a României - Hannah Pakula 

Povestea vietii mele - Memoriile  Reginei Maria a României - Hannah Pakula