Însoțiți
de reporteri interbelici am cutreierat în articolele anterioare două dintre
locurile rău famate ale Bucureștiului interbelic. Am fost împreună la
pas prin Mahalaua Dracului și am aruncat o privire în lumea Mandravelei
– răspântia blestemată de la periferia Capitalei. Astăzi vă invit la o altă
călătorie în timp. De această dată vom însoți un reporter din anul 1933 al
revistei “Ilustrațiunea
Română” – din păcate acesta va rămâne anonim pentru noi, articolul nefiind
semnat – în lumea “vânzătoare de plăceri de-o clipă” de altădată:
“Gara
de Nord… Acolo se dă asaltul. Cu zecile
de trenuri de zi și de noapte sosesc provincialii care nu știu unde să descindă.
“Iat-o pe Leoaica”, o brună nostimă, prinzând
victima în laț chiar de pe peron:
-
N'ați dori o cameră simpatică și convenabilă? - șoptește ea
insinuant.
Omul
o privește lung, cântărind-o… Întreaga ei ființă respiră cele mai dulci promisiuni.
-
Da, dacă o fetiță dulce mi-ar ține tovărășie…
Omul
s'a prins în laț, căci nu-i dus într'o cameră de hotel ci într'o casă cu aspect
onorabil de pe str. Atelierului. Alături e o bodegă și stăpânul, care a prins
“mișcarea”, a și trimis băiatul să
întrebe ce dorește domnișoara. Astfel se încheagă începutul de petrecere ce o
să continue la cârciumă și are să sfârșească cu devalizarea călătorului.
Ultima victimă a “Leoaicei”, un
arendaș din Romanați, când s'a văzut fără nici o lețcaie, a
început să facă scandal. Dar o lovitură de sifon dată în cap l'a prăbușit la
pământ într'o baie de sânge.
Dar
nu numai la beție sunt storși oamenii veniți din provincie. Deseori prin încăperile
prostituatelor se încing jocuri de noroc. Noul venit e lăsat să câștige la
început, până ce setea de bani îi este ațâțată.
Mai târziu i se dă “lovitura” și la cea mai mică
obiecție e scos în ghionturi și asvârlit în stradă. Circumscripția 33-a e ocupată
aproape numai cu astfel de evenimente. Ar fi de folos ca în gară, prin
placarde, să se atragă atenția celor fără experiență asupra pericolului care-i amenință,
căci veșnic doi ochi frumoși și un trup ispititor vor trage în cursă bietele victime.
Alte
specimene ale cartierului sunt femeile care bat strada de dimineața până la orele
târzii ale nopții. Nicăieri, pe o porțiune atât de scurtă ca între gară și
Matache Măcelaru n'ai să întâlnești atâtea hoteluri. Sunt presărate aproape
unul lângă altul și din ganguri vezi ieșind la scurte intervale femei ce stau
la pândă… Sunt în regulă: au carnetele vizate. Dar ce disgrațios și încărcat de
cinism este gestul lor de chemare… Intru în vorbă cu o fată care locuiește la
hotel “Tranzit”. Mă prefac că o cunosc
și că i-am făcut cândva un serviciu, cu prilejul unei razii:
-
Merg acum mai bine treburile?
Fata
aruncă un val de salivă printre dinți.
-
În ziua de astăzi când mi-am pus și eu mai multă speranță, dar văd că parcă ar
fi pierit francii de pe fața pământului! Și trebuie să ții socoteală că eu sunt
dintre cele mai dârze. Săptămâna trecută unul mi-a jucat o festă. Îmi tot
trecea pe sub nas o hârtie de o mie de lei. Socoteam c’am dat în
sfârșit lovitura. În gând îmi și acoperisem cu ea anume nevoi. Dar peste puțin
timp, când blestematul a plecat și m'am coborât să-mi plătesc datoria la cameră,
portarul a observat că hârtia era falsă. A fost un haz și atâta au râs toți pe
socoteala mea că-mi venea să'mi iau câmpii. Mai ieși acum în stradă cu ochii plânși
și chipul vânăt, ca de cioclu! N'am mâncat în ziua aceea. A doua zi tot așa…
Mai trăiește dacă-ți dă mâna.
-
De ce nu încerci să-ți iei un serviciu într'o casă?
-
Lesne de zis, dar când te-ai apucat de meseria asta, greu să mai poți face altceva.
Ar trebui să te ducă doar cu jugul. Tot nădăjduiești mereu că are să-ți apară
într'o zi în cale omul care să-și deschidă larg băierile pungii și vremea trece
și datoriile se îngrămădesc una peste alta.
Un
zâmbet tragic se încrustase pe chipul fetei. Dar deodată, ochii i s'au aprins
iar colțurile buzelor i s'au arcuit în sus, umplându-i de zâmbet obrajii. Zărise
omul pe care n'ar fi vrut să-l scape din mâini.
Astfel,
prin preajma vitrinelor, printre trecători, pe bordura trotuarului, răsar
mizerele vânzătoare de plăceri de-o clipă. Pe strada Atelierului, în fața
hotelului Moldova, roiește un grup întreg. Văzându-le apărând pe toate deodată,
sergentul din post e apucat de o veselie subită. Se ia cu ele la hârjoană,
prefăcându-se că le izgonește în interiorul curții. Cu bastonul de cauciuc le
atinge ușor coapsele și ele scot țipete ascuțite întovărășite de hohote
prelungi de râs. Mai încolo o tovarășe de
breaslă stă de vorbă cu un bătrân zdrențuit. Bărbatul e beat și femeia repetă
de câteva ori, privindu-l în ochi, suma la care are pretenție. Cu toată
amețeala, omul dă din cap negativ. Plictisită, ea îi aruncă o sudalmă și se
alătură de grupul celorlalte.
Cu
venirea serii mișcarea se accentuează. Profesionistele sunt atunci mai în
largul lor. Trag de mână, șoptesc cuvinte dulci, pline de promisiuni… Chiar
trecătorul fără bani se hazardează adesea și atunci are de-a face cu “protectorul”,
care smulge clientului, fără milă, haina de
pe umeri. E de ajuns un strigăt al fetei ca el să și apară. Tot el are însărcinarea
să pândească raziile și la un șuier sau semn convențional, zeci din aceste
rămășițe ale străzii năvălesc prin pivnițele și magazinele oamenilor căutând
ascunziș. Numai cele cu carnetul vizat rămân stăpâne pe teren. Iar când oamenii
poliției se depărtează, mișcarea reîncepe mai vie, pătrunsă parcă de noi
puteri.”
Nu
pot să închei altfel decât gândindu-mă că nici în această lume – de ieri și de azi – a vânzătoarelor
de plăceri moravurile nu se schimbă, chiar dacă anii trec și chiar
dacă fețele sunt altele. Concluziile reporterului din perioada interbelică sunt
la fel de actuale cred și astăzi:
“Ce
crunt batjocorim în plin văz un mister al naturii în care
sufletele ating cea mai perfectă înțelegere! Cum te doare, în momentele de
luciditate apariția tinerei fete, cu chipul zugrăvit strigător, care te invită
să-i cumperi grațiile! La un pahar de vin își spune povestea vieții ei, care e
aproape aceiași cu a mai tuturor “profesionistelor”. A crezut în
frumusețea, curățenia și statornicia dragostei, dar a fost înșelată… Și n'a
pornit pe drumul de iad al prostituției după prima deziluzie, ci târziu, când
toate visurile, rând pe rând, s'au năruit. Ce mulțumiri are în viața de acum?...
Niciuna… Trăiește… Dar de pe urma prăbușirii morale a atâtor ființe s'a ridicat
o clasă care le stoarce cu cea mai nemiloasă furie: cea a proxeneților. Nici nu
ne dăm seama ce bine organizată este această armată de declasați. Ea populează
arterele principale ale Capitalei cu “marfa” umană
pe care n'o pierde din ochi, ca să-i poată veni “în
ajutor” la nevoie.”
Sursa:
articolul “Vestalele” din cartierul Grivița" - nesemnat – publicat în numărul
din 21 iunie 1933 al revistei “Ilustrațiunea
Română”
Postări
