Din Bucureștii dispăruți: Palatul Sturdza

În perioada interbelică, cele mai importante clădiri din Piața Victoriei, “socotită mai mult început de Șosea decât sfârșit de Calea Victoriei”, erau Palatul Funcționarilor Publici, Palatul Ministerul de Externe (găzduit de fosta casă-palat a prințului Grigore Sturdza, cunoscut mai mult datorită poreclei sale: “Beizadea-Vițel”) și Muzeul Zoologic (astăzi „Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa”).     Palatul Ministerului de Externe – cunoscut de bucureșteni și sub numele de “Palatul Sturdza de la Capul podului”- a fost construit de prințul Grigore M. Sturdza între anii 1897 și 1901 și a stârnit încă de la început senzație “atât prin dimensiunile lui cât și prin exteriorul ce-i drept cam încărcat, dar care resfrângea ceva din originalitatea proprietarului”. (1) ...

Citește mai mult... »

Povestea unui Ramadan interbelic

Începând din 10 martie și până în 9 aprilie 2024, musulmanii din România sunt în Luna Ramadan. Această perioadă este marcata de post, a cărui respectare constituie o obligație pentru fiecare musulman. Comunitatea musulmană din București nu a fost niciodată una deosebit de numeroasă, cu toate că România s-a aflat multe secole la limita “spațiului islamic” sau chiar sub suzeranitatea Imperiului Otoman. Cu toate acestea, o comunitate musulmană tradițională - compusă în special din turci și din tătari - a existat în capitala României.  (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});  Această comunitate, deși destul de mică din punct de vedere numeric, era extrem de vizibilă și de iubită, mai ales de copii. Negustorii turci erau nelipsiți din preajma școlilor, având întotdeauna cu ei nelipsita doniță cu bragă și coșuri încărcate cu rahat, halva, halviță, nuga sau cu alte zaharicale. Vechea moschee din Parcul Carol  situată alături de Palatul artelor...

Citește mai mult... »

Printre românii din Valea Timocului

Într-un ținut de la sud de Dunăre situat la confluența dintre Bulgaria și Serbia, câteva sute de mii de conaționali de-ai noștri se încăpățânează să păstreze și să ducă mai departe o oază de românitate. „Unii zic că sunt 500.000, alții 300.000. Fapt important este că sunt acolo, au o cultură tradițională, vorbesc româna în dialect oltenesc sau bănățean” (acad. Eugen Simion).Locuitori ai acestor pământuri cu mult înainte de stabilirea aici a bulgarilor și a sârbilor, românii timoceni au fost dintotdeauna victime ale politicilor de asimilare și deznaționalizare ale guvernelor de la Sofia și Belgrad: “Între Dunăre și Murava, prin poiene largi, prin văi mănoase, pe câmpii grase în pășune, rămân pradă streinului și pe mai departe frați de-ai noștri. Frați în credință, în limbă, în port și obiceiuri. Dacă străbați Banatul și te cuprinzi la vorbă și cunoști bănățeanul și treci apoi în valea Timocului, rămâi uimit de identitatea spiritului românesc de aici și de dincolo. Peste unii și peste alții au trecut aceleași plăgi, timp de sute de ani. În timpul acestor secole însă alții au fost...

Citește mai mult... »

Farmecul Snagovului de altădată

Parcul și lacul Snagov sunt unele dintre locurile cele mai frumoase și mai frecventate din apropierea Bucureștiului. Ansamblul mănăstiresc de la Snagov, ctitorit de Neagoe Basarab, este un loc cu o istorie impresionantă. Legenda spune că aici ar fi fost îngropat sub o lespede Vlad Tepeș, după ce a fost ucis în anul 147...

Citește mai mult... »

Astăzi la fel ca și acum 2000 de ani

Incripție de pe zidurile Pompeiului În ziua de 24 august a anului 79 d. C. o coloană de lavă s-a aruncat necruțătoare asupra orașului Pompei. Erupția a durat 12 ore. Cenușa revarsată de vulcan a acoperit definitiv orasul și a curmat viața celor aproape 25.000 de locuitori. Totul a rămas încremenit  în cenușa vulcanică timp de 17 secole: casele, templele, brutarul care tocmai scotea o pâine din cuptor, mama care plivea flori în gradină, câinele de pază al unei case. Ruinele Pompeiului au fost descoperite și au început să fie readuse la lumină abia după 17 secole, începând din anul 1748. Reporterul interbelic al “Ilustrațiunii române” scria în anul 1931 despre asemănarea neașteptată dintre viața dusă de pompeieni acum 2000 de ani și viața oamenilor din perioada interbelică. Voi adăuga și eu azi că multe dintre obiceiurile sau năravurile evocate se regăsesc și în societatea secolului XXI: “ Pompei, vechiul oraș roman distrus de lava Vezuviului, nu este numai unul dintre cele mai prețioase documente ale antichității dar este și o dovadă că oamenii de acum 2000 de...

Citește mai mult... »