Băile publice au dispărut aproape cu desăvârșire în zilele noastre.
Să mergi azi la un asemenea stabiliment este desigur ceva desuet. A fost însă o
vreme în care bucureștenii de rând au făcut un adevărat cult pentru igiena corporală
și așteptau cu nerăbdare ziua din săptămână în care mergeau să se relaxeze și,
de ce nu, să socializeze, în aburii fierbinți dintr-o baie publică. Mai ales că în acele vremuri apa caldă nu era la îndemâna oricui.
Era un lux rezervat celor cu dare de mână și celor care locuiau în blocurile
construite după 1918.
Până la apariția primelor băi publice, mai toată lumea făcea baie acasă la ea „fie în căzi speciale de
tinichea de zinc sau în hârdaie scunde și largi cu doage de lemn încercuite cu
fier, fie în albiile de lemn, de plută sau de plop pe care le scobeau anume și
le vindeau țiganii rudari. Vara, mulți se mulțumeau numai cu un duș, instalație proprie, făcuta prin
fundul curților sau pe după casă și prin magaziile de scânduri ale gospodăriei. Dușurile
acestea erau alcătuite dintr-o îngrăditură strâmtă de rogojini, deasupra căreia
se atârna o stropitoare de tinichea plină cu apă, pe care și-o deșertau pe cap
trăgând de o sfoară legată de pârghiuța ce ridica un căpăcel de pe fundul ei.
De binefacerea unei asemeni instalațiuni ingenioase se foloseau pe rând toți ai casei, ba uneori
chiar unii dintre vecinii, ce nu erau
pliroforisiți cu așa... confort". (“Bucureștii vechiului regat” – George Costescu – 1944)
Ca și oricare altă „reformă”,
înființarea primei băi publice în București
a fost prilejul unor adevărate „răsmerițe” – prilej de „dezbateri
furtunoase” și de „jalbe” trimise lui
Vodă. Îl las mai bine pe Ioan Massoff, cunoscut teatrolog și redactor al săptămânalului „Realitatea Ilustrată” să vă povestească toată tărășenia:
„Partea comică a
chestiunii însă o constituie faptul că instalarea primei băi la București a
stârnit o adevărată revoluție — o „răsmeriță", cum se spunea pe vremea
aceea. Așa s'a întâmplat întotdeauna cu marile... reforme. La început ele au întâmpinat
rezistență, pentru ca, în urmă să se impună. Și nici nu s'ar fi putut ca
obiceiul, atât de salutar, al curățirii bucureștenilor de „murdalâc" să nu întâmpine rezistența... interesaților. Dar, după cum veți vedea, totul nu a fost decât o chestiune de tarabă. Să vedem ce spune
istoria. Ne referim la V. A. Urechia. (Cine-i mai citește astăzi atât de pitoreștile
„aduceri aminte" scrise uneori, pe bază de documente?) Așadar, în Capitală nu exista acum 112 ani (notă:
articolul a fost scris în anul 1937) nici o baie mai ca lumea. Un franțuz
întreprinzător cu numele de Lagarde s'a gândit că ar fi o afacere deschiderea
unei băi la București. Și s'a înfățișat Divanului cu o petiție prin care cerea voie
să deschidă un stabiliment de băi, cu un
„privilegiu de 20 de ani". Petiția purta data Martie 1825. Domnitorul
Grigore Ghica, probabil surprins și el de această neobișnuită cerere, a
însărcinat o comisiune de doctori să...
refere „de sunt asemenea băi folositoare la sănătatea omenirii". La 2 Aprilie 1825,
doi doctori au luat „plirforie"
(informație) că băile sunt necesare. Și astfel Lagarde a primit autorizația cu
următoarele condiții:
1) Stabilimentul va poseda 10 camere de băi în
bună stare „cu uși și ferestre bune, cu pălimarul lor și cu câte un pat de
scânduri pentru odihnă, cu o mescioară și cu o oglindă cu cele trebuincioase pentru gătire și cu doua jgheaburi, care jgheaburi au să se păstreze curate și adesea se vor schimba"
2) Doritorii de baie
să afle „după gust, apă caldă sau rece, prin șuruburi".În sfârșit, „anaforaua" mai prevedea și monopolul:
„să nu mai fie volnici alții a mai deschide aci acest fel de
băi".
Baie publică în Bucureștiul interbelic |
Hrisovul acesta, care constituie lucru de seama pentru istoria civilizației române, este subscris
de către Postelnicul Mihalache Ghica, lordache
Golescu, Scarlat Grădişteanu, D. Bibescu, legistul Nestor, marele logofăt Ion
Fălcoianu și Șt. Bălăceanu. Dar să nu credeți
că hrisovul acesta a fost primit așa, ca oricare altul, căci - cum spune
istoricul - „o mare agitațiune s'a stârnit. „Cu
mare jalbă în proțap, pleacă Kir Stanciu, arendașul băii de lângă casa
Beilicului, adecă casa unde se găzduiau musafirii turci, din strada actuală Șerban Vodă, însoțit de toți frecătorii băieși și de două babe cari - făceau aceeași meserie pentru cocoane". Bucureștenii,
văzând atâta lume adunată, nu știau ce să creadă. „Răsmeriță! - spuneau unii negustori și dădeau fuga să închidă
tarabele. Atras de sgomotul mulțimii - ca întotdeauna - grupului de inițiativă
s'ar fi adăogat și haimanalele de pe uliță. Ghica Vodă s'a uitat în stradă,
dar fără să priceapă mare lucru. Intrând în palat, invitat de Vodă, Kir Stanciu, patronul băii turcești, se
aruncă la picioarele Măriei Sale, sărutându-i, după obiceiul timpului, poalele
anteriului.
Petiția lui
Stanciu spunea că „el și băiașii săi, cari au avut cinstea să îmbăieze pe toate
pașalele turcești până și pe M. S. Vodă, când era numai boer, acum au să
ajungă să cerșească pâinea de toate zilele, pentru că un păgân de franțuz a căpătat voie să facă baie ca la Viena“. Bine'nțeles că
Stanciu nu uită să pomenească şi pe cele zece băiașe tinere: ...adică ce? Unguroaicele cele tinere ale lui musiu
Lagarde vor fi mai pricepute decât băiașele mele, ori săpunul meu cu miros de
odogaci și de trandafir, spală mai puțin bine decât ăl franțuzesc, făcut din
seu de câine?“
Vodă scrise cu mâna
lui pe jalba lui Kir Stanciu: „să nu se pricinuiască nici o zăticnire la
celelalte băi din București, unde merg
oamenii de se spală de murdalâc, baia lui musiu Lagarde să fie numai pentru
bolnavi". Dar, totul a fost
de prisos: lumea bună s'a dus toată la „musiu Lagarde", Kir
Stanciu rămânând cu mitocanii, cari se spălau din an în Paști.” (cf. „Realitatea Ilustrată" – nr. din 3 martie
1937).
Baie publică în Bucureștiul interbelic |
Băile publice din București
În timp, numărul băilor
publice a crescut la un număr considerabil. Dar nu atât de repede cum am
crede. „Pe la 1870, Bucureștii nu aveau decât patru băi publice: Baia turcească (hamam, cu aer uscat) din strada Șelari, Baia Rusească (cu aburi) de la Jignița,
pe str. Negru-Vodă, reconstruită apoi de Meltzer; Baia din mahalaua Dudescului (Sfinții
Apostoli) azi Baia Mitraschewski și Baia cu pucioasă a doctorului Lucaci, din
dosul Palatului Regal. După mulți ani, Baia turcească și cea de pucioasă au
fost desființate și înlocuite cu Băile Eforiei, cele dintâi mai bogate și mai
largi instalate, și cu Băile Doctorului
Erdreich, cari la început erau în strada Vestei, la spatele statuiei lui
Mihai-Viteazul, apoi au fost mutate pe strada Italiană, lângă Biserica Armenească
unde sunt și acum, dar sub altă direcțiune. În afară de acestea, Primarul Protopopescu-Pache
a pus să fie construită lângă, Piața Legumelor, de la Bibescu-Voda, și o Baie Populară destinată mai ales precupețimei
și hamalilor Pieței-Mari”.
