Pledoarie pentru școala în aer liber

Școala, pe la începuturile ei, “dacă nu se făcea cu dascăli greci sau franțuzi, fugiți din țara lor din pricina multiplelor revoluții la boerii cei mari, se ținea în aer liber, în grădinile câtorva biserici, ai căror preoți sau dascăli se ocupau cu meseria belferească. În jurul vreunui copac stufos din curtea bisericii, se așeza profesorul pe o pernă brodată în colțuri, cu linia lui lungă de trestie de mare la îndemână și da din știința lui puțină micilor lui elevi.” 

 

Bineînțeles că, în acele vremuri, ideea de "școală în aer liber" nu reprezenta un concept ci era o necesitate. Cu toate acestea, mulți ani mai târziu, în vremuri în care pandemia bântuie prin întreaga lume, soluția adoptată de înaintașii noștri ar putea fi o alternativă, atunci când condițiile meteo o permit.

Școala în aer liber (outdoor training) 

Pornit de la constatarea că oamenii în general și copii în special sunt mult mai sensibili atunci când se află în mijlocul naturii, conceptul de “școală în aer liber” (“outdoor training”) a luat un mare avânt în ultimii ani. Tot mai multe instituții de învățământ din lume își organizează cursurile în natură, cât mai departe de convenționalele ziduri ale școlilor. Metodele de învățare practicate în aceste școli – numite uneori și „forest schools” sau „nature schools” - sunt bazate pe relația directă a copiilor cu natura, cu mediul înconjurător. Țelul unor astfel de școli este să educe copii într-un mediu natural, sănătos. Nu pot decât să recomand această formă de învățământ și să constat că ideea nu e deloc atât de nouă pe cât am putea fi tentați să credem.

Pledoarie interbelică pentru școala în aer liber

Un articol publicat în anul 1933 de revista “Ilustrațiunea Română” - din păcate nesemnat - era o adevărată pledoarie pentru școala în aer liber:

“Ați văzut vreodată o școală în aer liber? O școală fără pereți care strivesc sufletele micilor prizonieri, fără plafonul care ascunde albastrul cerului, fără atmosfera de scolastică inchiziție care adeseori înăbușă avântul tineresc, fără nimic din ceea ce încătușează, sufocă, ucide… Un crâmpei de livadă, o bucată de grădină înverzită, o margine de pădure, sau chiar curtea școlii: iată locurile unde dascălul își poate muta tabla plină de socoteli, hărțile încărcate de râuri, munți, orașe și toate câte le prevede viața școlărească. La urma urmei, când primăvara îngână cele dintâi cânturi în aerul și lumina unei vieți care renaște, de ce n'ar evada și micii școlari? O școală fără pereți și fără plafon, la umbra pomilor înverziți îi așteaptă...

 

Primele lecții de științe naturale:
ce este o floare?

Iată-i cu ochii mari, înveseliți de bucuria unei libertăți nevisate, stăpânind o lume de iluzii și de zburdălnicii; o lume în care gogoloașele de hârtie sunt adevărate ghiulele de tun, iar cojile de portocale veritabile rachete fără fum și fără sgomot. Cine a spus că o asemenea școală așezată în bătaia vântului, baia de aer și de lumină pe care nici o construcție și nici o instalație n'o poate reda, este o “fantezie pedagogică", a greșit. A greșit pentru că nu poate fi o greșeală mai mare decât metoda care depărtează sufletul omenesc - oricare ar fi el - de natură. Cine a văzut o singură dată în viață o asemenea școală descătușată - școala în aer liber - își poate da seama ca și mine că pedagogia câștigă un mijloc în plus de a putea împărți mai cu folos lumina.

 

Desen după natură... în natură

Nu știu dacă recentul Congres al “școlilor de copii mici" pe care-l interesează în largă măsură o asemenea problemă a înscris la ordinea de zi și această chestiune. Ceea ce știu sigur însă e faptul că acei care au încercat “școala în aer liber” n'au avut decât să se mândrească cu ceea ce au putut realiza.

Împletiturile au un farmec mai mare când sunt făcute
în aer liber

Fotografiile noastre prezintă o asemenea școală de copii mici și o grădiniță de copii care își continuă cursurile “în aer liber". Iată o primă lecție, într’o zi de primăvară. Copilașii cu mânuțele ca “bulgărașii de unt", cu “ochii plini de ghidușăriile copilăriei", nu mai simt tranziția bruscă dintre libertatea de ieri și inchiziția pe care le-o făgăduiește școala. În mireasma proaspătă a aerului de dimineață, glasul domol al dăscăliței va răsuna mai dulce și mai convingător decât oricând. Ochii nu vor mai țintui “tablourile murale" searbăde și reci; zidurile nu vor mai ridica stăvilare și “lumea școlii” va fi o alta, mai apropiată de viață și de natură. Școala în aer liber... Cine a reînviat-o, pentru că primele școli desigur au fost “în aer liber", a fost un om mai înțelegător al sufletelor decât toți pedagogii timpurilor.”

Sursa: articolul “Școala în aer liber – Prima lecție” – publicat în numărul din 26 aprilie 1933 al revistei “Ilustrațiunea Română” – citit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor