Smaranda
Brăescu a fost prima femeie pilot de avioane și prima femeie cu brevet de
parașutist din România. Mai mult, în anul 1931, ea a reușit să cucerească titlul
feminin de campioană mondială la parașutism, în urma unui salt făcut de la
uluitoarea înălțime, pentru acea vreme, de 6000 de metri.
Iată cum era consemnat acest eveniment de săptămânalul interbelic “Ilustrațiunea Română":
“Aviația și lumea
noastră sportivă sărbătoresc succesul d-rei Samaranda Brăescu, cunoscuta și
curajoasa noastră parașutistă, care a isbutit de curând să bată recordul
mondial feminin de aruncare cu parașuta. Evenimentul, desigur, depășește
granițele noastre, pentru că performanța stabilită de d-ra Brăescu întrece cu
mult vechiul record de 4800 m., deținut de o americană: peste 6000
metri. Este desigur o sărbătoare națională și internațională pentru toți acei
care urmăresc aceste grandioase realizări și o mândrie legitimă pentru noi
românii, care putem figura în condiții atât de strălucite în concertul
recordurilor mondiale.”
“Realitatea Ilustrată”, un alt săptămânal important din perioada interbelică,
consemna:
“D-ra Smaranda Brăescu,
deținătoarea tuturor recordurilor feminine europene de aruncare cu parașuta, a
stabilit o nouă performanță de specialitate, care o clasează în fruntea
parașutistelor internaționale, deținând astfel recordul feminin al lumii. Distinsa
noastră sportivă s’a lansat de la o înălțime de 6000 m., dintr’un avion
pilotat de locotenentul Papană, parcurgând circa 10 km. în picaj, pe
Bărăgan și aterisând în imediata apropiere a gării Sărățeni.”
Smaranda Brăescu - interviu
La
puțin timp după cucerirea titlului mondial, Smaranda Brăescu acorda
un interviu revistei “Ilustrațiunea Română” (publicat în numărul din 14
octombrie 1931):
"Domnișoara Brăescu
vorbește încet, liniștit, cu un frumos accent moldovenesc. Coboară doar dintr'o
familie de săteni din ținutul Tecuciului (notă: s-a născut la
Hănțeşti, jud. Covurlui, în 21 mai 1897).
Păstrează în voce, ca și în toată înfățișarea, o sfiiciune și o modestie
fermecătoare, în contrast isbitor cu îndrăsneala și curajul pe care le
manifestă în acele primejdioase coborâri cu parașuta.
- Nu prea știu să
povestesc atât de bine, ca să pot întreține cum se cuvine cititorii d-v. spuse
d-ra Brăescu.
Și totuși povestește
minunat, în cuvinte simple, dar mișcătoare...
Parașutista noastră își
povestește copilăria, viața și greutățile pe care le-a întâmpinat până ce
a putut lua la Berlin brevetul internațional. Apoi greutățile până ce a obținut
avionul cu care s'a putut urca până la șase mii de metri.
- Unii m-au considerat
o excentrică, alții chiar o nebună. Dar eu mi-am văzut de drumul pe care-l
aveam să'mi găsesc idealul și mulțumirea mea sufletească. N'am bătut
recordul, nici pentru glorie, nici pentru premii. Puteam sa realizez același
record în Apus sau în America, unde o asemenea realizare constituia evenimentul
zilei. Dar am preferat să-l realizez aici în țară, pe pământul țării mele și pentru numele nostru românesc. Nu știu dacă un record mondial feminin
este o ispravă tocmai atât de mare precum spuneți. Totuși ne conferă un drept
în concertul mondial al parașutiștilor și al sportivilor, care trebuie să ne
dea și nouă românilor considerația meritată."
Smaranda Brăescu pe coperta "Realității Ilustrate" (15 octombrie 1931) |
D-ra Brăescu îmi
povesti apoi pasiunea pe care o avea din copilărie pentru aviație și pentru
contribuția pe care o poate da femeia română în acest domeniu. Apoi,
istorisi împrejurările în care a putut bate recordul mondial:
LA 6000
METRI
"- În Potez-ul 25
care-l pe conducea cu atâta pricepere locotenentul Papană, am ajuns la 6000
metri. Prin oglinda cu care puteam controla înălțimea vedeam cum mă apropii de țintă. N'aveam nici urmă de emoție. Doar o bucurie imensă, dar
stăpânită, pentru că cei mai mulți îmi garantaseră că nu voi putea trece
de patru mii de metri fără mască de oxigen. Chiar medicul care mă
examinase înainte de plecare, după calculele aparatelor, îmi afirmase același
lucru.
Recordul Smarandei Brăescu în cotidianul francez Paris-Soir (8 oct. 1931) |
Nu v'aș putea spune ce anume m'a îndemnat să nu țin seama de asemenea recomandații; ceea ce știu sigur e faptul că o putere lăuntrică mă îndemna să trec granița pe care o stabiliseră oamenii... Și am trecut-o! Obișnuită să sar de la diferite înalțimi, nu mai aveam nici un fel de preocupare pentru aruncarea cu parașuta, pentru că eram convinsă de reușită... Mă preocupa mai mult... să ating înălțimea și de acolo, de la 6000 de metri, să sar."
SALTUL
"Locotenentul Papană
întoarse capul și în momentul în care îmi făcu semn, eu eram pregătită să sar.
- Dar dacă aviatorul
nu vă făcea semn, continuați ascensiunea?
- Nu. Săream în orice
caz și oricum, pentru că atinsesem cei 6000 de metri... Am sărit de pe avion,
așa cum sar eu de obicei. Primii 50 de metri i-am parcurs cu parașuta
închisă... Dacă s'ar fi deschis la o distanță și mai mare ar fi fost și
mai bine.
- Nu vă era teama ca
nu cumva parașuta să se defecteze?
- Câtuși de puțin...
Cu parașuta Heineke n'aveam nici o teamă... În spațiu, de-a lungul celor șase
mii de metri, parașuta trebuia să se deschidă.
- Totuși, dacă nu
s'ar fi deschis?
- Muream! Atâta
tot. Câți n-au murit pentru asemenea idealuri?... Apoi, viața prețuiește mai
mult decât idealul!
Smaranda Brăescu - fotografie din "Realitatea Ilustrată" (numărul din 15 octombrie 1931) |
După vreo mie de metri au început balansurile, care păreau că mă frâng în două. Locotenentul Papană, care'mi supraveghea coborârea, după câte mi-a spus în urmă, a avut impresia că mi se întâmplase o nenorocire și că nu mai eram decât un cadavru care plutea în aer. Este drept că am suferit enorm având continuu vomitări, amețeli, o impresie de epuizare... Am parcurs astfel cu balansuri, trecând prin numeroase ‹‹goluri de aer›› până ce am ajuns la pământ. Când am căzut pe pământ, în miriște, știam că sunt salvată... Extenuată, am cerut celor ce îmi veniseră în ajutor să mă lase să mă odihnesc așa cum căzusem. După o jumătate de oră mi-am revenit și cu același avion cu care făcusem ascensiunea m'am reîntors la București. (...)”
Smaranda Brăescu |
Aceasta a fost
poveste zborului cu parașuta - spusă chiar de cea care știa să plutească “suspendată
în nemărginire” - cum atât de frumos caracteriza Smaranda Brăescu saltul
cu parașuta într-un alt interviu. Și trebuie să vă spun ca saltul de la
6000 de metri a fost făcut în anul 1931, la doar un an după un groaznic
accident suferit de Smaranda Brăescu la un miting aviatic ținut la Satu Mare
(17 august 1930), incident soldat cu mai multe coaste rupte, cu o fractura
dublă la picior și după o imobilizare la pat de aproape șase luni.
