Sfârșit de sezon (umor interbelic)

“Sezonul băilor a murit, îngropat luxos de toți aceia care i-au dat bani ca să trăiască din belșug: “boierii” s’au și’ntors de la băi, toată ziulica își schimbă impresiile, amestecând munții și marea ca pe-o cacealma și de’acum plănuiesc ce-au să facă la anul. Vorbesc de toate: de cură, de faimoasele partide de la Casino, copiii întrețin memoria cu isprăvile guvernantelor cu care s’au jucat în apă sau pe iarbă, domnișoarele își recomandă reciproc flirt-urile monoclate, servitoarele oftează într’una după vardistul mustăcios, trimis de stat în vilegiatură cu slujba de detașat.” (1)

“Păsările călătoare au început să vie la cuiburile lor. Sezonistul, desumflat de bani, pus un gram de sănătate, dacă nu cu o boală nouă sentimentală, s’așează la masa conștiinței și își face bilanțul.”

S’a întors Popescu:

“Bancrută simplă sau faliment fraudulos tăvălit în câțiva ani de pușcărie? Depinde... Popescu se scarpină în cap – buricile degetelor alunecă la vale ca pe’un topogan bine lustruit – oftează:

- Am rămas chel ca toți cei din categoria mea: fără să-mi dau seama care ar putea fi cauzele. Am așteptat vara cu încredere. Îmi ziceam: “Nu te întrista, Popescule: două luni ai destul timp să’ți găsești leacul!” Am încercat toate soiurile de pomezi și masagii electrice: bărbierul și mecanica m’au jefuit ca’n codru – ca’n codrul unde mă refugiasem de arșița soarelui ca să mă’ncălzesc și mai rău și degeaba: după opt săptămâni de cură scăfârlia mi-a rămas strălucitoare ca globurile de sticlă cocoțate prin grădini ca să sperie păsările care ar veni să ciugulească florile.”

Ultimul sezonist… cel care n’a plecat nicăieri:

- Nu e baia bună, excelență? Am pus zece kile de sare.

- Tocmai. Idiotule, m-ai făcut de râs!  Ți-am spus

aseară că în dimineața asta sunt la Sinaia, nu la mare:

 trebuia să pui esență de brad, nu sare!

S’a întors și Madam Popescu:

“Înainte de a lua trenul spre București, refuzatul de toate zilele își mai încearcă o dată norocul:

- Madam Popescu, mergeți în pădure s’ascultăm cum fluieră mierloiul?

Cucoana face ochii mici... ca să răspundă șiret:

- Merci, d-le Ionescu: foarte generos din partea d-voastră... dar azi noapte a plouat și iarba e umedă.

- Ce are a face?... Mierloiul cântă în copac, nu în iarbă...

- Mersi și pentru mierloi: mai am acasă opt…

- Mierloi?!

- …opt plăci de gramofon care toate fluieră ca un mierloi.

Idila s’a sfârșit aci, dând naștere – culmea! – unui al zecelea mierloi – cu ce din pădure: Ionescu și-acum fluieră a pagubă.”

În tramvai – surprizele vilegiaturii pe patru roți:

- Picioarele sunt ale nevesti-mi… le cunosc bine: 

eu i-am cumpărat ciorapii; dar al cui o fi jurnalul?

S’a întors și domnișoara Popescu: 

“S’a întors și ea, după ore de absență de la domiciliu... Autoarea zilelor îi dă târcoale nedumerită...

- Unde-ai fost, fetițo, de ți-e rochia verde în spate?

- E de astă vară, mamă, când era verdele la modă: toamna asta se poartă... foarte mult... hotelul!”

Sezonul băilor a trecut – Amintiri de la plajă:

- Ce faci acolo, Lizico?... nu ți-e rușine?

- Și tu, mamă... vezi bine că n’are pantaloni!

Încetul cu încetul viața revine la normal, astăzi la fel ca și altădată. Vacanța a trecut și rămân doar câteva…

Impresii

- D-nul și doamna Popescu, întorcându-se

de la băi, și-au reluat ocupațiile –

Când s’au întors acasă din vilegiatură

Și jos calabalâcul își dete din trăsură,

Popescu și Popeasca, ce rar sunt de acord,

La unison oftară punând mâna pe cord.

“Of! Of!” Zise Popescu. Și tot „Of! Of!” Popeasca.

Și de’opotrivă pieptul le-ardea cum arde iasca.

Dar ce abis vast între oftaturile lor!

Dânsul ofta ferice, dânsa ofta cu dor.

*

Oftatul lui Popescu parcă voia să spună:

- Of! Bine că scăpat-am de birtul unde-o lună

Chiar struț de-ai fi stomacul martirizat ți-l strici,

Cu porții mici, of! ștrașnic, îngrozitor de mici!

*

Popeasca, de’opotrivă, cu gândul la Mitică,

Berbant cu nasul mare și mustăcioara mică,

Care-o’nsoțise vecinic prin munți, păduri și văi

Ofta așa: Ce mari sunt, of, porțiile la băi!!! (3)

Sfârșit de sezon la CFR:

- Hă-hă-hăăă… uite ce drăcie! 

Au început și trenurile să meargă: 

până acum doar se ciocneau!!!

Surse:

(1) articolul “S’au întors!”  - semnat “Năiță Idiotul” - publicat în numărul din 27 august 1929 al revistei “Furnica”

(2) articolul “Bagajul!... unde mi-e bagajul?” – semnat “Bată’l Doamne!”  - publicat în numărul din 9 septembrie1930 al revistei “Furnica”

(3) “Impresii” – versuri semnate de “Vecinul cu ușea” în numărul din 9 septembrie1930 al revistei “Furnica”

(4) Caricaturi din numerele din 27 august 1929 și 9 septembrie1930 ale revistei “Furnica”