Nu a fost vreun copil al Bucureștiului de altădată care să nu fi fost măcar o dată dus de mână prin Bâlciul Moșilor. Târgul se ținea în săptămâna de dinaintea Rusaliilor fiind inițial prilejuit de sărbătoarea pomenirii morților. A devenit în timp una din marile ocazii a lumii pestrițe bucureștene de a se distra, de a socializa și de a târgui.
În Târgul de la
Moși se adunau mai ales mahalagii și târgoveți - dar și burghezi - pentru
a colinda vestitele „țuicării cu adevărata zeamă de prune adusă de la
munte”- numită și „zăpăceală”. Aici copiii mâncau floricele și „își
sglâmboiau ochi în toate părțile și nu se mai săturau privind la „Vasilache” sau
la diferiți comedianți care se arătau la circuri cu „renume
mondiale” și în special la panorama lui Braun "care avea toate
minunățiile pământului”. Dar câte nu se găseau la Târgul Moșilor: "acadele,
bigibigele, pandișpanele, gogoși, turtă dulce, „mizilic” (semințe de
floarea soarelui sau de dovleac) și toate celelalte dulciuri de neuitat”.
Târgul Moșilor în anul 1930 |
Mai erau Călușeii, „acei căișori de lemn pe care încălecam cu ajutorul
părinților și care erau „moartea noastră”; ne învârteam până când amețeam și
tot nu ne săturam”. Mai erau scrânciobul, bărcile, aeroplanul,
pocnitorile unde tinerii își încercau puterile „dând cu barosul de lemn,
încercuit într-un fier, într’un fel de popic ce trimetea în sus, pe o șina
metalică înaltă de 10-15 metri o verigă de fier care, dacă era isbită suficient
de puternic, atingea partea de sus a șinei și producea explozie (pocnitură)”. Și mai
erau berăriile care serveau mâncăruri și băuturi din cele mai alese și care își delectau clienții cu programele lor muzicale și cu dansurile cadânelor "ce-și săltau
pântecele și sânii în ritmuri orientale". (citate și informații preluate din lucrarea: "Bucureștii de altă dată" publicată de George Potra în anul 1941).
Scrânciob în Bâlciul Moșilor |
În
lumea aceasta pestriță și veselă își avea locul figura pitorească a „Piticului
de la Moși”, cel despre al cărui destin o să vă povestesc astăzi. „Piticul
de la Moși” - Ion Dobrogeanu pe numele său adevărat - s-a născut în
județul Tulcea, în comuna Kataloi de lângă mlaștinile Dunării, într-o
familie de mici agricultori dobrogeni. A suferit mult în copilărie pentru că nu
a crescut mai deloc. „A avut însă și mângâierea constantă de a simți totdeauna
caldă, dragostea părinților săi”. Acasă s-a maturizat și s-a
căsătorit în anul 1921 cu „o fată nu tocmai scundă”. A avut o fetița, pe
Lenuța. Din păcate părinții lui Dobrogeanu au murit în anul 1926 și mica lor
avere s-a risipit.
"Piticul de la Moși" împreună cu fetița lui, Lenuța |
Dobrogenu, părăsit de soție, a apucat „calea pribegiei și a mizeriei, pierdut în vârtejul Capitalei” împreună cu "fetița
lui fragilă și măruntă". Ajunși în bâlciurile bucureștene ale vremii, cei doi „au căzut pe mâna unor patroni
speculanți care i-au expus la Moși în bărăci, plătindu-le o mie de lei pe lună,
când numai chiria odăiței în care locuiesc este de 800 lei. Mereu dator la
jupân, Dobrogeanu fu exploatat cu nerușinare”.
A încercat să-și găsească un angajament la circ. Nu a găsit însă pentru că, fiu de țărani fiind, nu știa
nici un număr ca și al celorlalți liliputani de la circ. A trebuit să ducă
viața trudită a artiștilor de bâlci din Târgul Moșilor: „închis în baraca de
pânză zugrăvită, considerat de patroni ca un animal curios, bun de ținut în cușcă, lângă cimpanzeul grotesc și șarpele boa din lada cu plapomi, piticul
se gândește la satul său din arida Dobroge. Se străduiește, pentru fetiță,
să-și amelioreze traiul și se chinuiește să învețe bicicleta, până ce
ajunse un bun ciclist”.
