POVESTEA CONCURSULUI "MISS ROMÂNIA" - 1929 (2 - Interviuri)

Citiți AICI prima parte a articolului

Am selectat câteva dintre interviurile deosebit de interesante acordate de frumoasele participante la primul concurs "Miss România", organizat în anul 1929. Aceste interviuri - privite în integralitatea lor -  radiografiază societatea românească din perioada interbelică:

MISS OLTENIA: D-RA TINELLE STAVRACHE – O OLTEANCĂ  ROMANTICĂ

Iată cum o descrie reporterul H. Soreanu al „Realității Ilustrate” pe d-ra Tinelle Stavrache, "Miss Oltenia" în anul 1929:

 

„Este și grație dar și melancolie în îmbinarea trandafirului din piept, cu fața îmbujorată, cu ochii căprii, adânci ca o apă, umbrită de bucle castanii în veșnic neastâmpăr. E grația întreagă a tinereții  în elanul ei care înalță trupul de copilă, spre floare.” Urmează  interviul:

Miss Oltenia - d-ra Tinelle Stavrache

"- E primul meu interview!!

Și după o tăcere :

- Și să nădăjduim că nu va fi ultimul!!

Tot ce era copilăresc, deschis și luminos în obraz, pieri. Luă un aer de adorabilă gravitate, ca un copil care a primit o însărcinare de „om mare":

 

- Să nu te miri. Am fost crescută cu o rară severitate. Ai mei, m’au deprins să evit contactul cu lumea din afară. Când închid ochii, văd numai casa noastră, cu frații, cu poveștile, cu jucăriile, cu toate bucuriile unei copilării, zăvorâtă între ziduri. Singurătatea mi-a deschis pianul, mi-a pus sub ochi partiturile, mi-a pus în mână penelul și culorile. N’am avut nici o prietenă. Am trăit și trăiesc numai cu lumea din mine. Mama are principii austere. Se trage din străbuni aprigi - nepoată de vornic - boieri olteni cu braț viteaz, tăcuți, mândri și întunecați, ca și tablourile lor din salonul nostru: deprinși să priviască prin despicătura munților o țară care sângera de focuri puse de dușmani bucatelor, bisericilor și așezărilor. 

De mică aveam înclinări artistice. Cântam și spuneam versuri toată ziua. Muzica a produs totdeauna asupra mea o înrâurire puternică. E pasiunea și viața mea. Când am fost pentru întâia oară la operă - aveam numai șase ani - la sfârșitul spectacolului am plâns cu hohote de emoție și de plăcere. Mi-a plăcut și pictura. Ședeam ceasuri întregi în camera mea, cu vopselele și pensulele și lucram încet, cu visătoare duioșie. N’aveam nici nerăbdare, nici porunci; lucram mereu cu trudă și cu migală. Iată micile mele lucrări.

 

În perete atârnau pânze desenate cu grație de cântec popular, îngeri îngenunchiați cu aripile zgribulite, garoafe roșii în oale de lut și fețe copilăroase, ademenind, cu mâinile întinse, sălbătăciunile pădurii.

 

- Treceam totdeauna prima clasele liceului. Așteptam cu înfrigurare viața studențească. Am plecat la Viena să-mi completez instrucțiunea și să cultiv muzica, singura mea patimă covârșitoare. Într’o seară, eram la Operă însoțită de baroneasa Castaldy, directoarea pensionatului. Se cânta „Lohengrin". În prima pauză zăresc în foyer o cunoscută din țară, o româncă. M'am repezit cu toată însuflețirea s'o îmbrățișez. I-am vorbit cu glas cald și vibrant. Dintr'un colț, un domn mic, trăsături energice, ochi de oțel, purtând în colțul gurii o lulea, mă privea stăruitor. La cealaltă pauză, întovărășit de un bătrân simpatic, se prezentă baronesei. Era însuși Max Reinhardt și bătrânul nu era altcineva decât marele profesor Geiringer, de la conservator, maestrul meu de mai târziu. I-au comunicat directoarei, pe care o credeau mama mea, că am tot ce-mi trebuie pentru a face o carieră artistică: statură, fizic, temperament dramatic, voce melodioasă. A doua zi eram în cabinetul lui Geiringer. După prima partitură m’a îmbrățișat cu entuziasm. De atunci am rămas eleva lui credincioasă. Peste șase luni am plecat cu el la Milano, ca să depun un examen. L-am revăzut și pe Reinhardt. Mi-a propus să iau parte la un concurs de artă dramatică pe care-l prezida. Nu m’am dus. De altfel toată lumea îmi spune să fac cinema. De ce n’am făcut? Nu știu. Poate tocmai din pricină că mă îndeamnă fiecare...

 

- La Viena am luat parte la un concurs de fotogenie. Am reușit. Au voit să-mi trimiată fotografia la un concurs internațional, printre reprezentantele Vienei. Am spus că prefer să figurez în calitatea mea de româncă... N’au vrut ei... De aceea, sunt recunoscătoare „Realității Ilustrate", care mi-a dat prilejul să mă remarc printre frumusețile țării mele.

- În general  mă preocupă muzica. Îmi place Chopin, pe care l-am studiat, sonatele lui Beethoven, îmi place Massenet. Idealul meu e să interpretez pe „Manon“...

- Da, sigur, citesc și literatură. Ador pe Eminescu.. Te miri cum se împacă firea mea veselă și sburdalnică cu pesimismul și filosofia rece a poetului... Sub orice aparență se ascunde un fond. Sunt ascunzișuri sufletești, tainice, pe cari nici noi nu le cunoaștem bine. Îmi plac poemele lui. Recitesc cu plăcere versurile lui Alfred de Vigny și Victor Hugo. Poezia lui Hugo "La mere" mă obsedează... După cum vezi, plutesc în plin romantism.

 

- Ai vrea să te măriți, duduie?

- Nu, încă nu! La șaptesprezece ani și jumătate...

- Între cariera artistică și mariaj, ce-ai prefera?

- De ce-mi pui întrebări cu două tăișuri? Dacă voi întâlni omul ideal...

- Omul ideal?! Și cum trebuie să fie omul ideal, duduie? Frumos?

- E deajuns că sunt eu frumoasă. Poate fi numai simpatic. Însă să aibe virtuți sufletești. Să fie cealaltă jumătate a sufletului meu. Omul ideal ar fi acela care m’ar putea înțelege și care m’ar face fericită!".

 

Am ieșit pe  verandă. Se abătu un vânt revărsând în nări și pe obraji parfumul ud al ploilor de primăvară. Tinelle sta senină în bătaia ploii. Dacă ar fi întins brațele spre cer, în fața zărilor, în ploaie, ar fi înflorit ca viorelele și mărgăritarii.” (reporter:  H. Soreanu).

MISS MUNTENIA: D-RA ORTANSA TĂNĂSEANU - SFINXUL DIN CÂMPULUNG

Același reporter, H. Soreanu, o intervieva și pe Miss Muntenia, d-ra Ortansa Tănăseanu. Atât doar că în cazul acestui interviu nu a fost lăsat singur în intimitatea frumoasei domnișoare: „avea o gardă credincioasă de apărare. N’avea nici zale, nici scuturi, nici săbii. O gardă de prietene frumoase și ironice, care mânuiau ironia cu subtilitate de floretă.”

Miss Muntenia - d-ra Ortansa Tănăseanu

"- Nu o să îți spun de „minunata” mea copilărie! Nu țiu să fiu ironică cu mine însumi! Acolo, în târgul meu, în tăcerea albă a caselor pitite sub brazi, nu e nimic pitoresc. Lume acră de provincie, hrănită cu intrigă și cleveteală! Știi cum mă numeau la Câmpulung? Regina din Saba!  Vroiau să persifleze rezerva mea mândră și rece! Nu știau că regina din Saba era cu totul altfel. Cunoști regina din Saba - din Ispitirea Sfântului Antoniu - care știa să spună  o mulțime de povești, unele mai încântătoare decât celelalte! Ce vrei, nimeni nu e profet în.... orașul lui!  

Da, aveam idealul meu naiv. Răsfoind, sub bancă, în orele aride de matematici cărți de literatură, doream cu înflăcărare viața studențească, minunată și liberă. Să nu crezi că-mi făceam iluzii romanțioase. "Heidelbergul de altădată" a rămas doar o poveste sublimă pentru firile romantice!! Simțeam în mine, ca o necesitate implacabilă, datoria de a-mi desvolta inteligența, de a mă duce la Universitate, de a pătrunde tainele unei culturi mai înalte. Eram o revoltată împotriva inferiorității femeii. Ceream cu convingere ca fetele să-și formeze cariere independente, să fie înarmate pentru deplina egalitate cu bărbații. Și azi?! Am în buzunar o licență în litere și... mă gândesc cu duioșie la poezia calmă și senină a căminului! Sunt - se vede - legi firești, care nu pot fi înfrânte de sexul slab!

 

- Citesc cu pasiune! Sunt, firește, îndrăgostită... - nu îndrăgostită de cărțile mele. Citesc cu pasiune. Ce-mi place? Scurt: literatura bună! Chiar acum am terminat o carte de Kipling. Îmi plac foarte mult scrierile lui cu vapoare și marinari cari nu sunt oameni ca ceilalți; nefiind nici soldați, cutreieră lumea, călătoresc și se duc să se bată orișiunde fără să se îngrijească de țara unde sunt, nici de dușmani.... Sunt oameni de altă dată... și altă dată era mai frumos decât acuma!

- Preferințe?

