“Și'n vremea ce toți se recreiază, se
odihnesc, se distrează, actorii trebuie să fie la postul lor mai mult
decât oricând în zilele Crăciunului. Căci vine periferia, vin școlarii, vin
acei cari în tot timpul anului nu văd decât exteriorul teatrului; vine
“poporul" să se distreze, să râdă sau să plângă, să aplaude și apoi să
povestească o iarnă întreagă familiei reunite în jurul sobei “ce frumos a fost la teatru". Astfel își începea reporterul Ion Golea articolul “Crăciunul
în lumea teatrului” publicat în revista “Realitatea Ilustrată” – numărul din 21 decembrie 1929.
Constantin. I. Nottara |
„Mi-a plăcut totdeauna să joc de Crăciun, ca și în orice reprezentație ce se dă la Teatrul Național. În afară de satisfacția
ce mi se procura, cu interpretarea rolurilor mele, mi se oferea și prilejul să
contribui cu o mică părticică, laolaltă cu toți colegii mei, la desvoltarea
dragostei ce publicul trebuie s'o capete pentru teatru.
Cu mult înainte de
război, când teatrul tânjea, din lipsă de spectatori, cu toate că se juca numai
de 3 sau 4 ori pe săptămână și nu erau deloc matineuri ca astăzi, poate că
încolțea în sufletul actorului și un alt factor, în afară de grija rolului său,
acela al sentimentului de curiozitate privitor la publicul pestriț ce umplea sala teatrului de sărbătorile Crăciunului
sau ale Paștelui. Pe vremea aceea nu exista repaos duminical și negustorii ca și slujbașii lor, stăteau un an
întreg în prăvălie și nu o închideau decât la Paște și la Crăciun și atunci teatrul era tixit cu copăieri și neamurile
lor feminine, cu tistimele pe cap și cu scurteici în toate culorile și
îmblănite din belșug. Veneau să asiste la teatru cum se joacă Iancu Jianu și
Tunsu Haiducu; să facă reflecții în gura mare și să ia în chip serios parte la desfășurarea lor, din dramele
haiducești, astfel că la un moment dat,
nu se mai înțelegeau actorii pe scenă; era o hărmalaie ca la bâlci, ce deabia
se potolea odată cu lăsarea cortinei și cu entre-actul ce se anunța. Imediat
însă, începea în sală un alt spectacol: copăierii din parter chemau pe nume pe cei
de la galerie; aceștia nu se lăsau mai prejos, și-i chemau și ei la rândul lor,
ba chiar le aruncau câte o căciulă sau două-trei coji de portocale, ba și ceva
coji de semințe de dovleac. Inspectorul teatrului avea mult de lucru, la Paște
și la Crăciun, cu publicul de felul
acesta.Astăzi, reprezentațiile
decurg în ritmul lor obișnuit. La asemenea sărbători și actorii simt o plăcere deosebită să-și desfășoare puterea talentului lor,
în fața unui public ascultător și dornic să se instruiască.”
Citește și: Vedetele de altădată și… primul lor mărțișor
***
DOAMNA MARIA FILOTTI, societară de onoare a Teatrului Național, ne-a dat următorul răspuns:
“Îmi face o nespusă plăcere să petrec
Crăciunul în familie împreună cu rudele mele. Totuși, gândindu-mă la publicul
de care mă leagă atâtea amintiri frumoase și gândindu-mă mai ales la publicul care
frecventează teatrul în zilele Crăciunului, mărturisesc că-mi face o plăcere
tot atât de mare, poate mai mare, să joc în zilele Sfintei Sărbători. Căci sunt mulți acei care nu au prilejul să
vadă teatru decât în zilele de Crăciun. Acei care nu pot să-și permită luxul
de a frecventa teatrul decât de sărbători. Și plăcerea mea se mărește, sufletul
mi se umple de bucurie, la gândul că și eu am contribuit cu ceva la recreerea,
la mulțumirea sufletească a acestora. Dintre toate spectacolele de Crăciun,
acela de la care păstrez amintirile cele mai frumoase, amintiri pe care nu le
voi uita niciodată, este “Romanța".
Citește și: În vizită la Maria Filotti
***
Răspunsul domnului GEORGE VRACA:
George Vraca |
“Actorul
n'are sărbătoare! De când joc teatru
(zece ani), nu-mi amintesc să nu fi jucat de Crăciun. Această bucurie de a fi cu
“ai mei” laolaltă mi-a furat-o teatrul. E drept că mi-a dat altele în schimb.
Totuși, sunt dornic de a petrece un Crăciun așa cum îl făceam în copilărie.
Câtă veselie era în casă!... Astăzi - o zi ca oricare alta.
O amintire plăcută
de Crăciun? Da! Acum doi ani, la Teatrul Național, în prima zi de Crăciun, după
matineu, intră în cabină un țăran voinic
cu nevastă-sa și un copil. Surprins pentru un moment, mă lămurii după câteva
cuvinte. Era fosta mea ordonanță din război, Gheorghe Dumbravă. Venise din
nordul Moldovei, cu nevasta și copilul, să mă vadă. Aflase ceva vag despre
mine, de prin gazete. I-am luat la mine acasă. Mi-a mărturisit că nu-i tocmai încântat de meseria mea. El
se aștepta ca fostul lui ofițer să facă altceva în civilitate. Am încercat să-i
explic că ceea ce fac eu e o meserie onorabilă și frumoasă. Și nu mai întelegea
el un lucru: la teatru mă văzuse că mă
sărutam cu o altă cucoană decât soția mea, pe care acum o avea în fața lui
și o compătimea. La drept vorbind, poate că avea puțină dreptate. Am stat cu
el, până noaptea târziu și m'am simțit
mai bine decât în tovărășia celui mai rafinat intelectual. Acest om m'a
făcut să petrec o zi de Crăciun frumoasă.”
Citește și: Micile superstiţii ale marilor actori
***
D-na MARIOARA VOICULESCU, societară a Teatrului Național, ne-a dat următorul răspuns:
“Am jucat mai totdeauna în zilele
Crăciunului. Noi artiștii, suntem sortiți muncii tocmai în clipele în care
ceilalți se distrează. Nu-mi place să joc
de Crăciun. Un mare sentiment de tristețe se strecoară atunci în sufletul
meu. Am moștenit de la părinții mei, burghezi cu rost și cumsecade, iubirea de
căminul meu, bucuria de a sta acasă și un grăunte de burghezie, care nu aduce
nici o știrbire firii mele de artistă. Caracterul nu mi-e boem. Iată de ce mi-e
drag, într’o zi de Crăciun, să stau în casa mea, împodobită de mine, să stau
lângă copilul meu și lângă ființele pe care le iubesc și să le fac pom de Crăciun.
De aceea, eu care ador teatrul, într’o
zi de Crăciun mă duc să-mi fac datoria cu silnicie. Motivul pentru care
îmi place mai mult Crăciunul căminului?
Ce delicată întrebare și ce greu e să
răspunzi la ea numai în câteva cuvinte. Noi,
femeile, trăim numai prin sentimentele noastre. Când sufletește suntem “singure”,
fără o afecțiune profundă care să ne încălzească viața, atunci iarna e de două
ori mai groaznică, frigul și întunericul de două ori mai mari, totul e
întristare în juru-ți. Nici o ambiție, nici un orgoliu, nici un succes, nu au
putut înlocui vreodată în vreun suflet de femeie această nevoie de tandrețe.
Crăciunul care mi-a găsit sufletul încălzit de o astfel de tandrețe a fost cel
mai frumos, iar în ceilalți ani… Mi-e
groază de iarnă, de frig, de singurătate, mi-e groază de multe lucruri și
iarna sunt totdeauna tristă, mult mai tristă ca vara. Firea începe să se consoleze
de multe amărăciuni abia în primăvară, la primele raze ale soarelui. Sigur și
multe amintiri plăcute. Moș Crăciun
aduce câteodată și celor mari câte un săculeț cu bucurii. Nu ne aduce el prea multe
de teamă că ne va da prostul obicei de fi fericiți.”
Citește și: Primii pași ai teatrului de revistă din România
***
Pe doamna AURA BUZESCU am găsit-o în cabina d-sale, de la “Teatrul Ventura", gata de a intra în scenă pentru actul al doilea din “Melo".
“
- O întrebare din partea “Realității
ilustrate"…
- Întrebare?
- De actualitate!
S'a întâmplat vreo stagiune în care să nu jucați de Crăciun?
- Să-ți spun drept,
n'ași putea să-ți precizez. E foarte posibil…
- Și vă face plăcere când jucați de Crăciun?
- Să fiu sinceră?... Nu! Nu știu de ce
dar am impresia că tocmai atunci omul trebuie să rămână acasă, cu familia și cu
purcelușul pe varză.
- Aveți vreo
amintire, plăcută sau neplăcută, de la vreun spectacol jucat de Crăciun?
- Amintiri
neplăcute? Câte poftești. La ce bun să le răscolim?
- Amintiri plăcute?
Sper să am doar de la acest Crăciun încolo…
- De ce?
- Cum de ce? -
intervine Soare care tocmai intrase în cabină. Pentru că de Crăciunul actual, va juca “Melo” în fiecare matineu și seara, trei
zile de-a rândul… Poate fi ceva mai plăcut decât asta? Doamna Buzescu
subliniază gluma directorului de scenă, cu un surâs șăgalnic…
- Răspunsul ți-l voi
da de Anul Nou…
- Când vei juca tot
“Melo"! – conchide Vraca, invitâdu-și camarada să intre
în scenă.”
