Sevastița Georoceanu – confesiunile primei femei taximetrist din București

În primăvara anului 1932 o știre de senzație era publicată pe prima pagină a jurnalelor bucureștene. Titlurile erau grăitoare: “Prima femeie-șofer, în capitală – O doamnă craioveană la volanul unui taxi” sau “Povestea primei șofeuze” în “Dimineața”, “Și la volan…” în revista “Realitatea Ilustrată” sau  “Muncă demonstrativă” în “Cuvântul”. Articolele consemnau o altă victorie în lupta dusă de femeile timpului a putea ocupa în societate locul pe care îl meritau cu prisosință. 

Sevastița Georoceanu - prima femeie taximetrist din București
("Realitatea Ilustrată - numărul din 12 mai 1932)

Dreptul câștigat de femei de a profesa meserii rezervate până atunci exclusiv bărbaților a constituit o etapă importantă în “lupta de emancipare a femeilor”. Această aspirație a femeilor nu era doar un moft. În lipsa unei adevărate independențe financiare, femeile ar fi rămas tributare veniturilor câștigate de soții lor. Autonomia financiară nu se putea câștiga însă decât prin munca proprie.

Vă propun să citiți în continuare povestea primei femei taximetrist din București:

PRIMA FEMEIE ȘOFER DE TAXIMETRU DIN BUCUREȘTI

Identitatea primei doamne care a avut curajul să fie “femeie-șofeur de taximetru, în Capitală” ne este dezvăluită în articolul “Prima femeie-șofer, în capitală – O doamnă craioveană la volanul unui taxi” – semnat “Fox” – publicat în ziarul “Dimineața” – numărul din 10 mai 1932:

“D-na Sevastița Georoceanu aparține bunei societăți craiovene, e soție de doctor, nu-i prea săracă, e proprietara unei moșii din jud. Dolj, și automobilul, pe care-l are de cinci ani, i-a servit până acum nu ca să ne ducă la șosea sau aiurea, pe mine sau pe d-ta, ci pentru propriile-i veleități sportive. Deci n’a abordat meseria numai din strictă nevoie. (…) Am văzut-o înainte de Paști, când nu-și luase încă “stație”. E o blondină mignonă și simpatică, plămădită din vioiciune și din râs. Atunci, deși de abia sosită din Craiova, de unde a condus singură mașina, avea unghii trandafirii, ciorapi bine trași pe piciorul svelt, genele ușor înnegrite cum se cuvine, rochie elegantă.”

Prima femeie șofer de taxi
pe prima pagină a ziarului "Dimineața"
(numărul din 10 mai 1932)

Chiar și în perioada interbelică activitatea de taximetrie era reglementată. Trebuia, bineînțeles, să deții un permis de conducere (brevet de șofeur) și o autorizație emisă de Poliția Capitalei. Să nu credeți însă că o femeie putea să dobândească cu ușurință aceste documente. Chiar dacă aceasta era o reprezentantă curajoasă a sexului frumos. Confesiunile făcute reporterului interbelic al ziarului “Dimineața” ne dezvăluie cum a dobândit d-na Sevastița Georoceanu cele două documente:

UN PERMIS GREU DE OBȚINUT

“Sub aparența feminității fizice, posed un temperament cu totul voluntar. A voi – este voluptatea mea. A isbuti - este tot ce mă poate face fericită. De aceea, fiindcă nu pot stăpâni și învinge oameni, am găsit o forță docilă, pe care o pot conduce și înfrâna după voie, forța care mă servește și mă amuză în același timp: automobilul.

Eram aproape un copil când m’am măritat cu un doctor, care era pasionat nu de medicină, ci de mașina și de mecanica ei. M‘am simțit atrasă către aceste organisme neînsuflețite, care se mișcă prin voința noastră și înregistrează toate contracțiuniie mușchilor noștri. Zi de zi, cu o atenție și o tenacitate neobișnuită la sexul meu, mi-am însușit pe nesimțite primele noțiuni de mecanică și de conducere. În lipsa soțului, mă urcam pe mașină și întreprindeam mișcările cele mai riscante, cu voința dârză de a deveni stăpâna ei cu orice preț. Și am învins.

