Ne
vom continua acum periplul, început în prima
parte a articolului, prin lumea consumatorilor de stupefiante din
Bucureștiul interbelic. De această dată vom arunca o privire în partea cea mai
mizerabilă și mai decăzută a acestei lumi, în zona “spectacolului greu de
suportat”. Îl vom “însoți” pe același reporter Ion Tik – mereu în căutarea zonelor
întunecate ale societății în care trăia – și pe “amicul lui” Fritz – “o
adevărată enciclopedie Larousee” a acestei lumi a decadenței.
FUMĂTOARELE DE OPIU
“- Îți
voi recomanda două “artiste de varieteu" - două fetișcane
care mai păstrează încă ceva din frumusețea de odinioară. Sunt fete culte, spirituale,
de viță nobilă, două italience milaneze, cu care poți petrece o
noapte cu totul plăcută, cu singura condiție să le oferi țigări,
dar să le interzici să fumeze din țigările lor...
-
Pentru ce ?
-
Pentru că îndată ce fumează țigări din poșetele lor, aceasta se întâmplă
întotdeauna într'un târziu, cad într'o toropeală, apoi într'un fel de
beție neînțeleasă, pentru că ele consumă foarte puțin
alcool. Sunt fumătoare de opiu, “sub forma inofensivă" a țigaretelor
nemțești îmbibate cu opiu, în cantități din ce în ce mai mari...
Uneori aceste opiomane isbutesc să strecoare asemenea țigări și tovarășilor de
petrecere care, neștiutori, trec în brațele unui Morfeu cu mult mai drăgăstos,
dar în același timp cu mult mai primejdios...
- Și opiul, ca și toate celelalte stupefiante otrăvește și distruge organismul. Dozele se măresc din ce în ce pentru că organismul se deprinde să absoarbă cantități din ce în ce mai mari, până ce, în cele din urmă, trupul și mintea sunt complet distruse... În străinătate sunt anume fumătorii, bineînțeles secrete, unde acești vicioși își satisfac patima...
- Și opiul, ca și toate celelalte stupefiante otrăvește și distruge organismul. Dozele se măresc din ce în ce pentru că organismul se deprinde să absoarbă cantități din ce în ce mai mari, până ce, în cele din urmă, trupul și mintea sunt complet distruse... În străinătate sunt anume fumătorii, bineînțeles secrete, unde acești vicioși își satisfac patima...
Am
auzit că și în București sunt cluburi secrete unde se întrunesc, la adevărate
orgii, consumatorii de stupefiante. N'aș putea să’ți dau detalii la această chestiune.
Am auzit și eu că ar fi asemenea “case", un fel de cluburi
clandestine cunoscute și frecventate de morfinomani și cocainomanii noștri.
Se zice că o asemenea casă ar exista pe strada Batiștei, o alta pe Șoseaua Ștefan cel Mare, a treia la sfârșitul străzii Isvor și în
sfârșit una în centrul Capitalei, în dosul unui cunoscut local
de noapte... N'am văzut și n'am cunoscut încă nici un asemenea
local în București... Totuși, dacă ții să afli cu orice preț, mă pun
pe lucru și în câteva zile curiozitatea îți poate fi satisfăcută... Eu
pot, în orice caz, pătrunde mai lesne ca oricare altul...”
“Fritz
îmi povesti apoi întâmplări și istorioare din viața consumatorilor de
stupefiante văzute și petrecute în “marile orașe" pe care le-a
colindat ani de-a rândul...
-
Sunt orașe domnule, spuse Fritz, în care consumul stupefiantelor se răspândește
cu atâta furie încât cartiere întregi sunt contaminate și înțesate cu asemenea vicioși. Este o întreagă luptă pe care medicii și autoritățile o
dau necontenit cel puțin pentru înfrânarea flagelului. Sub acest
raport, Bucureștiul rezistă destul de bine, probabil pentru că
băuturica, băuturica sadea, prezervă organismele predispuse la viciu.
Și e mai preferabilă beția caldă decât... cea rece! Dintre două rele,
prefer pe cea mai puțin rea... ”Negrul creștinesc" înfierbântă
mintea povestitorului meu și’i îmbujoră fața cu un carmin fin străbătut de
vinișoare mici, albastre...
Ieri "fluture de noapte", azi cocainomană |
Fritz
îmi povesti lucruri interesante. Între altele îmi arătă cum se procedează
astăzi în institutele medicale care desbară pe vicioși de patima consumului
de stupefiante. Între altele mi-a explicat procedeul "somnului
prelung" de până la 120 de ore, în care timp medicii
administrează anumite medicamente. Apoi sugestia și alte
mijloace de psihotehnică...
-
Cum înțeleg eu, Fritz, tu ești un veritabil Larousse de...
stupefiante. Interlocutorul meu zâmbi satisfăcut și măgulit de
complimentul ce i l-am adresat...
-
În orice caz, mai bine decât un altul care cunoaște “chestia" din
auzite...
