Întâmplări de demult

O sa vă spun astăzi câteva întâmplări din vremurile de demult, istorii citite în numerele publicate în primăvara anului 1894 ale revistei „Vatra: Foaie ilustrată pentru familie” (revistă publicată sub ilustra direcțiune a scriitorilor I. Slavici, I.L. Caragiale și G. Coșbuc):

GRAȚIEREA  OSÂNDIȚILOR  ÎN  VEACURILE  TRECUTE

"Domnii noştri aveau un obicei frumos de a graţia pe osândiţi. La lăsata secului de postul Paștelor - mai târziu în Dumineca cea din urmă a carnavalului - Vodă primea o visită solemnă, apoi oprea la masă pe boieri, pe episcop şi pe rudele sale. Punându-se la masă, înainte de a începe să mânânce, Mitropolitul zicea «Tatăl-nostru» şi boierii stăteau în picioare. Când ajungea Mitropolitul la  «iartă-ne nouă greşelile noastre, cum iertăm şi noi greşiţilor noştri» se făcea tăcere şi logofătul dreptăţii (ministrul justiţiei) începea să citească de pe o listă numele osândiţilor şi ruga pe Vodă să le ierte osânda ori să le-o uşureze. Atunci Vodă se întorcea spre logofăt: «Iertat să fie din partea mea, ca să mă ierte Dumnezeu» şi întorcându-se spre Mitropolit şi spre boieri: «Prea Sfinte şi voi cinstiţi bioeri, rog pe Dumnezeu să vă ţie, ca să vă am totdeauna ajutor la asemenea faceri de bine!» Apoi se puneau la masă. A doua zi logofătul înştiinţa pe osândiţii care erau iertaţi."

Primăvară

CEL DINTÂI ROMÂN CARE A BĂUT CAFEA

"Cel dintâi Român care a băut cafea a fost logofătul lui Bogdan Chiorul, Ion Tăutul. El a fost trimis de Vodă la Constantinopol ca să închine Moldova turcilor. Stând cu Vizirul la masă, i s'a adus cafea. Tăutu nu'și putea da cu socoteală ce beutură e asta, aşa neagră, şi nici nu visa că ea e fierbinte. El vedea că Vizirul nu'şi bea cafeaua - Vizirul aştepta să se mai răcească - și credea că Vizirul aşteaptă ca Tăutul să închine şi să bea înainte, ca oaspete ce era. Tăutul ridică ceaşca şi strigând: «Trăiască Măria Sa Împăratul», dete cafeaua pe gât dintr'o sorbitură. De odată sări în picioare, ars pe gât de cafea şi strigă cât îl ţinură plămânii: «Trăiască Imperatul şi  Vizirul». El a strigat fiindcă nu mai putea de arsură. Vizirul a rămas cu gura căscată auzindu-l închinând cu glas aşa de tare. Bietul logofăt  şi-o fi adus aminte multă vreme de «băutură Turcului».

Pe drum de țară

TURCUL  PLĂTEȘTE

"În divanul lui Alexandru Ghica-Vodă era un înalt funcţionar foarte somnoros. O dată se judeca un proces între un Român şi un Turc. Judecătorii aflară pe Român vinovat şi-l condamnară să plătească despăgubiri. Pentru formalitate, fiecare judecător trebuia să spuie cu glas tare sentinţa. Toţi ziseră pe rând: Românul să plătească etc. Când ajunse rândul la funcţionarul nostru, care dormise toată vremea, se ridică somnoros şi, fără să aibă habar de ce s'a petrecut în divan, zice: Turcul plăteşte! Au râs toţi. Vorba lui a ajuns din gură în gură şi-a rămas zicătoare."

UN VODĂ EXCENTRIC

"Vodă Nicolae Mavrogheni era nebunatec din fire şi se îmbrăca foarte caraghios. El era Turc şi purta haine de marinar turcesc. Avea un ilic roşu (bluză) cusut cu aur, şalvarii de postav verde îi ajungeau numai până la genunchi, de i se vedeau picioarele. Nu purta ciorapi de loc şi umbla cu picioarele goale în nişte papuci roşii. În cap avea un fes turcesc verde. El era negru ca harapii, avea păr şi barbă neagră deasă, pulpele picioarelor îi erau părose ca la maimuţe. Astfel îmbrăcat se plimba prin oraş într'o cabrioletă trasă de doi cerbi cu coarne mari. Cabrioleta avea și două tunuri mici, unul în dreapta şi altul în stânga vizitiului, în loc de felinare. Vizitiul avea poruncă, în caz de primejdie să aprindă fitilurile tunurilor şi să dea foc în cine s'ar apropia de cabrioletă. Dintre domnii fanarioţi nu a fost numai el singur aşa nebun şi caraghios.

Vodă Mavrogheni și cabrioleta lui trasă de doi cerbi

FOIȘORUL LUI MAVROCORDAT

"Mănăstirea Văcăreşti, azi penitenciar, a fost zidită la 1716 de fanariotul Nicolae Vodă Mavrocordat. El a zidit mănăstirea cu scopul să-i fie citadelă, fiindcă boierii îl urau şi el se temea de răzbunarea lor. Mavrocordat nu ieşea din citadelă mai niciodată; avea oştire în curtea mănăstirii şi sta acolo închis, făurind planuri contra boierilor pământeni. Mavrocordat îşi zidise însă şi un palat în Bucureşti (pe locul unde e azi biserica din mahalaua Foişor, ruinele se văd şi azi în curtea bisericei). În acest palat şedea doamna lui Mavrocordat. De la palatul doamnei până la Văcăreşti, la locuinţa lui Vodă, era zidită o galerie pe columne, un coridor cu geamuri, lung de un kilometru. Prin acest foişor venea Vodă, să-şi vadă soţia, căci pe stradă nu îndrăznea să iasă. Foişorul era păzit de greci simbriaşi şi de arnăuţi. Ruinele foişorului se văd şi azi. După acest foişor se numeşte până azi mahalaua întreagă «Foişorul»."

Nicolae Vodă Mavrocordat

Sursa informațiilor și a ilustrațiilor: revista „Vatra: Foaie ilustrată pentru familie” – numerele din ianuarie–aprilie 1894