Când m’am simțit în stare să fac dovada capacității mele, m’am prezentat la prefectura poliției pentru a reclama și obține brevetul de șofeur. Examenul l-am trecut cu succes. Când soțul meu m’a văzut venind cu mașina și i-am arătat dovada capacității mele de conducătoare, a rămas perplex. Căci până atunci, nici habar nu avea că pe mine m’ar fi interesat asemenea îndeletniciri virile.

Așa am devenit șofer.”

 

UN EXAMEN CU INSPECTORUL CIRCULAȚIEI DIN BUCUREȘTI

“Nu degeaba inspectorul circulației a ezitat să-i elibereze permisul.

- Coniță, nu se potrivește nici fizicul, nici educația d-tale cu meseria asta, a invocat dumnealui. E spinoasă, e riscantă...

Dar duduia Sevastița nu s’a intimidat. Prea e dezghețată, prea plină de energie și bravură ca să se piardă cu firea la atari neliniștitoare indicații.

- D-le inspector, să n’aveți nici o grijă. Nu mi-e frică de nimic. Cunosc meseria la perfecție, asta-i importantul! Ceea ce plănuiesc nu-i snobism, ci un exemplu pentru semenele mele, încă îmbâcsite cu prejudecăți. Nu mi-e rușine de profesiune, fiindcă nu mi-e rușine să muncesc. Fii convins că nu eu voi fi aceea care sa imit - în ceea ce privește mânuirea volanului - pe colegii mei masculini. Voi arăta ca o femeie care știe să fie moderată, să nu treacă peste viteza reglementară, evitând consecințele dramatice ale unei conduceri violente, obișnuite la noi. Nu vei fi mulțumit că scutesc rubrica „faptelor diverse“ de material?

Inspectorul a dat din cap, încurcat. Nici o lege nu oprește femeia să fie șofer... Dacă s’ar fi oferit alta!... Știu și eu? Vreo fostă luptătoare de circ, o sufragetă, în definitiv o urâtă! Mai mergea... Hm! Nu se cedează cu una cu două când e vorba de o nevastă de doctor, drăguță și volubilă! Dacă am pune-o la încercare?

- Te rog să-mi desprinzi o roată! Așa! Să-mi desfaci motorul! Să umfli cauciucul! Așa! Bat-o norocul s’o bată, toate le știe!

Cine a mai pomenit o femeiușcă băgându-se sub automobil, cotrobăind prin măruntaiele motorului, fără să-i pese de praf, de uleiul care strică mâinile și feștelește obrazul! Inspectorul s’a resemnat.”

 

PRIMA FEMEIE TAXIMETRIST PE STRĂZILE BUCUREȘTIULUI

Apariția primei femei care muncea ca taximetrist în București nu putea să treacă neobservată. Trebuie însă să remarcăm că opiniile bucureștenilor au fost, în general, favorabile și deschise să accepte această nouă realitate. Articolul “Muncă demonstrativă” – semnat “i. cg.” – publicat în ziarul “Cuvântul” – numărul din 14 mai 1932 este o dovadă în acest sens:

“La București muncește o femeie. Din greu. Dar în văzul și spre admirația, poate, a trecătorilor. Este cea dintâi femeie-șofeur din București. Și ca atare, o ciudățenie a capitalei. O femeie care merită atenția presei, a magazinelor ilustrate. O merită cu atât mai mult, cred oamenii, cu cât este o doamnă de bună condiție, cu oarecare stare și nu o femeie pe care foamea a urcat-o la volan.

Sevastița Georoceanu - prima femeie șofer de taxi din București
("Realitatea Ilustrată - numărul din 12 mai 1932)

Am făcut o cursă cu prima femeie șofeur. Este o doamnă care se îngrijește de ținuta exterioară. Nu poate uita că a făcut și face încă parte dintr'o categorie de oameni cu dare de mână. Care obligă pe femei să-și corecteze luciul tenului cu puțină pudră și vinețeala buzelor cu oarecare roșu - să facă din cochetărie o armă sau un mijloc de existență. Prima femeie șofeur din București nu s’a încadrat în noua ei îndeletnicire. De aceea nu este de mirare că noii domniei sale confrați - șofeurii din stație - o privesc ca pe o apariție ireala, iar pasagerii pretind, cu oarecare timiditate, să fie serviți. Conservă încă prima femeie-șofeur un aer de femeie care a ieșit la plimbare, un aer de doamnă care demonstrează ca poate munci pentru cine știe ce scop filantropic.

