Povestea unui genial actor de comedie: Petre Liciu

Am părăsit pentru un timp lumea artiștilor aproape uitați. Am încercat în articolele anterioare să devoalez pentru voi câteva dintre destinele marilor actori de odinioară (Maria Ciucurescu, Sorana Ţopa, Agepsina Macri-Eftimiu, Leny Caler sau Nora Piacentini), de dansatori (Lizica Codreanu) sau ale unor voci celebre din vremurile trecute (Florica Florescu, Gheorghe Ionescu-Gion sau Titi Botez). Mă întorc în lumea teatrului de la începutul secolului XX ca să vă povestesc despre un mare actor – poate cel mai mare actor de comedie al secolului trecut și al Teatrului Național din București: Petre Liciu.

Petre Liciu - pasiunea pentru scenă

Deși s-a născut în familia unui magistrat (la 19 martie 1871 în Focșani), Petre Liciu s-a îndrăgostit de mic de lumea teatrului. La zece ani juca pentru prietenii familiei pe Herșcul Boccegiul sau pe Herr von Kalikenberg. La treisprezece ani improviza pe o scenă construită în curtea părintească de la Iași, împreună cu o “trupă” de colegi-actori înființată de el. Mulți dintre tovărășii de scenă de atunci ai lui Petre Liciu au ajuns la maturitate actori pe marile scene de teatru din București sau din Iași (Petre Sturza, Vlad Kuzinnski, Penel, State Dragomir).

Totul părea o joacă, o pasiune de adolescent. În tot acest timp Petre Liciu a urmat drumul impus de părinti către o viitoare carieră în magistratură. Să nu uităm că sfârșitul secolului al XIX-lea era încă o vreme în care meseria de actor nu era considerata una “onorabilă”. Dar pasiunea lui Petre Liciu pentru scenă nu era doar una a vârstei: în timpul în care studia dreptul la Universitatea din Iași, Petre Liciu s-a înscris în paralel, fără știrea părinților, la cursurile de teatru susținute de profesorul Galino la Conservatorul din Iași. Când tatăl său a aflat, l-a angajat în funcția de copist la Tribunalul din Iași – tocmai pentru a nu mai avea timp pentru cursurile de teatru.

Drumețul care a urcat muntele

A fost nevoit să renunțe la cursurile de teatru de la Conservatorul din Iași. Cu toate acestea marea dragoste pentru teatru a rămas în sufletul viitorului actor. În anul 1890, Petre Liciu a demisionat de la Tribunal și a renunțat definitiv la “tihna traiului de acasă”. A plecat la București și s-a înscris la cursurile de teatru ale Conservatorului bucureștean. Acolo i-a avut profesori pe St. Velescu și pe marele Grigore Manolescu – idolul său. Începând cu anul 1892 – pe când abia terminase anul 2 – Petre Liciu a fost angajat la Teatrul Național din București. Aici a jucat în roluri mici mai întâi, apoi un rol principal (Tonton din piesa Microbii Bucureştilor). 

A jucat apoi în roluri principale: Zorileanu în Vânătorii de zestre, Thibaut în Cupa fermecată sau Camille Desmoulins în Rabagas. În acest din urmă rol a fost remarcat de marele om politic al vremii Tache Ionescu – ministru al instrucțiunii publice în acel timp – care la sfârșitul unei reprezentații a urcat pe scenă, l-a felicitat și i-a acordat o bursă pentru continuarea studiilor de teatru la Paris – pentru 3 ani. Ca urmare în anul 1894 tânărul actor a plecat pentru studii în capitala Franței – dar a revenit peste doar doi ani în țară: “n-a mai putut rezista dorului de țară și râvnei de a juca mai curând teatru în limba românească”. 

Pe scenele românești, s-a impus prin puterea talentului său, devenind unul dintre cei mai importanți actori ai vremii, fiind poate cel mai apreciat actor de comedie. “Jocul său era simplu și inteligent. Nu se dădea întreg de la primele momente când intra pe scenă. Cu cât însă înainta în miezul piesei, te fermeca, te răpea, te duceai cu el. Sub acest val de simplicitatea a jocului său se ascundea un studiu minuțios până în cele mai subtile amănunte. Calitatea de căpetenie a talentului lui Petre Liciu era o putere de caracterizare uimitoare” - spunea despre marele actor dramaturgul Zaharia Bârsan. Tot el adăuga: “Petre Liciu a fost drumețul care a urcat muntele și l’a urcat cu trudă până sus în seninul albastru”.

Dintre rolurile jucate de Petre Liciu amintesc doar câteva: Moise din Lipitorile satului, Cațavencu din O scrisoare pierdută, Phileas Fogg din Ocolul pământului în 80 de zile, Adolf Dubois din Bărbații Leontinei sau Rică Venturiano din O noapte furtunoasă. O carieră fulminantă dar încheiată mult prea devreme.

 

Petre Liciu a încetat din viață la doar 41 de ani (în 1 aprilie 1912) în urma unei operații la rinichi și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București. Marele dramaturg Zaharia Bârsan scria: “A fost cea mai frumoasă înmormântare care s’a pomenit în București. Lume din toate păturile sociale și de toate vârstele l’a însoțit la locuința din urmă. A fost o durere sinceră, au fost lacrimi adevărate pornite din adânc de suflet, a fost o jale care a isbucnit cu o putere nemaivăzută… Petre Liciu a fost cel mai iubit dintre artiștii români, a fost cel mai bun om care a trăit între culisele teatrului, a fost cel mai entuziast și cel mai mare român suflet de artist pe care l’am cunoscut.”

 

Sursa citatelor, a informațiilor și ale fotografiilor: Calendarul Minervei - 1913 - articolul “Petre Liciu” – semnat Z. Bârsan