Castelul „Iulia Hasdeu” din Câmpina este locul din
România care ascunde una dintre cele mai tulburătoare povești de dragoste părintească. Ideea
construirii castelului – un adevărat “Templu
al Spiritului” – s-a născut probabil în martie 1890: “Eruditul
filolog Bogdan Petriceicu Hasdeu pierde în 1889 pe singura și geniala sa copilă,
Iulia. Durerea lui nepotolită nu-i scoate un moment din gând amintirea fiicei
sale. Era în martie 1890. Într'o “seară umedă
și posomorâtă", cum însuși a ținut s'o precizeze, Hasdeu stătea la
masa lui de lucru, cu gândurile departe, la copilul care-i însorise viața. Fără
să vrea și fără să-și dea seama, Hasdeu luă un creion. În voie, mâna se mișcă vreo
cinci secunde. Când se reculese, Hasdeu văzu uimit că pe petecul de hârtie din
fața sa era scris pe limba franceză:
"Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu”
(„Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui să-ți fie îndeajuns. Iulia Hasdeu”)
Iulia Hasdeu - copilul genial
Iulia Hasdeu – fiica academicianului Bogdan Petriceicu Hasdeu – a fost un copil cu adevărat genial. La doi ani și jumătatea Iulia știa să citească. La 8 ani își dăduse deja examenele de absolvire al claselor primare. La 11 ani, Iulia a terminat gimnaziul – Liceul “Sf. Sava” din București – fiind premiată de ministrul Instrucțiunii Publice de atunci, Vasile Boerescu. Paralel cu gimnaziul, Iulia a urmat cursurile Conservatorului de muzică din București.
Povestea castelului “Iulia Hasdeu”
Să citim povestea Castelului “Iulia Hasdeu”, rezumată de reporterul C. A. Fundo în numărul din 24 august 1932 al revistei “Ilustrațiunea Română”:
“După indicațiile spiritului Iuliei, Hasdeu începu în 1893 construirea castelului
spiritist de la Câmpina. Început în ziua de 2 iulie 1893, castelul fu terminat
în ziua de 2 iulie 1896. Vizitatorul
este întâmpinat la intrarea în castel de impresionantul portal, păzit de simbolul
ochiului dumnezeiesc și de doi sfincși. Ușa turnantă, poartă inscripția: “E pur si muove", celebrele cuvinte ale lui Galileu, simbol omenesc al credinței
neclintite. Sub
această inscripție stă blazonul familiei lui Hasdeu. Sub cei doi sfincși de la
intrare se află steaua înflăcărată, simbol al spiritului universal, din care se
desface orice spirit ce se întrupează. Din steaua cu cinci colțuri descind în șapte
planuri ale vieții nepământești cele șapte întrupări, diferite, de până azi,
ale luliei: Agnodike, Hypatia, Beatrice Portinari, Juana Veranez, Elisabeth
Tudor, Charlotte Corday, Iulia Hasdeu.
Marmora din stânga reprezintă viața
descendentă, moartea, viața divină, iar marmora din dreapta reprezintă evoluția
ascendentă a corpului astral, cele șapte întrupări, viața și moartea vieții divine.
Pe marmorele așezate în părțile laterale ale soclurilor sfincșilor, stau săpate
sentințele crezului spiritist comunicate lui Hasdeu de Iulia:
LEGEA RELIGIOASĂ
Crede...
Crede în Dumnezeu.
Crede în nemurirea
sufletului.
Crede în darul
comunicării cu cei duși.
LEGEA MORALĂ
Iubește și ajută...
Iubește și ajută
neamul.
Iubește și ajută pe
cine te ajută și te iubește.
Iubește și ajută
fără a precugeta la folosul tău.
LEGEA SOCIALĂ
Nu necinsti...
Nu te necinsti pe
tine însuți, ca să te cinstească alții.
Nu necinsti pe
alții, ca să te cinstești pe tine însuți.
Nu necinsti munca,
căci munca e viața.
LEGEA FILOSOFICĂ
Când-atunci...
Când faptul ții,
atunci adevărul știi.
Când nu vrei să
crezi, atunci nu poți să vezi.
Când cauți dovada,
atunci găsești tăgada.
Prin
intrarea principală ajungi în templu. Aci se află sculptat, în marmoră, un
Christ în mărime naturală, așezat pe un schelet de fier ce simbolizează Crucea
și Potirul. Pe marginea Potirului se aflau înainte de război (notă: Primul
Război Mondial) busturile în bronz ale celor doisprezece apostoli. Busturile au
fost ridicate de trupele de ocupație, au fost topite și prefăcute în muniție de
război. De laturile Crucii sunt atârnate 9 candele. Tavanul este boltit,
simbolizând bolta cerească.
Templul |
În
latura din dreapta a castelului se află fosta locuință de zi a lui Hasdeu, iar
în latura din stânga, locuința de noapte. Impresionante sunt altarul templului
și camera de ședințe spiritiste. Altarul,
camera de muzică, cum este numit de îngrijitorii castelului, închidea odată pianul
Iuliei Hasdeu, pian care zice-se, era din când în când acționat de spiritul Iuliei.
Ferestrele din fund ale altarului, făcute dintr'o sticlă specială, răsfrâng
prin colțuri trei fascicole de raze roșii, simbolizând sângele vărsat de Christ
pentru oameni.
Camera
de ședințe spiritiste este tapetată cu diverse nuanțe de albastru, tonuri mai închise
jos și mai deschise spre plafon. În peretele dinspre răsărit, se afla un tub în
care se așeza un carton și un creion în timpul ședințelor spiritiste. Fără
intermediul nimănui,
creionul scria automat pe carton comunicările spiritului Iuliei. Pe pereții
camerei de ședințe se află zugrăvite sus și jos, după importanța lor simbolică,
diverse semne esoterice, a căror explicație amănunțită nu o îngăduie spațiul
articolului de față.
Sub oglindă, gaura prin care spiritul Iuliei intră în castel... |
Castelul
este flancat de trei terase, în mijlocul cărora se află o cameră de reflexie,
având în peretele de la răsărit portretul Iuliei Hasdeu.”
Starea castelului era “deplorabilă” în anul 1932 – conform constatării reporterului C. A. Fundo. Din fericire complexul a fost restaurat în perioada 1962-1964, fiind amenajat aici Muzeul Memorial “B. P. Hasdeu”. Un lung proces de restaurare și de consolidare a fost făcut și în perioada 1977 – 1994. Muzeul a fost redeschis pentru public, în întregime, în anul 1995.
Aceasta postare , mi a insuflat o dorinta vie de a l vizita ! Ca si cand , mi a fixat un ţel . Multumesc.
RăspundețiȘtergereÎn acest caz mi-am atins țelul.Te mai aștept și pe blog (ăsta ar fi un al doilea țel... :) )
RăspundețiȘtergereSenzaţia de straniu şi de „nod în gât" m-a urmărit nu numai în vizita prin Castelul-altar, ci şi mult după aceea. Seara, deşi mă aflam în cu totul alt loc şi în apropierea Mănăstirii Sâmbăta, pe mine tot povestea Iuliei şi a tatălui său mă bântuia.
RăspundețiȘtergereIoana
Povestea Iuliei Hasdeu e cu adevarat una impresionanta. Si a Castelului la fel. E un loc care cu siguranta trebuie vizitat.
RăspundețiȘtergereUn psiholog ar spune că avea ceva, că unele sinapse ale creierului său făceau, așa cum se întâmplă în circuitul electric, conexiuni care duc la o flăcări, la un fel de mini incendiu... Biblia, iar spune, să nu aveți, printre voi, din cei care cheamă spiritele morților...
RăspundețiȘtergereEu, mă abțin. Mie îmi place tot ce a scris Hasdeu. Nu pot să mă pronunț în absolut nimic din cele făcute de el. Dar, castelul este frumos. Deși, am citit undeva, o seamă de declarații, de ale contemporanilor lui, cum că, în puterea nopții deschidea ferestrele, strigandu-și fiica.. Dar eu, mă abțin... Cine știe dacă e sau nu adevărat.
Îți mulțumesc pentru că, prin bunăvoința ta, am putut vizita acest frumos locaș.
Dragostea neconsolata pentru o fiica pierduta poate sa lase loc ingaduitei celor din jur, nu-i asa?
ȘtergereCEI CARE PIERD PROGNITURI SUFERA MAI MULT CA ORICE ALTA FIINTA1
RăspundețiȘtergereNu putem decât să le respectăm durerea.
ȘtergereMinunat!
RăspundețiȘtergereTe mai astept pe blog, Todor!
ȘtergereAi perfecta dreptate. Dragostea pentru in copil pierdut, durerea e una din suferințele de neimaginat prin care poate trece un părinte..
RăspundețiȘtergereMare noroc a avut genialul Haşdeu, să imortalizeze pentru multă vreme relaţile lui extraterestre, aşa ca tot mapamondul să ştie.
RăspundețiȘtergereCă dacă ar fi trăit cu ceva timp mai devreme, la aşa lucruri TULBURĂTOARE, ar fi cunoscut cu totul şi cu totul altceva. Tot celebritate, dar de altă natură
Iată ce am descoperit într-o carte deosebit de interesantă scrisă de George Potra - DIN BUCUREŞTII DE IERI.
Voi copia ad literam, spusele lui V.A. Urechia redate aici
„Boiernaşul pitar Perticari, care ocupa funcţia de judecător de departament, a fost primul bucureştean cunoscut care „în înţelegere cu duhurile ”s-a ocupat cu spiritismul, căutând să tălmăcească cele viitoare, dintre care unele se refereau la Domnul Ţării. Alexandru Moruzi, auzind de îndeletnicirea pitarului, care nu-i era deloc pe plac, cu toate că nu punea nici un temei pe spusele duhurilor, răspîndite prin gura celui care avea contact cu ele, ca să stîrpească o astfel de îndeletnicire, la 5 februarie 1794, a dat un pitac oarecum glumeţ în formă, dar destul de aspru în ceea ce priveşte hotărârea. Respectivul pitar, în afară de faptul că era înlăturat din slujbă, a fost trimis sub formă de arest, la mănăstirea Dealul, unde să fie în strictă supraveghere a egumenului de acolo.
Continui
RăspundețiȘtergereIată conţinutul documentului respectiv:
„Fiindcă pitarul Perticari se trudeşte la tălmăcirea de cele viitoare, şi fiindcă aici în Bucureşti nu-şi poate avea odihna, de-a putea urma lucrarea acestei trebi mai cu silinţă, cu isihia ce-i trebuie şi fără precurmare, mai vârtos având şi treaba judecătoriei, de aceea dar se trimite la mănăstirea Dealului, judeţul Dîmboviţa, unde, odihnindu-se, să-şi poată lucra treaba aceasta mai bine.
Deci, voinicim pe... să ridice pe Perticari, să-l ducă la numita mănăstire, unde să-i facă teslim (să-l predea) la egumenul Deleanul, ca să-l pună înăuntrul mănăstirei, de la carele să aducă adeverinţa cum că l-au primit. Şi când nici acolo nu-şi va găsi odihna de a putea lucra treaba aceasta, îl vom trimite la vreunul din ostroavele mărei, unde acolo fiind înconjurat de apele mărei, fără de altă supărare va putea lucra treaba ceasta cu toată isihia”
Ca să vezi ce lipsă totală de înţelegere faţă de ALTE LUMI exista în acele vremuri...
Aferim !
Ștergere