(…) Oricum evenimentul s’a tradus în Capitală printr’o demonstrație care vădește în spiritul femeii o răsunătoare eliberare. Apariția “Fiat-ului” No. 12.326, în stația Vasile Lascăr, e un indiciu al timpului, un semnal de conștiință socială. Trebuie notată ca o etapă senzațională în calea dezrobirii din atâtea vechi și absurde constrângeri, o victorie morală, gestul primei femei-șofer. E un curaj ce merită aplaudat. Mai ales dacă se ține seama că purtătoarea celui mai proaspăt permis de conducătoare de taxi public, își putea continua activitatea în domenii domestice și mondene, cu avantagii mai solide și răsunet mai... moderat.”

VIAȚĂ DE ȘOFER

Viața unei femei-taximetrist pe străzile din București nu era deloc ușoară în România de ieri (și nu este nici în România de azi). Sevastița Georonceanu rezuma astfel, în mărturisirile făcute reporterului ziarului “Dimineața”, povestea unei zile de muncă:

“Am văzut-o, după căpătarea permisului. Ținută profesională, jachetă de piele, basc, rochie simplă de olandă galbenă. O singură concesiune cochetăriei: bucla blondă pe frunte și o idee de rouge pe buze.

- Ei cum merge?

- Mulțumitor. Cam obosită... Gândește-te și d-ta: mă scol la 7 dimineața și mă culc adesea și la două noaptea. Clienții? Ar fi, dar e curios, sunt nedumeriți de prezența mea... Unii ezită din scrupule... instinctive, n’au încredere!... Alții dintr’o ipocrită galanterie socială... Cum să se folosească tarifat de munca unei femei! Alții mă privesc ca pe o curiozitate, dar preferă pe colegii mei bărbați... Oricum, nu mă pot plânge... Am început să am experiența laterală a vieții de șofer... M’am virilizat... Am învățat să cunosc capriciile pasagerilor, m’am deprins să aștept câteva ceasuri în fața unei case, dormitând pe volan... Am însă satisfacția de a fi fost tratată cuviincios... E o notă bună la conduita bucureșteanului... Sunt însă optimistă…”

Referindu-se și ea la viața de taximetrist a d-nei Sevastița Georonceanu, reporterul Margareta Nicolau consemna în articolul “Și la volan…”, publicat în săptămânalul “Realitatea Ilustrată” (numărul din 12 mai 1932):

“Când doamna șofeură a apărut în redacție am încercat o mică decepție. Mi-o închipuiam o făptură înaltă, cu timbrul vocii grav și mișcările autoritare, largi, de aer liber. În locul ei a apărut o femeiușcă, de statură mică, zâmbitoare şi guralivă din cale afară. Ușurința vorbirii o îmbrăca într-o haină extreme de simpatică. A părăsit provincia hotărâtă să muncească pentru că soțul și-a înglodat recent moșia cu datorii.

- Și cum vă înțelegeți cu clienții ?

- Deocamdată până ce ideea va prinde și oamenii se vor obicinui, sunt încă multe de îndurat. Mulți fac confuzii umilitoare. Îi pun însă imediat la punct, atrăgându-le atenția că nu numai mașina mea e pe piață....

Și cu un surâs nu tocmai dulce, adăugă:

- La noi lucrul cinstit prinde greu...”

 

Citește și:

O zi din viața primei femei taximetrist din București

 

Surse:

- articolul “Prima femeie-șofer, în capitală – O doamnă craioveană la volanul unui taxi” – semnat “Fox” – publicat în ziarul “Dimineața” – numărul din 10 mai 1932 – disponibil online în Digiteca Arcanum

- articolul “Muncă demonstrativă” – semnat “i. cg.” – publicat în ziarul “Cuvântul” – numărul din 14 mai 1932 - disponibil online în Digiteca Arcanum

- articolul “Şi la volan…” - semnat Margareta Nicolau – publicat în săptămânalul “Realitatea Ilustrată” - numărul din 12 mai 1932 - disponibil online în colecția digitală a  B.C.U. "Lucian Blaga" Cluj-Napoca