Morfinomanii Bucureştiului interbelic ( II )

Ne vom continua acum periplul, început în prima parte a articolului, prin lumea consumatorilor de stupefiante din Bucureștiul interbelic. De această dată vom arunca o privire în partea cea mai mizerabilă și mai decăzută a acestei lumi, în zona “spectacolului greu de suportat”. Îl vom “însoți” pe același reporter Ion Tik – mereu în căutarea zonelor întunecate ale societății în care trăia – și pe “amicul lui” Fritz – “o adevărată enciclopedie Larousee” a acestei lumi a decadenței.

FUMĂTOARELE DE OPIU

 “- Îți voi recomanda două “artiste de varieteu" - două fetișcane care mai păstrează încă ceva din frumusețea de odinioară. Sunt fete culte, spirituale, de viță nobilă, două  italience milaneze, cu care poți petrece o noapte cu totul plăcută, cu singura condiție să le oferi țigări, dar să le interzici să fumeze din țigările lor...

- Pentru ce ?

- Pentru că îndată ce fumează țigări din poșetele lor, aceasta se întâmplă întotdeauna într'un târziu, cad într'o toropeală, apoi într'un fel de beție neînțeleasă, pentru că ele consumă foarte puțin alcool. Sunt fumătoare de opiu, “sub forma inofensivă" a țigaretelor nemțești îmbibate cu opiu, în cantități din ce în ce mai mari... Uneori aceste opiomane isbutesc să strecoare asemenea țigări și tovarășilor de petrecere care, neștiutori, trec în brațele unui Morfeu cu mult mai drăgăstos, dar în același timp cu mult mai primejdios...
- Și opiul, ca și toate celelalte stupefiante otrăvește și distruge organismul. Dozele se măresc din ce în ce pentru că organismul se deprinde să absoarbă cantități din ce în ce mai mari, până ce, în cele din urmă, trupul și mintea sunt complet distruse... În străinătate sunt anume fumătorii, bineînțeles secrete, unde acești vicioși își satisfac patima...

Marta S. - o cocainomană din 1931

Am auzit că și în București sunt cluburi secrete unde se întrunesc, la adevărate orgii, consumatorii de stupefiante. N'aș putea să’ți dau detalii la această chestiune. Am auzit și eu că ar fi asemenea “case", un fel de cluburi clandestine cunoscute și frecventate de morfinomani și cocainomanii noștri. Se zice că o asemenea casă ar exista pe strada Batiștei, o alta pe Șoseaua Ștefan cel Mare, a treia la sfârșitul străzii Isvor și în sfârșit una în centrul Capitalei, în dosul unui cunoscut local de noapte... N'am văzut și n'am cunoscut încă nici un asemenea local în București... Totuși, dacă ții să afli cu orice preț, mă pun pe lucru și în câteva zile curiozitatea îți poate fi satisfăcută... Eu pot, în orice caz, pătrunde mai lesne ca oricare altul...”

UN SPECTACOL PE CARE NU L'AM PUTUT SUPORTA

“Fritz îmi povesti apoi întâmplări și istorioare din viața consumatorilor de stupefiante văzute și petrecute în “marile orașe" pe care le-a colindat ani de-a rândul...

- Sunt orașe domnule, spuse Fritz, în care consumul stupefiantelor se răspândește cu atâta furie încât cartiere întregi sunt contaminate și înțesate cu asemenea vicioși. Este o întreagă luptă pe care medicii și autoritățile o dau necontenit cel puțin pentru înfrânarea flagelului. Sub acest raport, Bucureștiul rezistă destul de bine, probabil pentru că băuturica, băuturica sadea, prezervă organismele predispuse la viciu. Și e mai preferabilă beția caldă decât... cea rece! Dintre două rele, prefer pe cea mai puțin rea... ”Negrul creștinesc" înfierbântă mintea povestitorului meu și’i îmbujoră fața cu un carmin fin străbătut de vinișoare mici, albastre...

Ieri "fluture de noapte", azi cocainomană

Fritz îmi povesti lucruri interesante. Între altele îmi arătă cum se procedează astăzi în institutele medicale care desbară pe vicioși de patima consumului de stupefiante. Între altele mi-a explicat procedeul "somnului prelung" de până la 120 de ore, în care timp medicii administrează anumite medicamente. Apoi sugestia și alte mijloace de psihotehnică...

