Bunicii Bucureștilor (amintiri)

Festivalul “Luna Bucureștilor” – organizat în perioada 1935 – 1940 cu scopul de a promova oportunitățile pe care le oferea în acea perioadă Bucureștiul și pentru a crea premise pentru dezvoltarea comerțului, industriei, culturii și turismului – a fost considerat cel mai important eveniment anual din Capitală. 

 

“Luna Bucureștilor” era considerat ca fiind un eveniment potrivit pentru “afirmarea unui obicei vechi românesc: cinstirea bătrânilor”. La manifestările organizate cu acest prilej erau invitați și cinstiți cei mai bătrâni locuitori din acea vreme ai urbei de pe Dâmbovița. Reporterul Alex F. Mihail al revistei “Realitatea Ilustrată” nu putea să nu profite de acest prilej pentru a descoase pe câțiva dintre “bunicii Bucureștiului”. Vom afla pentru început, de la Moș Iancu, din strada Sinagogii, câteva dintre amintirile sale din vremurile lui Mihai Vodă Sturdza și ale lui Cuza Vodă, dar și câteva sfaturi prețioase “pentru a ajunge la adânci bătrânețe”:

NUNTA DE DIAMANT

“În str. Sinagogii am dat peste soții care se pregăteau să-și serbeze nunta de diamant, fiind pe pragul celui de-al optulea deceniu al căsătoriei lor. E vorba de Iancu și Sarah Altersohn, cu cea mai lungă căsnicie din București, care însă nu s'au prezentat la concurs. Bătrânii s'au căsătorit în primul an după sosirea lui Carol-Vodă la București.

Iancu și Sarah Altersohn

Când am pășit în idilica lor locuință, din fundul curții, mama-mare, în ale cărei trăsături regulate se mai pot citi urmele frumuseții de odinioară, bandaja cu grije la mână pe moș Iancu.

- S’a lovit la un deget! - îmi explică infirmiera improvizată.

Imediat după asta alergă sprintenă la bucătărie - era ora prânzului - ținând să-și servească ea personal la masă tovarășul de viață.

- Să nu crezi tot ce-ți va spune Iancu... - aruncă o vorbă, în treacăt.

- Cum, eu sunt mincinos!? Te-am înșelat vreodată? - ripostă oarecum ofensat soțul.

- Apoi să judece domnu... Acu’ 70 de ani, când ne-am logodit, mi-ai dăruit broșa asta și lănțișorul, pe cari le mai port și azi la gât. ‹‹E aur curat, tot atât de veritabil ca și părul tău bălai!›› - mi-ai spus atunci, făcând pe grozavul. Și când colo ‹‹aurul›› tău s’a albit. Era numai argint poleit…

- Dar și părul tău de aur - răspunse moșul zâmbind - s’a argintat și el…

În urma acestei riposte glumețe, reprezentanta sexului guraliv se declară învinsă, lăsându-ne să să stăm de vorbă.”

DIN AMINTIRILE LUI MOȘ IANCU

„Moş Iancu a apucat și pe Mihai Vodă Sturdza, pe care evreii din Nordul Moldovei îl numeau ‹‹Roș-Împărat››, pentru că avea părul bronzat. El este acela care-a întemeiat orășelul Mihăileni, de la vechea frontieră spre Bucovina, colonizându-l mai ales cu evrei. 

 

A mai văzut alaiul lui Cuza Vodă, trecând pe ulițele noroioase ale Bacăului, într'o caleașcă condusă de surugii călări pe opt cai înaintași. Domnitorul, în călătoria ce făcea prin Moldova, urma să fie găzduit în casele boerului Docan. Surugiii, după obiceiul lor, goneau ca vântul. Când ai cotit peste podețul din fața curților boeruiui băcăuan, roțile de dinainte au luat tot podețul, prea șubred, iar caleașca a rămas în șanț. Speriați că s'a întâmplat o nenorocire, s'au repezit toți slujitorii din ogradă și chiar boerii, care așteptau în ceardac. În cele din urmă l-au ridicat pe umeri pe Vodă și astfel l-au dus pe sus, până în casă. 

 

Un doboșar - de altfel singurul care era în tot Bacăul, spune Moș Iancu - fusese pus de boerul Docan să stea la poartă și să bată toba când o sosi Domnitorul. Cuza-Vodă, făcând mult haz de această întâmplare și de primirea neașteptată, dădu un semn cu mâna doboșarului, ca să înceteze. Dar nu-i putu potoli zelul. Plin de entuziasm, doboșarul nu observă ordinul Domnitorului, continuând să bată mereu cu mare larmă, până ce Vodă intră în casă. Așa se călătorea pe acea vreme, așa erau ulițele orașelor de provincie și chiar ale celor două Capitale... - ne spune Moș Iancu.”

CUM SE AJUNGE LA ADÂNCI BĂTRÂNEȚI

„Moș Iancu povestește multe. Vom spicui poate, altă dată, din amintirile sale. Deocamdată relevăm că bătrânii din Str. Sinagogii nu s'au despărțit nici o zi, în cursul lungii lor căsnicii; se culcă devreme, se scoală de dimineață. Asta-i regula vieții lor. N'au pierdut nici o noapte în petreceri fără de rost, afară de câteva seri cu prilejul unor evenimente în familie: căsătorii, etc. N'au ținut niciodată și nu țin nici azi vreun fel de dietă. Mănâncă de toate: carne și legume... Nu și-au făcut nici când vreo analiză medicală.

- Dar și părul tău de aur...

 

- Nu e bine ca omul să știe când e bolnav! - îmi spune cu filosofie moș Iancu. Eu și cu baba mea spunem mereu că suntem sănătoși... Și poate de aceea și suntem! Când începi să te vaiți și să te cocoloșești, nu e bine... Am auzit că este un doctor mare la Paris, care vindecă pe bolnavi, punându-i să spuie că sunt sănătoși... Cred că dacă dimpotrivă ar sili pe un om sănătos să zică, în fiecare zi: ‹‹Eu sunt bolnav! Eu sunt bolnav!›› și dacă l-ar mai îndopa cu doctorii, omul s’ar îmbolnăvi la sigur .

- Deci ce sfaturi dai d-ta tinerilor, ca să ajungă sănătoși până la adânci bătrâneți? - am întrebat pe Moș Iancu.

- Trebuie să muncești, să nu fii leneș, să nu-ți frămânți sufletul invidiind pe alții, să nu pierzi nopțile, să fii cumpătat în toate și mai presus de toate să-ți spui, în fiecare zi, ca o rugăciune: ‹‹eu sunt pe deplin sănătos, nu mă doare nimic!››.”

 

Continuarea aici...

 

Sursa: articolul “De vorbă cu moșnegii” – semnat Alex F. Mihail – publicat în numărul din 21 august 1935 al revistei “Realitatea Ilustrată”

---