Societatea bucureșteană interbelică a fost o lume plină de contraste, de lumini și de umbre, de virtute și de viciu. Am încercat să vă prezint în articolele
mele de până acum frânturi de povești și de imagini din toate aceste
zone. Voi continua cu “instantanee” surprinse, de astă dată, într-o zonă cu
adevărat a viciului și a decadenței. Însoțind pe reporterul Ion Tik al
revistei “Ilustrațiunea Română” vom pătrunde într-o lume în care drogul era
rege. Reporterul Ion Tik nu străbătea singur aceasta lume, ci o făcea
însoțit de bunul său amic – pe nume Fritz (să fie un nume real?) –
cunoscător al aceste “lumi înzorzonate care moțăie sub lumina becurilor
orbitoare”:
"Fritz
îmi povesti, cu oarecare colorit și cu o firească volubilitate, crâmpeie din
viața destrăbălată a nenorociților consumatori de stupefiante, pe care adeseori
îi întâlnim în localurile de noapte: consumatori, “artiști", “artiste
de music-hall”, chelneri, picoli, garderobiere – oameni din toate structurile
sociale, prinși în mrejele acestui ucigător viciu. Dacă ai cunoaște cu
adevărat viața acestor oameni care trăiesc în mijlocul nostru, al oamenilor
cărora le place o glumă, un cântec, un pahar cu vin, te-ai cutremura. Și
cea mai bună propagandă contra stupefiantelor o fac cei care mărturisesc
adevărul înfățișându-l în toată goliciunea, așa cum este... Îți voi arăta
chiar aici, la o masă, vreo umbră de femeie, o multimilionară vieneză, care și-a băut până la ultima picătura mintea, trupul, punga…
Cocainomană |
Și,
spunând acestea, îmi arătă discret o vecină, care mânca cu sila o friptură.
-
O vezi? A fost acum câțiva ani cea mai frumoasă femeie pe care a avut-o Viena.
Este soția unui medic, astăzi decedat, care i-a lăsat o avere imensă. Medicul,
pe patul morții, i-a cerut jurământul că se va lăsa de stupefiante. A jurat.
Dar viciul a fost mai puternic decât voința. Și femeia a căzut, din rău în mai
rău, cu sănătatea complet sdruncinată și cu averea încăpută pe mâna tuturor
aventurierilor. Este prototipul victimei stupefiantelor - un roman de sbucium
şi de nenorocire pe care-l trăiește în văzul nostru al tuturor. Domnul pe
care-l vezi alături, departe de a-i fi “amant", este un prieten din
copilărie care încearcă să-i micșoreze puterea viciului și s'o apere, pe cât se
poate, de cei care îi speculează patima.
- Și ce anume consumă aceasta doamnă?
-
Cocaină.
- Și de unde-i cunoști așa de bine viața?
-
Pentru că a povestit-o prietenelor ei de atâtea ori și pentru că am văzut-o în
cercurile așa zisului “papagal alb" (…)."
INELUL CU STUPEFIANTE
“- Mă
preocupa în special d-na S.L., o bogătașă despre care se spunea că e
cocainomană dar pe care nimeni n'o văzuse prizând. Am petrecut multe luni în
tovărășia acestei doamne făcându-i diferite servicii și captându-i favoarea de
a mă lăsa în anturajul ei. Urmăream îndeaproape toate mișcările, scotoceam
toate sertarele, spionam toți servitorii; zadarnic. Într'o zi, pe când luam
cafeaua în grădinița d-nei S.L. observa-i că unul din minunatele inele pe care
le purta de regulă pe inelarul stâng are o formă curioasă și că la încheietura
de sus poartă urmele unui praf alb. Examinai cu atenție inelul. O piatră
rotundă, mare, montată pe un fel de con de aur, fin cizelat. Inelul avea ceva
misterios pe care nu-l puteam desluși. Dar într'o zi intra-i în casă
pe neanunțate. Doamna era în baie. Pe toaleta din dormitor, doamna își
lăsase bijuteriile, printre care și inelul cu piatră neagră. O scurtă examinare
a inelului care îmi atrăsese atât de mult curiozitatea îmi confirmă bănuiala că
inelul este un mic și permanent depozit de cocaină. Într'adevăr,
piatra era înșurubată într'o minusculă cutioară de aur, în care se găsea
cocaina. În acest mod, doamna “priza" oricând și oriunde fără putința ca
cineva să bănuiască unde ar putea avea stupefiantul. Și totuși inelul era
unul din clasicele inele cu stupefiante.
Un inel care ascunde cocaină |
Într'un
târziu, când doamna a aflat împrejurarea în care i-am descoperit secretul și
m'a îndepărtat, sub o discretă și elegantă formă. Am revăzut-o apoi, după
câtva timp, într'un local de noapte. Într'un acces de sinceritate mi-a
povestit adevărul, pe care de altfel îl cunoșteam. M'a interesat doar
împrejurarea în care a devenit cocainomană: din spirit de imitație, în
cercul pe care-l frecventa și poate dintr'un snobism exagerat. Astăzi spiritul
de imitație sau snobismul exagerat, o costa viciul fatal, de care nu mai poate
scăpa! Cine știe ce va ajunge această femeie, altădată atât de stimată și
de apreciată...”
Sursa:
articolul “Printre morfinomanii Capitalei” - semnat Ion Tik – publicat în numărul
din 17 iunie 1931 al revistei “Ilustrațiunea Română” – disponibil în colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor
Nu aș putea spune nici bine nici rău. Am văzut totuși efectele Fortralului, morfina care o iau unii bolnavi, din păcate nu ar trebui dată nici pe rețetă, omul care consumă, injectabil sau tablete, se transformă, pleoapele îi cad obosite mai întotdeauna, omul este transformat total, incapabil să se mai miște, și cu o figură grotescă. Spre deosebire de bolnavii care refuză morfina, aceștia în pofida durerilor, sunt în stare să se miște, fizionomia nu e schimbată. Cred că stupefiantele îți ruinează sănătatea. Nu știu de ce recurg oamenii sănătoși la morfină.
RăspundețiȘtergere