- Studiul nu împiedică să-ți placă lumea. Îmi plac balurile, seratele, petrecerile, toaletele... Și dansez cu multă plăcere.

- Căminul, cititul, viața modernă, marinarii și mai ce? Vă place totul, fără deosebire?

- Trebuie!... Dacă vrei să cugeți puțin, viața nu e tocmai frumoasă. Trebuie s'o înveselești. Viața este ca o călătorie lungă; trebuie să te ocupi cu o sumedenie de lucruri ca să treacă mai ușor!

- Filozofași, d-șoară!

- Deloc! Mi-e groază de judecățile în care se taie firul în patru și găsesc că este stupid să îți bați mereu capul cu eternitatea, cu infinitul, fără să ajungi vreodată la ceva care să aibă un rost. Să nu-ți pară curios că acestea le spune o intelectuală.

- Și care e idealul d-tale, duduie?

- Idealul meu? Mi-e frică de el!”

 

Privesc sfinxul din fața mea. Ochii negri adânci ca oceanul lucesc cu seninătate în figura înrămată de șuvițele grele cu răsfrângeri vinete; și este imposibil să sondezi acești ochi și să descoperi gândul, care veghează în fundul apelor lor nemișcate.”

MISS MOLDOVA: D-RA  MARIOARA CAZABAN – FRUMUSEȚEA  BLAJINĂ

„Miss Moldova" este originară din Fălticeni unde s-a născut la 28 Noiembrie 1909 și face parte din familia Cazaban, înrudită cu familia Șuțu din Iași. Când a părăsit Fălticenii spre a-și urma studiile la Facultatea de Litere a Universității ieșene, d-ra Cazaban n’a visat că va avea un succes atât de mare. Despre concursul de frumusețe „Miss Moldova'’ spune că a fost foarte bine organizat, întrecând chiar toate așteptările." 

Miss Moldova  - d-ra Marioara Cazaban

 

"- Cu ocazia acestui concurs am constatat că România are fete frumoase; din toate părțile țării s'au adunat în Capitală un adevărat colier de perle, care de care mai frumoase, mai atrăgătoare. Frumusețile fiecărei regiuni au ceva specific: muntencele au o frumusețe îndrăzneață, aproape rafinată; ardelencele și bucovinencele posedă o frumusețe vioaie dar rece; basarabencele sunt mai banale; iar frumusețea moldovenească este blajină, timidă chiar, și limpede ca o doină... Idealul unei reușite la concursurile de frumusețe este să facă cinematograf. Ei bine, eu nu găsesc în aceasta un ideal.

- Idealul meu vi-l voi spune după ce voi termina studiile.

- Care sunt principalele d-voastră preferințe?

- Să fac voiajuri în străinătate, însă bine înțeles după ce-mi voi cunoaște țara, care este foarte frumoasă. Îmi plac cinematograful, teatrul, concertele, sporturile de iarnă, etc. Dar nu sunt amatoare de dans. Scriitori favoriți: în literatura românească - continuă  d-șoara Cazaban - prefer pe Ionel Teodoreanu, Mihai Sadoveanu, Liviu Rebreanu și pe spiritualul Topârceanu. Din literatura străină prefer pe Ştefan Zweig, Thomas Hardy  și poeziile lui Baudelaire și Paul Verlaine.

- Ce artă preferați?

- Muzica, sună melodios răspunsul domnișoarei Cazaban. Am dat examen la conservator și am fost primită în anul IV la pian. Armonia dulce a pianului este o desfătare supremă pentru mine și pentru că-l iubesc mult, poate voi pleca în străinătate și mă voi devota lui.

- Preferați muzica modernă sau compozițiile clasice?

- Între aceste două genuri pe cel clasic, intelectual și celălalt, un vârtej haotic, evident că-l prefer pe primul.

 

- Ce părere aveți despre moda feminină?

- Moda femeilor este ceva foarte variat și fiecare variație își are charme-ul lui. Prefer totuși rochiile-soie, pentru că îmi amintesc timpurile nobleței de la curțile regale franceze. Ce vrei, domnule, sunt o romantica.

- Și pentru a încheia, ceva din viața d-voastră?

- Copilăria mea a fost foarte plăcută și astăzi mi-aduc cu drag aminte de ea .

Pendula din perete bătu patru lovituri răspicate. Ora 4. Ora când d-șoara Cazaban trebuia să plece la Conservatorul de muzică pentru o oră  de pian.”

Citește aici interviurile acordate de Miss Basarabia, Miss Transilvania, Miss Maramureș și Miss București

 

Trista poveste a unei Miss România

 

Sursa interviurilor și a fotografiilor: revista „Realitatea ilustrată” – numerele din aprilie – mai 1929 - disponibile în colecția  Bibliotecii Digitale a B.C.U. „Lucian Blaga”  Cluj- Napoca.