Din Bucureștii care s-au dus: Strada Bazaca

Vă voi povesti astăzi despre un alt loc uitat al Bucureștiului de odinioară. Despre o mică stradă cuprinsă între strada Halelor Centrale și vechea Piață de flori. 

 

O stradă bazar, un adevărat mușuroi de comercianți cu metehne orientale și de cumpărători mai mult sau mai puțin grăbiți, un “paradis al bonelor și al slujitoarelor” în căutare de chilipiruri: strada Bazaca.  

---

---

 

Un ciudat colț de negoț bucureștean

 

În anii '30, Bazaca era descrisă ca un “ciudat colț de negoț bucureștean unde, pe o suprafață de câțiva metri pătrați, grație metodelor de vânzare și clientelei obișnuite, se face mai multă larmă și mai mult dever decât la toate magazinele din strada Carol”. 

 

Strada Bazaca în anii '30

 

O stradă “negustorească”, plină de animație, dar care a pierdut lupta cu “târnăcoapele edilitare” menite să facă loc pentru prelungirea Bulevardului Brătianu până în Piața 8 Iunie. Iată cum anunța dărâmarea acestui colț de București săptămânalul “Ilustrațiunea Română” - în numărul din 27 octombrie 1937:  

“În curând și acest ultim refugiu al pitorescului oriental dăinuind în inima Capitalei, va fi ras de pe suprafața pământului, iar pe locul unde se răsfață astăzi tejghelele pline de tot soiul de pânzeturi viu colorate, nu va mai rămâne decât o vastă piață, mai mult sau mai puțin bine pavată.”

Poveștile unei străzi dispărute

Dispariția străzii Bazaca a făcut uitate dialogurile savuroase dintre negustorii abili și clienții nehotărâți, “vrăjiți” să cumpere marfa expusă prin magazine, pe tarabe sau pe jos:

“- Stai frumoaso! Stai Greta Garbo! Avem șorțuri de la Holivud! Când îl pui parcă ai fi Lya de Putti!”

“- Am onoarea, am onoarea, stimate domn și doamnă! La noi, la noi avem cele mai extra super prima – primissima calitate de atlas transportată cu avionul de la gurile Dunării!”

sau:

- Stai bădiță, că basmale ca la noi nu găsești nici la prăvălia Țarului din Londra!”.

Tocmeală la "Bazaca"

Strada Bazaca a găzduit celebrul magazin bucureștean “La vulturul de mare cu peștele în ghiare” – mutat mai apoi într-un "block" de pe strada Carol (în spatele magazinului Cocor de astăzi) pe care firma vechiului magazin a dăinuit până de curând. 

 

Magazinul  Athanasiu&Comp. din strada Bazaca:
celebrul "La vulturul de mare  cu peștele în ghiare"

 

Să însoțim acum pe Daria Luca, reporter al revistei “Ilustrațiunea Română”, într-o plimbare pe vechea stradă bucureșteană, încă în “plină glorie” în anul 1932:

“Micul pasaj, care leagă piața de flori cu Halele Centrale, este poate cel mai vechi centru negustoresc al capitalei. Prăvălioarele sale, o ușa și poate și o fereastră, și-au rostogolit mărfurile lor, ca un corn al abundenței până în mijlocul străzii. Când trebuie să treci prin Bazaca, ai impresia că te împleticești printre bucățile desfăcute de pânză și stambă și că le tragi după tine, chiar după ce ai izbutit să te smulgi din pasaj, ca dintr'un coșmar. Și dacă n'ar fi decât maldărele de mărfuri care închid calea! Cu o mică sforțare lucrurile se lasă date la o parte. Dar clienta care a avut imprudența să arunce un ochi distrat spre desenul unui barchet, e luată în primire de negustorașii Bazacei, care și-o trec de la unul la altul, ca pe o păpușe de cârpe. Clienții se cuceresc aci “cu japca"."

Strada Bazaca
fotografie din anul 1932

Comercianții de altădată

 

Deși marfa era mai ieftină, se vindea cu „cotul”, nu cu metrul. Vânzătorii erau maeștri ai iluzionismului, scurtând cotul în timp ce rosteau formule magice:

"- Poftiți la noi.

- Aici găsiți mărfurile cele mai moderne. Cu ce să servim pe duduia aceasta drăguță?

- Poftiți numai să vedeți; n’aveți nevoie să cumpărați.

 

Unul o trage de mânecă, altul de fustă, altul o ține de brațe iar ultimul a reușit s'o împingă – “vrea, nu vrea" - până în mica sa împărăție. Mica burgheză, bona, lăptăreasa sau servitoarea, zâmbește, flatată de atâta slugărnicie din partea negustorului. Bazaca reprezintă pentru ele paradisul sau ceea ce este pentru cucoane Lipscănia.

- Du-te, soro, și târguiește în Bazaca. Acolo e mai ieftin ca oriunde. La magazine, în Carol, le plătim noi la stofe și chiria și geamurile ale mari"...