Ce a urmat? O
încercare de a doborî și recordul mondial al bărbaților, încercare făcută în
Statele Unite ale Americii. Încercarea a eșuat din păcate, din cauză că...
rezerva de oxigen a pilotului avionului s-a consumat înainte de a atinge
înalțimea de 24000 feet (7315 metri). Smaranda Brăescu a reușit totuși, în 19 mai 1932, un salt de la 6929 metri și astfel “a bătut” cu 476 de metri recordul mondial
masculin anterior, devenind “campioană mondială absolută”.
Smaranda Brăescu imediat după accidentul din anul 1930 |
La 8 octombrie 1932, Smaranda Brăescu a obținut și Licența de Pilot particular de aviație, fiind prima
femeie din Europa care a obținut brevetul de pilot în Statele Unite ale
Americii. Au urmat anii de război. Un patriot precum Smaranda Brăescu nu putea să nu se implice:
a zburat ca voluntar în celebra “Escadrila Albă” de aviație sanitară și în
“Escadrila de recunoaștere, observație și legătură” – fiind decorată cu
ordinul “Crucea Regina Maria - clasa III-a”.
După război, indignată de
modul în care a fost falsificat rezultatul alegerilor din anul 1946, Smaranda
Brăescu a semnat - alături de alte personalități - un protest înaintat
delegatului american care făcea parte din Comisia Aliată de Control. Acest
document a fost predat de către delegatul american delegației sovietice. Ca
urmare a început opresiunea și Smaranda Brăescu a fost nevoită să se ascundă
(folosind nume false precum Maria Matei sau Maria Popescu). A fost
condamnată, în contumacie, la 2 ani de închisoare.
A reușit să se ascundă de autorități cu ajutorul mai multor preoți greco-catolici din Moldova. Ultimele luni de viață le-a petrecut la Congregația Surorilor Maicii Domnului, loc în care măicuțele au avut grijă de ea până în ultima clipă. Cert este faptul Smaranda Brăescu că nu a fost
niciodată găsită de către comuniști. A murit în 2 februarie
1948 și a fost înmormântată la Cimitirul Central din Cluj, parcela II B, numărul 1550), rămânând pentru eternitate... suspendată în
nemărginire.
Surse:
- “Ilustrațiunea
Română” – numărul din 14 octombrie 1931
- “Realitatea Ilustrată” - numărul din 15 octombrie 1931
- “Realitatea Ilustrată” - numărul din 15 octombrie 1931
Foarte interesanta povestea si mai ales turnura de final. Oare ce se stie acum despre Smaranda?!? Wikipedia spune ca a murit in 1948 desi e putin neclar cum putea sa moara astfel fiind inca tanara... Poate doar de inima rea.
RăspundețiȘtergereAvand in minte ultima carte citita despre ororile din inchisorile comuniste de la inceputul instaurarii regimului, dar si dupa, nu pot exclude omorul cu toate ca omorul era varianta simpla pe vremea aceea. Tortura era la putere... fizica, dar mai ales psihica :(
As dori tare mult sä vä documentati si sä ne spuneti cum a murit la NUMAI 2 ani de la alegerile frauduloase din 1946. E foarte important. Deci, se presupune cä a fost gäsitä si bägatä la inchisoare, unde i s-a pierdut urma
RăspundețiȘtergereVä rog mult, cäutati materialul in arhive. Vä multumesc
O sa incerc sa dau un raspuns atat pentru Claudia cat si pentru Julia. Date certe despre ultimii ani ai Smarandei Braescu nu am gasit - cu mijloacele e care le am. Sigur ca puteam sa culeg una dintre variante si sa o reproduc. Dar ce fac eu aici e sa culeg franturi din cotidianul anilor trecuti si sa le aduc in fata cititorilor de azi. Asta am facut si in cazul Smarandei Braescu - am redat publicului un interviu uitat. Mai departe las locul istoricilor sa faca lumina. Desi, in cazul Smarandei Braescu, poate ca destinul a vrut asa, sa ramana plutind in nemarginire.
RăspundețiȘtergereInteresant articolul !...Mulțumiri pentru publicare !...
