Prima zi de școală (ieri și azi)

Începe școala. Pitici însoțiți de mămici și de tătici, emoționați cu toții se pregătesc să se rupă de copilăria fără de griji și să pătrundă în noua lor viață. Grupuri de școlari și de liceeni zgomotoși au cucerit trotuarele,  ascunși în spatele buchetelor parfumate de flori. Toți zâmbesc, vorbesc de-a valma, povestesc. 

 

Astăzi este cea mai frumoasă zi de școală. De mâine încep grijile – și puțini vor mai fi cei care vor zice că iubesc școala. Așa e azi. Ce era la fel și ce era diferit în anii interbelici puteți să aflați citind colajul de “decupaje de articole” pe care l-am pregătit pentru azi: 3 ani (1931, 1932 și 1935), trei reporteri, trei “prime zile de școală”:

În curtea școlii (1931)

“(…) Curtea e plină de școlari și de părinți care’și conduc copiii pentru prima oară la școală, este un furnicar simpatic, însuflețit, în care glasurile ascuțite, argintii ale elevilor, se întretaie cu freamătul de voci bărbătești și femeiești. Copilașii roiesc în neastâmpărul emoțiilor începutului de an. Unii stau în grupuri vesele, ascultând “isprăvile din vacanță", sau proiectele celor gureși sau lăudăroși. Alții vorbesc cu vocea tare despre micile bucurii ale “celor cuminți și silitori". Cei mititei, care de abea acum încep școala, stau sfioși, eu ochii mari, nedumeriți de această lume nouă în care intră, pe care au așteptat-o și au dorit-o ani și luni de-a rândul. Cei care “s'au reînscris" - ceva mai măricei, par “degajați" într'atât încât își pot permite jocul din prima zi a anului…

Unul micuț, cu uniformă de satin negru, cu ghiozdănușul legat pe spate, stă nemișcat ca o păpușe de ceară: e numai ochi și urechi!

- Îți place, Ionel, școala asta? - întreabă o femeie, care-l soarbe din ochi.

- Grozav... Mă jucam eu până acum de-a școala, dar acum sunt chiar școlar... Și, o imperceptibilă mândrie ridică fruntea micuțului.

 

Lângă ușa de intrare, altul mai măricel, știrb și uscățiv, face schimb de mărci poștale. Micii cumpărători discută, gălăgioși, dacă mărcile cu jumătate de ștampilă “au valoare" pentru album. Unul mare de o șchioapă, de-abea mergând pe picioare, intervine în discuție:

- Mărioara, sora mea, mi-a spus că în album pot pune “oli ce marcă”... Am și “cap de bou"...

Curând, puii de filateliști ajung la ceartă... Dar clopotul sună, și sgomotul încetează ca prin farmec: doi câte doi, copilașii pășesc în hall-ul școlii. Așa cuminți și tăcuți cum sunt, ai crede că n'au țipat, nu s'au jucat și nu s'au bătut vreodată… Într'un târziu am descoperit și misterul: de sus, din capul scării, directorul cu ochii de Argus, supraveghează “intrarea". Cei micuți s'au desprins de mamele, care i-au condus până în curte. Acum sunt singuri, în rând cu ceilalți școlari... Una singură a intrat în hall, urmărind cu ochii înlăcrimați de bucurie, pașii mărunți ai copilului, care intră în clasă...

- Cuminte, Costel, cuminte și la recreaţie ferește-te de curent - șopti femeia…"

Prima zi de școală (1931)

"Clasa cu lumină bogată și cu băncile proaspăt vopsite are ceva din răceala muzeelor închise multă vreme. Un miros de var, de ulei și de bradolină, care strălucește încă pe pardoseală, mărturisește primeneala pe care a făcut-o în grabă, directorul. Pe pereți, tablouri "murale" vechi. În fund un dulăpior cu cărți și figuri geometrice. O catedră scundă, dar masivă, domină ca un sfinx turtit și vopsit, înălțimea clasei… Pe cât de rece e atmosfera clasei, în prima zi de școală, pe atât de caldă e vocea dascălului, care urcă solemn la catedră.

