Am
hoinărit împreună - însoțind reporteri din perioada interbelică - prin tavernele
bucureștene. Am aruncat o privire în lumea
vagabonzilor de altădată, am cunoscut “oameni care au fost” de prin bâlciurile
Bucureştiului sau de pe străzile pline de zgomot ale capitalei (pe lăutarii-copii sau pe Vasile
lustragiul). Vom începe azi o nouă călătorie, urmărind cu imaginația
periplul ziaristului “Ilustrațiunii Române” - Ion Tik - însoțit de
prietenul său cârcotaș - prin locurile în care Bucureștiul anului 1931 petrecea
zgomotos și frivol:
Iată
cum descria reporterul Ion Tik freamătul cinefililor și feeria reclamelor luminoase din “patria
cinematografului bucureștean” de pe Bulevardul Elisabeta: “La dreapta, pe bulevard, o mare de lumini feerice ne vestește că am
ajuns ‹‹în patria cinematografului››, în Hollywood-ul românesc, cum i se spune în
limbajul șerbetuos și cinefilic al fetelor amorezate. Prietenul meu, uimit
de feeria bulevardului și de forfoteala unei noi lumi care macină trotuarul - sclavii
cinema-ului - contemplă îndelung decorul ultraoccidental al acestui
colț al Capitalei. Fiecare cinematograf își anunță cu litere mari de foc,
spânzurate pe frontispiciu sau înfipte peste case, de-a curmezișul străzii,
spectacolul zilei. Este o întrecere de reclame luminoase care ispitesc ochii
deprinși mai curând cu întunericul mahalalelor uitate de primari și de
Dumnezeu, decât cu această profunzime de lumini uluitoare... Coborâm încet
în Hollywood-ul nostru, îmbrânciți ici și colo de perechile de amorezați care,
ieșind de la spectacol, discută felurite scene.
Mare de lumini pe Bulevard |
(…) Un
cârd de fete, cu fețele îmbujorate de emoția filmului sau de șoaptele auzite în
întuneric, trecu voios ca un stol de rândunele. Dar unde mai pui, prietene, că
fiecare din aceste fete se vede în oglinda închipuirii, fiecare în parte,
o viitoarea stea de cinema, fie ea cât de mică sau de neînsemnată. Și când
realitatea o trezește brutal, fata, care se văzuse mai adineaori artistă în nu știu care Hollywood, se mulțumește și cu complimentele curtezanilor: "semănați,
domnișoară, cu zâmbetul dv. seducător, ca două picături de apă cu Marlène
Dietrich" sau "aveți în privire ceva din perversiunea sensuală a
Gretei Garbo". În
fața cinematografelor, oamenii citesc și comentează afișele multicolore,
strigătoare. Un băiețel își târăște de mână mama spre cinematograful în care
joacă o comedie cu "banda veselă". În dreptul Trianonului, două
familii care și-au dat întâlnire în acest punct, discută cu aprindere
filmul pe care trebuie să-l vadă.”
Prietenul provincial și mucalit al ziaristului Ion Tik,
comentează în fața priveliștii:
“-
Uite, domnule, petrec și ăștia cum petrec și eu în orășelul meu. Ziua slujbă,
seara cinema, vorbă, un păhărel de vin sau de bere, și apoi, cuminte, la culcare.”
Bursa dragostei
Era o lume pestriță pe bulevardele din centrul orașului, o lume alcătuită din bucureșteni în căutarea
strălucirii, a poveștilor și a viselor frumoase care se perindau pe ecranele
cinematografelor. Vizionarea filmele artistice americane, franțuzești,
germane sau uneori chiar românești devenise o distracție potrivită oricărui
buzunar. O lume în care se amestecau printre bucureștenii onorabili,
cerșetorii, hoții de buzunare și, la lăsarea serii... ”păsările de noapte ale
Bucureștiului”:
Bucureștiul petrece |
“Între Trianon și intersecția bulevardului cu strada Brezoianu, aglomerațiunea este și mai
mare. Printre capetele care defilează în filmul ce rulează permanent și gratuit –
strada - trec iscoditoare și rapace “capetele păsărilor de noapte".
Amicul meu le confundă cu femeile oneste sau cu fetele nevinovate care au
uneori ceva din îmbrăcămintea sau din privirea provocatoare a acestor păsări de
trotuar. lată una ascunzând sub rochia-i de mătase murdăria trupului și a
sufletului, la vânătoare...
Victima, un domn venit probabil anume în acest colț
pentru o conchistă se învârtește în sus și în jos aruncând ocheade “Domnișoarei
cu pălăria verde" care așteaptă la marginea trotuarului cam de vreo oră
un tramvai care nu mai vine... Târgul se face destul de repede.
“Domnișoara", care nu este decât o profesionistă care-și închiriază
amorul se lasă sedusă electric, condiționând totul de o plimbare la șosea... Altele cer amanților ocazionali o convorbire în sala de spectacol,
ceea ce permite acestor bulevardiere sa vadă filme “pe degeaba" și să
pozeze în “Doamna însoțită de bărbat"…
- Ciudat lucru, spuse prietenul meu. Am auzit vorbind și de acest colț și de
aceste “păsări" care roiesc pe aci. Dar drept spun, n'am crezut... Mi s'a
mai spus că, ceva mai devreme, când cinematografele sunt mai goale și lume mai
puțină, chiar fete de bună condiție își dau întâlniri nevinovate...
- Între cinci și șapte - șapte jumătate seara, orice fată care așteaptă singurică în
hall-ul cinematografului, gânditoare, își așteaptă “iubitul”... Dacă se
plictisește, începe să citească și recitească avizele de pe pereți și în cele
din urmă, în schimbul unei monede de 2 lei se cântărește la "cântarul
automat de precizie"...
- Atunci, e o
adevărată Bursă de dragoste…
- Da, cu deosebirea
că această bursă este cu atât mai vinovată cu cât ora este mai târzie…
Târziu de tot, Bursa dragostei devine un târg liber, atât de liber, încât
“păsărelele de noapte" ți se oferă fără nici nu pic de rușine...".
BUFETUL AUTOMAT
De
cealaltă parte a Bulevardului Elisabeta se instalase o atracție de ultimă
oră: bufetul automat care servea clienții cu băuturi și cu sandwich-uri: "Noul AUTOMAT luminează
puternic strada. Un potop de lumini, mascate de geamuri mate, atrage o
lume imensă. Lumea care se duce sau iese de la cinematografele Hollywood-ului
nostru se abate la acest occidental bufet automat. Intrăm și noi. În schimbul
fiselor, pe care le introducem în automate, restauratorul anonim și mecanic ne
servește de minune. Eu cu sandwisch-urile, prietenul cu băutura…”.
Bufetul "Automat" noaptea |
Iată
impresiile amicului provincial al ziaristului bucureștean despre această minune
a tehnicii:
“- Minune, domnule,
minune! Mănânci cât vrei. Bei cât vrei și nimeni nu te vede și nu te
înșală la socoteală! Acum înțeleg unde iau cheflii “achiul”. Aici, la
automat... Cucoane frumoase, atmosferă plăcută, curat, ieftin, bineînțeles până
s'or plictisi bucureștenii de acest restaurator mut... Nu știi, românului
îi place după un pahar-două, să înjure chelnerul și să vorbească politică cu
jupânul!... Dar cu automatul, greu să vorbești…”
Atât
acum, dar periplul nostru bucureștean nu se oprește aici.
Sursa: articolul “Bucureștiul petrece” - semnat Ion Tik - publicat de revista “Ilustrațiunea
română” în numărul din 14 mai 1931
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu