Bacșișul – un arc peste timp

În România, bacșișul este mai mult decât o simplă recompensă pentru un serviciu bine prestat. El a funcționat, de-a lungul istoriei, ca o monedă socială, un instrument de rezolvare a problemelor și o oglindă a moravurilor. De la un „cuvânt fermecător” la o practică supusă impozitării, bacșișul a parcurs un drum lung, plin de ironii și de adaptări. Să facem o călătorie în timp, prin ziare vechi și documente de arhivă, pentru a descoperi cum a evoluat acest obicei. 
 
bacșiș, peșcheș, mică atenție, corupție



1899: Bacșișul, un "cuvânt fermecător"

 
Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, jurnalistul Th. I. Bercan scria în ziarul „Foaia Populară” - numărul din 2 iunie 1899 - un articol savuros intitulat „Istoria bacșișului”:
“Cuvânt fermecător care deschide până și... porțile raiului. Nu știu dacă portarul nemuritor al drepților și fericiților în viața de apoi va fi atât de tare încât să reziste la sunetul plin de mister al cuvântului bacșiș și să nu deschiză porțile, chiar unui nevrednic de a sta în Eden. Azi bacșișul e omnipotent și universal. (…) Bacșișul de azi e cel mal periculos, cel fără de care, din nenorocirea moravurilor noastre încă ne-europenizate bine, nu poți face un pas, nu poți scoate un act de la o autoritate, nu poți respira în libertate. De acesta nu vorbim: vremea îl va înlătura.”

bacșiș, peșcheș, mică atenție, corupție

1929: Bacșișul își apără "cetățenia"

 
Trei decenii mai târziu, optimismul lui Th. I. Bercan era pus la încercare. În primăvara anului 1929, ministrul Ioanițescu a luat o decizie curajoasă, dar sortită eșecului. Ordinul stabilea că "niciun funcționar public să nu mai aibă dreptul de a lua bacșiș. Această hotărâre a stârnit un val de reacții, iar revista „Realitatea Ilustrată” a publicat o poezie satirică, o adevărată „Jalbă a bacșișului”.

​Poezia, semnată de... B. Acșiș și de Duduia Grădinărița, personifică bacșișul, transformându-l într-un cetățean umil și muncitor, care se plânge de intenția autorităților de a-l suprima.
 

Jalba bacșișului


Jurnalele din Capitală
O veste tristă
Mi-au adus:
Că eu,
Bacșiș atotputernic
Și cetățean umil,
Supus al statului,
În care
Doar datorii am contractat,
Voi fi,
Peste puțină vreme,
Din ministere
Suprimat.

M'am încetățenit în țară,
Deși
De-origine
Sunt turc.
Oricât ar fi de încurcată
Vreo chestie
Eu
Ți-o descurc.
Și unde specialiști iluștrii,
Și-au bătut capul
Tot degeaba,
M'am strecurat pe nesimțite
Și gata !
Se făcuse treaba.

- Cum de te'nduri,
O, excelență,
Să săvârșești cumplita crimă?
Dar ce's eu?
Pensionar nevolnic,
Ce din oficiu
Se suprimă?
N'am dovedit întotdeauna
Și nu prin vorbă
Ci de fapt,
Că sunt inteligent,
Destoinic,
Și că la toate cele-s apt?
Nu's eu cinstit?
Când spun un lucru
Nu mă țiu oare de cuvânt?
Sau nu's politicos?
Întreabă
Pe ușieri dacă nu sânt!

Sunt însurat
Și-a mea nevastă
La rândul ei
E funcționară?
Sau sânt lipsit de conștiință?
Atunci,
De ce mă dai afară?
Când eu
La locul meu,
Cuminte,
Sub orișice guvern am stat?

Ce-ți dete'n cap, o excelență,
Cu lovitura ta de stat?!
Sânt doar străini în țara asta,
Ce nu pricep limba româna.
Le-am arătat,
Să înțeleagă,
Cu-o caldă strângere de mână,
C'un plic inofensiv
În fine,
Cu felul meu subtil,
Discret,
Am reușit întotdeauna,
Să le servesc
De interpret.
Eu n'am venit
Să-mi fac reclamă
Dar am venit
Ca să reclam
Și protestez cu vehemență
Că mă suprimi
Netam-nesam

lar dacă totuși
Îmi tai capul,
Cu-al legii nemilos satâr
Rămâne viu,
Invulnerabil,
Un frate bun:
Domnul Hatâr!

Autori:

B. Acșiș și p. conf. Duduia Grădinărița

(revista „Realitatea Ilustrată
 numărul din 2 februarie 1929)


Așadar, încercarea de a suprima bacșișul era considerată nu doar o misiune imposibilă, ci și o acțiune inutilă, atâta timp cât mecanismele mai profunde ale corupției rămâneau intacte. 
 

2019: Fiscalizarea bacșișului

 
Profeția din 1899 nu s-a adeverit, iar eforturile din 1929 au fost uitate. În 2019, bacșișul nu mai era o simplă plată "pe sub mână," ci o parte recunoscută a economiei, destul de mare încât să intre în atenția Guvernului. Ministrul Finanțelor de la acea vreme, Eugen Teodorovici, a inițiat un proiect de lege care propunea impozitarea bacșișului.

​Scopul era simplu: transparentizarea și fiscalizarea sumelor încasate. Proiectul de lege, detaliat în publicația "Libertatea", definea bacșișul ca „orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client” și impunea ca acesta să fie evidențiat pe bonul fiscal.

​Această inițiativă a marcat o schimbare majoră de paradigmă: bacșișul nu mai era un obicei tolerat, ci o formă de venit care trebuia reglementată. Însă, spre deosebire de încercările din trecut de a-l elimina, de data aceasta se încerca transformarea sa într-o sursă de venit pentru stat.
umor, glume

Bacșișul: o povestea merge mai departe


​De la un gest neortodox tolerat și chiar apărat, la o formă de venit impozitată, bacșișul a demonstrat o rezistență surprinzătoare în fața schimbărilor sociale. A supraviețuit idealurilor de moralitate din 1899 și încercărilor legislative din 1929, pentru a ajunge în 2019 să fie legalizat și fiscalizat.

​Această călătorie ne arată că bacșișul nu este un simplu obicei, ci o parte definitorie a culturii românești, un "arc peste timp" care leagă trecutul de prezent. El reflectă, în mod paradoxal, atât lipsa de încredere în sistem, cât și ingeniozitatea de a găsi soluții în afara regulilor.

​Ce urmează? Va fi bacșișul acceptat definitiv ca o parte a vieții noastre de zi cu zi sau va continua să-și schimbe forma și rolul?


Citește și:



4 comentarii :

  1. Foarte amuzant articol, in speță, poezia. Dar, și într-un fel, jenant, legalizarea bacșișului.

    RăspundețiȘtergere