O scurtă istorie a batistei

Lupta oamenilor cu guturaiul se duce de la începutul veacurilor. Cu toate acestea, istoria batistei – acest aliat prețios al omului – începe “puțin” mai recent. Articolul “Guturaiul, batista și strănutul de-a lungul secolelor” publicat de revista ”Realitatea Ilustrată” în numărul din 29 septembrie 1937 ne dă câteva informații interesante pe această temă:

 

Cavalerii de pe mormântul lui  Filip Îndrăznețul din Dijon:
 unul își suflă  nasul în mantie  iar celălalt cu degetele

DOUĂ DEGETE ÎN LOC DE BATISTĂ

“În secolul al X-lea Roma fu bântuită de o epidemie de strănutat de pe urma căreia muriră mulți oameni. De-atunci se spune că datează obiceiul de a dori „sănătate" aceluia care strănută. Găsim însă acest obicei și la cei vechi. La Greci și la Romani, nimeni n'ar fi îndrăznit să nu salute pe cel, care a strănutat cu un: „Jupiter să te aibă în pază".

Despre uzul batistei nu se știa nimic. Doar la Roma, batista servea pentru ștersul sudorii de pe față. Împăratul Nero, inventatorul cravatei, purta batista la gât ca să se ferească de răceală. Încolo, romanii aveau grijă ca înainte de a veni în societate să-și spele și să-și șteargă bine fața și nasul. Istoricul Tacit spune că Nero nu pleca la teatru până nu-și curăța bine gura și nasul, ut nulla oris aut narium excrementa viserentur. (…) Din documentele rămase din antichitate se pare că cei vechi nu întrebuințau batista. Astfel, într'o comedie a lui Aristofan, un personagiu spune: „Când ai să-ți sufli nasul, o Demos, să-ți ștergi degetele de părul meu". 

 

Compatrioții lui Pericles nu se serveau de batistă ci întrebuințau două degete de la mâna dreaptă. Numai nobilii se ștergeau cu mantia lor. La Roma, pe vremea lui Cicero, era o ruşine să scuipi sau să-ţi sufli nasul în public. Romanii purtau un fel de „ștergar" pe care-l întrebuinţau după ce-şi suflau nasul cu degetele. Pe vremea decăderii imperiului roman era în uz batista pentru şters faţa care se chema facialiu. Sub împăratul Aurelian lengeria pentru şters sudoarea de pe faţă se chema orarium. Acest orarium apare, mai târziu, în odăjdiile preoţeşti şi poartă numele de sudarium. Acest sudarium este înfăşurat în jurul mâinii sau în jurul mijlocului, ca o eşarfă. 

În secolul al XV-lea oamenii îşi suflau nasul cu degetele şi sculptorii au reprodus acest gest. Printre cavalerii „bocitori" de pe mormântul lui Filip Îndrăzneţul din Dijon, unul îşi suflă nasul în mantie, iar celălalt se serveşte de degetele sale. În secolul al XVI-lea, poporul îşi şterge nasul cu degetele, iar burghezia se folosea de mânecă.”

APARIȚIA BATISTELOR

“O legendă spune că batista de buzunar a apărut pentru prima dată în anul 1540 la Veneţia şi purta numele de pazzoletto. De aici a trecut în Franţa şi a ajuns la curtea lui Henric al II-lea. Era încă un obiect de lux. În inventarul garderobei Mariei de Medici figura „o batistă cu fir de Genova". Batistele dantelate apar sub regina Elisabeta a Angliei. Femeile dăruiau amanţilor lor batiste mici brodate, cu năsturei de aur. Bărbaţii le purtau la pălărie în semn de dragoste fidelă pentru amantele lor.

Cum se sufla nasul în timpul  lui Ludovic al XIII-lea

În secolul al XVII-lea, batista nu era complet necunoscută, dar o anecdotă ne arată cât de lipsiţi de jenă erau oamenii anului de graţie 1630. Un mare senior invită la masă floarea galanteriei franceze, printre care pe ilustrul general Turenne şi pe marchizul de Ruvigny. În timpul mesei, d’Hauterive, un distins senior, vrând să-şi sufle nasul, apăsă cu degetul o nară şi conţinutul celeilalte porni ca o săgeată şi se lipi de cămin, explodând ca un cartuş. Ruvigny, auzind detunătura, strigă : Nu cumva te-ai rănit?”

Cu toate acestea în secolul al XVII-lea batista devine un accesoriu important în toaleta nobililor. Finețea materialelor din care erau confecționate si eleganța monogramelor cu care erau brodate spuneau multe despre statutul social al celor care le dețineau. Utilizarea batistelor de către oamenii de rând este permisa abia începând cu secolul al XVIII-lea.

PETRU CEL MARE NU AVEA BATISTĂ

“În primii ani ai domniei lui Ludovic XIV-lea erau la modă batista brodată purtată la coifuri şi un fular plin de dantele în jurul gâtului — jabot, dar rolul batistei încă nu fusese precizat. Fiind un obiect de lux, se înţelege că până şi nobilii se fereau s'o întrebuinţeze prea des. Când Petru cel Mare al Rusiei veni la Paris, toată lumea se uita la el, cum îşi sufla nasul cu degetele.”

Batista străbunicului

Se pare de altfel pare că batistele nu erau folosite în mod curent de ruși nici măcar la începutul secolului trecut: “Înainte de răsboiul mondial, un călător care a vizitat pe la 1905 curtea Ţarului Rusiei povesteşte că nici măcar generalii nu ştiau să se folosească de batistă. La un mare restaurant din St. Petersburg un general se aşează la masă. Când era la sfârşitul menu-ului generalul începu să tuşească. Luă un colţ al feţei de masă şi-şi suflă nasul cu putere. Faptul acesta nu fu observat de nimeni. Numai doi străini aflaţi în restaurant fură rău impresionaţi.” 

BATISTELE JAPONEZILOR

Am văzut așadar că istoria acestui delicat “pătrat de pănză” numit batistă se întinde doar pe durata a câtorva sute de ani. Astăzi șervețelele de unică folosință confecționate din hârtie sunt cele care duc mai departe povestea batistei. Se pare că obiceiul folosirii șervețelelor de hârtie pentru ștersul nasului este „importat” din Japonia: “Japonezii sunt foarte curaţi. În loc de batistă ei întrebuinţează şervete mici de hârtie subţire, pe care le ţin ascunse într'o cută a hainei. Japonezele au în mâneca lor largă o pungă unde ţin tot felul de nimicuri: scrisori, notiţe scrise pe hârtie de orez, amulete şi mai ales hârtiuţe pătrate, pe cari le aruncă pe fereastră, după ce-şi şterg nasul.” Reporterul interbelic nu bănuia încă în anul 1937 că peste doar câteva decenii “micile şervete japoneze din hârtie subţire” vor înlocui în mod definitiv clasicele batiste din pânză...