Divorţul în România de ieri

Nu o să încerc să alcătuiesc aici “o scurtă istorie a divorțului”. O să vă spun doar că multe secole doar bărbații aveau dreptul de a desface un mariaj. Abia către sfârșitul secolului al XIX-lea femeile au dobândit “privilegiul” de a putea intenta divorțul. E drept - doar pentru motive considerate ca fiind “foarte serioase”: cruzimea, incestul, abandonul sau bigamia partenerilor de viață. 

 

 

Legalizarea divorțului în lume

 

Câștigarea dreptului de a divorța nu a fost obținut în urma unei lupte ușoare sau de scurtă durată. O să vă mire poate să aflați că Italia a legalizat divorțul abia în anul 1974, Irlanda în anul 1997 sau că ultima țara din Europa care a legalizat divorțul a fost Malta – în 2011. Din acest punct de vedere putem să considerăm România ca fiind o țară cu legislație modernă încă de la începutul secolului al XX-lea. Asta poate și pentru că noi românii am avut întotdeauna umor: un hâtru spunea cândva că principala cauză de divorț în România este... căsătoria.

Legalizarea divorțului în România

 

În România interbelică ședințele de divorț din instanță erau secrete. Nu puteau participa la ele decât avocații, părțile și martorii. Iată și principalele motive de divorț în anul 1931, conform unei statistici ad-hoc făcute de un “avocat bătrân” intervievat de reporterul I. Bal al revistei “Realitatea Ilustrată”:

 

 

“Unul la sută din bărbați divorțează pentru că soția nu vrea copii. Încă unu la sută fiindcă soția suferă de o infirmitate ascunsă. Femeile nu divorțează aproape niciodată pentru motive de acest soi. Șase la sută din căsnicii se desfac pentru părăsire de domiciliu. Trei bărbați la mie cer divorțul pentru adulterul soției, dintre care unul revine asupra cererii în cursul procesului, al doilea se împacă cu nevasta după pronunțare și trăiește cu ea în concubinaj și numai al treilea persistă în despărțire. Douăzeci la suta dintre soții cer despărțirea din gelozie, zece sau douăsprezece la sută pentru că nu-și mai iubesc bărbații și alte zece-cinsprezece pentru că au soți vicioși.” (cf. articolului “Anchetă de actualitate” - publicat în revista “Realitatea Ilustrată” - numărul din 13 august 1931). 

 

"Sala pașilor pierduți" - 1931

 

Același avocat dezvăluia câteva dintre cele mai curioase motive pentru intentarea divorțului întâlnite în carieră:

“- Dar cine divorțează în cele mai multe cazuri, femeia sau bărbatul?

- N’aș putea spune cu precizie, mi-a răspuns specialistul. Înainte de răsboi divorța femeia. Acum, după observațiile mele, mi se pare că bărbatul. Să știi însă că și bărbații au curiozitățile lor, destul de stranii. Cunosc un medic, care a divorțat pentru că nevesti-si îi plăceau prea mult pisicile. Dar aici nu gelozia pe animale a produs divorțul, ci sgârcenia. Întreținerea pisicilor i se părea medicului prea costisitoare, nevastă-sa din încăpățânare, nu voia să renunțe la ele și de aici separația. Dar un caz de divorț provocat de zgârcenia soțului s’a produs chiar zilele trecute. Soția unui director de bancă a cerut divorțul, arătând între altele că bărbatul ei intra în fiecare dimineață în bucătărie și cerceta cu lingura, în oala cu ciorbă, să vadă dacă nu s’au pus cumva mai mult de patru bucăți de carne: una pentru el, una pentru soție, una pentru servitoare și una, mai mică, pentru copil. După cum vezi, sgârcenia bărbaților duce adesea la divorț. Luxul soțiilor însă foarte rar. Eu cel puțin n’am avut nici un caz în care bărbatul să ceară separarea fiindcă nevasta cheltuiește prea mult cu toaletele. Evident, când are și alte motive, pe lângă ele, adaugă și pe acesta. Luxul singur nu decide.