- Cum înțeleg eu, Fritz, tu ești un veritabil Larousse de... stupefiante. Interlocutorul meu zâmbi satisfăcut și măgulit de complimentul ce i l-am adresat...

- În orice caz, mai bine decât un altul care cunoaște “chestia" din auzite...

Ceasurile trecură repede. Ne pregătirăm de plecare după masa bună, copioasă și vin din cel pe care-l beau “cunoscătorii". Fritz avea toate motivele să se declare mulțumit, gata să facă “înconjurul lumei". După un mic plan de noapte, plecarăm. Fritz îmi ceru cuvântul că nu voi pomeni nume, locuri, de altfel cunoscute de bucureșteni. Pe drum îmi dă și câteva instrucțiuni despre modul cum trebuie să mă comport în diferitele împrejurări și situații.

- Nu vei spune în nici un caz că ești gazetar sau că din curiozitate cercetezi acest domeniu...

 

Discutând astfel, ajunserăm în fața unui hotel, o casă dubioasă pe care o frecventează  femeile “cu totul îndoielnice" și deopotrivă tipii suspecți, cu îndeletniciri suspecte. Străbatem un culoar întunecos pentru a ajunge în fața unei uși pe care sta înfiptă o carte de vizită cu un singur nume scris cu cerneală violetă: YVONNE. Fritz ciocăni discret. Nici un răspuns. Ciocăni din nou. Aceiași tăcere mormântală. Dispăru apoi în întunericul culoarului pentru a se înapoia cu  fel de cârlig de fier cu care deschise ușa.

 

Un spectacol oribil. Două femei despuiate, una cu fața în sus, alta cu fața în jos, amândouă horcăind, păreau cufundate într’un somn adânc. Cea de-a doua, un schelet groaznic, cu fața învinețită, își contracta din când în când musculatura feței și a brațelor. Pleoapele cufundate în două cearcăne negre-cenușii păreau pleoapele unui cadavru pe o masă de spital. Fritz îmi dădu scurte explicații:

- Asta din dreapta este Ivonne. O nenorocită, o victimă a stupefiantelor. Cealaltă e o victimă a victimei. Dacă vrei, vom aștepta aici până se deșteaptă. Vei putea vedea sfârșitul spectacolului.

 

Niciodată în viața mea n'am fost cuprins de un desgust mai mare în fața unei decăderi omenești ca în clipa aceea. Niciodată n'am putut crede că “florile nopții" pe care le vezi și uneori le admiri sub becurile localurilor de distracții sau de petrecere sunt adeseori sclavele stupefiantelor cu care își întrețin buna dispoziție și pentru care trăiesc. Niciodată n'am putut bănui că în “lumea celor care petrec", în acea lume veselă care înveselește prin cântec și joc, pot exista asemenea exemplare; și sub masca celor mai seducătoare “păpuși" se poate ascunde atâta mizerie și atâta decădere omenească. Am încercat să  privesc mai de aproape brațele și picioarele femeii care purta urmele sutelor de înțepături de seringă; dar ochii îmi refuzară spectacolul interesant-desgustător. Răbdarea mea de a scormoni cu bisturiul aceste cangrene grefate pe ceea ce societatea “de noapte" pare că are mai inofensiv, ajunsese la limită.

- Să plecăm, Fritz; și plecăm repede.

Fritz pare nedumerit.

- Să plecăm, Fritz, în cealaltă lume a ta, în lumea neștiutoare care bea vin “negru creștinesc", care glumește, râde, cântă, în lumea care oricâte păcate ar avea nu poate fi comparată cu paradisul hidos, macabre, al acestor morfinomani...”

Dormind somnul "beţiei reci"

Ne vom despărți acum de această zonă a Bucureștiului de ieri. O lume dispărută aproape în totalitate în perioada comunistă. Din păcate, odată cu societatea de consum, drogurile au revenit și ele în lumea de azi. Și sunt convins că lumea consumatorilor de droguri de astăzi este la fel de cenușie ca și cea de acum 80 de ani. Sunt azi în așteptarea unui “reporter Ion Tik al vremurilor noastre” care să ne dezvăluie imagini surprinse azi în această lume a viciului. Pentru noi dar și un avertisment pentru cei ce ne vor urma.

Sursa: articolul “Printre morfinomanii Capitalei” - semnat Ion Tik – publicat în numărul din 17 iunie 1931 al revistei "Ilustrațiunea Română" –disponibil în colecția Bibliotecii Digitală a Bucureștilor