Citește și: Actori aproape uitați: Aura Buzescu
***
Dl. GEORGE CALBOREANU societar al Teatrului Național, ne-a spus:
“În
opt Crăciunuri, de când sunt în teatru, am jucat 48 de spectacole. N'am avut nici o preferință. Toate mi-au
plăcut. De altfel, trebuie să mărturisesc că zilele în care nu joc sunt
groaznice pentru mine. Sunt plictisit și enervat. Nu-mi mai găsesc locul
nicăieri. Pe urmă, mai am și ghinionul de a mă simți atât de singur, când nu sunt
în fața publicului, încât a nu juca ziua
de Crăciun ar însemna pentru mine a nu mă bucura și eu de Nașterea Domnului.”
***
Doamna AGEPSINA MACRI EFTIMIU ne-a spus:
“Am jucat de multe ori în zilele de sărbătoare, iarna; am intrat în teatru cu
viscol, ca să ies în nopți liniștite, cu cer albastru, înstelat și cu lună care
lumina zăpada proaspătă. Era Crăciunul, era Anul Nou, era Bobotează? Nu știu. Știu
că bucuria însăși a zăpezii a fost darul adus de sărbătorile iernii. Teatrul câștigă în farmec și intensitate
atunci când îl privești iarna, izolându-te în mirajul scenic, când afară
sunt zile aspre și natura te gonește din sânul ei."
Citește și: O mare tragediană - Agepsina Macri-Eftimiu
Ce-ar fi s-amintim „de azi”
RăspundețiȘtergereNu de Moşi, de reni, de brazi
Ci de-actori ce ţin să joace
De vreo 25 de ani încoace
În DIVINA COMEDIE
Cum e DULCEA ROMÂNIE
Nu ţară de glorie, nu ţară de dor
Cu trecutul mare...
FĂRĂ VIITOR
Căci ACTORII au preluat
Dela dragi părinţii lor
Nu talent exacerbat
Ci DOSARUL, ce cu-onor
I-a dus PE ÎNALTA CULME
De la Groza până- ACUM
Ceva nou? O ştie-o lume
Cum să scapi de ei? Nicicum
S-au îmbogăţit... nababii
Vânzând ţara cu bucata
Pe nimic, te pui cu ştabii?
Va veni însă răsplata
Au venit la colindat
Oieri de le-au luat avutul
Şi în urmă, au strigat
Mii de oameni: JOS TRECUTUL
Vrem dreptate pentru morţi
Vrem s-avem o ţară-a noastră
Vrem schimbări, dorim alţi sorţi
Nu e România voastră
Or veni alţi cu COLINDĂ
Greu a fost doar începutul
Şi firesc... nu va fi blândă
SE VA RUPE CU TRECUTUL
.....................
Doamne dă acea COLINDĂ
Din fericire si din pacate in acelasi timp - ruperea de trecut are loc, fie ca vrem, fie ca nu vrem. Spun din pacate insa pentru ca istoria nu ne da intotdeauna ragaz. Si pentru ca drumurile de intors in bezna sunt intotdeauna mult mai rapide decat cele de iesire din ea. Dar, optimist fiind, cred ca de data asta nu va fi cazul... :)
RăspundețiȘtergereAm spus în ultimul articol, cel cu Clementina că de acum nu voi mai posta anonim ci, aşa ca în replica celebră a lui Tache Farfuridi şi Iordache Brânzovenescu: “O semnez, dar o dăm anonimă”. Dar... obişnuinţa e a doua natură...Deci, pt. conformitate versurile îmi aparţin - JMC
RăspundețiȘtergereAsadar autorul a devenit doar pe jumatate anonim! Multumesc!
ȘtergereArticolul.. Știu și eu.. După mine, foarte romantic, poate sună curios acest,, romantic", dar așa simt eu. Sunt femeie, dar nu sunt de acord cu declarațiile actrițelor.. În mintea mea, o actriță é o regină, și reginele nu stau în bucătărie cu şort pe dinainte, mestecând sosuri și fiind atente la cât de rumenit e purcelul. Actorul e un rege, și regii nu intra în concediu. Îl cred pe Calboreanu, nu poți fi altfel decât nervos, departe de Curtea și supușii tăi : scândura și spectatorii.
RăspundețiȘtergereCu respect și admirație pentru aceste superbe articole pe care ne dai voie să le citim.,
Constanța Ferentz.
Multumesc mult, Constanta. Sarbatori fericite!
ȘtergereTimpuri!
RăspundețiȘtergereValorile nu se oxidează, praful devine copleșitor, și cel din trupul lor!
Memoria noastră este e ceea ce îi ține în lume!
Ștergere