Alături de cortul în care era expus, a cunoscut-o pe
Marioara, fata cu o statură normală cu care a început să trăiască. O femeie
normală în viața de zi cu zi, „Femeia păiangen” ascunsă într-un fund
de „panoramă” seara.
“Piticul de la Moși” în anul 1930 |
O
viață tristă avea și Lenuța, fetița cu ochi albaștri în vârstă de 7 ani a
lui Dobrogeanu. Împreună arătau „asemenea piticilor de porțelan risipiți prin
iarba grădinilor bogate”. Dar fetița nu ieșea aproape niciodată din casă.
De ce? Pentru că lumea era rea și „copiii râd de ea, se strâng în jurul ei când
o văd; o batjocoresc cu glumele lor și o fac să plângă... Biata Lenuța, uneori
se duce în colț, la băcănie, să-și cumpere bomboane: e veselă, cum o vedeți și
se bucură grozav că-și va lua bomboane. Pe stradă, încep copiii să râdă de ea, și fetița se întoarce din drum, fără să-și mai cumpere bomboane... Și ce mult
ar vrea Lenuța să se joace cu copiii!... Dar copiii nu înțeleg că păpușica
aceasta fragilă poate și ea să sufere, omenește, și să-i placă jocul, ca și
lor...”
O zi din viața "Piticului de la Moși"
Cum
arăta o zi din viața “Piticului de la Moși”? Ne-o descrie
chiar el: stătea toată ziua în casă, iar seara, pe la 6, când se lăsa
întunericul, ieșea în oraș pe bicicletă. "Se expunea” și vindea
cărți poștale cu el și cu micuța lui fetiță. Intra apoi prin
berării în căutarea de oameni mai darnici aflați la o petrecere. Umbla mult,
până spre dimineață, ca să poată strânge 50-60 de lei cu care să poată cumpăra de mâncare pentru cele trei suflete care trăiau în căsuța din
strada Eliade-Rădulescu-Moși la nr. 13. Se întorcea acasă, răpus de oboseală și umilit de glumele petrecăreților, dar bucuros atunci când avea bucuria
să-i poată aduce fetiței sale „o bomboană sau o bucățică de
șocolată”.
Piticul și bicicleta lui |
Planuri
de viitor? Să facă „circuitul României Mari, pe bicicletă”. Nu
singur, ci împreună cu fetița lui "într’un ataș la bicicletă". În acest
circuit urma să trăiască din banii agonisiți din vânzarea de cărți
poștale. Din păcate nu avea încă destui bani pentru a-și cumpăra o bicicletă
cu ataș. "Dar avea în sânge chemarea de a sparge universul lui
îngust de bâlci".
Ce
credeți? A reușit sau nu “Piticul de la Moși” să își împlinească visul? Răspunsul îl găsiți aici: "La
pas prin Târgul Moșilor".
Sursa: revista “Realitatea Ilustrată” – numărul din 20 februarie 1930
A facut pana la urma turul Romaniei piticul nostru?
RăspundețiȘtergereCe s-a intamplat cu fetita lui? Uneori sper ca viata rasplateste suferinta intr-o forma sau alta,macar mai tarziu,macar dand copiilor ceea ce a refuzat parintilor...
Dintotdeauna mi-a produs o mare amamraciune cruzimea copiilor fata de alti copii mai necajiti decat ei sau diferiti -daca mai adaug si exploatarea handicapului altuia pentru a castiga bani...Toate elementele vietii din alte vremuri le gasim ,poate la o alta scara,prezente si azi -fiinta umana nu a facut schimbari importante in esenta ei...
Intrebarea ta ramane fara raspuns. Ca si atatea altele, ramane si destinul "piticului" un mister pentru noi cei de azi. O "jucarie" poate pentru imaginatia noastra?
RăspundețiȘtergere