Modă în vremuri de război

Suntem în luna septembrie a anului 1940. România, încă neutră, se pregătea de intrarea în război și românii erau conectați la evenimentele care dădeau peste cap întreg mapamondul. Lumea era în război iar preocupările legate de modă au trecut pe un plan secundar. Cu toate acestea, moda nu a fost un subiect neglijat, nici de doamnele acelor timpuri și nici de autorități. Și tocmai pentru că nevoile frontului erau cele care dictau, raționalizarea consumului de materiale a devenit o prioritate națională în țările implicate în conflict.

 

Reducând lărgimea bluzelor cu 60 de cm.
se poate realiza, de la un milion de femei,
o economie de 600 de mii de metri de material

 

Articolul “Războiul și moda” – publicat în numărul 24 – 30 septembrie 1940 al revistei “Realitatea Ilustrată” făcea un succint și interesant sumar al măsurilor luate în întreaga lume pentru raționalizarea consumurilor de materiale:

Regula care dictează moda: raționalizare cu orice preț

 

“Prima dintre poruncile ceasului prin care trece astăzi lumea, este economia cu orice preț în vederea intensificării efortului de război. Acesta este sensul raționalizării articolelor de primă necesitate în țările beligerante. Națiunile care au participat la răsboi și pentru care conflictul s’a terminat, cum este cazul Franței, nu s'au mai putut reface după prăbușire și datorită lipsei căilor de comunicație cu coloniile și cu sursele de materii prime, cunosc criza acută a celor mai importante dintre materiile necesare vieții zilnice. Problema hainelor, a încălțămintei și în general a tuturor veșmintelor a fost rezolvată de toate țările în sensul unor economii realizate prin controlarea severă a consumului.”

Lelong – un dictator al modei franceze

 

„Franța, care a rămas cu un stoc extrem de redus de materii textile, a creat o dictatură a modei. Și astfel moda a suferit influența directă a războiului. Dl. Lelong, care a fost numit de mareșalul Franței în postul de supraveghetor al rezervelor de textile, a devenit dictatorul modei franceze. D-sa sugerează marilor case de confecțiuni din Paris noile modele care au în vedere lipsa de materiale și nu gustul extravagant al clientelor. După ce moda bărbătească a fost tipizată, a venit rândul modei feminine, dintotdeauna rebelă influențelor exterioare.

Reducând tivul rochiilor de la 7 la 5 cm. se obţine
o economie de 200 mii metri de stofe la un milion de femei (stânga)
Cordonul bluzelor sau al rochiilor în America nu poate depăși
lărgimea de 5 cm.; cine o depășește riscă amenda și închisoarea (dreapta)

Programul d-lui Lelong în ceea ce privește moda feminină a fost rezumat astfel: femeile trebuie să renunțe la mânecile bufante, la cutele fustelor și la pliuri, la pensele jachetelor, la rezervele de stofă prea mari cusute în rochii. Pe de altă parte, bărbații au fost obligați să renunțe la manșetele duble, la buzunarul pentru batistă (în vederea întoarcerii hainelor), la hainele cu cute, pense și găici. Băieții sub 15 ani nu au voie să poate pantaloni lungi, după cum bărbații maturi nu au voie să-și confecționeze pantaloni de golf.

Dar ca să revenim la moda feminină, trebuie să spunem că s’au fixat următoarele dimensiuni pentru confecțiunile feminine: 3.50 m. pentru o rochie și maximum 4 metri pentru un palton. Jachetele doamnelor care preferă toamna și primăvara tailleurul nu vor putea avea nici buzunar și nici butonieră, deoarece este interzisă tăierea stofei. De asemenea orice tăiere a stofei, fie la rochii fie la mantouri, este interzisă. Tot odată s’a stabilit că o țesătură de lână nu va putea acoperi o altă țesătură de lână. Croitorii parizieni trebuie să depună eforturi considerabile pentru a reuși să-și mențină faima cu toate restricțiile impuse.”

“O femeie prea bine îmbrăcată este merită disprețul public”

 

“În America, unde marile case de modă făceau reclame monstruoase pentru a determina tineretul feminin să cheltuiască milioane de dolari pentru veșminte de multe ori inutile, s’a trecut de la o extremă la alta. Trezindu-se în fața dureroasei realități a războiului, care nu se poate câștiga cu cuvinte propagandistice, americanii au decis să raționalizeze la rândul lor consumul textilelor. Harold Stanley, numit șef al aprovizionării cu textile, a atins în discursurile rostite coarda patriotismului pentru a determina pe concetățenele sale să renunțe la fast și la risipă. El a lansat lozinci ca acestea: “O femeie prea bine îmbrăcată este din punct de vedere patriotic inconștientă și merită disprețul public”. După ce s’a sfătuit cu reprezentanții caselor de modă, acest dictator al modei americane a decis scurtarea rochiilor, recunoscând după câtva timp că femeile au abuzat de recomandările sale purtând rochii atât de scurte încât au scandalizat poliția.”

Timpul risipei de mătase a trecut

 

“Anglia, țara care se mândrea cu uzinele sale de textile și cu lâna australiană, a ajuns să stabilească 50 de modele pentru confecțiile feminine și 3 modele pentru cele bărbătești.

O rochie de lână care a fost interzisă în America

din cauza lărgimii (stânga) Aceeași rochie,

admisă de autorități la o lărgime de 1.80 m. (dreapta)

În Japonia, chimonoul a fost înmormântat a doua zi după intrarea în război. Femeile japoneze au înțeles singure, fără să li se spună, că timpul risipei de mătase a trecut. Ele au adoptat într’un consens general fustele-pantaloni. De asemeni toate femeile japoneze au început să scoată din cuferele strămoșilor rochiile vechi și înflorate pe care le adaptează nevoilor lor actuale. În timp însă ce în Japonia, patria mătăsii, ciorapii de mătase nu lipsesc, în America se simte o lipsă foarte mare a acestui articol, căutat de toate femeile de pe glob. În locul ciorapilor, pe care americanii îi importau din Japonia, s’a introdus în cursul acestei veri moda vopsirii piciorului în culoarea ciorapilor.

Despre acest al doilea război mondial se poate spune cu drept cuvânt că este total, deoarece în afară de soldații care luptă pe front, îndurând lipsuri și greutăți, întreaga populație trebuie să accepte restricțiile impuse în vederea raționalizării consumului. Și femeile au fost la înălțimea momentului, sacrificându-și orgoliul vestimentar și acceptând ca moda să se încline cerințelor momentului.

Multe din detaliile ornamentale ale toaletelor feminine au suferit modificări cauzate de lipsurile inerente ostilităților. Astfel, în Italia s'a lansat moda nasturilor în forme de cifre și litere japoneze, confecționați din sticlă sau din alte materii prime existente. Artista de cinema Alida Valli a apărut în ultimele ei filme purtând la toaletele ei asemenea nasturi. Și moda a fost adaptată repede de toate femeile.”

"Alida Valli lansează în ultimele ei filme moda cifrelor
și a literelor  japoneze în loc de nasturi, modă care a fost
adoptată cu repeziciune și de elegantele noastre"

Sursa: articolul “Războiul și moda” – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” - numărul 24 – 30 septembrie 1940