S-a născut la 18 august 1830 într-unul din cele mai frumoase palate ale Europei – la Schönbrunn din Viena. A fost
încoronat la 18 ani, în 2 decembrie 1848, ca împărat al Austriei. În 24 aprilie
1854 – la 24 de ani - s-a căsătorit cu o frumoasă prințesă bavareză. A trăit 86
de ani și avut una dintre cele mai lungi domnii din istoria Europei: 68 de ani. S-ar putea spune privind doar acesta scurtă biografie că împăratul
Austriei Franz Iosif –
căci despre el este vorba - a avut o soartă privilegiată. Nu a fost deloc așa.
Viața lui a fost presărată de numeroase drame. Ziarul “Epoca” – numărul din 2 septembrie
1898 – sintetiza povestea dramelor din viața longevivului împărat:
Arhiducele Franz Iosif |
“Nu există în istoria omenirei
exemplul unui domnitor care să fi îndurat atâtea lovituri ca bătrînul Împărat
Frantz losef al Austro-Ungariei.
În 1848, când în
ziua de 2 Decembre s'a urcat pe tron, atât Austria cât şi Ungaria se aflau în
plină revoluțiune. După câteva luni, ungurii au detronat la Dobriţin pe Frantz Iosef,
proclamând pe Kossuth guvernator general al Ungariei
Independente. Tot pe atunci, Frantz Iosef, împreună cu membrii familiei
Habsburg, s'au refugiat din Viena la Linz, apoi la Salsburg şi pe urmă la Olmuetz,
dinaintea furiei revoluţiunei.
Războiele pierdute
Pe la sfârşitul
anulul 1850, isbucneşte răsboiul dintre Austria, Italia şi Franţa; armatele austriace
au fost înfrânte şi coroana
habsburgică lipsită de frumoasa Lombardie.
Prin anul 1860 au
urmat o serie de lupte diplomatice cu Prusia, o serie de lupte politice între
familia Habsburg şi unguri, care s'au sfârşit în 1866 cu un război sângeros cu
Prusia, din care Austria
a ieşit zdrobită la Koenigraetz, coroana
Habsburgilor lipsită de Silesia şi egemonia Hahsburgilor asupra familiilor
domnitoare din Germania distrusă.
Drama de la Mayerling
A urmat apoi împuşcarea fratelui împăratulul Frantz Iosef,
împuşcarea împaratului
Maximilian al Mexicului;
după câţiva ani înebunirea
cumnatei sale, a împărătesei Charlotte.
După câţiva ani, sinuciderea vărului său, genialul Rege al Bavariei,
Ludovic al II -lea,
care într'un moment de demenţă s'a aruncat în lacul Stahremberg de lângă München,
unde a murit.
Abia s'a stins
ecoul dramei de la lacul Stahremberg, şi vine vestea catastrofei de la Mayerling,
în 1888, când singurul
fiu al bătrânului monarch, moştenitorul de tron Rudolf, a fost ucis.
După această catastrofă
îngrozitoare a urmat melancolia sfâşietoare ce cuprinsese pe nefericita Împărăteasă Elisabeta
(notă: celebra regină Sissi). Apoi înebunirea Regelui Orton al
Bavariel, vărul şi cumnatul lui Frantz Iosef.
Alte drame din viața împăratului
În 1894 moare Archiducele Carol Ludovic,
fratele împăratulul şi curând după aceasta, moare şi
şeful familiei Habsburg, Archiducele Albrecht. În 1895 se împuşcă din greşeală,
la o vânătoare din Chişineu (Crişiana) Archiducele Ladislas (notă: nepot prin alianţă al lui
Franz Iosif) care după cinci zile de groaznice suferinţe, încetează din
viaţă. Cu câtva timp mai înainte, se pierde între
valurile Oceanului Pacific Archiducele Ioan.
În 1897, Ducesa d'Alençon, cumnata împăratului
şi sora împărătesei Elisabeta, cade victimă catostrofei de la Bazarul de
Caritate din Paris şi cadavrul
carbonisat abia putu fi recunoscut.
Și acum, în
mijlocul luptelor celor mai grave dintre popoarele austro-ungare, acum, când urma
să serbeze cu mare pompă jubileul său de 50 de ani de
domnie, o mână criminală asasinează
pe împărateasă. (articolul “Suferinţele unui împărat” – ziarul
“Epoca” – numărul din 2 septembrie
1898).
Asasinarea soției - Împărăteasa Elisabeta a Austriei (Sissi)
Articolul citat a
fost publicat imediat după asasinarea soției lui Franz Iosif -
împărăteasa Elisabeta a Austriei – cunoscută mai ales sub numele de
Sissi. Iată știrile care consemnează acest asasinat în presa românească:
“Împărăteasa Elisabeta a Austriei a fost asasinată la Geneva azi
după amiază, de un anarhist italian. Noutatea sosită aci la orele '7 seara, a
provocat un doliu imens.”
“Împărăteasa Elisabeta părăsise hotelul Beau Rivage spre a face o plimbare la muntele Blanc. Pe drum, la îmbarcaderul
vaporulul, a fost lovită
de un anarhist, anume Luccheni,
italian de origine,
care i-a înfipt un pumnal la inimă. Sângele apăru. Doamnele de onoare au urcat pe împărăteasa pe vapor, care a plecat. Dar imediat s'a întors, căci împărăteasa leşină. Împărăteasa a fost transportaţă la hotel pe o targă, unde sosiră şi doctorii Galatz şi
Mayer, precum şi un
preot. La orele 3.50 minute împărăteasa
muri. Ştirea aceasta a sosit la Hofburg la orele
5 seara, printr'o depeşă adresată de doamnele de onoare, contesa Szataray, Naag şi
Michaly către
contele Paar. Acesta a încunoştiinţat pe Împărat, care se afla la castelul Schönbrunn,
lângă Viena.” (ziarul
“Epoca” – numărul din 1 septembrie
1898).
Citește și: Idila de la Sinaia a arhiducelui Franz Ferdinand
Dramele nu s-au oprit însă odată cu asasinarea împărătesei Sissi în anul 1898. Moștenitorul la tron, arhiducele Franz Ferdinand,
băiatul fratelui său mai tânăr Karl Ludwig – a fost asasinat la Sarajevo de studentul sârb Gavrilo Princip în 28
iunie 1914. Asasinatul a declanșat Primul Război Mondial, conflagrație care avea să ducă
în anul 1918 la destrămarea imperiului
Austro-Ungar. O dramă pe care împăratul Franz-Iosif nu a mai trăit-o. El
murise cu 2 ani mai înainte, la 21 noiembrie 1916.
Pare o suita de evenimente care inseamna destin.
RăspundețiȘtergerePutine destine totusi care cuprind atat de multe drame personale.
RăspundețiȘtergereSic transit gloria mundi.
RăspundețiȘtergereDin păcate... Vă mai așteptăm pe blog, d-le Radu!
ȘtergereFoarte interesant. Păcat că nu se cunosc mai multe date despre Mihai Eminescu!
RăspundețiȘtergere