 

E într’adevăr mai ieftin... Marfa se vinde însă cu “cotul" și nu cu metrul. Ca un diabolic prestidigitator, vânzătorul împarte și acest cot în jumătate când întinde și saltă cu eleganță între mâini marfa, acompaniind această operațiune de o serie de formule de vrajă:

“S'o purtați sănătoasă!”, “E o stofă de o frumusețe rară”, “Ați târguit foarte ieftin", “Pentru dvs., în mod excepțional v'am făcut acest preț", “Să trăiți, să mai poftiți"..."

Reclamă pentru magazinul
"La vulturul de mare
cu peștele în ghiare"
(jos în stânga apare
 adresa:  str. Bazaca 1) 

"Clienta e amețită de acest potop de cuvinte și convinsă că numai în Bazaca se târguiesc marile “chilipiruri". Dar mieroasele și rarele exemple de elocință se schimbă adesea în dialoguri furtunoase și pătimașe.

- Domnule, ți-am adus barchetul înapoi, mi-ai dat lipsă la metru.

- Ce știu eu, madam, ce-ai făcut d-ta cu marfa mea acasă? Eu știu că ți-am măsurat-o chiar în fața dumitale.

În alt colț, alt conflict.

- Pe mine, nu mă păcălești. Eu nu sunt o țărancă proastă, să-mi vâri pe gât, ce-ți convine dumitale.

- Crezi, că dacă porți pălărie pe cap te-ai și făcut cucoană? Dac'ai fi cucoană, ai cunoaște marfa fină și modernă."

– Stai frumoaso!
Stai Greta Garbo!

La o altă gheretă conflictul s'a complicat și s-a încheiat chioar cu un apel la reprezentantul ordinei publice:

"- Domnule sergent, spune printre lacrămi o servitoare, m'a înșelat; mi-a luat azi dimineață 60 de lei pe o basma și acuma am găsit alături aceeași basma cu 30 de lei.

“Domnul sergent" cam dă din umeri: “Deh! acum ai cumpărat-o,... dar dacă vrei, să mergem la circomscripție".

- Ce e fată? - sare ca arsă patroana magazinului, “ tu ai fost beată când ai cumpărat basmaua, sau ești cam lovită la cap?... Du-te și reclamă-mă la poliție!

Iac'așa se tratează clienții în Bazaca. Nici sergentului nu-i convine să se puie rău cu negustorul care-i dă din când în când câte un cupon de stambă  și servitoarea nu ține cu tot dinadinsul să dea cu ochii de domnii de la poliție..."

Strada Bazaca - fotografie din anul 1932

NEGUSTORII DE MĂRUNȚIȘURI

Pentru cei care nu aveau bani de stofe, existau negustorii de mărunțișuri din dosul halelor. Aici, tocmeala era la ea acasă:  

"Mai bine își îndreaptă pașii spre negustorul de mărunțișuri din dosul halelor.

Întreabă de prețul fiecărui articol, numai ca să poată vorbi de el; se hotărăște în sfârșit să atace tocmeala pieptenelui.

- Cât vrei pe el?

- Să vi-l fac cu 12 lei. Eftin.

- Șase dacă-ți convine." 

Strada Bazaca în anul 1937
puțin înainte de atacul
 "târnăcoapelor edilitare"

"Clienta pleacă. Negustorul o cheamă înapoi. Ea nu se înapoiază și repetă aceiași scenă aproape la fiecare negustoraș, dându-i iluzia că poate lui i-au fost hărăziți sorții încheierii acestei afaceri. Dar nu se poate hotărî atât de ușor dobândirea unui obiect! Amână cumpărarea lui pentru a doua zi. Tot vine și mâine în piață după carne. Cu ce pretext să mai “flaneze" în fața panglicilor și a mărgelelor, dacă cumpără pieptenele de azi?... Va veni deci și mâine să piardă câteva minute din timpul prețios destinat de stăpâna ei garnisirii coșniței, să viseze la stămburile din Bazaca și la mărgelele din dosul halelor.”

Explorează și alte pagini din istoria vie a Bucureștiului

Dacă farmecul străzii Bazaca v-a trezit nostalgia după parfumul epocii interbelice, vă invit să descoperiți și alte locuri emblematice care au modelat spiritul bucureștean. Puteți face o plimbare imaginară pe Lipscani – strada vanităţilor, centrul eleganței de odinioară, sau puteți simți pulsul mulțimii într-o zi în "Piața Mare" a Bucureștiului interbelic, unde forfota și poveștile se împleteau la fiecare pas. Pentru cei pasionați de comerțul pitoresc la marginea orașului, Târgul Vitan de altădată oferă o perspectivă inedită, în timp ce o incursiune în Cartierul Tei de altădată vă va dezvălui farmecul boem al „mahalalei celor 400 de cârciumi”.

 

 

Surse:

- articolul “Bucureștii care dispar: Bazaca” – publicat în revista “Ilustrațiunea Română” - numărul din 27 octombrie 1937

- articolul “Bazaca – paradisul bonelor și al servitoarelor” – semnat Daria Luca – publicat în revista “Ilustrațiunea Română” - numărul din 19 octombrie 1932

 

---

---