Iernile de altădată: Începuturile schiului în România și paradisul de la Bâlea

România este o țară în care relieful montan ocupă o pondere însemnată. Cu toate acestea, petrecerea timpului liber prin practicarea sporturilor de iarnă a fost un apanaj al claselor aristocratice până pe la sfârșitul anilor ’30. 

 

Sinaia: Leagănul sporturilor de iarnă

 

Primele “pârtii de schi” din România au fost probabil cele amenajate pe pajiștea din fața castelului Peleș din Sinaia. Sinaia a fost de altfel în perioada interbelică – și așa a rămas până azi – centrul sporturilor de iarnă din România.

---

---

În deceniul al treilea al secolului trecut, sporturile de iarnă au început să atragă tot mai mulți entuziaști. Tinerii acelor vremuri, mereu în căutare de modalități mai puțin costisitoare de a-și petrece vacanța, au descoperit farmecul cabanelor și al refugiilor montane.

Reportaj din 1935: „Casa de adăpost” de pe Bâlea

Vă invit să retrăiți atmosfera unei vacanțe de iarnă din anul 1935, însoțind un grup de tineri în Munții Făgăraș, așa cum era descrisă în revista Realitatea Ilustrată:

„Trenul de Sibiu nu te duce decât până la Cârța iar în sătulețul cu numele atât de comic te așteaptă omul de încredere al societății sportive din Carpați. O sanie trasă de doi armăsari puternici străbate minunatul drum prin valea Oltului, până la ultima casă din Cârțișoara, care bineînțeles că e căsuța pădurarului - de unde începe urcușul spre munții Bâlea.”

"Casa de adăpost" de pe Bâlea

Drumul spre înălțimi

 

Călătoria nu era lipsită de peripeții sau de efort fizic intens:

"De aici începe împărăția brazilor și drumul duce printr'o pădure nesfârșită, unde copacii sunt acoperiți din belșug cu nea, iar serpentinele îngropate într'o zăpadă moale și adâncă. Numai semnele albe și roșii de pe copaci, ne arată calea spre înălțimi - din fericire, societatea skyorilor îngrijește ca aceste semne să fie mereu împrospătate și vopsite cu ulei.

 

Din când în când dăm peste urme de lupi, care dovedesc existența acestei fiare pe acele meleaguri. Iarna aspră gonește lupii - ca în fiecare an dealtfel - spre sat și pădurarul, pe lângă casa căruia am trecut, ne-a și arătat, mândru de isprava lui, blana unei lupoaice de doi metri lungime pe care o ucisese în ajun."

Drumul duce printr-o pădure nesfârșită

 

După un efort epuizant de cinci ore prin zăpada până la genunchi, refugiul apărea ca o binecuvântare:

"După un drum greu de cinci ore prin pulberea de zăpadă, înaltă până la genunchi, se ivește în sfârșit casa de adăpost de pe Bâlea. Vederea ei ne bucură dar oboseala este atât de mare, încât pentru cei din urmă o sută de pași trebuie să ne adunăm toată puterea și voința spre a rezista ispitei de a ne culca în zăpadă." 

Voevodul Mihai alegându-și o pereche
 de schiuri pentru o plimbare în munți
Sinaia 1931

Răsăritul și „ploaia de aur”

 

Recompensa venea a doua zi, sub forma unui peisaj care tăia respirația:

"Totuși această oboseală ne este plătită a doua zi dimineața, la răsăritul soarelui. Întâi se aprinde Piscul Căprioarei, și soarele se ridică ca o făclie, de pe albastrul imaculat al cerului. Încetul cu încetul par să se aprindă și celelalte vârfuri și deodată se revarsă o ploaie de aur, pe toată valea din fața casei de adăpost, iar zăpada sclipește ca diamantul. Frumusețea peisagiului este de nespus și desigur că uităm ca prin farmec orice oboseală." 

Răsărit de soare la Bâlea

Viața de schior: Tumbe și băi de soare

 

Atmosfera era una de veselie contagioasă, unde culorile puloverelor și entuziasmul tineresc dominau muntele: 

"Toată lumea iese pe verandă. Oamenii devin mai gălăgioși și se pornește o defilare de tunici de sport și pullovere multicolore. Ba o făptură, dreaptă ca o lumânare, cu un strigăt de bucurie a și pornit la vale, unde desigur că va ateriza cu o tumbă. Îl urmează alții,  cu mai mult noroc și zăpada imaculată, până mai adineauri, este răvășită de urmele sky-urilor."

Goană pe schiuri

Nu lipseau nici momentele de relaxare sub soarele puternic de altitudine:

"Această distracție nu poate dura însă decât de la 11 la 12 după amiază. La această oră mulți fac băi de soare sau gimnastică, în bătaia caldă a razelor de pe înălțime. Casa de adăpost de pe Bâlea este la o înălțime de peste 1400 de metri. Razele ultra-violete își fac efectul, și poți vedea multe trupuri și fețe înroșite de efectul lor."

Bucuria alunecării

Seara în jurul vetrei

 

Odată cu apusul soarelui, activitatea se muta în interior, respectând însă disciplina sportivă a vremii: 

"Din nenorocire, acest paradis nu durează, acum, în toiul iernii, decât câteva ceasuri, căci soarele începe să apună și umbre lungi se întind peste vale; piscurile s'au stins parcă și cei care până mai adineauri alunecau pe sky-uri, se adună în casa de adăpost.

Aici începe o viață veselă în jurul vetrei. Răsună cântece de ghitară și glasuri calde. Afară, întunericul se lasă, tot mai adânc, dar în sufrageria comună, veselia nu se potolește. Timpul trece cu jocuri, cântece și dans, astfel încât apropierea nopții abia se observă. Însă la 10 noaptea casa de adăpost trebuie să fie cufundată în liniște, conform regulilor sportive, pe care turiștii le respectă cu sfințenie, căci fiecare trebuie să-și rezerve puterile pentru frumoasa dimineață ce va urma, fără îndoială." 

Citeşte şi:

• “Turtucaia – orașul pictorilor”
• “Poveste din Cadrilater: femeile cu crucea pe frunte”
• Povești din Teke – Mecca Dobrogei
• Poveștile Balcicului

Sursa: 

 

• articolul “Paradisul skyorilor din Bâlea, în munții Făgărașului” – semnat “L.M.” – fotografii “L.v.Molnar” – publicat în revista “Realitatea ilustrată” - numărul din 18 decembrie 1935 – disponibil în colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor 

 

---

---