RăspundețiȘtergereMultumesc si eu Nelu Preda. Ma bucur ca ai revenit pe blog. Te mai astept, cand ai timp si chef!
RăspundețiȘtergereSa observam ca nu se mentioneaza daca parintii erau "saraci" sau "bogati", ci intr-o formulare de bun-simt se spune pur si simplu "coboara dintr-o familie de sateni.."
RăspundețiȘtergereAlte vremuri, alti oameni, alt... bun simt !
RăspundețiȘtergereZborul - tentatia nemarginirii are atatia pasionati printre romani,incat ar merita o monografie:admiratia pentru ei,cei ce si-au deschis aripi cu curaj si daruire e deosebita:Vlaicu,Coanda,dar mai ales Ele,sfidand oprelisti de tot felul,ca si Smaranda Braescu.Frumos omagiu....
RăspundețiȘtergereMa bucur ca nu sunt singurul care admira Icarii....
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereAnii de razboi In anii de razboi, Smaranda s-a alaturat ,,Escadrilei Albe" de aviatie sanitara, fiind insotitoare de zbor, salvand astfel vietile a sute de soldati raniti pe front. Pentru intreaga sa activitate de pe front, Smaranda Braescu a fost decorata si a primit Crucea ,,Regina Maria", clasa a III-a. Dupa razboi, indignata de ceea ce se petrecea in tara noastra, Smaranda protesteaza impotriva falsificarii alegerilor din noiembrie 1946, semnand, alaturi de alte personalitati, un memoriu care a fost trimis Comisiei Aliate de Control. Din nefericire, documentul a ajuns in posesia delegatiei sovietice, iar galateanca si ceilalti semnatari au fost supusi opresiunii comuniste. Smaranda a fost condamnata, in lipsa, la 2 ani de inchisoare. Pentru a scapa, a fost nevoita sa se ascunda, sa-si schimbe numele si sa pribegeasca in straie de macuta greco-catolica. Bolnava de cancer, Smaranda Braescu a fost operata, sub numele de Maria Matei. La finalul anului 1947, aceasta era ingrijita la ferma Congregatiei Maicii Domnului din Cluj, purtand numele de Maria Popescu. Marea parasutista a murit in Clinica Universitara a doctorului Iuliu Hatieganu pe 2 februarie 1948, fiind inmormantata la Cimitirul din Cluj.
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru epilog (eu am preferat ca finalul sa ramana... suspendat in eternitate). Te mai astept pe blog, cand ai timp si chef, Geia!
ȘtergereAm uitat sa scriu sursa , unde sunt mai multe detalii :
RăspundețiȘtergerehttp://adevarul.ro/locale/galati/viata-tumultoasa-smarandei-braescu-femeie-parasutist-romania-salturile-facut-o-celebra-lumea-1_56867a3d37115986c606ade9/index.pdfbb
Iar aici, am gasit niste inscrisuri si mai detaliate despre sfarsitul Smarandei dar si despre ce a fost dupa...Absolut REVOLTATOR !
RăspundețiȘtergerehttp://cybershamans.blogspot.ro/2011/03/eroina-fara-cruce-smaranda-braescu.html
Foarte interesant articolul. Cred insa ca istoricii sunt cei care trebuie sa faca lumina in acest caz. Si mai cred ca Smaranda Braescu merita un loc al ei - macar acum - si poate un monument adevarat care sa o onoreze. Prea mult??? Nu cred!!!
ȘtergereTe mai astept pe blog, Geia!
Interesant. Pe lângă toate acestea, era o femeie frumoasă, și poate alta în locul ei, ar fi preferat o altă carieră, sau pur și simplu ar fi adus glorie altei națiuni, care i-ar fi recunoscut meritele, ar fi ajutat la împlinirea altor recorduri.. Concluzia? Câteodată iubești de unul singur. Chiar și propria țară. Poate nu a murit. Poate e undeva, în Nirvana, noțiune de zbor.
RăspundețiȘtergereA rămas suspendată în nemărginire. E mai bine așa...
Ștergere