Toamna la mare (sau "Litoralul pentru toți" în varianta interbelică)

“Sezonul oficial” al concediilor petrecute la mare se apropie de sfârșit. Astăzi, la fel ca și acum vreo opt decenii, “pe străzile orașelor, femeile își etalează aspectul de negrese, organizând concursuri tacite de bronzare”. Litoralul nu e însă pustiu astăzi, așa cum nu era nici în anul 1939. Un fotoreportaj publicat în numărul din 5 septembrie 1939 al săptămânalului “Realitatea Ilustrată” a păstrat pentru noi imagini surprinse pe litoralul Mării Negre “în ultimul extrasezon” din perioada interbelică. Războiul Mondial izbucnise deja prin alte părți ale Europei cu câteva zile în urmă…

Vilegiatură interbelică în extrasezon

“Oamenii bine, mai precis oamenii cu oarecare resurse financiare, pleacă în vilegiatură în iulie și rămân cel mai târziu până la 15 august. La această dată sezonul de clasa I este considerat închis. Nu importă dacă timpul este, în septembrie, mai frumos decât în iulie, dacă marea este mai caldă sau soarele mai strălucitor… Lumea cu bani nu rămâne nici în ruptul capului după 1 septembrie la munte sau la mare. Există însă unii oameni care pleacă în vilegiatură nu numai pentru a-și etala toaletele, ci pentru a-și căuta de sănătate, pentru a se odihni, după 11 luni de muncă prost plătită în birouri prost aerisite, în magazine fără lumină sau fabrici cu mirosuri de chimicale ce atacă plămânii. Sunt oameni cu resurse modeste, ce se intitulează cu mândrie “pârliți”, ce se odihnesc și se distrează de minune în stațiunile balneare și climaterice, în cel de-al treilea sezon, cel mai ieftin, lipsit de lux și de aglomerații de oameni. Vilegiatura pârliților - în imagini – iată subiectul reportajului nostru de astăzi:

Tânăra vilegiaturistă salută cu satisfacție pe acei care pleacă: “Cu cât vom fi mai puțini, cu atât ne vom amuza mai bine!” (stânga)

 

Această afirmație pare a fi adevărată. Căci marea, care până mai ieri era tixită de lume, este practic pustie. Și totuși, puțini câți mai sunt, vilegiaturiștii se amuză de minune. (dreapta)

Săritura de pe trambulină este astăzi mai ușoară decât ieri: nu riști să cazi în capul oamenilor care fac baie în mare. (stânga)

 

Distracțiile nu lipsesc de pe plajă nici în septembrie. Se improvizează match-uri de box, tot atât de importante ca și cele cu Schmelling sau Joe Louis. Numai că de astă dată boxeurii sunt doi puști. Aceasta nu alterează însă, întru nimic, calitatea galei. (dreapta)

După două luni de continuă alergătură, chelnerii și picolii profită și ei de șederea la mare. “Pârliții” nu se răcoresc cu șprițuri sau limonăzi, limitându-se la trei mese zilnice. În răstimpul dintre mese, odihna este binevenită.

Figurile de balet sau de gimnastică, ferite de ochii indiscreți, se execută cu mai multă plăcere… (stânga)

 

…iar amuzamentul e tot atât de plăcut ca și într-o societate mare. (dreapta)

În zilele frumoase, una dintre distracțiile preferate este vizitarea digului din portul Constanța, unde se admiră valurile ce încearcă zadarnic să spargă digul și aruncă apa sus, sus de tot. (stânga)

 

Dacă o croazieră pe Mediterana nu se poate face, din lipsă de fonduri, atunci cel puțin o excursie în larg cu vaporul nu este de neglijat. Care din vilegiaturiștii pârliți n’au plecat în excursie cu vaporul? Înainte de a ieși vaporul din rada portului, în salonul vaporului domnește veselie și antren… (dreapta)

…Dar, vai! – odată ieșiți în largul mării și răul de mare pune stăpânire pe excursioniști. Dintr’un salon de dans, vaporul se transformă într’un spital plutitor. Oamenii cad ca muștele.

Ca orice lucru din lume, vilegiatura pârliților are și ea sfârșitul ei: doar bătrânul pescar rămâne singur pe plaja întinsă, gândindu-se la necazurile care-l așteaptă toamna și iarna. Căci pentru el, toamna vine odată cu plecare vilegiaturiștilor pârliți.

Începea însă o toamnă cu mult mai lungă decât credea atunci autorul fotoreportajului interbelic. Prima pagină a revistei "Realitatea Ilustrată" anunța cu litere de o șchioapă:

Citește și: Idei de vacanță

 

 

Sursa: articolul “Vilegiatura pârliților” – publicat în numărul din 5 septembrie 1939 al revistei “Realitatea Ilustrată”