De ieri și de azi: “Vestalele" din carierul Griviței

Recomandări:

“Vestalele" din carierul Griviței

Însoțiți de reporteri interbelici am cutreierat în articolele anterioare două dintre locurile rău famate ale Bucureștiului interbelic. Am fost împreună la pas prin Mahalaua Dracului și am aruncat o privire în lumea Mandravelei – răspântia blestemată de la periferia Capitalei. Astăzi vă invit la o altă călătorie în timp. De această dată vom însoți un reporter din anul 1933 al revistei “Ilustrațiunea Română” – din păcate acesta va rămâne anonim pentru noi, articolul nefiind semnat – în lumea “vânzătoare de plăceri de-o clipă” de altădată:


Gara de Nord… Acolo se dă asaltul. Cu zecile de trenuri de zi și de noapte sosesc provincialii care nu știu unde să descindă. “Iat-o pe Leoaica”, o brună nostimă, prinzând victima în laț chiar de pe peron:
- N'ați dori o cameră simpatică și convenabilă? - șoptește ea insinuant.
Omul o privește lung, cântărind-o… Întreaga ei ființă respiră cele mai dulci promisiuni.
- Da, dacă o fetiță dulce mi-ar ține tovărășie…
 
Omul s'a prins în laț, căci nu-i dus într'o cameră de hotel ci într'o casă cu aspect onorabil de pe str. Atelierului. Alături e o bodegă și stăpânul, care a prins “mișcarea”, a și trimis băiatul să întrebe ce dorește domnișoara. Astfel se încheagă începutul de petrecere ce o să continue la cârciumă și are să sfârșească cu devalizarea călătorului. Ultima victimă a “Leoaicei”, un arendaș din Romanați, când s'a văzut fără nici o lețcaie, a început să facă scandal. Dar o lovitură de sifon dată în cap l'a prăbușit la pământ într'o baie de sânge.
 
Dar nu numai la beție sunt storși oamenii veniți din provincie. Deseori prin încăperile prostituatelor se încing jocuri de noroc. Noul venit e lăsat să câștige la început, până ce setea de bani îi este ațâțată. Mai târziu i se dă “lovitura” și la cea mai mică obiecție e scos în ghionturi și asvârlit în stradă. Circumscripția 33-a e ocupată aproape numai cu astfel de evenimente. Ar fi de folos ca în gară, prin placarde, să se atragă atenția celor fără experiență asupra pericolului care-i amenință, căci veșnic doi ochi frumoși și un trup ispititor vor trage în cursă bietele victime.

Alte specimene ale cartierului sunt femeile care bat strada de dimineața până la orele târzii ale nopții. Nicăieri, pe o porțiune atât de scurtă ca între gară și Matache Măcelaru n'ai să întâlnești atâtea hoteluri. Sunt presărate aproape unul lângă altul și din ganguri vezi ieșind la scurte intervale femei ce stau la pândă… Sunt în regulă: au carnetele vizate. Dar ce disgrațios și încărcat de cinism este gestul lor de chemare… Intru în vorbă cu o fată care locuiește la hotel “Tranzit”. Mă prefac că o cunosc și că i-am făcut cândva un serviciu, cu prilejul unei razii:
 
- Merg acum mai bine treburile?
- Eh!... Cu ploaia asta.
Fata aruncă un val de salivă printre dinți.
- În ziua de astăzi când mi-am pus și eu mai multă speranță, dar văd că parcă ar fi pierit francii de pe fața pământului! Și trebuie să ții socoteală că eu sunt dintre cele mai dârze. Săptămâna trecută unul mi-a jucat o festă. Îmi tot trecea pe sub nas o hârtie de o mie de lei. Socoteam c’am dat în sfârșit lovitura. În gând îmi și acoperisem cu ea anume nevoi. Dar peste puțin timp, când blestematul a plecat și m'am coborât să-mi plătesc datoria la cameră, portarul a observat că hârtia era falsă. A fost un haz și atâta au râs toți pe socoteala mea că-mi venea să'mi iau câmpii. Mai ieși acum în stradă cu ochii plânși și chipul vânăt, ca de cioclu! N'am mâncat în ziua aceea. A doua zi tot așa… Mai trăiește dacă-ți dă mâna.
- De ce nu încerci să-ți iei un serviciu într'o casă?
- Lesne de zis, dar când te-ai apucat de meseria asta, greu să mai poți face altceva. Ar trebui să te ducă doar cu jugul. Tot nădăjduiești mereu că are să-ți apară într'o zi în cale omul care să-și deschidă larg băierile pungii și vremea trece și datoriile se îngrămădesc una peste alta.
 
Un zâmbet tragic se încrustase pe chipul fetei. Dar deodată, ochii i s'au aprins iar colțurile buzelor i s'au arcuit în sus, umplându-i de zâmbet obrajii. Zărise omul pe care n'ar fi vrut să-l scape din mâini.



Astfel, prin preajma vitrinelor, printre trecători, pe bordura trotuarului, răsar mizerele vânzătoare de plăceri de-o clipă. Pe strada Atelierului, în fața hotelului Moldova, roiește un grup întreg. Văzându-le apărând pe toate deodată, sergentul din post e apucat de o veselie subită. Se ia cu ele la hârjoană, prefăcându-se că le izgonește în interiorul curții. Cu bastonul de cauciuc le atinge ușor coapsele și ele scot țipete ascuțite întovărășite de hohote prelungi de râs. Mai încolo o tovarășe de breaslă stă de vorbă cu un bătrân zdrențuit. Bărbatul e beat și femeia repetă de câteva ori, privindu-l în ochi, suma la care are pretenție. Cu toată amețeala, omul dă din cap negativ. Plictisită, ea îi aruncă o sudalmă și se alătură de grupul celorlalte.

Cu venirea serii mișcarea se accentuează. Profesionistele sunt atunci mai în largul lor. Trag de mână, șoptesc cuvinte dulci, pline de promisiuni… Chiar trecătorul fără bani se hazardează adesea și atunci are de-a face cu “protectorul”, care smulge clientului, fără milă, haina de pe umeri. E de ajuns un strigăt al fetei ca el să și apară. Tot el are însărcinarea să pândească raziile și la un șuier sau semn convențional, zeci din aceste rămășițe ale străzii năvălesc prin pivnițele și magazinele oamenilor căutând ascunziș. Numai cele cu carnetul vizat rămân stăpâne pe teren. Iar când oamenii poliției se depărtează, mișcarea reîncepe mai vie, pătrunsă parcă de noi puteri.”



Nu pot să închei altfel decât gândindu-mă că nici în această lume – de ieri și de azi – a vânzătoarelor de plăceri moravurile nu se schimbă, chiar dacă anii trec și chiar dacă fețele sunt altele. Concluziile reporterului din perioada interbelică sunt la fel de actuale cred și astăzi:
 
Ce crunt batjocorim în plin văz un mister al naturii în care sufletele ating cea mai perfectă înțelegere! Cum te doare, în momentele de luciditate apariția tinerei fete, cu chipul zugrăvit strigător, care te invită să-i cumperi grațiile! La un pahar de vin își spune povestea vieții ei, care e aproape aceiași cu a mai tuturor “profesionistelor”. A crezut în frumusețea, curățenia și statornicia dragostei, dar a fost înșelată… Și n'a pornit pe drumul de iad al prostituției după prima deziluzie, ci târziu, când toate visurile, rând pe rând, s'au năruit. Ce mulțumiri are în viața de acum?... Niciuna… Trăiește… Dar de pe urma prăbușirii morale a atâtor ființe s'a ridicat o clasă care le stoarce cu cea mai nemiloasă furie: cea a proxeneților. Nici nu ne dăm seama ce bine organizată este această armată de declasați. Ea populează arterele principale ale Capitalei cu “marfa” umană pe care n'o pierde din ochi, ca să-i poată veni “în ajutor” la nevoie.”