Printre cele mai vechi băi publice sunt și băile Grivița (existentă și azi) și
Eforiei (din Palatul Eforiei, astăzi primăria sectorului V), Baia Centrală, de pe strada Enei nr. 11; Baia
Comunală de pe Calea Plevnei 44; Baia Primăriei Municipiului București (Splaiul
Unirii 14); Bazinele Comunale ale Primăriei (b-dul Maria 110); Baia Comunală
Populară (strada Mașina de pâine); Baia comunală Zerlendi (Șerban Vodă 185);
Baia Melzer (str. Căuzaşi, astăzi dispărută); Baia Obor din câmpul Moșilor; Baia
Marenco din strada Oițelor. (cf. studiului „Bucureștii
vechiului regat” – George Costescu – 1944). Cert este că prin
1937, România avea o baie la fiecare
2000 de locuitori și devansa la acest capitol țării considerate „mult mai
avansate” de la acea vreme.
Toate lucrurile de seamă s-au câștigat prin luptă,
nu-i așa? Până chiar și dreptul de a te spăla...
Surse :
- articolul „Revoluția stârnită de instalarea primei băi
publice la București - Ioan Massoff – publicat în săptămânalul „Realitatea Ilustrată" – numărul din 3 martie 1937
- „Bucureștii vechiului
regat” - George Costescu - 1944)
Bine ca ne-am nascut la timpul potrivit!
RăspundețiȘtergerePentru cei de atunci baile publice insemnau progres...
RăspundețiȘtergereDesi existau bai publice din timpul romanilor,dupa 1800 de ani sunt considerate un mare progres...Pentru ca Europa a traversat secole intunecate si a pierdut pe drum acest obicei-lumea buna de pe la curtile mari europene aveau betisoare de aur cu care se scarpinau de paduchii de sub peruci...Daca te nasteai in acele vremuri, nu puteai avea in minte toate produsele de igiena personala de azi ca sa poti face o comparatie ..
RăspundețiȘtergereDar totusi:
RăspundețiȘtergerehttp://deieri-deazi.blogspot.ro/2014/03/frumusete-la-posta-redactiei.html
Sapunul.... cea mai importanta inventie! E neplacut sa te gandesti ca , inca in tara sunt zone fara apa curenta....apa si sapunul ! Daca totata populatia ar avea acces liber la apa si sapun.... multi medici si farmacisti ar soma....poate...e doar parerea mea!
RăspundețiȘtergereSunt de acord cu tine, Maria. Cu o mica completare: apa, sapun si... o minima educatie. Altfel sapunul ar putea sa ramana neatins. Te mai astept pe aici...
RăspundețiȘtergereAferim! Da', cum se poate Maria ta?!!! Adicătele, să rămână mnealor cu mitocanii!!!
RăspundețiȘtergereZău, am râs! Trebuie să fi fost frumos, negustori închizând tarabe, haimanale nespălate , Vodă, uitându-se pe geam și nepricepând, ioc, toată zavera!! Ba, pe deasupra, babele și săpunul de seu de câine!! Cum să nu râzi? Numai dacă cineva ți-a amputat o bucățică de creier! —aia responsabilă cu simțul umorului! Bravo, aferim!!
Mulțumesc, de o mie de ori pentru acest articol!
Istoria are partile ei placute si amuzante. E pacat sa pierdem povestile si sa retinem doar anii domniilor - pacat al scolii romanesti de ieri si de azi.
Ștergere