O noapte în “cartierul amorului tarifat”

Însoțiți de reporterii interbelici am cutreierat în articolele anterioare două dintre locurile rău famate ale Bucureștiului interbelic. Am fost împreună la pas prin Mahalaua Dracului și am aruncat o privire în lumea Mandravelei – răspântia blestemată de la periferia Capitalei. Mai apoi am făcut o altă călătorie în timp, prin lumea “vânzătoare de plăceri de-o clipă” de altădată: Vestalele din Cartierul Griviței. Să nu credeți însă că lumea tavernelor insalubre și a cârciumilor cu “program și cu femei de consumație” era proprie doar Capitalei. Articolul “Aspecte ieșene: În cartierul amorului tarifat” semnat de C. Luca-Iași și publicat în numărul din 26 august 1936 al revistei “Ilustrațiunea Română” ne dezvăluie povestea unei nopți petrecute într-unul din cartierele ieșene ale plăcerii mizere:

 

 

“Strada Gării, ziua atât de pașnică, străbătută doar de puținii pasageri ce pleacă sau vin la lași, odată cu apropierea nopții capătă un aspect cu totul nou, necunoscut chiar multor ieșeni. Cu cât înaintează noaptea, cu atât această stradă, lungă de cel mult două sute de metri și cu o sumedenie de cârciumi și “bodegi” cu aspect îndoielnic, îngrămădite una în alta, începe să se însuflețească. Aici vine drojdia orașului să-și “topească” gologanii, câștigați într'un fel  sau altul. Din toate aceste localuri, cu ușile deschise în lături, izbucnește în stradă câte o melodie atât de schilodită încât este peste putință să ghicești ce e. Iar prin stratul gros de fum de țigară ce plutește peste capetele chefliilor de la mese, se distinge pe un fel de scenă improvizată în câte un colț, “cântăreața” plătită de patron cu 20 - 30 de lei pe noapte “și masă”, ce-ți ia auzul cu vocea-i spartă și răgușita de băutură și țigări (căci în pauze “cinstește" și ea cu clienții, strânși de grațiile-i fade, spre a mări consumația). Iar dacă vre'un străin mai “slab de înger” se lăsa ispitit să intre în vreo cârciumă din acest “Broadway” al mizeriei, în zori de zi se trezește în stradă cu buzunarele întoarse pe dos, dormind pe trotuar, apoi o ia rușinat spre comisariatul de poliție, spre a se plânge că a fost buzunărit.

Spre a-mi da seama mai bine de cele ce se petrec în acest cartier cu renume prost, mi-am pierdut și eu o noapte colindând tavernele. Abia făcusem câțiva pași, când din umbra unui gang se desprinse o femeie vopsită țipător și mă atinse cu cotul, suflându-mi fum de țigară în față:

- Încotro, drăguțule?

Am intrat în vorbă cu ea. O cheamă Veronica Popa. Tip de femeie voinică de țară, aducând mai mult a bărbat, cu fața pătrată și maxilarele puternice.

- Sunt din județul Lăpușna (notă: județ situat în partea estică a României Mari, în centrul Regiunii Basarabia). Acum vre'o șapte ani am avut și eu o dragoste cu un flăcău din sat de pe urma căruia mi-a rămas și “un copil de fată-mare". Într'o bună zi, Vania, căci așa-l chema, a plecat la pădure după lemne și un trunchi, căzând peste el, l-a omorât pe loc. În zadar am țipat și m'am zbătut. Satul a început să mă arate cu degetul și în cele din urmă, de rușine, am plecat încotro am văzut cu ochii. Am ajuns la Iași fără o para chioară în buzunar și după vre'o două zile “de foame”, am intrat „la stăpân”, cu două sute de lei pe lună și câte o zdreanță veche de-a “coanei”. Și așa mi-am mâncat viața, până acum vreo două luni, frecând la dușumele și spălând vasele pentru un blid de mâncare și câteva “bulendre”, până când mi-a deschis capul o prietenă. Acum stau cu ea într'o cameră “particulară” și… “fac trotuarul".

- Și asta crezi d-ta că e viață? – o întrerup eu. Nu atunci îți “mâncai” viața ci acum.

Ea mă privi crunt și-mi răspunse cinic:

- Așa-mi place! Acum sunt liberă și fac ce vreau. E câștig mai ușor. N'ai să mă înveți d-ta ce să fac și ce nu!

Și pripit:

- Vine “curcanul”! - și o zbughi pe gangul întunecat.

Privii în direcția în care îmi arătase. În adevăr, de după colț venea agale sergentul de stradă, iar Veronica probabil că nu era tocmai în regula cu “condicuța” și nu voia să dea ochii cu el.

 

Veronica Popa din Lăpușna:
- E câștig mai ușor...

La câțiva pași numai, în plină lumină, un alt grup. Două “păsări de noapte” cu “protectorul” lor nici nu se sinchisește de sergentul ce trece pe lângă ele, parcă nici nu le-ar vedea: se cunoaște că au parafa autorizării “legale”... Una din ele, slabă și prăpădită, tușește de ți se zburlește părul pe cap. I se citește pe față activitatea nefastă a microbului tuberculozei, consecință a nopților pierdute în orgii. Fără să vreau, gândul îmi alunecă privind-o la tovarășa ei de meserie, Veronica. Unde-i acum să vadă și ea ce o așteaptă în viitor? După ce i sa mai potolit tusea, această biată epavă aprinse o țigară și după ce trase de vreo două ori din ea, înăbușită de un nou val de tuse, o aruncă înciudată, blestemând:

- Nici o țigară nu am parte să mai fumez, fire-ar...

 

O cheamă Sonia Păduraru și “practică meseria” de vre'o... douăzeci și doi de ani, sau în limbajul ei “numai” dinainte de răsboi. E “veterană” și trăiește din mila “colegelor” mai tinere. În fiecare seară iese pe trotuar din obișnuință, iar ziua doarme. Astfel de nenorocite întâlnii cu zecile în această noapte.

 

Tocmeala...
La mijloc "veterana" Sonia Păduraru

Era ora 7 dimineața și mă pregăteam să pornesc spre casă când îmi atrase atenția un grup, pe o stradelă dosnică de lângă gară: un țăran între doi tipi ce gesticulau și păreau gata-gata să se încaiere. Am înțeles imediat situația și am dat buzna între ei. La apropierea mea, cei doi s'au strecurat.

- Păi da! Știu eu ci or fi vrut? Eu am vinit la Eș, la spital, la Sf. Spiridon și când am ieșit din gară, m'o oprit unu din ei și din vorbă în vorbă i-am spus undi mă duc. El o zâs că mergi și el cu mini că are și el un frate acolo. Pi drum, el o găsit un portofel cu bani și mi l-o dat mie, să-l ascund în brâu și mai încolo să împărțim. În urma noastră venea celalt, cu limba scoasă de un cot, văitându-se că o pierdut un portofel cu “bani americănești”. Când m'o întrebat, eu i-am spus că n'am găsit nimic. El parcă era turbat. Sărea la mine:

...și astfel a scăpat bietul om de doi maeștrii
ai furtului prin "sistemul grant"

- Unde-i portofelul cel “de găsit”?

- lote-l! Și desfăcându-l, căzură din el câteva bucăți de ziare.

- Ai văzut ce bani “americănești” aveau pungașii în el? Ei ți-ar fi luat banii d-tale și te-ai fi trezit cu hârtiile astea în loc.

- Ptiu! Bătu-i-ar crucea! – făcu țăranul dumirit. Unde dau eu acu di dânșii să-i scutur o leacă!

Și astfel a scăpat bietul om de doi maeștri ai furtului prin “sistemul grant".