Ceasurile
trecură repede. Ne pregătirăm de plecare după masa bună,
copioasă și vin din cel pe care-l beau “cunoscătorii". Fritz avea
toate motivele să se declare mulțumit, gata să facă “înconjurul lumei".
După un mic plan de noapte, plecarăm. Fritz îmi ceru cuvântul că nu
voi pomeni nume, locuri, de altfel cunoscute de bucureșteni. Pe drum
îmi dă și câteva instrucțiuni despre modul cum trebuie să mă
comport în diferitele împrejurări și situații.
-
Nu vei spune în nici un caz că ești gazetar sau că din curiozitate
cercetezi acest domeniu...
Discutând
astfel, ajunserăm în fața unui hotel, o casă dubioasă pe
care o frecventează femeile “cu totul îndoielnice" și
deopotrivă tipii suspecți, cu îndeletniciri suspecte. Străbatem
un culoar întunecos pentru a ajunge în fața unei uși pe care sta
înfiptă o carte de vizită cu un singur nume scris cu cerneală violetă:
YVONNE. Fritz ciocăni discret. Nici un răspuns. Ciocăni din nou. Aceiași tăcere mormântală. Dispăru apoi în întunericul culoarului pentru
a se înapoia cu fel de cârlig de fier cu care deschise ușa.
Un
spectacol oribil. Două femei despuiate, una cu fața în sus, alta
cu fața în jos, amândouă horcăind, păreau cufundate într’un somn
adânc. Cea de-a doua, un schelet groaznic, cu fața învinețită, își contracta
din când în când musculatura feței și a brațelor. Pleoapele cufundate în două cearcăne negre-cenușii păreau
pleoapele unui cadavru pe o masă de spital. Fritz îmi dădu scurte
explicații:
-
Asta din dreapta este Ivonne. O nenorocită, o victimă a
stupefiantelor. Cealaltă e o victimă a victimei. Dacă vrei, vom aștepta
aici până se deșteaptă. Vei putea vedea sfârșitul spectacolului.
Niciodată
în viața mea n'am fost cuprins de un desgust mai mare în fața unei
decăderi omenești ca în clipa aceea. Niciodată n'am putut crede că “florile nopții"
pe care le vezi și uneori le admiri sub becurile localurilor de distracții sau
de petrecere sunt adeseori sclavele stupefiantelor cu care își
întrețin buna dispoziție și pentru care trăiesc. Niciodată n'am putut
bănui că în “lumea celor care petrec", în acea lume veselă care înveselește prin cântec și joc, pot exista asemenea exemplare; și sub masca celor
mai seducătoare “păpuși" se poate ascunde atâta mizerie și atâta
decădere omenească. Am încercat să privesc mai de aproape brațele și
picioarele femeii care purta urmele sutelor de înțepături de seringă; dar ochii îmi refuzară spectacolul interesant-desgustător. Răbdarea
mea de a scormoni cu bisturiul aceste cangrene grefate pe ceea ce societatea
“de noapte" pare că are mai inofensiv, ajunsese la limită.
-
Să plecăm, Fritz; și plecăm repede.
Fritz
pare nedumerit.
-
Să plecăm, Fritz, în cealaltă lume a ta, în lumea neștiutoare care bea vin “negru
creștinesc", care glumește, râde, cântă, în lumea care oricâte
păcate ar avea nu poate fi comparată cu paradisul hidos, macabre, al
acestor morfinomani...”
Ne
vom despărți acum de această zonă a Bucureștiului de ieri. O lume dispărută aproape în
totalitate în perioada comunistă. Din păcate, odată cu societatea de consum,
drogurile au revenit și ele în lumea de azi. Și sunt convins că lumea
consumatorilor de droguri de astăzi este la fel de cenușie ca și cea de acum 80
de ani. Sunt azi în așteptarea unui “reporter Ion Tik al vremurilor noastre”
care să ne dezvăluie imagini surprinse azi în această lume a viciului. Pentru
noi dar și un avertisment pentru cei ce ne vor urma.
Sursa:
articolul “Printre morfinomanii Capitalei” - semnat Ion Tik – publicat în numărul
din 17 iunie 1931 al revistei "Ilustrațiunea Română" –disponibil în colecția Bibliotecii Digitală a Bucureștilor
Foarte interesant !
RăspundețiȘtergereMa bucur ca spui asta. Te mai astept pe blog cand ai timp si...chef. Sper ca o sa gasesti si alte postari care sa ti se para interesante.
RăspundețiȘtergereIntr-adevar macabru... N-as fi crezut ca acum 80 de ani se intamplau toate astea, chiar nu! Una dintre poze e datata 1931, pe atunci se nastea bunica mea undeva la tara, intr-o lume unde nici medicamentele nu ajunsesera, dar drogurile... Ca orasul e locul unde se nasc viciile, asta nu mai e nici o indoiala :)
RăspundețiȘtergereRomânia de ieri le avea pe toate: bune și rele. Încerc întotdeauna să caut informații despre ambele "fețe" ale acelei societăți.Uneori reușesc...
RăspundețiȘtergere