Dispută între sexe 
pe holurile tribunalului

Beția bărbaților de asemeni nu formează obiectul divorțurilor, afară de cazul când e însoțită de dispozițiuni bătăioase și brutale, ceea ce nu e întotdeauna cazul.

- Dar care este categoria de profesioniști la care divorțul este mai frecvent?

- Avocățimea. Avocații divorțează mai des, din cauza profesiunii lor prea... libere și actorii bineînțeles. Ofițerii divorțează din motive contrarii: sunt prea puțin liberi.

- Alte motive care justifică divorțul intentat de femei?...

- A, mai e unul...

Interlocutorul meu se apleacă și-mi șoptește la ureche ca să n’audă d-șoara dactilografă.

- A!...

- Da, dar e rar!.. Femeile în general după un an, doi de căsnicie se mulțumesc numai cu faptul că au un soț. Dacă nu le convine sub toate raporturile, îi găsesc bărbatului un prieten.”

Consultație juridică

O zi de divorțuri în Bucureștiul interbelic

 

Să aruncăm acum o privire pe holurile Palatului de justiție din București - în anul 1931 – într-o “zi de divorțuri”:

 

“În fața unei uși, lumea stă grămadă, se îmbulzește și totuși stă pe loc. E zi de divorțuri și pe deasupra, “ședință secretă”. Fiecare își  așteaptă rândul. De la distanță foștii soți, își aruncă priviri ucigătoare, înconjurați de prieteni și rude. Martorii stau despărțiți în grupe și comentează în șoapte. Câte un glumeț  povestește vreo snoavă și lumea plictisită de așteptare și de duelul soților care au întrebuințat toate “armele” – râde. 

 

Este un divertisment în atmosfera încărcată, greoaie, care ca miroase a praf de pușcă sau, în cel mai bun caz, a păruială. Sunt și soți veseli că au ajuns aproape de clipa în care judecătorul îi va libera din lanțuri. Un ceas, două, trei şi vor fi iarăși liberi ca’n ceasul când s'au cunoscut! Singur aprodul care scâlciază cu atâta talent “numele și pronumele" și care dă consultații juridice gratuite, știe ce'nseamnă o sentința de divorț! El ascultă adeseori tânguirile mamelor care cer divorțul fiicelor pentru “motive legale” și care povestesc “grozăviile” care au dus la divorț. Omul care păzește ușa justiției ascultă răbdător toate istorioarele; dă din cap compătimitor, apoi în vederea rotunjirii apropiatului bacșiș, dă sentința în șoaptă: “Un monstru, o fiară!”.

Împricinați pe holul Palatului de justiție

Lângă banca pe care-și odihnesc oasele câțiva martori cu nimic vinovați de certurile oamenilor, o fetișcană slăbuță și pistruiată – “Doamna care cere divorțul” – își dăscălește, dezasperant, avocatul. De la distanță aud doar crâmpeie:

- Nu se poate, doamnă, să spun asemenea prostii. Poți spune dumneata ce vrei, dar eu... 

- În orice caz trebuie să spui că “monstrul” mi-a spus, chiar în noaptea nunței, după cea mai fericită clipă: “va au diable...” Apoi, după ce ne-am împăcat, mi-a mai spus “pisică pistruiată”, “coțofană franțuzită” și alte cuvinte grele. 

“Monstrul” este și el de față, ceva mai departe, senin ca un îngeraș, cu cravată roșie și jambiere albe; povestește și el unei doamne, între două fumuri de țigară, istorioare picante despre “îndelednicirile și sensibilitatea fostei soții”. 

(extras din articolul “Palatul de justiție” – semnat Ion Tik – “Ilustrațiunea Română” - numărul din 7 octombrie 1931)