O oră cu Agatha Bârsescu

Agatha Bârsescu (n. 9 septembrie 1857 - d. 22 noiembrie 1939) a fost poate cea mai mare tragediană din istoria teatrului românesc. O actriță cu o carieră impresionantă și cu succese memorabile pe marile scene ale Europei.  

 

 

S-a născut într-o familie de militari, în Bucureşti, la mijlocul secolului al XIX–lea. În biografiile găsite de mine se menţioneaza 1867 ca fiind anul naşterii. Actriţa preciza însă în memoriile sale: “Sunt născută în Bucureşti, strada Radu Vodă no. 11, anul… Da, anul nu’l ştiu precis şi nici nu vroesc să-l ştiu, fiindcă nici nu importă.” Copilăria şi-a petrecut-o la Râmnicu Vâlcea, unde tatăl său a fost numit şef de garnizoană. “Mă jucam de-a paparuda cu nişte copii de ţigani, pe moviliţa din dosul casei noastre. Toată ziulica zburdam, ţopăiam şi cântam, până ce într-o bună zi am fost dusă la pensionul din Sibiu. La 8 ani am pus capăt voioşiei mele de copilă” – îşi amintea Agatha Bârsescu. La pensionul din Sibiu viitoarea actriţă a învaţat limba germană, care o va ajuta mai târziu să devină una dintre stelele scenelor vieneze.

Agatha Bârsescu: în timpul studiilor la Viena (stânga
)în perioada în care juca la Burgtheater din Viena (centru)
în plină glorie (dreapta)

A urmat prima perioada vieneză din viaţa Agathei Bârsescu: anii petrecuți în pensionul unei şcoli de maici, “Ursulien Kloster”. A revenit în ţară pentru a urma cursurile “Conservatorului de artă dramatică” din Bucureşti. În această a fost angajată a Teatrului Naţional şi a jucat primele sale roluri: în feeria “Fata aerului”, Casilda din “Ruy-Blas” şi Fetiţa din comedia “Pe malul gârlei”. S-a reîntors la Viena, unde a luat ore de canto şi de germană. În anul 1881 a fost admisă la şcoala dramatică a Conservatorului din Viena. Au urmat imediat angajamente semnate cu marile teatre germane şi austriece: “Deutsches Theater” din Berlin şi “Burgtheater” din Viena. Pe scena celei mai importante scene vieneze a vremii, Agatha Bârsescu a debuta la doar 17 ani în rolul Hero – rol care i-a adus actriţei şi primul mare succes din carieră. Iată un extras din cronica apăruta în 23 noiembrie 1883 în “Neue Freie Presse”:

“O tânără fată care abia a părăsit şcoala dramatică, a păşit pentru prima dată pe scenă, şi nu pe o scenă din Graz sau Linz, ci pe podeaua fiebinte a Burgtheaterului, şi nu pentru a recita câteva vorbe, ci într’un rol mare, care predomină o piesă întreagă, şi nu într’o limbă maternă pe care a învăţat-o acasă la mama ei ci într’o limbă pe care şi-a însuşit-o încetul cu încetul! Şi această fetiţă, face o impresie atât de puternică, încât la ultima cădere a cortinei, fiecare trebuie să mărturisească: Aicea e un talent puternic şi real care trebuie reţinut bine, căci este un noroc găsit pentru Burgtheterul nostru din ce în ce mai sărăcit de talente. Domnişoara Bârsescu aparţine deci Burgtheaterului. E o onoare pentru ea şi un noroc pentru Burgtheater.” Acesta a fost primul mare succes. Au urmat multe altele, într’o carieră de mai bine de o jumătate de secol. Să o lăsăm însă să ne spună mai departe povestea pe însăşi Agatha Bârsescu – intervievată în anul 1931 de Maia – reporter al revistei “Ilustraţiunea Română”:

Agatha Bârsescu: în Magda de Sudermann (stânga)
în "Romeo și Julieta" (centru)
în rolul preferat: Medeea (dreapta)

“Iaşi! O cameră la hotel Traian. Cum intri îţi dai seama că ai păşit în locuinţa unui artist. Nimicuri de preţ aruncate ici şi colo, diferite tablouri care înfăţisează pe tragediană în rolurile create de ea; fotografiile artiştilor celebri, însoţite de autografe tot atât de celebre; coşuri şi coşniţe de flori uscate - omagii necunoscute pentru o seară de încântare - toate vorbesc de o glorie artistică cum puţine au fost. Priveam atentă o fotografie mai de demult ce înfăţişa pe Agatha Bârsescu în rolul ei preferat, Medeea - când simţii pe cineva intrând în cameră. M'am întors... şi în faţa mea o aveam pe “maestră”, pe însăşi creatoarea “Medeei" demonice.

Înaltă, maiesioasă, cu ochii blânzi, din a căror privire ghiceşti bunătatea, cu părul argintat la tâmple, Agatha Bârsescu părea în lumina palidă a amurgului o marchiză scoborâtă dintr'un tablou din veacul al XVIII-lea. Nu îndrăzneam să-i mărturisesc scopul vizitei fiindcă auzisem că nu-i place sgomot în jurul persoanei sale: de aceea, când ea singură începu să-şi depene firul amintirilor, am mulţumit providenţei că m'a scăpat din încurcătură.

- Să nu te aştepţi, că îţi voi face o biografie a mea, începu Agatha Bârsescu povestire - fiindcă trebuie să-mi răscolesc amintirile copilăriei, şi ele, ori şi cât, îţi produc în suflet un regret dureros pentru timpurile cari nu se vor mai întoarce nici odată. Atât pot să-ţi spun, că am întâmpinat foarte multe greutăţi până ce mi-am văzut visul de a juca pe scenă. Am avut mult de luptat cu familia. Părinţii mei făceau parte din înalta societate a Bucureştiului, un unchi al meu era ministru de război şi când am intrat în Conservator toate rudele mi-au considerat gestul, ca cea mai mare ofensă adusă întregii familii. După terminarea Conservatorului la Bucureştii, relevându-mă într'un rol din comedia lui Oldnescu-Ascanio: “Pe malul gârlei", am plecat la Viena pentru completarea studiilor.

Agatha Bârsescu: Isabelle din Judecătorul din Zalameea de Calderon (stânga)
în revista "Familia" - 8/20 ianuarie 1895 (centru)
în perioada în care era profesoară la Iași

Acolo, am cunoscut adevăratele succese ce le poate visa o artistă. În urma debutului în Hero - aveam şaptesprezece ani atunci - am fost angajată la Burgtheater şi timp de şapte ani, vienezii mi-au răsplătit munca, cu dragostea şi entuziasmul lor. Îmi aduc aminte de splendidele seri, când întreaga elită şi însuşi împăratul Frantz Josef veneau la Burgtheater să mă vadă în rolurile mele preferate: Sapho, Medeea, Mary-Stuart. Natural, că primirea caldă ce mi se făcea a fost un puternic imbold de a munci şi persevera. După cei şapte ani petrecuţi la Viena, am început să întreprind turnee în principalele capitale ale Europei, dar cu toate angajamentele ce mi se propuneau, mă întorceam iarăşi în oraşul meu iubit: Viena! De el mă leagă atâtea amintiri frumoase încât e naturală dragostea ce i-o păstrez.

- Maestră, ştiu că şi în America v'aţi bucurat de aceleaşi succese!

- Da, la New-York am jucat pe Medeea şi sala lui “The People's Theatre" clocotea de entusiasmul românilor şi englezilor, căci am jucat în amândouă limbile. Apoi la Chicago şi Filadelfia mi-au făcut o primire tot atât de călduroasă. În 1923, dorul de ţară m'a făcut să mă reîntorc acolo unde mi-am petrecut anii copilăriei.

- Faptul că aţi călătorit atât şi aţi dus o viată variată, îmi închipui că v’a lăsat multe amintiri ?

- Oh ! Aş putea să scriu un volum întreg Cele mai dragi însă sunt acele legate de prietenia mea cu Carmen Sylva (notă: Regina Elisabeta a României). Îmi aduc aminte şi acum de seara când am cunoscut-o. Se reprezenta “Ullranda", piesa scrisă de Ea, în care jucam rolul principal. Sala era neîncăpătoare pentru tot ce avea Bucureştiul mai distins! Asista întreaga familie regală. Probabil că am plăcut Carmen Sylvei, deoarece mai târziu, de câte ori avea nevoie de mine, mă chema de ori şi unde aş fi fost.

- Dar Viena, oraşul consacrării dv.?

- Vienezii sunt oameni adânc cunoscători ai artei, extrem de entuziaşti în ceea ce priveşte teatrul Nu fusesem de mult la Viena şi credeam că după o absenţă de atâţia ani, publicul m'a uitat. Dar într'o seară, acum patru ani, aflându-mă în vesela metropolă austriacă, m'am dus la Raimundtheater să asist la reprezentaţia unei colege. Cum am intrat în loje, publicul m'a recunoscut imedial şi a ţinut să mă salute cu ropote de aplauze. Gestul acesta m'a mişcat până la lacrimi... Acestea sunt singurele mulţumiri ce îi mai rămân unui artist: să ştie că cei pentru care şi-a închinat viaţa nu-l uită!

- Şi după ce aţi cunoscut atâtea succese în Europa şi peste Ocean, cum vă simţiţi în oraşul nostru tăcut şi retras?

- Mă simt bine fiindcă sunt între ai mei. Şi apoi moldovenii, cu obişnuita lor fire primitoare, mi-au întins braţele cu drag. Dar fericirea mea e când mă aflu printre elevi la Conservator şi când văd că munca mea nu e zadarnică. Mi-e drag rolul de profesoară şi îndrumătoare a viitorilor reprezentanţi ai clasicismului. Şi dacă mai am o dorinţă, e aceea de a revedea Viena. Viena tinereţii mele!

Şi Agatha Bârsescu rămase cu ochii aţintiţi în lumina roşiatică a jarului din cămin. Acolo, în pâlpâirile focului îşi revedea toată viaţa de strălucire, cu bucuriile, dar şi cu suferinţele ei - viaţa de artist!”

Agatha Bârsescu a murit în anul 1939 şi este înmormântată în cimitirul Eternitatea din Iaşi. Pe piatra ei funerară stă scris: „Aici odihneşte geniala tragediană, Agatha Bârsescu, gloria neamului românesc care a ilustrat teatru până la desăvârșire în țară și străinătate."

Surse:

- articolul “O oră cu Agatha Bârsescu” – semnat “Maia” – publicat în revista “Ilustraţiunea Română” - numărul din 12 Martie 1931;

- Agatha Bârsescu – “Memorii din Germania, Austria, Ungaria, America şi România”