În clasa întâia este o institutoare încărunțită cu aerul mai bun și mai blând... Dacă aș fi ministru de instrucțiune publică, aș rândui ca în clasa I să fie numai institutoare... Nu știu cum, femeile fac mai ușoară tranziția de la viața de joc, la viața de școală a celui dintâi an de învățământ... Apoi sufletul lor este mai apropiat de viața celor mici, pe care îi înțelegem așa de puțin...

 

Asaltul școlarilor la cărți

Iat-o urcând la catedră. Cu o mână își mângâie tâmpla căruntă, apoi cu vocea drăgăstoasă de mamă, își face lecția de introducere... O sută de ochi țintă la catedră îi urmăresc mișcările; o sută de urechi o ascultă în tăcerea solemnă a primei ore de curs... "Doamna" vorbește rar și frumos. Le tălmăcește, pe măsura minții lor, ce-i școala, ce-i familia, ce este datoria împlinită și ce trebuie să facă școlarul la școală. Exemplifică și-și colorează spusele pe placul micuților cari, până una alta, o sorb din ochi... În câteva clipe le-a spus și o istorioară veselă. Copiii râd, râd cu poftă, așa cum numai ei știu să râdă. Din primele clipe “doamna" a cucerit sufletele micuților... (…)”. (articol semnat de reporterul Ion Tik - publicat în revista “Ilustrațiunea română” - numărul din 16 septembrie 1931)

 

Încep grijile (1932)

“(…) Într'o zi m'am trezit din somnul de după masă tocmai pe la ora 5. Cum de n'am auzit sirena de la ora 3? Am căutat în stradă explicația unei liniști, pe care n'o mai gustasem de atâta vreme. Copiii jucau parcă un nou joc, ale cărui principale reguli erau: gravitatea și seriozitatea. În uniforme proaspăt spălate, cu gulerașe albe, înviorate de o fundă colorată, purtând în spinare ghiozdanul, ca un simbol al grijilor ce aveau să le apese umerii de aici înainte, treceau câte doi, câte trei, conversând ca oamenii mari.

- Ție îți place la scoală?

- Îmi place la școală numai că nu pot să țin minte lecția la geografie…

- Eu mi-am pătat o foaie la caiet și nu pot s'o rup. Domnul ni le-a numerotat.

- Mâine să nu mai vii târziu, iar te pune doamna la colț!

- Dar mie mi-e somn dimineața. Știu ce am să fac: n'am să mai beau cafea, ca să fiu la timp la școală...

- Dacă-mi dai să copiez problemele la aritmetică, îți dau mâine pâinea mea cu magiun.

- Nu-ți dau, că iar ne prinde domnul profesor.

-  Prostule, nu știe că am copiat de la tine, dacă le faci bine. Dă-mi-le și te las să te joci cu bicicleta.

…Porțile din strada mea înghit una câte una pe toți copiii care zburdau ieri în preajma lor, care se duc azi să facă lecțiile. Nu se mai joacă “de-a școala" căci școala a început în realitate. Viața lor se împarte acuma între locușorul îngust ocupat pe bancă, între cei patru pereți ai clasei, caietul care stă deschis pe măsuța de lucru. Mai privesc câteva clipe strada pustie, iar apoi îmi urmez în minte imaginea amplificată a căpșoarelor mici și bucălate, cu fruntea încrețită, aplecată deasupra literelor și cifrelor, care duc o luptă înverșunată cu mingea, cu bicicleta, cu aparatul de radio sau cu amintirea șubredelor castele clădite în nisipul pietros al plajei din vacanța trecută. Toate vor aștepta vacanța viitoare.

Un fenomen ciudat persistă însă și după începerea școalei. Între camarazii de pe băncile școlii se desenează de pe acum caracterele viitoare: într’unii se recunoaște spiritul inadaptabil oricărei discipline, poate viitorii artiști; alții trădează prin spiritul practic al negocierii unei bile sau a unui sandwich, preocuparea negustorească; mai vin la rând cei cari nu învață, dar cari știu totdeauna lecția: șmecherii, poate viitori avocați și parlamentari. Dintre toți, răsare câte-un “șef", care – fără să știi de unde și cum își exercită voința asupra tuturor. În mica clasă se plăsmuiește viața autentică de mâine.” (“Ilustrațiunea Română” - numărul din 14 septembrie 1932)

A început școala (1935)

“Prima zi de școală... Prima grijă pe atâtea frunți care nu s'au încrețit niciodată, prima emoție în suflete pline de zburdălnicie, de neastâmpăr, de voie bună, până acum stăpânite de farmecul jocurilor și al ghidușiilor de tot felul. Cine a mai născocit școala cu ziduri groase de pușcărie, cu dascăli morocănoși și cu reguli care înfrânează atât entuziasmul copilăresc? Pentru cei care pășesc pentru întâia oară pragul școlii, trecerea de la o viață la alta este atât de bruscă încât, în primele zile, mintea micilor prizonieri nu frământa alta decât regretul ceasurilor de libertate, de joc, de hârjoană... De aceea mintea lor nu desprinde nimic din frumusețea rânduielii pe care le-o oferă școala, nimic din străduința dascălului de a vorbi cât mai blând și mai părintește...

O zi, două, trei, o săptămână... Și colivia din prima zi care apasă atât de greu peste sufletele lor devine ceva mai prietenoasă și poate chiar mai răbdătoare decât au putut-o socoti ei, micuții satrapi ai gospodăriilor, parcurilor, drumurilor, maidanelor... Dovada că îi suportă și pe cei mai nebunatici, care înfrâng disciplina într'atât încât transformă recreația într’un vacarm fără margini...

 

Dascălul, care luase în mintea școlarilor proporțiile unei sperietori ce-ți îngheață sângele în vine, a devenit în câteva zile un părinte, ce e drept ceva mai sever, dar destul de prietenos pentru ca fiecare în parte să se poată spovedi atunci când nebunia copilărească a devenit greșeală. Și dascălul, care respiră mai multă bunătate decât toți părinții la un loc, ascultă, judecă și… iartă.

 

Începe școala

 

Prima zi de școală. O lume întreagă de școlari și școlărițe care se agită în încordarea începutului de an școlar. Librăriile au devenit furnicar de capete în stăpânirea unui interminabil du-te-vino de o nebănuită vioiciune. Bucuria cărților noi, a ghiosdanelor cu miros de mușama proaspătă, a echipamentului școlăresc în care negustorii darnici și șireți strecoară daruri ispititoare... Dacă ar fi în fiecare lună un început de an școlar! Școala proaspăt văruită are înfățișarea unui om care s'a odihnit multă vreme și s'a sulemenit pentru o zi de sărbătoare. Dacă ar ști școlarii câtă muncă și ce parte din viață irosește bietul dascăl, în dragostea lui pentru această lume măruntă și anonimă; ce parte din sufletul lui se așterne, zi de zi, pe cărți, pe caiete, pe tablă, pretutindeni unde este viață de școală!

 

 

n primele zile de școală, în recreații, se naște “bursa cărților" - schimbul sau cumpărarea de cărți vechi. Pentru unii, “bucuria primelor mici afaceri", pentru alții adevărata bucurie a stăpânirii unor cărți, pe care colegii mal bogați le au noi de la librării. Este singura concurență a editorilor și singura editură a copiilor săraci! Câți dintre marii cărturari nu s'au luminat din aceste “cărți vechi", la umbra acestor mici “burse școlărești". Primele zile de școală, primele bucurii, cele dintâi griji pe atâtea frunți care se încrețesc pentru întăiași dată!“ (“Ilustrațiunea Română” - numărul din 25 septembrie 1935)

>