Morfinomanii Bucureştiului interbelic ( I )

Societatea bucureșteană interbelică a fost o lume plină de contraste, de lumini și de umbre, de virtute și de viciu. Am încercat să vă prezint în articolele mele de până acum frânturi de povești și de imagini din toate aceste zone. Voi continua cu “instantanee” surprinse, de astă dată, într-o zonă cu adevărat a viciului și a decadenței. Însoțind pe reporterul Ion Tik al revistei “Ilustrațiunea Română” vom pătrunde într-o lume în care drogul era rege. Reporterul Ion Tik nu străbătea singur aceasta lume, ci o făcea însoțit de bunul său amic – pe nume Fritz (să fie un nume real?) – cunoscător al aceste “lumi înzorzonate care moțăie sub lumina becurilor orbitoare”:

Morfinomana și reporterul interbelic

COCAINOMANA

"Fritz îmi povesti, cu oarecare colorit și cu o firească volubilitate, crâmpeie din viața destrăbălată a nenorociților consumatori de stupefiante, pe care adeseori îi întâlnim în localurile de noapte: consumatori, “artiști", “artiste de music-hall”, chelneri, picoli, garderobiere – oameni din toate structurile sociale, prinși în mrejele acestui ucigător viciu. Dacă ai cunoaște cu adevărat viața acestor oameni care trăiesc în mijlocul nostru, al oamenilor cărora le place o glumă, un cântec, un pahar cu vin, te-ai cutremura. Și cea mai bună propagandă contra stupefiantelor o fac cei care mărturisesc adevărul înfățișându-l în toată goliciunea, așa cum este... Îți voi arăta chiar aici, la o masă, vreo umbră de femeie, o multimilionară vieneză, care și-a băut până la ultima picătura mintea, trupul, punga…

Cocainomană

Și, spunând acestea, îmi arătă discret o vecină, care mânca cu sila o friptură.

- O vezi? A fost acum câțiva ani cea mai frumoasă femeie pe care a avut-o Viena. Este soția unui medic, astăzi decedat, care i-a lăsat o avere imensă. Medicul, pe patul morții, i-a cerut jurământul că se va lăsa de stupefiante. A jurat. Dar viciul a fost mai puternic decât voința. Și femeia a căzut, din rău în mai rău, cu sănătatea complet sdruncinată și cu averea încăpută pe mâna tuturor aventurierilor. Este prototipul victimei stupefiantelor - un roman de sbucium şi de nenorocire pe care-l trăiește în văzul nostru al tuturor. Domnul pe care-l vezi alături, departe de a-i fi “amant", este un prieten din copilărie care încearcă să-i micșoreze puterea viciului și s'o apere, pe cât se poate, de cei care îi speculează patima.

- Și ce anume consumă aceasta doamnă?

- Cocaină.

- Și de unde-i cunoști așa de bine viața?

- Pentru că a povestit-o prietenelor ei de atâtea ori și pentru că am văzut-o în cercurile așa zisului “papagal alb" (…)."

INELUL CU STUPEFIANTE

“- Mă preocupa în special d-na S.L., o bogătașă despre care se spunea că e cocainomană dar pe care nimeni n'o văzuse prizând. Am petrecut multe luni în tovărășia acestei doamne făcându-i diferite servicii și captându-i favoarea de a mă lăsa în anturajul ei. Urmăream îndeaproape toate mișcările, scotoceam toate sertarele, spionam toți servitorii; zadarnic. Într'o zi, pe când luam cafeaua în grădinița d-nei S.L. observa-i că unul din minunatele inele pe care le purta de regulă pe inelarul stâng are o formă curioasă și că la încheietura de sus poartă urmele unui praf alb. Examinai cu atenție inelul. O piatră rotundă, mare, montată pe un fel de con de aur, fin cizelat. Inelul avea ceva misterios pe care nu-l puteam desluși. Dar într'o zi intra-i în casă pe neanunțate. Doamna era în baie. Pe toaleta din dormitor, doamna își lăsase bijuteriile, printre care și inelul cu piatră neagră. O scurtă examinare a inelului care îmi atrăsese atât de mult curiozitatea îmi confirmă bănuiala că inelul este un mic și permanent depozit de cocaină. Într'adevăr, piatra era înșurubată într'o minusculă cutioară de aur, în care se găsea cocaina. În acest mod, doamna “priza" oricând și oriunde fără putința ca cineva să bănuiască unde ar putea avea stupefiantul. Și totuși inelul era unul din clasicele inele cu stupefiante.

Un inel care ascunde cocaină

Într'un târziu, când doamna a aflat împrejurarea în care i-am descoperit secretul și m'a îndepărtat, sub o discretă și elegantă formă. Am revăzut-o apoi, după câtva timp, într'un local de noapte. Într'un acces de sinceritate mi-a povestit adevărul, pe care de altfel îl cunoșteam. M'a interesat doar împrejurarea în care a devenit cocainomană: din spirit de imitație, în cercul pe care-l frecventa și poate dintr'un snobism exagerat. Astăzi spiritul de imitație sau snobismul exagerat, o costa viciul fatal, de care nu mai poate scăpa! Cine știe ce va ajunge această femeie, altădată atât de stimată și de apreciată...”

Drumul prin această lume a viciului continuă… click aici  !!!

Sursa: articolul “Printre morfinomanii Capitalei” - semnat Ion Tik – publicat în numărul din 17 iunie 1931 al revistei “Ilustrațiunea Română” – disponibil în colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor