Pagini

Politica privind datele cu caracter personal:

Fabrica de ciocolată HESS - povestea unui brand românesc dispărut

Vă voi spune povestea unui alt brand românesc dispărut - ca atâtea altele - de pe piață: HESS. O marcă binecunoscută tuturor românilor în prima jumătate a secolului XX – Fabrica Hess din Brașov fiind prima fabrică de ciocolată și de bomboane  din Transilvania și cel mai mare producător român de dulciuri din perioada interbelică. 


Fabrica de ciocolată Hess - scurt istoric


Fabrica a fost construită în mai multe etape: în anul 1889 s-a deschis un mic atelier pentru producția de ciocolată pe strada Alexandru Ioan Cuza din Brașov. Acest atelier a fost extins și modernizat în anul 1921, iar în anul 1927 a fost ridicată o nouă fabrică – dotată cu utilajele de ultimă generație ale acelei perioade. Se produceau aici peste 1000 de sortimente de dulciuri de cea mai bună calitate. Dintre ele amintesc doar: “figurile de ciocolată „Novitas” pe care privindu-le oricât de aproape, îți dau impresia unor prețioase bibelouri. Sunt mici statuete delicat pictate, pe care le-ai putea confunda cu cele de Sèvres, dacă n’ai ști unde te afli. În realitate sunt din cea mai bună ciocolată cu un înveliș de ceară, care are proprietatea să conserve ciocolata timp îndelungat.”


Fabrica de ciocolata Hess, Cibo, Poiana
Cutie de bomboane "Hess"

Odată cu trecerea la regimul comunist, s-a renunțat la numele "Hess" – fabrica fiind botezată cu un nume "mult mai potrivit" pentru o fabrică de dulciuri: "Dezrobirea”. În anul 1966 s-a renunțat și la acest nume. Pentru următorii 25 de ani fabrica s-a numit „CIBO” –  nume sub care am cunoscut-o cei mai mulți dintre noi. După anul 1989 s-a instaurat în România un nou regim și – bineînțeles - a urmat o nouă schimbare de nume. Noul brand: Poiana – Produse zaharoaseDupă privatizarea din anul 1994, fabrica cumpărată de americanii de la Kraft Foods a primit numele de „Kraft Jacobs Suchard România S.A.”. 

Fabrica de ciocolata Hess, Cibo, Poiana
Ambalajele "Hess" -  adevărate opere de artă


Din păcate povestea fabricii de ciocolată "Hess" s-a încheiat în anul 2010 – an în care Kraft a închis fabrica de la Brașov și a relocat activitatea în Bulgaria. Deși produsele „Poiana", „Silvana", „Smash", „Suchardine" sau „Sugus" mai sunt prezente pe piața românească – nu știu dacă știați - ele sunt acum importate (și de aceea, eu cel puțin, nu le cumpăr). Iată așadar cum „economia românească de piață” a reușit să distrugă un brand și o tradiție de peste 100 de ani. Fabrica de ciocolată din Brașov a supraviețuit celor două Războaie Mondiale și perioadei comuniste, dar nu a reușit să reziste în „originala societate capitalistă” născută în România după anul 1989. Și astfel, aroma și parfumul ciocolatei produse în fabrica de  pe strada Al. I. Cuza din Brașov a rămas doar o amintire. Ne vom întoarce astăzi în timp – până în anul 1934 – și vom pleca împreună...

Fabrica de ciocolata Hess, Cibo, Poiana
Cutie de bomboane "Hess"

ÎN VIZITĂ LA FABRICA DE CIOCOLATĂ


A doua zi după inaugurarea expoziției industriei noastre întâmplarea a făcut să poposesc pentru câteva ore la Brașov. Ce poate fi interesant aici de văzut - mi-am zis - pe lângă priveliștile minunate ale naturii? Deodată mi-am adus aminte de tot ce văzusem în ajun la Parcul Carol. Ah, fabrica de ciocolată Hess! Și am pornit în căutarea ei, descoperind-o cu ușurință, acest laborator al muncii fiind arhicunoscut. Pe strada Cuza Vodă un grup de clădiri monumentale mi-au răsărit deodată în față. E o fabrică în gen occidental. Chiar dela intrare m’au isbit încăperile largi, luminoase, în care curățenia domnește peste tot. Higiena aceasta atât de strict păzită, e cea care ajută într’o bună măsură la înfățișarea plină de sănătate a lucrătorului. Am parcurs fabrica de la un capăt la altul în timp ce un domn director îmi dădea explicații. D-sa începu cu un mic istoric atât de necesar celui dornic de lămuriri mai ample:


Fabrica de ciocolata Hess, Cibo, Poiana
Standul fabricii "Hess" de la
Expoziția industriei românești din anul 1934

- Fabrica a luat ființă în 1899. Cu toate că la început produsele fabricei în număr relativ restrâns, au fost destinate în primul rând populației rurale, pentru conducătorii fabricei principiul de a pune în vânzare numai produse de calitate ireproșabilă a fost o permanentă grijă. Întreprinderea a luat cu încetul o frumoasă desvoltare. Mărită și reorganizată în 1921 a luat actualul ei nume: „Hess”, Societate Anonimă. 


 
Prima fabrică de bomboane și ciocolată din Transilvania. După cum reiese din noua denumire, pe lângă secțiunile existente pentru fabricarea diferitelor bomboane s’a înființat și secția ciocolatei. În 1927 s’a ridicat o nouă fabrică, dublându-se astfel capacitatea de producție. Numărul produselor a fost continuu sporit, ajungând astăzi la peste o mie de articole, începând dela cele mai ieftine, până la cele mai luxoase.

Fabrica de ciocolata Hess, Cibo, Poiana
Dulciuri oferite de "Hess" Marelui Voevod Mihai


Asistam cu o vie curiozitate cum în fața mea mașini înzestrate cu ultimile creațiuni lucrau toate varietățile de bomboane englezești, bomboane de mătase umplute, bomboane de ciocolată, fondante, drageuri, marmeladă, siropuri, fructe confisate, praf de copt, zahăr cu vanilie, etc. Cea mai variată producție dintre toate fabricile din întreaga țară, produsele ei meritând faima pe care o au nu numai pe piața internă ci și cea străină. Rând pe rând am vizitat diferitele săli cu mașini, sala de ambalaje, sala în care se fabrică figurile de ciocolată „Novitas”. Am admirat dexteritatea și finețea cu care harnicele lucrătoare pictau statuetele. Astfel ori unde îți întorceai ochii domnia munca împletită cu voia bună, fabrica Hess dând permanent de lucru la peste patru sute de lucrători, dându-se o atenție deosebită condițiilor de muncă a acestor salariați. Mașinile sunt înzestrate cu ultimile invenții pentru prevenirea accidentelor, iar pentru înlesnirea traiului, fabrica a pus la dispoziția lucrătorilor o cantină unde se poate mânca ieftin pe un preț derizoriu.

Fabrica de ciocolata Hess, Cibo, Poiana
Cutie pentru ciocolată "Hess"

Ceea ce însă nu stăruie în ochii celui venit în treacăt e de o covârșitoare importanță. Întreprinderea aceasta joacă un rol în economia noastră națională. Contribuind la desvoltarea tuturor păturilor sociale, mii de brațe sunt puse în mișcare și trăiesc de pe urma muncii lor în această fabrică. Prin funcționarea fabricei, țăranul aici își valorifică recolta lui. Se prelucrează sute de vagoane de zahăr, - această fabrică fiind cel mai mare consumator de zahăr din întreaga țară - precum șl o cantitate enormă de lapte proaspăt și condensat. Fiscul încasează anual milioane pentru diferite taxe și impozite, iar întreaga populație are posibilitatea să-și procure bomboanele și ciocolata de o calitate excelentă pe prețuri eftine. Iată legătura strânsă care există între această fabrică și economia noastră națională, precum și însemnătatea ce are o întreprindere sănătoasă pentru întreaga țară. Seria de diplome de onoare și medalii de aur primite la expozițiile naționale și internaționale, sunt cea mai bună dovada a aprecierii de care se bucură.”
 



Sursa: articolul „O fabrică model” – publicat în  revista Realitatea Ilustrată – numărul din 30 septembrie 1934 – disponibil în colecția Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” Cluj Napoca
 


9 comentarii:

  1. De ieri pana... aproape azi :(
    In loc sa se foloseasca de numele binecunoscut si de istoria fabricii pentru a vinde si de ce nu, turism (ca-n alte tari asta s-ar intampla negresit), la noi tendinta e spre a sterge cu buretele si socoti numai banii imediati.
    Asta fiind, ciocolata... maine-i gata...

    RăspundețiȘtergere
  2. Interesant articolul !...Nu știam de Hess, doar de Cibo știam !...Păcat de dispariția unui brand românesc valoros ca atâtea altele !...Mulțumiri pentru publicare !...

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce e chiar amuzant e ca nici eu nu stiam. Am aflat despre Hess cu cateva zile inainte de a scrie despre brand citind prin revistele vechi. Apoi am cautat si alte informatii si am scris. De fapt chiar asta e ideea blogului...

    RăspundețiȘtergere
  4. Felicitarile sunt si mai multe daca ati "scormonit" atat de bine in arhiva timpului aducandu-ne noutati despre ce a fost candva o MARCA romaneasca numita HESS!
    Actualii nostri guvernanati nu stiu decat sa aiba profit imediat pentru buzunarul lor ca restul "plebea" NUMAI CONTEAZA daca au ce pune pe masa,daca au un pahar cu apa macar!!!
    Privatizarea a fost facuta tot in folosul lor ,nu al nostru!

    RăspundețiȘtergere
  5. Macar daca in urma privatizarii - asa cum a fost facuta - nu distrugeam ceea ce am avut. Coruptia a avut insa ca rezultat si distrugerea. Cu atat mai grav!

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu știam de Hes și abia astăzi aflu că Poiana, ciocolata din comerț este din import . Nu înțeleg care a fost motivul pentru care am renunțat fiindcă nu cred că suntem atât de proști încât să avem nevoie de specialiști străini, care să prepare sortimente de ciocolată, cred că avem destui oameni inteligenți și de asemenea cred că zahăr lapte ouă, vor fi și pe piața românească. Cred că nu există interes, că preferăm să aruncăm laptele .. Sau să lăsăm în paragină fabrici care ar ajuta economiei și ar scădea numărul asistaților sociali ( șomajul ar scădea, măcar în unele regiuni ale țării). . Nu mai cumpăr Poiana ...

    RăspundețiȘtergere
  7. Multumesc mult!Despre Vinga stie cineva?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Despre Vinga nu - sau nu încă. Povestea ciocolatei Zamfirescu (ulterior Kandia sau Excelent) aici:

      https://deieri-deazi.blogspot.com/2019/02/povestea-ciocolatei-zamfirescu.html

      Ștergere