Practica mărturiei mincinoase
“Pentru că zice dumnezeescul Grigorie bogoslovul: cine va jura strâmb, acela de Dumnezeu se leapădă”, în Pravila dată de Matei Basarab se prevedeau pedepsele cuvenite pentru martorii mincinoși: “Carele se jură strîmb, de nevoie sau silit, acela ani 3 să nu se cuminece, iară de va face jurământ strâmb și fără de nevoie, ani 11 să fie nepriceștuit.” (Glava 372).
Pedepse mai aspre erau prevăzute în cazul în care martorul mincinos era o față bisericească: “Preotul de va mărturisi strâmb, de niscare lucruri, adică de vie sau de moșii, sau de case, sau de haine, sau de galbeni, se oprește de preoția lui 3 ani și să-l ducă să șază la Mănăstire. Iară de va mărturisi asupra cuiva, ca să-i piarză viața, sau de în trupul lui ceva, atunci să i se ia popia de tot. Așijderea se pedepsesc și alți clerici de vor mărturisi strâmb.” (Glava 25) Oamenii de rând primeau însă pedepsele cele mai aspre: “De vreme ce va jura văcariul că nu știe de pieirea boului, nici de vătămarea lui, iară apoi se va vădi și se va arăta cu doi sau trei martori, oameni de credință, cum că a jurat strâmb, atunci aceluia să i se taie limba, și să plătească paguba celuia cu boul.” (Glava 299, Zac. 45) Nici asprele pravilele date de domnitorii români și nici simadincoasele legi din perioada României Mari nu au reușit însă să elimine în totalitate practica mărturiei mincinoase. Explicația pare să fie una simplă: “stârpirea indivizilor care o practică n'a fost cu putință: răul își are rădăcina în cei care îi susțin”.
Incursiune în lumea martorilor de ocazie
Un articol semnat de Margareta Nicolau și publicat în numărul din 1 octombrie 1931 al revistei “Realitatea Ilustrată” făcea o scurtă incursiune în lumea “martorilor de ocazie” din perioada interbelică:
“Nevoile te-au aruncat într’o dimineață prin preajma oficiului stării civile. Vezi o sumă de indivizi foind pe lângă ziduri sau dând târcoale prin sala de așteptare. Îți închipui că sunt veniți cu anume treburi când intră de-a dreptul în vorbă cu oricine, chestionându-i asupra scopului ce-l urmărește.
- Mă rog, cu ce ocazie pe la noi? Aveți nevoie de martori pentru extractul de naștere, în vederea căsătoriei?
- Cum ai ghicit? Îmi lipsește tocmai așa ceva.
- Să mergem atunci la domnul șef. Ce vârstă doriți să puneți în act?
Îi indic un număr de ani. Martorul de ocazie prinde să închege pe dată un soi de socoteală, apoi când crede că s'a lămurit, începe explicația.
- Spuneți că sunteți din provincie și că din lipsă de mijloace nu vă puteți duce până acolo!
Omul meu se și repezi să caute pe un al doilea tovarăș de meserie, când îi rupsei brusc elanul.
- Lasă, mai e timp, astăzi am venit doar în cercetare...
Mai încolo un altul mă ajunge din urmă:
- Aveți nevoie de vreun martor pentru vreun proces la tribunal?
- Bine, dar d-ta nu ști cum s'a petrecut cazul...
- Ce are a face, n'aveți avocat? Mă învață el ce să spun.
- Dar trebuie să juri. Nu ți-e teamă?
Bărbatul cu care vorbesc schițează cu brațul un gest de batjocură.
- Jur c'am stat de vorbă și cu naiba, pentru câțiva poli. Cât despre teamă, am văzut eu multe pentru care cel de sus nu s'a gândit să dea vreo răsplată. - Iese ceva câștig din micile afaceri de pe aici?
- Slab de tot.
- Ce meserie aveai înainte?
- Birjar.
- Și ce-ai făcut cu caii, cu trăsura?...
- S'au dus.
Omul devine deodată din cale afară de mâhnit. Ghicesc că nu-i e deloc plăcut să agațe pe toți necunoscuții, oferindu-le serviciile lui, care constau într’o mărturie mincinoasă. Din toată truda, abia dacă’și scoate de o pâine și pentru plata culcușului. Hainele subțiri, peticite, prevestesc o iarnă chinuitoare. Îl las rezemat de zid, cu ochii scrutând roată, doar i-o cădea în mână veritabilul, seriosul client.
|
- Astăzi n'am avut decât patru clienți... |
În sala de așteptare, alți indivizi te iau în primire. Printre ei, un bătrânel înfofolit într’un palton gros. E un fost pensionar și acum nu mai are cu ce să-și ocupe vremea, iar venitul îi e pe sponci, face ce poate. Acum îl vezi martor la o cununie, peste un sfert de ceas la un botez, iar peste alt sfert la încheierea actelor unui deces.
E o nostimadă demnă de un condei caragialesc o epocă bogata în nunți. Martorii de ocazie i-au luat în primire încă din ziua când au venit să-și depună actele și acum îi așează pe căprării, dându-le indicațiile necesare. În învălmășeală, schimbă perechile și prostimea se lasă mișcată ca o turmă, până ce lucrurile ce lămuresc în fața autorității. Vasilica Marin stă sfioasă lângă un necunoscut, pândind din când în când cu ochii speriați, hăt departe, spre coada grupului. Nu vorbește, crezând că așa au să se sfârșească lucrurile cu bine și când cei doi tovarăși trebuie să-și dea consimțământul, se constată toată harababura.
S'a dus într’o vreme o luptă dârză contra acestei meserii caraghioase, dar stârpirea indivizilor care o practică n'a fost cu putință. Răul își are rădăcina în cei care îi susțin. Câți părinti ai căror odrasle numără un șir bogat de primăveri nu pleacă în căutarea acestor triste personagii, când au pus mâna pe vreun fante care trebuie indus în eroare asupra vârstei logodnicei? Câte făpturi, sub apăsarea unei culpe oarecare, nu recurg la mărturii achiziționate cu atâta ușurință, în schimbul unei sume derizorii? Vina toată stă în spinarea autorităților, care cunoscând anumite situații, le tolerează cu cel mai condamnabil orientalism. Trebuie să se ceară cu insistență o curățire a terenului, cel puțin pentru un aparent prestigiu.”
Sursa:
- articolul “Martori de ocazie” – semnat Margareta Nicolau – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” - numărul din 1 octombrie 1931
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu