Povestea unui carnaval interbelic: Excentricitățile Salomeei

Am pornit împreună în articolul precedent – Instantaneele unui carnaval interbelic – să dăm o raită nocturnă la un "bal mascat și costumat” organizat în anul 1932, în plin sezon al Carnavalului. Alături de reporterul Ion Tik de la revista “Ilustrațiunea Română” am surprins primele sclipiri ale serii.

 

Povestea serii continuă acum, însă cu o răsturnare de situație: dacă până acum reporterul Ion Tik a fost doar un observator conștiincios, în cele ce urmează el devine personajul principal al unei intrigi pline de farmec și dramatism.

---

---

Capcana batistei de dantelă

Totul începe cu o vânătoare discretă de secrete, sub privirea atentă a reporterului deghizat în detectiv de ocazie:

“Urmărind măsculițele, am ascultat multă vreme cu urechi de polițist convorbirile discrete care se terminau mai toate cu declarații de dragoste. Așa e balul mascat: bal de surprize și de conchiste parfumate. În cele din urmă una dintre „Salomeele” balului, pe care o intrigase răbdarea cu care examinam perechile “trăgând cu urechea”, se apropie cu mișcări feline. Ca să poată intra în vorbă se folosi de un vechi truc: lăsă să-i cadă batista de dantelă... Am ridicat-o. Un „mulțumesc” apăsat și o privire „cu înțeles” mi-a răsplătit pe dată osteneala." 

"- Dv. nu dansați ?

- Nu. De altfel chiar dacă aș ști mi-ar fi teamă să dansez cu o Salomee...

- Teamă?

- Da, teamă. Te pomenești că, de emoție, pot aluneca pe parchetul lucios și... Doamne ferește..."

 

„Sfinxul ambulant” și seducția misterului

Dialogul dintre cei doi capătă rapid note de duel psihologic. Salomeea, intrigată de răceala interlocutorului său, încearcă să-i străpungă armura de anonimat: 

"Începutul de convorbire se deapănă repede, cu lucruri banale, ca de obicei. Totuși, din primele cuvinte, înțelesei destul de limpede, că Salomeea mea “mi-a pus gând rău" sau că, în orice caz, caută un  partener de petrecere.

- Un om ca d-ta - un sfinx ambulant - care te prefaci că nu vezi și nu auzi nimic și care totuși cercetezi mai mult decât noi toți laolaltă – zise Salomeea – nu-mi poate fi indiferent. Te-am urmărit mai bine de o oră și am văzut cum te-ai învârtit tacticos pe lângă atâtea perechi, trăgând “cu urechea" în dreapta și în stânga. Mi-ar fi plăcut să știu cine ești și mai ales să-mi spui cum înțelegi d-ta farmecul unui bal mascat la care nu dansezi, nu vorbești și nu te distrezi în nici un fel…

- Privind cu nesaț tot ceea ce mă înconjoară... În cazul de față, frumosul d-tale corp, apoi minunatul și golașul d-tale costum…"

Lacrimi sub mască: O dramă de carnaval

Ceea ce părea un flirt nevinovat se transformă într-o criză de nervi atunci când reporterul refuză să-și dezvăluie identitatea, provocând o reacție neașteptată din partea „femeii fatale”: 

"Atât mi-a fost de ajuns. Salomeea făcu iarăși câteva mișcări de felină, și o pereche de ochi languroși, dintr'aceia pe care îi fac “femeile fatale" la cinema… M'a silit, dealtfel cu destulă delicatețe și îndemânare, s'o urmez într'un ascunziș al sălilor, unde am continuat discuția. Pe măsură ce-mi manifestam indiferența față de femei în general, femeiușca se aprindea tot mai mult într'un fel de enervare asemănătoare aceleia pe care o care o arată copiii cărora nu le satisfaci capriciile... În cele din urmă “Salomeea" îmi spuse că este o femeie cu totul onorabilă, care a venit să petreacă neștiută de nimeni la bal și că nu îmi cere altceva decât să-i spun cine sunt și să petrecem ca doi prieteni... până în zori. Când am asigurat-o că nu va putea ști niciodată șine sunt, femeia, în culmea enervării, rupându-și masca isbucni în plâns."

"N'am prea știut cum s'o liniștesc pentru că, la urma urmei, nu prea înțelegeam ce vrea o femeie onestă, venită la un bal mascat, după o aventură... inofensivă. Mi-a spus, printre sughițuri, că sunt un om destul de rău crescut, care, în fața unei femei fără mască, ține să rămână mascat; că nu mi-a cerut nici un sacrificiu, ca să-i măresc într’atât de mult enervarea încât... s'o fac să plângă; că, la urma urmei, dacă nu știu să mă port cu femeile... să nu mai vin la baluri mascate. Zadarnic am încercat s'o conving că nu mă gândisem s'o jignesc cu nimic; că nu m'am gândit nici prin vis la o aventură, chiar așa platonică și cu atât mai mult cu o doamnă  atât de onorabilă… Zadarnic... Până nu i-am făgăduit solemn că-i voi satisface curiozitatea, dovedindu-mi identitatea și căi voi face plăcerea unei companii până a doua zi dimineața - Salomeea nu se liniști."

Confesiunea Yvonei: Excentricitate sau pericol?

Odată masca jos, Salomeea redevine Yvona, o tânără soție care caută limita dintre onorabilitate și aventura carnavalului: 

"- Trebuie să-ți mărturisesc – spuse Yvona (adevăratul nume al “Salomeei") – că singurul meu păcat este acela al unor mici excentricități pe care caut să mi le satisfac, uneori cu prețul unor mari neînțelegeri. Soțul meu - sunt de curând măritată - mi le tolerează, pentru că este convins că nu voi depăși niciodată marginea cinstei conjugale. Uneori merg prea departe – o adevărată nebunie cum este de pildă noaptea aceasta de carnaval. Dar ce să fac... Nu-mi pot stăpâni patima. Voiam să cunosc și eu cum poate petrece o femeie care este și vrea să fie cuminte, într’o noapte ca asta…
- Dar dacă, în locul meu ai fi găsit un farseur, care ți-ar fi zăpăcit capul și – cine știe - te-ar fi silit să treci marginea pe care ți-ai impus-o? Sau d-ta însăți jucându-te cu focul, te-ai fi putut în cele din urmă frige?
- Ții mult să mă dojenești și să-mi arăți enormitatea greșelii. O recunosc. Dar trebuie să recunoști că sunt și norocoasă pentru că, până mâine dimineață, sunt convinsă că am în d-ta un cavaler și un om de onoare... Hai să intrăm în bal, ca doi prieteni buni și nedespărțiți. Să dansăm, să vorbim, să râdem și să ne veselim de toată sărbătoarea măștilor."

Epilog în zori

Noaptea se încheie într-o notă de melancolie și acceptare a riscurilor pe care farmecul interbelic le presupunea la fiecare pas: 

"Ce am mai făcut în sala cea mare cu aerul îmbâcsit de parfum și de sudoare, un ceas și jumătate, nu v'aș putea spune. Știu atât că am râs, că am glumit și-am vorbit cum a vrut Salomeea, femeia capricioasă, care putea foarte bine sacrifica  viitorul fericirii conjugale, pentru o nebunie, în fond, inofensivă.”

Citește și alte articole despre farmecul balurilor de altădată:

 

Dacă atmosfera balurilor de altădată te-a cucerit, te invităm să explorezi și alte povești fascinante din universul interbelic. Poți răsfoi câteva instantanee ale unui carnaval interbelic pentru a simți pulsul petrecerilor de atunci sau poți urmări aceste instantanee interbelice de la un bal mascat la Curtea Regală. De asemenea, te așteaptă o invitație la un bal interbelic plin de farmec, dar și povestea discretă a unei idile la balul curții regale. 

 

Sursa: articolul “O noapte de carnaval” – semnat Ion Tik – publicat în revista “Ilustrațiunea română” - numărul din 20 ianuarie 1932 – disponibil în colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor

---

---