La începuturile ei, școala nu avea întotdeauna ziduri. În acele vremuri, conceptul de "școală în aer liber" nu era un concept pedagogic, ci o simplă necesitate. Un document istoric descrie o scenă fascinantă: profesori, așezați pe o pernă brodată, predau știința elevilor lor sub un copac stufos din curtea bisericii.
Iată cum arată școala, la începuturi:
“...dacă nu se făcea cu dascăli greci sau franțuzi, fugiți din țara lor din pricina multiplelor revoluții la boerii cei mari, se ținea în aer liber, în grădinile câtorva biserici, ai căror preoți sau dascăli se ocupau cu meseria belferească. În jurul vreunui copac stufos din curtea bisericii, se așeza profesorul pe o pernă brodată în colțuri, cu linia lui lungă de trestie de mare la îndemână și da din știința lui puțină micilor lui elevi.”
Această metodă de predare a revenit cu timpul în atenția lumii moderne. Într-o perioadă în care sănătatea publică este o prioritate, lecțiile ținute în aer liber, atunci când vremea o permite, reprezintă o alternativă valoroasă și sănătoasă la spațiile închise.
Ce înseamnă "Outdoor Training"?
Conceptul de "outdoor training" (sau "școală în aer liber") a câștigat popularitate rapidă în ultimii ani. Acesta se bazează pe o constatare simplă, dar puternică: oamenii, și în special copiii, sunt mult mai receptivi și mai sensibili atunci când se află în mijlocul naturii.
Tot mai multe instituții de învățământ, adesea denumite "forest schools" sau "nature schools", își mută cursurile în afara sălilor de clasă. Metodele de învățare aplicate aici se bazează pe conexiunea directă a elevilor cu mediul înconjurător, având ca scop educarea lor într-un mediu natural și sănătos. Este o formă de educație pe care o recomand cu tărie și care, așa cum vom vedea, nu este deloc o invenție recentă.
Tot mai multe instituții de învățământ, adesea denumite "forest schools" sau "nature schools", își mută cursurile în afara sălilor de clasă. Metodele de învățare aplicate aici se bazează pe conexiunea directă a elevilor cu mediul înconjurător, având ca scop educarea lor într-un mediu natural și sănătos. Este o formă de educație pe care o recomand cu tărie și care, așa cum vom vedea, nu este deloc o invenție recentă.
O pledoarie interbelică pentru "Școala fără pereți"
Un articol publicat în revista "Ilustrațiunea Română" în anul 1933 era o adevărată pledoarie pentru această viziune. Autorul, a cărui identitate a rămas anonimă, descria cu entuziasm o "școală fără pereți":
“Ați văzut vreodată o școală în aer liber? O școală fără pereți care strivesc sufletele micilor prizonieri, fără plafonul care ascunde albastrul cerului, fără atmosfera de scolastică inchiziție care adeseori înăbușă avântul tineresc, fără nimic din ceea ce încătușează, sufocă, ucide… Un crâmpei de livadă, o bucată de grădină înverzită, o margine de pădure, sau chiar curtea școlii: iată locurile unde dascălul își poate muta tabla plină de socoteli, hărțile încărcate de râuri, munți, orașe și toate câte le prevede viața școlărească. La urma urmei, când primăvara îngână cele dintâi cânturi în aerul și lumina unei vieți care renaște, de ce n'ar evada și micii școlari? O școală fără pereți și fără plafon, la umbra pomilor înverziți îi așteaptă..."
Articolul sublinia că o astfel de metodă nu este o "fantezie pedagogică", ci o modalitate de a conecta elevul cu natura, de a-i oferi "o baie de aer și de lumină pe care nici o construcție nu o poate reda".
 |
| Primele lecții de științe naturale: ce este o floare? |
Beneficii surprinzătoare ale învățării în natură
Din perspectiva anului 1933, autorul observa cum primele lecții de științe naturale devin mult mai vii și mai captivante atunci când sunt predate direct, în mijlocul naturii. Copiii nu mai sunt nevoiți să privească "tablouri murale serbede și reci", ci pot observa cu proprii ochi frumusețea și complexitatea lumii vii.
Articolul continuă cu o descriere plină de viață a acestei experiențe:
"Iată-i
cu ochii mari, înveseliți de bucuria unei libertăți nevisate, stăpânind o lume de
iluzii și de zburdălnicii; o lume în care gogoloașele de hârtie sunt adevărate ghiulele
de tun, iar cojile de portocale veritabile rachete fără fum și fără sgomot.
Cine a spus că o asemenea școală așezată în bătaia vântului, baia de aer și de lumină
pe care nici o construcție și nici o instalație n'o poate reda, este o “fantezie
pedagogică", a greșit. A greșit pentru că nu poate fi o
greșeală mai mare decât metoda care depărtează sufletul omenesc - oricare ar fi
el - de natură. Cine a văzut o singură dată în viață o asemenea școală descătușată
- școala în aer liber - își poate da seama ca și mine că pedagogia câștigă
un mijloc în plus de a putea împărți mai cu folos lumina."
 |
| Desen după natură... în natură |
Textul menționează cum "fotografiile" vremii arătau școli de copii mici și grădinițe care își țineau cursurile în aer liber, unde "copilașii cu mânuțele ca “bulgărașii de unt”, cu “ochii plini de ghidușăriile copilăriei”, nu mai simt tranziția bruscă dintre libertatea de ieri și inchiziția pe care le-o făgăduiește școala." Autorul interbelic sublinia că în acest mediu "glasul domol al dăscăliței va răsuna mai dulce și mai convingător decât oricând."
 |
| Împletiturile au un farmec mai mare când sunt făcute în aer liber |
În viziunea sa, "lumea școlii" devenea "alta, mai apropiată de viață și de natură."
"Fotografiile
noastre prezintă o asemenea școală de copii mici și
o grădiniță de copii care își continuă cursurile “în aer liber". Iată o
primă lecție, într’o zi de primăvară. Copilașii cu mânuțele ca “bulgărașii
de unt", cu “ochii plini de ghidușăriile
copilăriei", nu mai simt tranziția bruscă
dintre libertatea de ieri și inchiziția pe care le-o făgăduiește școala. În
mireasma proaspătă a aerului de dimineață, glasul domol al dăscăliței va răsuna
mai dulce și mai convingător decât oricând. Ochii nu vor mai țintui “tablourile
murale" searbăde și reci;
zidurile nu vor mai ridica stăvilare și “lumea școlii”
va fi o alta, mai apropiată de viață și de
natură. Școala în aer liber... Cine a reînviat-o, pentru că primele școli
desigur au fost “în aer liber",
a fost un om mai înțelegător al sufletelor decât toți pedagogii timpurilor.”
O concluzie atemporală
Concluzia reporterului interbelic este la fel de actuală și astăzi: școala în aer liber readuce la viață o tradiție aproape pierdută, iar cei care au reînviat-o "au fost oameni mai înțelegători ai sufletelor decât toți pedagogii timpurilor.”
Citește și: Metoda Montessori în România interbelică
Sursa: articolul "Școala în aer liber – Prima lecție", publicat în numărul din 26 aprilie 1933 al revistei „Ilustrațiunea Română”
Postări
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu