Vă propun azi un articol despre vacanța petrecută de un copil, la mare, în vara anului 1928. Nu este vorba însă de un copil oarecare: subiectul principal al articolului este M.S. Regele Mihai al României. În vacanța petrecută la Mamaia, Regele Mihai îl avea partener de joacă pe Prințul
Filip al Greciei, mai cunoscut ca Prințul
Filip, Duce de Edinburgh, soțul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
M.S. Regele Mihai împreună cu Prințul Filip al Greciei (Prințul Filip, Duce de Edinburgh, soțul Reginei Elisabeta a II-a) pe plaja din Mamaia |
În anul 1928, micul rege avea aproape 7 ani
și fusese proclamat rege deja de un an -
în 20 iulie 1927 - după moartea bunicului său M.S. Regele Ferdinand. Era un copil despărțit de tatăl său,
viitorul rege Carol al II-lea, care renunțase la tron și care fusese exilat încă din anul 1925. De altfel, cu doar câteva zile înainte de vacanța la mare, în 21
iulie 1928, la cererea principesei Elena, Curtea de Apel București pronunțase
divorțul dintre Elena și Carol, divorț motivat de părăsirea domiciliului conjugal de
către Carol al II-lea. În anul 1928, Regele Mihai fiind minor, atribuțiile
regale erau îndeplinite de o regență formată din prințul Nicolae, patriarhul
Miron Cristea și președintele Curții de Casație, Gheorghe Buzdugan.
Regele Mihai la Mamaia
Prea mic încă pentru a se ocupa de "problemele statului", Regele Mihai era un copil care se juca în nisip, care alerga fericit printre valuri sau călare pe ponei. Era de asemenea un copil urmărit permanent de presă pentru că, nu-i așa, românii trebuiau să știe ce le face suveranul. Am „decupat” pentru voi din paginile săptămânalului "Realitatea Ilustrata”, numărul din 11 august 1928, câteva fotografii și pasaje din articolul în care este descrisă vacanța copilului-rege la Mamaia:
1928 - M.S. Regele Mihai pe plaja din Mamaia |
„Și vara aceasta, ca și în anii trecuși, Regele
Mihai îşi petrece vacanța la Mamaia. O deosebire: micul suveran este școlar.
S’ar putea spune: o vacanță școlară. Un an întreg de învățătură, de buchisire a
slovelor! Pe
plajă, la Mamaia, Regele Mihai a uitat totul. Și greutățile Domniei, și
neplăcerile studiului. Un
colaborator al ziarului "Dacia" l’a urmărit pe micul suveran. L’a văzut
dimineața, când nisipul mări pare de argint, l’a văzut după amiază când plaja
pare stropită cu aur. Viața sa este acomodată după cea a semenilor săi, iar
preocupările sale precoce, dovedesc o inteligență cu adevărat regească. În
definitiv blânzii săi educatori au fost bine aleși, spre a-l întări pe toate căile,
pentru înalta misiune ce-l așteaptă."
Prințul Philip la Mamaia
"În
bătaia vântului și a valurilor spumoase ce ating în treacăt deodată atât țărmul
fin cât și pe regele acestei țări, se joacă grațios pe întinsul nisip al
Mamaiei. Singur, în costumul obișnuit al băilor, tras pe un corp înroșit până la negru
de binefăcătoarele raze ale soarelui, micul monarh sapă din zori și până’n
amurg cu lopățica-i de tinichea în dunele nisipoase ce-i înconjoară corpul
regesc. Alături
de dânsul, cu grebla’n mână, își nivelează un loc, blondul Filip, micul
principe al Greciei, văr al suveranului. Dar
a sosit și ora băii, când cu gleznele înconjurate de apa sărată a mării, ei își
răcoresc corpurile dogorâte, trecând apoi la masă."
Regele-copil |
Regele Mihai pe plajele din Mamaia
"Alte
preocupări ale unui suveran tânăr care se desvoltă fizicește tot atât de mult
ca și la minte, nu pot fi decât sporturile și jocurile inteligente. Să-l vedeți
pe Mihai I, călărind un superb ponney și parcurgând țărmul între apă și uscat,
în amurg. Apropierea
militarilor îl încântă.
Regele călare însoțit de mama sa A.S.R. Elena |
Exercițiile studențești (ale elevilor Oficiului Național de Educație Fizică) îl preocupă îndeosebi. L’am
văzut în mijlocul cercetașilor, modest îmbrăcat
ca un oarecare fiu de burghez, cu pălăria albă de dock, cu piciorușele prinse
în sandale. O
curiozitate specifică copiilor inteligenți se putea observa la micul suveran
prin cercetarea acumulatorului de electricitate instalat în tabără. Privea cu
luare aminte și aștepta explicațiile mamei sale. Între
nisipul încins de soare și între valurile jucăușe, regele Mihai își petrece
vacanța la Mamaia care îi este atât de dragă.”
Fain copil!!!
RăspundețiȘtergereSi..fain rege!
RăspundețiȘtergereFoarte frumos articol. Era un copil frumos și inteligent. Înseamnă că dacă la șapte ani era în vacanță, a început școala devreme, la șase ani. Au fost cărți cu fotografiile lui din copilărie la editura Albina, am avut una în casă, din păcate a dispărut, ca un lucru frumos și rar care dacă nu e încuiat dispare.
RăspundețiȘtergere