Sursa: articolul “Vestalele” din cartierul Grivița" - nesemnat – publicat în numărul din 21 iunie 1933 al revistei Ilustrațiunea Română

8 comentarii :

  1. Vremurile de atunci sunt şi acum, chiar daca putin mai sofisticate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tot ce-a fost ori o sa fie/In prezent le-avem pe toate... a spus poetul!

      Ștergere
  2. In acele timpuri ,anii 1920 - 1950 ,totul era simplu .Astazi, catelele in calduri,nimfomanele si curvele de lux,au devenit mari ' doamne " .

    RăspundețiȘtergere
  3. Casele de toleranţă din Bucureştiul interbelic şi antebelic erau la nivel europen, concurând chiar cu Amsterdam şi Frankfurt. Cele înregistrate funcţionau legal, de la finalul secolului XIX, dar pe lângă existau hanuri, locuinţe, varieteuri, cluburi de noapte, unde prostituţia se practica clandestin de către femeile „fără condicuţă”. Dacă în 1875 existau 243 prostituate înregistrate, în 1898 erau 354, iar după 30 de ani numărul lor a crescut de zece ori.
    Bordelurile aveau ca semn de recunoaştere, culoarea roşie a felinarului, se spune că iniţial ar fi datorată lămpilor roşii purtate de lucrătorii de la Căile Ferate, lăsate la uşă atunci când intrau, pt. a fi găsiţi uşor dacă era nevoie de ei. După alte surse, se crede că lampioanele roşii, ar fi fost inspirate de cele ale bordelurilor din China antică. Culorile însă erau diferite în timpul Primului Război Mondial, bordelurile din Belgia şi Franţa foloseau albastru pentru ofiţeri şi roşu pentru gradele inferioare.
    Nu exista sector al Bucureştiului care să nu aibă câte cinci, şase bordeluri”, diferite după loc şi „salariatele plăcerilor”. Prostituatele de lux se găseau în special pe Bulevardul Ferdinand şi Elisabeta, pe străzile Ion Câmpineanu sau Academiei şi în cabareturi precum Alhambra, Chat Noir, Moulin Rouge sau restaurantele hotelurilor scumpe din acea perioadă precum Lido, Continental sau Ambasador. Erau şi diferite hoteluri de lux precum Princiar, care era situat pe Bulevardul Elisabeta, aproape de Primăria Capitalei de astăzi, Bristol, Union, Splendid sau Bulevard. Cel mai vestit cartier al plăcerilor era Crucea de Piatră, aflat între Poşta Vitan şi zona Dristor de astăzi. Şi regele Carol al II-lea frecventa bordelurile, mai ales de pe strada Brezoianu.
    Melodia lui Ion Vasilescu „Fetiţe dulci ca-n Bucureşti”, nu se referea la doamnele care se plimbau doar în trăsuri, sau la muncitoarele modeste ci la „slujitoarele plăcerii”.
    La sfârşitul anilor 50 s-a înterzis legal prostituţia, începându-se reeducarea elementelor care nu corespundeau noii morale marxist-leniniste, regimul comunist le-a băgat pe prostituate în „câmpul muncii", ca muncitoare în fabrici, taxatoare la tramvai, multe dintre ele au fost racolate de securitate.
    Subiectul este tratat şi in literatura, romane ca de ex. N.D.Cocea - „Pentr-un petec de negreaţa”; O. Dessila - „Bucureşti, oraşul prăbuşirilor”; C. Petrescu - „Calea Victoriei”; G.M. Zamfirescu - „Maidanul cu dragoste”, sau poate cel mai cunoscut exemplu nuvela lui Mircea Eliade, „La Ţigănci”. (sursa internet)

    RăspundețiȘtergere
  4. „Fetiţe dulci ca-n Bucureşti”, tot pe Griviței le găsești! Mulțumim JMC!

    RăspundețiȘtergere