Vă
invit astăzi să facem o incursiune în cotitianul perioadei interbelice. O vom
face prin intermediul unor articole publicate în revistele ilustrate publicate în acea perioadă. Titlurile articolelor propuse vă vor invita –
sunt sigur – la lectură:
Marele Voevod Mihai la bazinul cu valuri, Enescu este cunoscut în România; dar
în străinătate e celebru..., Quadrupleții din Pătârlagele – Patru copii
de-odată!, Premieră: “La Lozul Cărăbușului”, Actualitatea sportivă, Catastrofa
din Gorj:
“Publicul capitalei cunoaște desigur excelentul loc de
recreațiune, răsărit de câțiva ani în mijlocul Bucureștilor, centru de
amuzament și de higienă estivală. E vorba de bazinul cu valuri maritime “Lido”, din Bd. Brătianu, una din cele mai moderne
instalații de specialitate din Europa. Actualmente, unul din oaspeții cei mai
credincioși ai bazinului cu valuri “Lido", este Marele Voevod Mihai, care vine aci pentru
a învăța technica înotului. Maestrul principelui moștenitor este d. Focșa,
care l-a inițiat în arta natației, și elevul regal dovedește pe zi ce trece
aptitudini din ce în ce mai frumoase pentru acest sport. În medalion: Voevodul înconjurat de câțiva vizitatori ai bazinului;
jos stânga: Voevodul urmărit de două vizitatoare ale bazinului “Lido"; jos dreapta: Marele Voevod ia o lecție pentru
planșă." (“Realitatea Ilustrată” – 30 iunie 1932)
Enescu este cunoscut în România; dar în străinătate e celebru...
“Revista pariziană “Le monde musical", publică o
frumoasă biografie a lui Georges Enesco, cu prilejul cursului de interpretare ținut de marele nostru violonist la “Ecole normale de musique de Paris“. Mulți
români nici nu bănuiesc ce înseamnă numele Enesco la Paris... Este adevărat că
noi ne mândrim şi îl iubim pe marele nostru artist. Totuși el ne face, peste
graniță, o cinste mult mai mare decât ne închipuim. Dacă bucureștenii îl
iubesc, parisienii îl adoră. Enescu este cunoscut în România; dar în
străinătate e celebru. Este caracteristică reclama pe care o fac marii
fabricanți de coarde pentru marfa lor: “Enesco cântă numai pe coardele noastre”
- se laudă ei. Am văzut un anunț într’un ziar parizian, conceput astfel: Iată într’adevăr o splendidă trinitate: cei trei mari
violoniști ai lumii! Dar Enescu este mai cu seamă apreciat în înaltele foruri
musicale din capital Franței; acolo este cunoscut nu numai ca violonist, ci și
ca pianist, violoncelist, compozitor, șef de orchestră... “Casals și Enescu
sunt cei mai mari muzicieni actuali!” – se spune. Iar unii pun chiar în
frunte pe Enescu.
O întâmplare fericită face să ne cadă în mână o fotografie din copilăria marelui compositor. Este o fotografie - credem - inedită.
Poate că nici maestrul nu a știut despre existența ei și va avea o surpriză
văzând-o reprodusă, pentru prima dată, în “Realitatea Ilustrată”. Fotografia pe
care o publicăm este mai cu seamă interesantă prin faptul că reprezintă pe
“micul” Enescu așezat pe două perine, puse anume pe scaun, pentru ca astfel
copilul să ajungă bine la masă, spre a-și nota ideile muzicale.” („Realitatea Ilustrată" – 30 august 1930)
Quadrupleții din Pătârlagele - PATRU COPII DE-ODATĂ!
“PATRU COPII DE-ODATĂ nu e un titlu de film! Pentru cele
cinci Dionne s'a ticluit un scenariu, iar banda am vizionat-o de curând
într’unul din cinematografele din centru. Se chema: “CINCI COPII
DE-ODATĂ!". Fără să își fi pus în gând să concureze America (ar fi o
utopie, în oricare domeniu), Mihai Gerea -
zămislitorul celor patru gemeni din Pătârlagele, acum o persoană, oricum,
celebră, are dreptul să ceară totul pentru odoarele minuscule, cărora le-a
dăruit viața! Chiar să fie filmate, în cadrul artistic al unui scenariu de
cinema! (...) Sărmanul om, sărac lipit, avea destule odrasle prin
preajmă-i. În începutul de căsnicie ce l-a pornit cu Smaranda Floare, Mihai
Gerea aducea cu el patru țânci iar ea, zestre de pe urma altor doi bărbați -
Constantin Căpriş și Radu Soare - împlinea jumătatea duzinei: Șase la un loc!
Dacă așteptau cumva vreo minune, apoi nu dinspre partea copiilor o adăstau!
Guri destule pentru codrul de mămăligă și fiertura puțină de pe vatră!
Le-am văzut casa, ograda, mica șiră de paie... Vremuirea
cea mai amarnică: sărăcia, și-a lăsat urmele, săpate adânc. Și citești bine de
tot în toată așezarea aceasta, o gospodărie de munte, că nu copilași își doreau
oamenii aceștia. Când l-a primit soț în fața firii pe bărbatul al treilea,
Smaranda Soare și-a dorit o viață nouă, o rostuire alta decât până atunci...
Avea nevoie de un braț vânjos alături de ea, care să desțelenească pământul
puțin, să aducă pâine pentru gurile flămânde.
- În satul nostru - îmi spune ea - afli un chip să
hrănești șase copilași. Ne-am întovărășit cu gând să ne creștem copiii. De-acu,
alții nu mai așteptăm... Nici eu, nici omul meu... Acu, cică or să ne dee
pământ și loc de casă...
- Odată cu copiii și norocul...
- De copii nu ne pare rău... Că micuții cresc și multe nu
le trebuie... Dac'a vrut Dumnezeu! Ploaie să fie la vreme și pâine...
- V'ajută și cei mari! Mai trimit și sufletele milostive,
de prin țară!
- Au trimis, nu-i vorbă! Dar tot lucruri de prisos!
Are dreptate femeia. Le trebuiesc oare, în clipa de față,
celor patru păpuși, ghetuțe, rochițe de mătase, training-uri, jucării ? Micuții
nu s'au dumirit încă de minunea vieții, care le pulsează în inimioarele cât
lăstunii. Ochișorii lor, atrași de lumina întraurită a soarelui, se întorc înspre ferestre, asemeni florilor din glastre. Simplu fototropism! Mai mult nu
încearcă prichindeii, decât să îngurgiteze laptele din lingurițe, de opt ori pe
zi!(...)” (“Realitatea Ilustrată” – 17 martie 1937)
Premieră: “La Lozul Cărăbușului”
“Cărăbușul” ne oferă un nou spectacol foarte distractiv.
Pe spiritul și fantezia inegalabilului nostru autor de reviste N. Kirițescu,
dragostea pentru frumos a lui C. Tănase a brodat o revistă care este o
adevărată desfășurare feerică și spirituală. Revista se bucură de o distribuție
excelentă. În fruntea ei strălucește C. Tănase, acest incomparabil cupletist al
nostru (sus, stânga în “Clownul”). Alături de d-sa Mia Apostolescu s'a afirmat definitiv
ca un mare talent revuistic (jos, stânga). De la cupletul savuros, până la
romanța sentimentală, de la dansul excentric până la valsul vienez, blonda stea
a “Cărăbușului” trece printr’o serie întreagă de roluri care obțin succese
extraordinare. Mia Apostolescu este astăzi, fără îndoială, cea mai bună
interpretă de revistă de la noi.
D-nele Elena Zamora – voce minunat de fină (jos, dreapta),
Lizica Petrescu – eleganță admirabilă (jos, mijloc), Lulu Savu și Vera Violete,
d-nii Niculescu-Buzău savuros și spiritual, N. Stroe - din succes în succes
(notă: cel care avea să devină parte a celebrului duo Stroe și Vasilache), A. Munteanu – fizic și voce admirabile, S. Giugariu,
Milian, Glodariu, Giovanni și - mai ales – formidabilul duo de dansatori
berlinezi Ramée și partea coregrafică aranjată de prof. Willy, contribuie la
succesul strălucit al spectacolului de la Cărăbuș.” („Realitatea Ilustrată" – 30 iunie 1932)
Catastrofa din Gorj
“La Rădinești Gorj, probabil din pricina alunecării straturilor de pământ, o parte dintr’un deal s'a prăvălit, formând o prăpastie adâncă, în locul mai
înainte cultivat. Din pricina deplasării terenului sunt amenințate cu
prăbușirea mai multe case din sat. Ele au fost evacuate. Fotografiile noastre
înfățișează câteva aspecte ale nenorocirii din Rădinești.”
(“Realitatea Ilustrată”
– 10 februarie 1937)
Actualitatea sportivă
“Campionatele
de natație s'au desfășurat săptămâna trecută cu un frumos succes. În
fotografiile noastre vedem: o săritură a lui Lascu, pe Atilla Kelemen care a
fost supranumit “Fenomenul de la Tg. Mures" și pe Lilly Iszak - campioană
națională la 100 m. liber.
Duminică s'a dat
plecarea concurenților în cel de al 12-lea circuit “Principele Nicolae"
(fotografia de sus).
Tot duminică s'a
disputat matchul militar dintre Cehoslovacia și România. Fotografia alăturată
reprezintă o fază din match. Rezultatul a fost nedecis.
