Maria Filotti - confesiuni

Maria Filotti - un interviu interbelic

 

Paragrafe:

 

• Maria Filotti - Casa din Vasile Pârvan nr. 12
• Menageria de porțelan a Mariei Filotti
• Maria Filotti: despre teatru și cinematograf
• Maria Filotti în turneu pentru promovarea teatrului

 

Maria Filotti (n. 9 octombrie 1883 - d. 5 noimebrie 1956) a fost una dintre cele mai apreciate actrițe ale României din perioada interbelică. A jucat în 167 de piese de teatru. A apărut pe scenă în compania selectă a unor mari actori ai teatrului românesc: C. I. Nottara, Aristizza Romanescu, Agatha Bârsescu, Petre Liciu, Aristide Demetriade, Nicolae Soreanu, Tony Bulandra. Maria Filotti a fost de asemenea una dintre cele mai apreciate profesoare ale Conservatorului de Artă Dramatică din București, societară de onoare a Teatrului Național din București și reprezentantă a României în Comitetul Internațional al Societății Universale de Teatru. 

Cred că sunt suficiente informații biografice pentru a vă stârni curiozitatea și să citiți un interviu acordat în anul 1932 de Maria Filotti săptămânalului “Ilustrațiunea Română”:

 

Maria Filotti - Casa din Vasile Pârvan nr. 12

“O minunată după amiază de toamnă, cu belșug de soare primăvăratec. Automobilul a oprit în fața unui imobil înalt, alb, svelt, respirând cu destulă cochetărie liniile unei arhitecturi moderne: locuința d-nei Maria Filotti, distinsa și talentata noastră artistă, din str. Vasile Pârvan No. 12. Câteva clipe și iată-mă așteptând “în biroul de lucru" încărcat cu cărți, tablouri și flori. 

Casa de pe strada Vasile Pârvan nr. 12
azi Casa memorială Maria Filotti

Un ochi deprins cu “meșteșugul interioarelor" deslușește limpede, dintr’o simplă privire, că biroul și celelalte “încăperi" sunt ispititoare bijuterii de artă și de bun gust, pe care o minte înțelegătoare le-a gândit cândva, îndelung și le-a realizat cum nu se poate mai frumos. De aceea fiecare lucru, fiecare mobilă, fiecare frântură de zid poartă ceva din căldura unui suflet adevărat de artist. O căldură umană, diferită de aceea pe care ne-o procură modernismul “artei în interior", ce e drept impresionantă, dar artificială. O căldura care împrumută lucrurilor ceva din viața care le-a creat... 

 

---

Citește și: O femeie fatală - actrița Alice Cocea

---

Aşa'şi trăiesc lucrurile viața lor tainică, fermecătoare, odihnind ochiul celui obosit, desfătând spiritul celui frământat de nimicurile vieții de toate zilele... Ca să ajung în biroul cu lumina picurând printre jaluzele, am trecut prin hall-ul cel mare, în care un cămin majestos evoca o întreagă epocă: “Renașterea italiană”. Mai târziu am putut afla că minunatul cămin este o copie credincioasă după o piesă din Palazzo Davanzati pe care d-na Filotti îl vizitase la Florența. Acolo am admirat și dantelăriile sculpturii ușilor de nuc, lucrate cu deosebită măiestrie după opera lui Michelozzo pe care îndrăgostiții artei de odinioară o pot admira în sacristia Domului din Florența. 

Dar portalul sacristiei bisericii San Giorgio din Geneva, reprodus în arcada zidului care desparte hall-ul de luxoasa sufragerie! Cine ar putea trece pe lângă asemenea comori de cămin fără ca privirea să nu le dijmuiască vraja?...” 

 

Menageria de porțelan a Mariei Filotti

“Sus, pe un raft de cărți scumpe, cineva a rânduit o menagerie de porțelan. Un cățel, o pisică, un cărăbuș, o gâscă și trei elefanți stau gata să povestească celui dintâi indiscret ce mâini delicate i-au așezat așa, în atitudini de minuscul muzeu. Singur un pui de rață cu puful ca gălbenușul oului, stă bosumflat într’un colț. A fost pedepsit, sau îl jenează tovărășia animalelor de uscat? Încântată peste măsură e doar pisicuța neagră, care, cu coada ridicată în forma unui semn de întrebare, a împietrit așa, într’o mișcare felină. 

Maria Filotti în publicația franceză
Comoedia - numărul din 28 iunie 1931

Micuța menagerie nu-i decât o colecție de fetișe. Fiecare “animal" poartă noroc. Cine știe! Poate că elefantul aduce mai mult noroc decât pisicuța, cărăbușul sau puiul de rață. Dar superstiția e superstiție și credința fiecăruia e adevărată lege. Mă gândeam tocmai la superstițiile marilor artiști, când o voce mlădioasă mă făcu atent că “numai șapte elefanți aduc într’adevăr noroc": era doamna Filotti care, zâmbind, mă făcu să înțeleg că “în materie de fetiș fiecare’și are socoteala proprie". 

 

Maria Filotti: despre teatru și cinematograf

“Îmi cerui scuze pentru vizita pe care i-o făceam poate la o oră nepotrivită și convorbirea alunecă repede asupra câtorva subiecte de artă și de teatru. Vorbeam pentru întâia oară cu strălucita artistă pe care o văzusem, pe scena Teatrului Național, în atâtea creațiuni nepieritoare. Același glas adânc, convingător, același timbru fin și nuanțat, aceeași prestanță princiară, aceeași distincție, grație și cochetărie captivantă. Aceiași ochi arzători strălucind de inteligență și de aristocratică intelectualitate; aceeași naturalețe în tot ceea ce spune și ceea ce gândește...

- Ați avut, D-nă, în “Pasărea de foc", o nouă și strălucită creație. I-ați asigurat, desigur, o serie lungă de reprezentații cu săli arhipline. Și asta într`o vreme în care teatrele, orice s'ar spune, trec printr’o pronunțată criză...
- Cine știe! Poate că și genul piesei contribuie la succes... Vorbirăm apoi despre criză, despre cinema, despre prezența artiștilor de teatru pe ecran.
- Constatați și Dv., doamnă, o criză a teatrului? Există o corelație între aceasta și desvoltarea gustului pentru cinema?

- Că există o criză a teatrului, e adevărat. Dar cred că, nu e decât un simplu reflex al crizei economice generale. Organic, teatrul suferă cel mult de frământările unei adaptări la atmosfera, mentalitatea și preocupările vremii. Nu cred însă că cinematograful ar putea fi socotit drept provocatorul crizei teatrale. Concurența lui e de ordin, dacă se poate spune așa, exterior, de modalitate practică. Frecventarea cinematografului e mai comodă. Nu ești silit să te integrezi în ținuta și pretențiile sălii; uzezi de spectacol așa cum îți convine, intri, ieși, rămâi sau pleci când și cum îți place. 

Maria Filotti pe scenă

La teatru, dimpotrivă, persoana spectatorului trebuie să se supună unei ordonanțe și unui stil care sunt al sălii, să se integreze lor, să le suporte rigorile. Poate că făcând această comparație, mulți spectatori grăbiți au renunțat la teatru în favoarea cinematografului. Dar cred că nu pierderea acestora ar putea să determine soarta teatrului. Influența cinematografului este însă reală asupra actorului, așa cum este reală asupra literaturii de pildă. Filmul dă o importanță, un accent excesiv detaliilor. De aceia el cere un stil special concentrat, dozat, nuanțat. Actorii cari de pe scenă au trecut pe ecran, au trebuit să se adapteze acestui imperativ, dacă au vrut să aibă succes. De aceia cinematograful mi se pare că a contribuit în largă măsura să impună “un fel de a juca mai sobru, mai interiorizat", deci mai în nota vremilor noastre. 

În schimb cinematograful a folosit enorm de pe urma întrebuințării elementelor educate în arta dramatică, căci a mutat astfel accentul de pe interesul aspectului exterior, plastic, pe interesul dramatic al jocului...”

 

Maria Filotti în turneu pentru promovarea teatrului

“Prin ușa balconului larg deschisă năvălea un soare de primăvară. Este poate cea din urmă zi frumoasă de toamnă. În bătaia razelor argintii, interiorul își scaldă măreția în nesfârșitul joc de lumini... Iată o masă antică de bronz lustruit: un bulgăre de aur care arde ca într’o poveste orientală. În desmierdarea soarelui călduț, căminul își cânta poezia vrajei. Intrăm în sufragerie. Oglinzi de cristal pe care de abia le cuprinzi cu ochii, împodobesc pereții... Un asemenea perete stă sprijinit pe umerii unor lei de marmoră de Carrara: o sculptură pompeiană de savuroasă factură. Cristale, porțelanuri fine, tablouri, flori, obiecte de artă, rânduite cu grijă completează cum nu se poate mai frumos acest colț de interior.

 

Maria Filotii - instantanee din interior:
"la cafeluța de după amiază" (stânga)
"la birou" (dreapta)

Reluăm firul convorbirei:
- Mi-ați putea spune, doamnă, ce mai studiați pentru actuala stagiune?
- Deocamdată plec într'un mare turneu de propagandă culturală. Și celelalte orașe au dreptul să cunoască producțiile artistice ale Capitalei...

 

 

Cineva ne întrerupse brusc convorbirea: d-na Filotti era chemată la telefon. Cine a avut norocul să vadă ca și mine “cuibul d-nei Filotti", a rămas impresionat de ceea ce a putut realiza, după ani de muncă și inimoase străduințe. O latură nouă, puțin cunoscută marelui public și totuși o manifestare din același domeniu al artei, care întregește personalitatea acestei strălucite și occidentale artiste, fruntașă a primei noastre scene.” 

Sursa: 

- articolul “Un ceas la d-na Maria Filotti” – semnat “T.” – fotografii semnate “Rădulescu” – publicat în revista “Ilustrațiunea Română” - numărul din 9 noiembrie 1932 - disponibilă în colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor

 

---