Concursul hippic de la Brașov s'a bucurat de un frumos
succes. Un public select în frunte cu M. S. Regina Maria și Arhiducesa Ileana a
asistat la alergări. Fotografiile noastre reprezintă o săritură la un obstacol,
Regina Maria și Arhiducesa Ileana sosind la concurs și prezentarea
concurenților civili.” (“Realitatea
Ilustrată” – 2 septembrie 1934)
În august 1930, deschiderea unui bazin de înot cu valuri – apreciat a fi primul de acest fel din Europa, a fost pentru protipendada Bucureştiului un eveniment nemaipomenit. În acel loc, pe vremuri existase un lac cu lebede, şi s-a vrut să se păstreze oarecum specificul zonei. (sursa Ioana Angelescu, una dintre actualele moştenitoare). Îniţial, clădirea ridicată în 1928, cam în acelaşi timp cu naşterea celui mai modern bulevard al capitalei – Magheru, era dedicată birourilor, la parter fiind reprezentanţa firmei Ford. Proprietarul său, doctorul Constantin Angelescu Monteoru fiind înalt demnitar al statului, fost Ministru al Învăţământului şi primul ambasador al României la Washington, nu putea risca „imaginea” sa dechizând un hotel, pe vremea aceea ele fiind rău famate.
RăspundețiȘtergereÎn 1930 arhitectul Ernst Doneaud, cel care a proiectat clădirea iniţială, a adaptat-o pt. a fi un hotel de cea mai înaltă clasă, la care a adăugat şi ANEXELE între care făcea parte pe lângă restaurant, grădină şi Bazinul Lido, denumit aşa după staţiunea Lido di Venezia (din laguna Veneţiei), primul loc din Europa unde, prin sec. XIX s-a născut moda băilor de soare. Tot acum hotelul a primit numele Lido, după vestitul ştrand. Este primul hotel din România unde a fost făcută o sală de sport cu cele mai moderne aparate de gimnastică şi masaje electrice.
Totul era de un lux exorbitant. Bazinul de 500 m² era placat cu gresie albastră şi albă, avea sub apă reflectoare cu diferite culori, instalaţie de producere a valurilor, pe un perete erau 5 mozaicuri enorme cu scene marine, pe alt perete un ecran rulant unde se făceau proiecţii, prin boschetele grădinii busturi din marmură. Pentru antren frumuseţi celebre (plătite tare GRAS) ca Miss Austria, Miss Serbia, Miss Turcia, Miss București se scăldau, de fapt îşi expuneau trupurile, spre deliciul publicului, După ora 18 ştrandul, terasa şi restaurantul erau gazda zilnicilor petreceri dansante, cu înflăcărate dansatoare profesioniste pe scenă şi antrenul muzical susţinut de formaţii celebre, cum ar fi cele de Jazz - Elly Roman şi Johny Morris. Scriitoarea Cella Serghi, vorbeşte despre bazinul Lido în romanul său „Pânza de paianjen”.
Ei, au venit noile timpuri în care deviza forte era: ce-i al tău e şi al meu, dar, ce-i al meu e numai al meu.
În 1950 hotelul a fost naţionalizat, şi a devenit pentru un timp gazda aviatorilor sovietici. În 1958 a devenit din nou hotel, cu acelaşi nume, spre indignarea preşedintelui Prezidiului Marii Adunări Naţionale - dr. Petru Groza, care a adresat un memoriu Comitetului Central al PMR, că este inadmisibil ca ONT – Carpaţi să păstreze numele unui bazin de înot, cu un renume destul de dubios, în loc ca hotelul primească numele unui personaj din istoria ţării. S-a schimbat doar firma de neon, respectiv ONT - Carpaţi. Dar numele hotelului a rămas identic, deoarece s-a găsit un subterfugiu, respectiv argumentul că este mult prea costisitoare schimbarea întregii vesele şi linjerii, ce purtau numele Lido. Mai târziu, hotelul a devenit una dintre bazele Securităţii, unde oaspeţii străini erau atent supraveghaţi şi mai ales ascultaţi cu microfoane ascunse până şi în scrumierele de pe mese.
Hotelul Lido a întrat în posesia vestiţilor milionari - fraţii Păunescu, la inceputul anilor ‘90, printr-o privatizare dubioasă, ilegală, şi în tot acest timp ştrandul Lido şi-a continuat activitatea, evident nu cu atmosfera de lux ostentativ, dar totuşi un loc de referinţă pt. protipendada vremii. Ceva mai târziu, în 1993 moştenitorii REALI au deschis proces de succesiune fraţilor Păunescu, judecându-se timp de 17 ani ca să arate înşelătoria şi să obţină în cele din urmă dreptul lor succesoral, perioadă în care bazinul nu a mai funcţionat, s-a degradat, aşa ca din păcate sutele de clădiri de importanţă istorică, aflate în Bucureşti, cele mai multe cu „BULINĂ ROŞIE” (deci periclitate la un eventual cutremur)
Vreau și eu la Lido. La cel din anii '30. :)
Ștergere